Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Despre Biserica Ortodoxa in general
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 15.11.2017, 18:24:36
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

După ce Mântuitorul s-a coborât din muntele Taborului, unde S-a schimbat la Față, l-a întâmpinat un tată cu un copil lunatic, la a cărui rugăminte copilul a fost vindecat. La întrebarea Apostolilor, „Pentru ce noi n-am putut să izgonim demonul?” , El le-a răspuns: „Pentru puțina voastră credință... căci acest neam de demoni, cu nimic nu poate ieși, decât cu rugăciune și cu post” (Matei 17, 20-21; Marcu 9, 28-29).
Din aceste cuvinte rostite de Domnul nostru Iisus Hristos ne putem da seama de un mare adevăr, și anume că rugăciunea, pentru a fi primită sau, mai bine zis, pentru a fi lucrătoare, trebuie să fie însoțită de post , împreună fiind ca două aripi, cu ajutorul cărora vom putea urca la înălțimea viețuirii duhovnicești, adumbriți în permanență de darul lui Dumnezeu.
( Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune , Editura Agapis, București, 2008, p. 97)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 17.11.2017, 00:12:46
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Câte zile de post trebuie să ținem înainte de a merge la spovedanie?
Dacă mergeți în a 40-a zi de post, 40 de zile. Dacă mergeți în prima zi, o zi de post și, în următoarele 39 de zile, continuați postul. Cu alte cuvinte, când e de postit, e de postit! Ideea aceasta cu spovedania și postul de dinainte de spovedanie este una dintre ‒ iertați-mi cuvântul prost ‒ idolatrizările legate de Ortodoxia noastră, una dintre falsele rigorisme pe care le-am impus, pentru că sunteți ‒ și aici zic și eu, ca fiul meu,
piua , că v-am prins ‒ de foarte multe ori tentați să ziceți: „nu mă duc la spovedit, pentru că am mâncat azi după-masă nu știu ce. Nu fac aia, că...” .
Dacă e să fim sinceri, trebuie să recunoaștem că uneori ne mai și ascundem după rigorile astea, în încercarea de a sta cât mai departe de ceea ce trebuie să facem. Postul trebuie să te apropie de spovedit, iar spovedania trebuie să te apropie de post. N-ai postit până te-ai spovedit? Postești după ce te-ai spovedit! N-ai postit până te-ai împărtășit? Te împărtășești și postești! Sunt unele lucruri cu adevărat recuperabile în Biserică și ‒ Slavă Domnului! ‒ postul este unul dintre ele.
( Preot Conf. Dr. Constantin Necula )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 17.11.2017, 22:42:24
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Care este semnul că rugăciunea noastră a fost ascultată?
Semnul milostivirii față de noi a Domnului sau a Preacinstitei Sale Maici, după sau în timpul rugăciunii, este pacea din inimă , mai ales după lucrarea vreunei patimi, a cărei însușire este lipsa păcii din suflet. Prin pacea din suflet și printr-o anumită desfătare de sfințenie în suflet, putem afla ușor că rugăciunea noastră a fost ascultată și ne-a fost dat harul cerut. Reușita rugăciunilor se cunoaște și după puterea duhovnicească pe care o primim înlăuntrul nostru spre facerea faptelor spre care suntem chemați și prin lumina care în mod evident vine în suflet.
Cel mai mare dar al lui Dumnezeu, în care noi nădăjduim mai mult decât în orice și pe care îl primim de la Dumnezeu, ca urmare a rugăciunilor noastre, este pacea sufletului, după cum spune Mântuitorul: Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni (Matei 11, 28).
( Sfântul Ioan de Kronstadt )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 17.11.2017, 22:46:17
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Bucuria este o altă coordonată esențială a spiritualității ortodoxe. […] În Răsărit, totul e născător de bucurie. Nașterea este bucurie, căci lumea este frumoasă și Stăpânul ei este Dumnezeu; viața e bucurie, căci e darul lui Dumnezeu, moartea e bucurie, pentru că e poartă spre Dumnezeu . Rugăciunea duce la bucurie . Viețuirea, și în mijlocul lumii și în pustiu, duce la bucurie. „N-am văzut – zice Paladie, în Historia Lausiacă – printre cei ce locuiesc în pustie, pe nici unul întunecat sau trist. Nimeni n-ar fi în stare să trăiască aici pe pământ o bucurie și o încântare trupească la fel cu dânșii”.
Chiar cei copleșiți de lacrimi nu sunt triști, ci se declară fericiți . Eremiții au adesea înfățișări de înger, cum se spune despre marele Arsenie și de
mai marele Antonie . În Viața Sfântului Antonie se spune că avea trăsături senine și putea numai după chip să fie recunoscut de cei care nu-l cunoșteau. Era mereu „în bucurie” . Mulți au spus, deși vorba se pune pe seama lui Francisc de Sales, că un sfânt trist e un trist sfânt!
