Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Cum să postim. Sfaturi pentru folos duhovnicesc:
“După cum ştim, există post trupesc şi există post duhovnicesc. Postul trupesc este atunci când pântecele se înfrânează de la mâncare şi băutură. Postul duhovnicesc este atunci când sufletul se abţine de la gânduri, fapte şi cuvinte rele.
Postitor adevărat este cel care se reţine de la desfrânare, preadesfrânare şi de la orice necuraţie.
Postitor adevărat este cel care se stăpâneşte să nu se mânie, să nu se înfurie, sa nu facă răutate şi să nu se răzbune.
Postitor adevărat este cel care îşi pune pază gurii sale şi se abţine de la flecăreli, de la vorbe murdare, de la nebunii, clevetiri, osândiri, linguşeli, minciuni şi de la orice defăimare.
Postitor adevărat este cel care îşi înfrânează mâinile de la hoţie, răpire, prădare, iar inima de la dorirea lucrurilor străine. Într-un cuvânt, adevărat postitor este cel care se îndepărtează de la orice rău.
Iată, creştine, postul duhovnicesc ! Ne este folositor şi postul trupesc, pentru că slujeşte omorârii patimilor noastre. Dar postul duhovnicesc ne este absolut de trebuinţă, pentru că, fără el, nici postul trupesc nu este nimic.
Mulţi postesc cu trupul, dar nu postesc cu sufletul.
Mulţi postesc de mâncare şi băutură, dar nu postesc de gânduri, fapte şi cuvinte rele. Şi care le poate fi folosul din aceasta ?
Mulţi postesc o zi, două sau mai mult, dar de mânie, de ţinerea de minte a răului şi de răzbunare nu vor să postească.
Mulţi se înfrânează de la vin, carne, peşte, dar cu limba îi muşcă pe semenii lor – deci ce folos au din aceasta? Unii nu se ating cu mâinile de mâncare, dar le întind la mită, răpire şi prădarea bunului străin – ce folos au deci din aceasta ?
Postul adevărat şi curat este abţinerea de la orice rău. Dacă vrei, creştine, să-ţi fie postul folositor, atunci, postind trupeşte, să posteşti şi duhovniceşte şi să posteşti întotdeauna. Cum pui frâu pântecelui tău, tot aşa pune-l şi gândurilor şi patimilor tale celor rele.
Să postească mintea ta de gândurile cele deşarte.
Să postească mintea ta de ţinerea de minte a răului.
Să postească voia ta de dorirea cea rea.
Să postească ochii tăi de vederea cea rea: întoarce-ţi ochii tăi ca să nu vada deşertăciunea (Psalm 118, 37).
Să postească urechea ta de cântece spurcate şi de şoapte clevetitoare.
Să postească limba ta de clevetire, de osândire, de vorbe spurcate şi de orice cuvânt deşert şi vătămător.
Să postească mâinile tale de la bătaie şi de la răpirea bunurilor celor straine.
Să posteasca picioarele tale de la a umbla întru răutate. «Fereşte-te de rău şi fă bine» (Psalm 33, 1 ; Petru 3, 11)
Iată postul creştinesc pe care Dumnezeu îl cere de la noi! Pocăieşte-te şi te înfrâneaza de la orice cuvânt, faptă şi gând rău, deprinde-te cu virtuţile şi întotdeauna vei posti înaintea lui Dumnezeu.
(din: Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumeniţa, 2008, Traducere din limba rusa de Rasofora Domnica Talea – Manastirea Nera, pp. 241-242)

[cristiboss56]

