![]() |
![]() |
|
#11
|
||||
|
||||
![]()
Cum este posibil ca într-un astfel de suflet (care se izolează) să vină harul lui Dumnezeu, când trăiește într-un mod atât de bolnăvicios? Cum este posibil ca un astfel de suflet să fie vizitat de har, ca într-un astfel de suflet să vină lumina lui Hristos? Nu este cu putință! O viață întreagă religios, o viață întreagă nevoitor, este posibil ca adâncul ființei lui să fie neprelucrat și bolnav, iar harul lui Dumnezeu să nu-l fi vizitat deloc!
Dacă omul începe, încet-încet, să coștientizeze starea lui și se hotărăște, se smerește în fața lui Dumnezeu, se străduiește să se lase, cu încredere, în mâinile lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu va găsi o cale să intre în subsolul lui întunecat, să intre în sufletul lui aspru, să-l preschimbe și să-l facă adevărat creștin, om adevărat. Abia atunci îi va vedea și pe ceilalți oameni ca pe niște oameni adevărați și va avea un contact real și o comuniune reală cu ei și, firește, va apuca pe calea sa și va spori, din har în har, până ce se va desăvârși întru Iisus Hristos. ( Arhim. Simeon Kraiopoulos , Te cunoști pe tine însuți? Viața duhovnicească și problemele psihologice, Editura Bizantină, București, 2008, p. 125)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Daca pot primi niste raspunsuri | andrei23 | Generalitati | 28 | 19.06.2011 18:13:32 |
Caut niste raspunsuri | NeInocentiu | Secte si culte | 108 | 18.04.2011 13:43:12 |
|