Sufletele mortilor din cer ne ajuta, se roaga pentru noi?

[Bucuriepedrum]

Nu vreau să redeschid un topic vechi de şapte ani, am trecut pe aici doar să-mi expun un gând: îmi amintesc des de moarte - sau încerc să-mi amintesc -, tocmai pentru a valorifica lucid, corect şi creştinesc viaţa. Inevitabil, îmi pun problema stării sufletului meu după moarte. Am ajuns la concluzia că indiferent unde voi ajunge, faptul că dincolo îi voi întâlni pe Hristos (măcar la judecată), pe Maica Domnului, pe Sfântul Efrem îmi ajunge. Şi mai am câţiva oameni de care m-am despărţit pe pământ, pe care vreau să-i îmbrăţişez... Dumnezeu îmi va da liniştea asta, chiar dacă pe urmă voi merge în iad.

[DragosP]

Eu zic să te mai gândeşti...

[Bucuriepedrum]

În privinţa a ce? Crezi că nu voi apuca să-i îmbrăţişez? :) Sau ai luat-o ad litteram, că dincolo nu avem trupuri şi deci nici n-aş avea cum să-i strâng în braţe?

[DragosP]

La faptul că nu-ti pasă unde ajungi.

[Bucuriepedrum]

Nu. Pentru mine e esenţial să mă zbat aici, nu mă mai interesează reuşita. În fond, nici Hristos nu îţi pretinde biruinţa, ci încercarea continuă, lupta. Iar dacă mă voi lupta până în final, în ochii mei am câştigat. :)

E cel puţin a treia oară când scriu asta pe forum, public sau privat. :))

[DragosP]

Vorbești prostii.

[flying]

În prealabil postat de DragosP

Vorbești prostii.

Nu neaparat,daca a citit "Ne vorbeste parintele Porfirie" si vrea sa spuna aceeasi idee exprimata de parintele:

"Să-l iubim pe Hristos si singura noastră nădejde şi grijă să fie El. Să-L iubim pe Hristos numai pentru El. Niciodată pentru noi. Să ne aşeze unde voieşte. Să ne dea orice voieşte. Să nu-L iubim pentru darurile lui. Este egoism să spunem: „O să mă aşeze Hristos într-un locaş frumos, pe care mi l-a făcut, mi l-a pregătit El însuşi, precum spune Evanghelia: în casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt... ca să fiţi şi voi unde sunt Eu (Ioan 14, 2-3). Corect este să spunem: „Hristoase al meu, ce voieşte iubirea Ta ,îmi ajunge ca să trăiesc în dragostea Ta.
Eu, sărmanul, ce să vă spun... sunt foarte neputincios. N-am izbutit să-L iubesc atât de mult pe Hristos, să-L dorească fierbinte sufletul meu. Simt că sunt mult în urmă. Aşa simt. Nu am ajuns acolo unde vreau, nu trăiesc această iubire. Dar nu deznădăjduiesc. Mă încredinţez iubirii lui Dumnezeu, îi zic lui Hristos: „Ştiu, nu sunt vrednic. Trimite-mă unde voieşte iubirea Ta. Asta vreau, asta doresc. Ţi-am slujit toată viaţa mea".