Dacă postul nu ne schimbă, e pierdere de timp. Poţi să faci oricâtă milostenie, dacă nu te rogi – degeaba. Aţi văzut ce cuvânt puternic? Poţi să faci milostenie, poţi să dai la săraci, să faci aziluri, orfelinate, spitale, dacă nu te rogi, degeaba. De ce? Pentru că rugăciunea e cea mai mare faptă bună.
Ar trebui să ajungem să nu mai putem trăi fără Liturghie. Pentru că după ce mori, vedeţi cum e... Să facem ce ţine de noi în viaţă, că după moarte e cam greu să rămâi în nădejdea parastaselor.
Să facem noi rugăciunea, să n-o lăsăm în grija altora. Dar apar alte motive: ba că e întuneric, ba că e prea lumină, ba că e peste 8.00 şi mănâncă găinile, ba că e prea devreme. Asta apare pentru că diavolul strecoară fel de fel de motive. Pentru că ora e fixată tot de dumneavoastră. Să nu mai avem astfel de motive, pentru că pierdem toată plata. Oamenii care postesc se văd.
A avut doxologie sfântul de astăzi? Da, a avut doxologie mare, aşa că până şi azi se mănâncă peşte. Vedeţi ce face Biserica? Dezlegări. Unii mâncăm, alţii nu mâncăm peşte. Atunci când zicem: „Mai sunt 5 zile până la Crăciun, hai să ţin şi eu un post mai aspru”, bine facem, dar Biserica nu pretinde. Cel care vrea, poate să mănânce peşte atunci când e dezlegare la peşte.
Biserica e foarte largă şi nu strânge mult omul, dar încearcă să-l ţină aproape. Foarte mulţi faceţi caz de mâncare: „Părinte, s-a întâmplat de-am mâncat, s-a întâmplat de-am gustat, s-a întâmplat...”. Nu e aşa. S-a întâmplat, s-a întâmplat. Problema e: ai modificat sufletul tău? Inima ta? Gândirea ta? Pentru că altfel rămânem cu rânduiala şi atât, nu mai rămânem şi cu rezultatul postului. Rezultatul postului este modificarea omului. Dacă nu, într-adevăr, degeaba am postit.
În momentul în care te întâlneşti cu oameni care postesc şi oameni care nu postesc, imediat i-ai văzut. Poţi să-i alegi şi dintr-o mulţime mare: acesta posteşte, acesta posteşte, acesta nu posteşte, acesta posteşte. De ce? Se vede. Omul care postește se vede. Cum? După cum deschide gura, după cum zice „bună ziua”, după cum stă de vorbă cu tine şi celelalte, după cum te serveşte cu ceva... Imediat se vede omul care posteşte faţă de cel care nu posteşte. Poate să zică cineva: „De ce zici că nu postesc? Că eu postesc”. Păi, dacă nu s-a observat că posteşti, adică dacă nu s-a născut în tine omul nou, atunci înseamnă că posteşti de formă. De aceea apare la Spovedanie spunerea păcatelor la prezent: „sunt certat cu...”. Ar trebui să spui că ai fost certat cu..., pentru că la Spovedanie ai venit împăcat. Sau: „A dat Dumnezeu, părinte, am ţinut tot postul, toată rânduiala, n-am mâncat vin, untdelemn. Dar nu vorbesc cu...”. Păi, nu se poate. Un om conştient, serios, nu are probleme să nu vorbească cu unul sau cu altul, indiferent cum stau lucrurile, pentru că el ştie de Dumnezeu.
Problema este, deci, dacă postul ne modifică sau nu, dacă venirea noastră la Liturghie este un rezultat bun sau nu. Altfel, cu adevărat, e pierdere de timp. Şi dacă vreţi, mai e şi altceva: e şi osândă. Acum un an parcă a mers mai bine, dar acum... Şi suntem siguri că a fost şoapta diavolului: că-i prea de dimineaţă, că-i prea târziu, că e frig, că e cald, foarte multe lucruri imediat aduce diavolul, tu îţi alegi unul dintre ele sau mai multe şi este de ajuns ca să nu vii la biserică.
Vorbesc de tine, creştinule, care te spovedeşti, te împărtăşeşti, citeşti şi posteşti. Nu vorbesc de cei care habar n-au, nu vorbesc de cei care vin o dată la 6 ani la biserică sau care vin la Crăciun... Asta-i altă categorie de oameni, inconştienţi, care habar n-au pe ce lume trăiesc. Ei Îl folosesc pe Hristos doar când au nevoie . Noi nu suntem pentru a fi frumoşi în felul acesta, nu suntem pentru faţadă, ci suntem pentru partea de dinăuntru, pentru că acolo se vede.
Creştinul, în loc să asculte, are mereu ceva de zis. Cine mai era ca Iisus Hristos? În iesle, nebăgat în seamă, pe Cruce bătut, dispreţuit. De ce? Pentru că a lăsat de la El, chiar dacă era nevinovat. De aceea noi, preoţii, într-un conflict, spunem omului: „mergi şi împacă-te!”. Şi creştinul, în loc să asculte, imediat zice ceva, imediat!
– Părinte, dar eu?
– Da, tu!
– Bine, dar eu sunt mai bătrân!
– Păi, de-aia, pentru că eşti mai bătrân!
– Părinte, dar eu sunt nevinovat.
– Păi, de-aia te trimit pe tine, că eşti nevinovat.
– Bine, părinte, dar acela nu vine la biserică, acela e un nemernic.
– Păi, de-aia îţi zic ţie, pentru că tu vii şi tu ştii.
Pentru că ce zice la rugăciunile pentru Sfânta Împărtăşanie? „Vrând să te împărtăşeşti cu jertfa cea fără de sânge, mergând, cu cei ce te-au mâhnit pe tine împacă-te.” Nu numai cu cei pe care tu i-ai mâhnit, ci şi cu cei care te-au mâhnit ei pe tine. Cuvântul acesta ne afundă în iad dacă nu-l respectăm.