Sfântul Serafim de Sarov )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 18.11.2017, 01:22:55
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Un teolog cunoscut i-a spus odată că nu poate găsi un duhovnic potrivit. Atunci Părintele Epifanie îi zise:
- Iubitule, problema nu e cu duhovnicul. Problema e cu tine. Dacă ar fi fost problema cu duhovnicul, ai fi ieșit în stradă, ai fi luat-o la dreapta, ai fi mers 100 de metri, ai fi luat-o la stânga, ai fi mers alți 50 de metri, te-ai fi oprit și ai fi așteptat acolo până ar fi trecut primul duhovnic .
I-ai fi făcut ascultare necondiționată și n-ai fi avut nici o problemă legată de duhovnic sau de mântuire. Nu avem atâta nevoie de duhovnici sfinți, precum avem nevoie de sfânta ascultare. Asta ne lipsește. Nu cumva toți sfinții mari ai Bisericii au avut duhovnici sfinți? Nu! Ceea ce au avut a fost sfânta smerenie și sfânta ascultare . De aceea s-au și sfințit.
( Arhimandrit Epifanie I. Teodoropulous , Crâmpeie de viață , Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 100)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #6  
Vechi 19.11.2017, 00:07:07
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Voi cei zidiți din pământ, priviți la toate dimensiunile vieții și veți conștientiza cât de adevărată este această frază: iubirea desăvârșită alungă teama. Când dragostea este prezentă, teama nu-și are loc! Când dragostea lipsește, domnește teama.
De unde provine teama? Din lipsa dragostei. Și dragostea, din ce este constituită? Să-l lăsăm pe Apostol să vorbească: Iisus Hristos cel Drept este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci și pentru ale lumii întregi. Și întru aceasta știm că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui (I Ioan 2, 1-3).
Îndată ce porunca lui Dumnezeu este încălcată, dragostea fuge ca pasărea, zboară din inima celui care încalcă porunca, iar locul dragostei este ocupat de teamă. Teama nu este separată de neascultare, de păcat și de încălcarea poruncii.
Înțelegeți acum de ce s-a temut Adam și de ce îndată s-a ascuns pentru a nu vedea fața lui Dumnezeu? S-a temut pentru că a încălcat porunca lui Dumnezeu. Acum înțelegeți de ce omul se teme de alt om și un popor de un alt popor?
Așa cum a fost atunci se întâmplă și astăzi. Unde există neascultare de poruncile lui Dumnezeu, acolo există și teamă. Iar teama îl lipsește pe om de putere, îl subestimează și-l robește.
(Sfântul Nicolae Velimirovici )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 19.11.2017, 00:10:52
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

În urmă cu ani buni, prea mulți, o bunică a spus unui tânăr teolog: „Vezi, că până acum Maria s-a uitat tot timpul la icoana Mântuitorului. Tu, acum, te-ai interpus între icoana Mântuitorului și ea. Să nu trădezi nici icoana din spatele tău, nici femeia din fața ta”.
Ca preot, aceasta este cea mai grea dintre responsabilități. Pentru că, deși ești tată copiilor tăi și părinte unei comunități întregi, rămâi soțul unei singure femei. Și, obligatoriu, bărbatul unei singure femei.
În viața de familie, este bine să fiți echilibrați. Să nu credeți că cineva poate înlocui pe altcineva. Eu am auzit foarte multe femei care spun: „Renunț la el, dă-l încolo de nenorocit, că eu Îl am pe Domnul!”. Dar Domnul ți-a spus vreodată să renunți? Îi plac lui Dumnezeu demisiile? Sau extrema cealaltă: Acela bea de rupe și-o bate în fața copiilor, și ea zice: „De dragul copiilor, nu renunț la el!”. Lasă-l, femeie! Tocmai de dragul copiilor, închide-l și fugi! Numai că noi foarte rar suntem capabili să luăm hotărârile cele bune în Duhul lui Dumnezeu.
Nici Dumnezeu nu înlocuiește bărbatul, nici bărbatul, pe Dumnezeu. Nici muierea nu Îl înlocuiește pe Dumnezeu, nici Dumnezeu, pe muiere. Dacă păstrăm ordinea ierarhică a iubirii, nu sunt probleme. Cum le inversăm, cum avem probleme.
(Pr. Conf. Dr. Constantin Necula, Iubirea care ne urnește, ediția a II-a, Editura Agnos, Sibiu, 2015, p. 27)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Daca pot primi niste raspunsuri andrei23 Generalitati 28 19.06.2011 18:13:32
Caut niste raspunsuri NeInocentiu Secte si culte 108 18.04.2011 13:43:12