Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

E o greşeală mare când mai spun unii: „L-am certat pe dracul!”, pentru că dracului îi convine foarte mult dialogul cu omul. Să te rogi! El fuge de rugăciunea pe care o faci tu. Dacă îl simţi că într-un fel te munceşte fizic, sau te deranjează te miri cum, roagă-te lui Hristos: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul! Că vă este la îndemână o rugăciune ca asta. Dar nu cu agitaţie, ci cu calm şi cu stăpânire de sine. Pentru că, vă repet acum, sunt sigur că v-am mai spus, oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, sau al unei mâhniri ce duce la deznădejde, este numai şi numai de la draci.
Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu astfel de bogăţie nu ştii ce să faci şi o risipeşti. Şi, din prudenţă, nici nu te stăpâneşte acest har, dar vine unde-i liniştire sufletească, unde fiinţa noastră transformă ca un mare aparat de reacţie acest har al lui Dumnezeu cu hotărârile tale de a mişca, de a te împlini, şi uite aşa ajungi la măsura omului desăvârşit, ca să nu spun că devii un dumnezeu după har, bineînţeles. Dar pe fondul unei stări de veselie, viaţa duhovnicească nu se vede, dar se simte. Simţi că ai mândrie. Însă smerenia nu se prea simte! Niciodată un om nu spune: „Eu sunt smerit!”. Dar se simte totuşi o bucurie sufletească pentru că ai un fior de relaţie caldă cu lumea.
( Părintele Arsenie Papacioc, Despre armonia căsătoriei , ediţie îngrijită de Ieromonahul Benedict Stancu, Editura Elena, Constanţa, 2013, pp. 16-17)

[cristiboss56]

Am putea compara lumea cu o cameră plină de tot felul de lucruri, iar slava dumnezeiască, cu lumina soarelui. Cu cât e mai întunecată camera, cu atât se văd mai puţin lucrurile din ea. Şi cu cât năpădeşte pe geamuri mai multă lumină, cu atât lucrurile din ea se văd mai clare şi mai frumoase.

Raţiunile lucrurilor din lume, departe de a deveni de prisos după vederea descoperită a lui Dumnezeu, ne vor ajuta să înţelegem fecunditatea Raţiunii divine, vor fi chiar o exemplificare a ei, aşa cum razele soarelui sunt o exemplificare şi o manifestare a luminii Lui. Desigur atunci vom privi direct la Soarele dreptăţii, sau la lumina Lui şi numai indirect la raţiunile lucrurilor, pe când acum nu vedem ţâşnirea directă a luminii din soare, ci numai iradierea ei estompată din lucruri. Cu alte cuvinte, când vom contempla pe Dumnezeu direct, vom contempla raţiunile lucrurilor în El Însuşi, nu în lucruri, ca acum, deci cu mult mai iluminate, mai adânci, mai explicate.

(Părintele Dumitru Stăniloae, Ascetica şi mistica ortodoxă, Editura Deisis, Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, Alba Iulia, 1993, pp. 14-15)

[cristiboss56]

Stările de anxietate pot veni de la faptul că trăieşti invers decât ar vrea sufletul tău...

Frica psihologică poate avea două capete: unul sănătos şi unul bolnav. Capătul sănătos conţine un avertisment raţional şi o putere sufletească pe care o poţi folosi ca să iei măsuri raţionale de protecţie. Să nu crezi că ţie nu poate să ţi se întâmple un lucru ca acela şi să foloseşti măsuri inteligente pentru a evita pericolele de care ţi-e frică.

Frica patologică se vindecă prin vindecarea sufletului de patimi. Frica exagerată, vine din patimi. Stările de anxietatea pot veni de la faptul că trăieşti invers decât ar vrea sufletul tău. Sufletul ar vrea curăţie, pace, dar tu nu accepţi, ci te uiţi la filme de groază etc. Acestea se pot rezolva prin spovedanie şi canon.

Frica patologică mai gravă are nevoie de specialist. Dar lucrurile sunt foarte delicate, pentru că uneori alergăm prea repede la specialist şi luăm prea repede pastile, alteori nu mergem deloc.

(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, p. 53)

[cristiboss56]

Viaţă, prieteni, doar viaţă se află în cer, via*ţă veşnică, fericită, împreună cu Dumnezeu şi în Dumnezeu - în El este viaţă (v. In 1, 4). Aţi văzut marea? Atât de largă, pare fără sfârşit… gândul se pierde în necuprinsul ei ca un firicel de praf, ca un firicel de nisip. Aşa este şi viaţa îngereas*că: nemărginită, fără sfârşit şi fără măsură. Noi pe zi ce trece slăbim, îmbătrânim, ne vestejim, pe când îngerii cu fiecare apropiere de Dumnezeu întineresc tot mai mult, suie din putere în putere, din desăvârşire în desăvârşire.

O, îngeri ai lui Dumnezeu, ce linişte harică, ce dulceaţă aduce în suflet contemplarea vieţii voas*tre fericite! Trimiteţi, din înălţimile de sus, în ini*mile noastre măcar o picătură a vieţii acesteia!