[cristiboss56]

Ritualul căsătoriei este alcătuit în jurul bucuriei, dar acesta, fidel profunzimii duhovniceşti a tainei sale, îndrumă spre adevărata sa inimă tainică.
Ca să scoatem din această bucurie lumina pe care o conţine, ea trebuie să se înalţe şi să ajungă la bucuria martirilor , mărturisitorilor, bucurie care nu străluceşte cu adevărat decât la capătul dăruirii totale de sine. Iubirea este aceea care menţine unitatea dintre bărbat şi femeie , iar ei i se adaugă harul, coborât tot din iubirea lui Dumnezeu către facerea mâinilor Lui, asupra cărora Dumnezeu lucrează şi veghează neîncetat.
Cine trăieşte în iubire se află în Dumnezeu şi persoanele care se află în iubire curată au tainica senzaţie că sunt îmbrăţişate de Dumnezeu, deci El este prezent şi iubirea Lui lucrează în acel loc.
„Dragostea nu piere niciodată” (I Corinteni 13,8), deci dacă veşnicia dragostei este asigurată, atunci veşnicia unirii mistice este condiţionată de veşnicia dragostei. Dragostea zideşte şi garantează unitatea. Nu se mai poate vorbi în familie de personalitate, de individualitate, de libertate proprie, ci numai de dăruire, în încredere şi iubire desăvârşită.
( Sfântul Ioan Gură de Aur )

[cristiboss56]

Câtă trudă pun oamenii aceia care caută să afle şi să scoată aurul din pământ? Multă, foarte multă! Astfel, precum căutăm copilul pierdut, bolnav greu, aurul din pământ şi alte lucruri trebuincioase vieţii pământeşti, tot aşa – ba încă şi mai mult – trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu , Care este Izvorul vieţii şi fericirii noastre. Pentru aflarea copilului, soţiei, aurului, averii şi a celor trebuincioase existenţei sale, omul întâmpină multe piedici, primejdii şi obstacole necunoscute minţii lui, iar a căuta şi a afla pe Dumnezeu e cu mult mai uşor.
( Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune , Editura Agapis, București, 2008, p. 24)

[cristiboss56]

Exista un Sfânt nebun pentru Hristos, care l-a potolit odată pe Ivan cel Groaznic. Acesta ridica probleme pentru că fusese servit cu o bucată de carne în post: „Mă crezi așa păgân, ca să mănânc eu carne în post?”, iar Sfântul i-a zis:
„Tu nu mănânci carne de vită, dar mănânci carne de om!”.
Și nouă ne-ar trebui preoți care să aibă curajul să spună că e important să postim de păcate mai mult decât de bucate, iar postul de bucate să fie numai un acces spre plinătatea postului de păcate . Făcând așa, nu vom mai mânca nici „carne de om” . Clevetirea se consideră mâncare de carne de om. Omul se abține de la carnea animalelor și de la altele, dar totuși clevetește. Când enumerăm cele 24 de vămi ale văzduhului, clevetirea este primul păcat de care trebuie să dăm seama.
( Părintele Nicolae Tănase , De la prietenie la iubire. Căsătoria – taina iubirii creștine , Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 182)

[cristiboss56]

În cele mai multe familii, fiecare membru trăieşte parcă după un alt program, stă în camera lui, la televizorul lui, şi urmăreşte programului lui preferat. În opinia mea, toate aceste obiceiuri erodează sentimentul apartenenţei la o familie, legăturile dintre membrii ei şi efectele încă nici nu pot fi pe deplin evaluate.
Când ajungi să comunici mai mult la telefon cu copilul tău minor, chiar dacă are bonă, e semn că, pe lista ta de priorităţi, el nu e pe primul loc. Ştiu că protestezi - „tot ce fac, pentru el fac, să avem bani şi să ne meargă bine ”. Banii sunt importanţi - în fiecare zi avem nevoie de atâtea lucruri, dar copilul nu are nevoie numai de haine, mâncare şi şcoală.
Sufletul lui se hrăneşte cu dragoste ori, pentru aceasta, are nevoie să fie cu tine. Educaţia copilului nu presupune numai şcoala - aceasta este numai partea formală, instituţională, a educaţiei lui. Educaţie înseamnă tot ce învaţă şi,
de la tine, părintele său, copilul poate învăţa cel mai mult or, pentru aceasta, are nevoie să fie cu tine !
( Irina Petrea )

[cristiboss56]

"În zilele noastre, oamenii aspiră să fie iubiți și de aceea esuează. Corect este să nu te intereseze dacă alții te iubesc sau nu, ci dacă tu îl iubești pe Hristos și pe oameni. În felul acesta îți va fi plin sufletul."
_________________
Porfirie Kafsokalivitul