Iar inima noastră, dragi fraţi, este întocmită în aşa fel incât poate să recepteze, să simtă, să pre*guste încă de pe pământ viaţa îngerească. Ştiţi că îngerii nu sunt afectaţi de timp şi de tot ce este legat de timp - ofilire, îmbătrânire, moarte - toc*mai fiindcă trăiesc în Dumnezeu. Şi omul, când trăieşte în Dumnezeu, intrând prin rugăciune în împărtăşire cât se poate de strânsă cu El, înce*tează să mai ţină seama de timp, adeseori îi trece hotarul şi se apropie de pragul veşniciei. Vremea devine pentru el nebagată de seamă. Trec mul*te ore, dar lui i se pare ca de-abia au trecut câte*va minute, aşa de dulce e să vorbeşti cu Dum*nezeu! "Dumnezeu", zice Sfântul Ioan Damas*chin, "cuprinde în Sine Însuşi fiinţarea deplină, ca pe o mare nemărginită şi nesfârşită" - şi pen*tru cel care intră în această mare, care se cufundă în necercetatele ei adâncuri, pier minutele, orele, piere cu totul timpul şi rămâne doar veşnicia, iar în veşnicie Veşnicul Dumnezeu.

(Sfântul Serafim al Dmitrovului, Despre îngeri, Editura Sophia, pp. 22-23)

[cristiboss56]

Prietenia dintre un om duhovnicesc si un om trupesc este mai putin placuta si mai putin trainica decat prietenia dintre o oaie si un lup.
Daca esti un om duhovnicesc, nimeni nu-ti poate fi prieten mai suparator decat omul a carui placere este sa vorbeasca despre castigarea bogatiei si despre desfatarile trupesti.
Daca esti insa un om bogat si-ti place cel mai mult sa vorbesti despre bogatie si despre desfatari trupesti, nimeni nu-ti poate fi prieten mai suparator decat omul duhovnicesc, care-ti vorbeste despre Dumnezeu si despre suflet.
Omul duhovnicesc niciodata, nici in timpul vietii si nici pe patul de moarte, nu va dori prietenia omului trupesc si nici nu se va cai vreodata ca nu a urmat sfaturile acestuia. Iar omul trupesc va dori, daca nu mai devreme, cel putin pe patul de moarte, prietenia omului duhovnicesc. Iar pe patul mortii se va pocai poate ca nu a urmat sfaturile acestuia.
[Episcopul Nicolae Velimirovici "Invataturi despre bine si rau"]

[cristiboss56]

Nicio armă nu este mai puternică în mâna diavolului decât deznădejdea . De aceea nici nu se simte prea mulţumit când păcătuim, ci cel mai mult se bucură când ne lăsăm cuprinşi de disperare.
Ascultă, dar: Pavel se teme mai mult de deznădejde decât de desfrânare, căci spune: „Îndeobşte se aude că la voi e desfrănare, şi o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se pomeneşte” (I Corinteni 5,1). Vezi, dar, cum Pavel se teme de deznădejde, ca de arma cea mai tare a diavolului? Căci, după ce a zis „...să întăriţi în el dragostea...”, adaugă şi de ce: „...ca să nu fie copleşit de prea multă întristare unul ca acesta” (II Corinteni 2,7).
Să apucăm să scoatem din gâtlejul diavolului acest mădular al nostru, înainte de a fi pierdut şi înghiţit. Corabia e în mijlocul furtunii şi în primejdie să se scufunde. Să ne străduim s-o salvăm înaintea naufragiului. Căci, aşa cum corabia se scufundă când marea se umflă şi valurile se ridică uriaşe din toate părţile, tot aşa şi sufletul, când e împresurat de pretutindeni de
tristeţe, se îneacă repede dacă nu-i întinde cineva o mână să-l ajute. Întristarea, prin care ne mântuim de păcate, aduce după sine pieirea dacă e lipsită de măsură.
Vezi cu câtă atenţie a folosit cuvintele? Căci n-a zis „poate o să-l piardă diavolul”, ci „poate ni-l va smulge satana prin înşelăciune, pentru că lăcomia este a dori să iei cu sila ceva ce nu este al tău”.
( Sfântul Ioan Gură de Aur )

[cristiboss56]

Aşa cum copiii acoperă cu pământ capcanele, tot aşa şi diavolul acoperă păcatele cu plăcerile lumeşti. Dar tu învaţă să nu te amăgeşti şi cercetează bine, când întâlneşti vreun câştig, să nu-l vezi numai pe el, ci caută bine, ca nu cumva acolo să se ascundă moartea şi păcatul. Dacă le vezi, nu-l primi.
Iarăşi, în desfătarea şi în dulceaţa negrăită pe care o vei simţi cândva cuprinzându-te, să nu vezi numai plăcerea , ci veghează ca nu cumva, în adâncul ei, să fie ascunsă vreo necuviinţă şi călcare a legilor dumnezeieşti. Dacă aşa este, fugi repede, departe.
Dacă cineva ne sfătuieşte sau ne linguşeşte, dacă ne înconjoară cu atenţii şi se poartă cu mare grijă, dacă ne promite cinstiri şi orice altceva, pe toate să le cercetăm bine, să privim în toate părţile şi să ne încredinţăm că nu ne paşte nicio
primejdie nici din sfatul lui, nici din cinstea pe care ne-o făgăduieşte şi nici din grija pe care ne-o arată. În niciun caz să nu alergăm la ele fără a ne gândi mai întâi dacă e bine ce facem.
( Sfântul Ioan Gură de Aur )