Poezii preferate...

[cristiboss56]

Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu…
Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Iisus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu…
Nu patru cuie L-au pătruns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu…
Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochii murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu…
Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă Şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu…
Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am ascuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu…
Şi-acum Iisus cel condamnat
azi El te-ntreabă: "Da sau nu?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?"
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu?…
Costache Ioanid

[cristiboss56]

Candela credintei
Inima îmi spune crede numai în EL,
Nu am de ce să ascult păreri fel de fel,
Am trăit şi trăiesc într-o credinţă curată,
Si am ascultat o rugăciune adevărată.
Recunosc şi simt când o privire refuză,
Şi are o atitudine indiferentă şi confuză.
Pentru aceste priviri care nu ştiu nimic,
Cuvintele mele par curioase un pic,
De ce sunt eu bucuroasă în tot ce fac,
Credinţa adevărată nu mă lasă să tac.
Am fost lovită de multe săgeţi otrăvite,
De credinţa în Dumnezeu au fost oprite.
Existăm prin credinţa de suflet cântată,
O lumânare care nu se stinge niciodată,
Într-o zi de primăvară caldă şi frumoasă,
Am primit lumina sfântă, atât de preţioasă,
Nu mi-am învăţat copilul să fie bogat,
L-am învăţat să se roage, să fie cumpătat,
Iubirea care este amestecată cu lacrimi,
Ne face mai înţelegători şi mai buni.
În fiecare lacrimă ne priveşte Dumnezeu,
Candela iubirii o aprind în suflet mereu,
El ne arată calea spre iertare şi bucurie,
Dar să nu uităm în bucurie şi de datorie.
Nicoleta Mija

[cristiboss56]

Doamne!
Privesc şi lucrez mereu multe icoane,
Ascult tăcerea din ochii tăi Doamne,
Doar Tu ştii când pe mine mă doare,
Primesc numai de la tine milă mare,
Nimic în viaţa asta nu este la întâmplare.
Au fost zile când am urlat de durere,
Dispare totul sub a ta caldă mângâiere.
Am trăit-o fără să mă revolt pe cineva,
M-am rugat şi am înţeles vrearea Ta.
Din toate am învăţat mereu ceva.
Nu am acuzat, pe alţii nu am învinovăţit,
Cu nimeni nu am avut ceva de împărţit.
Nu am căutat soluţii care sporesc suferinţa
Am ales drumul milei şi al credinţei,
Dar şi calea iubirii creştine şi a umilinţei.
Porunca Ta este puterea pe care o primesc,
Aşa am reuşit în viaţa asta să mai trăiesc.
Din ce primesc dau şi altora care suferă,
Dar şi celor care câteodată rău mă supără,
Sunt mulţi care mai rău ca mine îndură.
Eu vreau să-i arăt cum în mine iubirea creşte
Doamne eu nu judec pe cel care mă răneşte,
De frică, de durere, din ură sau bună ştiinţă,
Poate din cea mai grea şi dureroasă neputinţă
Sau din cea mai gravă lipsă de conştiinţă.
Tu eşti judecătorul, te rog să-l binecuvântezi,
Pe mine şi pe el cu iubire să ne îmbrăţişezi.
Să mergem cu toţii la Biserică ca să ne mângâie,
Păcatele să le cureţe prin sfânta Spovedanie
Să ne întărească în har prin Împărtășanie.
Nicoleta Mija Benos

[cristiboss56]

Imn catre Dumnezeu
O, Tu, Cel ce eşti deasupra a toate,
Ce aş putea să-Ţi spun lăudându-Te?
Ce cuvânt să Te laude?
Nici un cuvânt nu Te poate exprima.
Ce minte să Te contemple?
Nici o minte nu Te ajunge.
Tu rămâi necunoscut minţii,
Chiar dacă ai zidit toate ce pot fi concepute.
Şi toate câte glăsuiesc ori glas nu au
Pe Tine Te slăvesc.
Toate cele înţelegătoare ori fără de înţelegere
Pentru Tine laude împletesc.
Obşteşti ne sunt doririle şi durerile,
Toate spre Tine se întorc
Şi se roagă. Ale Tale toate zidiri
Imn fără de glas Îţi aduc.
În Tine toate se găsesc
Şi toate spre Tine privesc.
Ţelul tuturor eşti Tu,
Cel ce eşti Unul, şi Toate, şi Niciunul.
Nu eşti nici unul, nu eşti nici toate, ci mai presus de tot şi de toate.
Posesor al numelor toate,
Cum să Te numesc, Cel singur fără de nume?
Ce minte cerească poate
Să se înalţe dincolo de a înălţimilor nori?
Măcar de mi-ai arăta milă!
O, Tu, Cel ce eşti dincolo de toate,
Cum Te-aş putea lăuda cu adevărat,
Îmi este îngăduit în alt fel?
Sfantul Grigorie Teologul

[cristiboss56]

Iisuse preadulce Hristoase
primeste-ma pe mine cel pacatos,
Iisuse preadulce Hristoase
ridica-ma Doamne si astazi
ridica-ma iarasi de jos.
Sunt murdarit de pacate
iar demonii ma urmaresc
Iisuse preadulce Hristoase
spre Tine nadajduiesc.
Nu-s orb dar e bezna in mine
din bezna spre bezna privesc.
Doar Tu esti LUMINA Hristoase.
Cu Tine ma impartasesc.
Dorina Stoica ( din "Izvorul indepartat" Pim 2011)

[cristiboss56]

Mi-e dor de tine, Sihăstrie !

Mi-e dor de tine, Sihăstrie,
Ierusalime românesc,
Mi-e dor de apa ta cea vie,
De pragul tău dumnezeiesc!

De aerul ce te-nconjoară,
De clopotele tale sfinte,
De Maica Domnului Fecioară
Proteguindu-te, cuminte!

Mi-e dor de tine, Sihăstrie,
Cristelniţă cu duh şi har
Ce-ai botezat în bucurie
Sufletul meu, zidindu-l iar...

Eu am fost oaia rătăcită
Înstrăinată de Păstor,
De patimi multe bântuită,
Am fost… un fiu rătăcitor!

Mi-e dor de tine, Sihăstrie,
Că-n raiul tău cel pământesc
Am auzit cum mă îmbie
Iisus, în suflet Să-L primesc…

Ruşine-mi este şi mi-e jale
C-atât de greu L-am auzit,
Că, rătăcind pe-a vieţii cale,
Ades şi eu L-am răstignit...

Mi-e dor de tine, Sihăstrie,
La sânul tâu am înviat,
Pe pragu-ţi mi-a fost dat şi mie,
Ca să mă lepăd de păcat!

Acolo, într-o zi de vară
Am înţeles că nu-s nimic
De nu voi şti, mereu şi iară
Atunci când cad… să mă ridic!

Mă iscălesc: un fir de praf...

(Mănăstirea Sihăstria. Un pridvor al Raiului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2008)

[cristiboss56]

Altar la Putna
Ceaslovul de la parastas
Îl răsfoiesc întâiaş dată.
O foaie-n mijloc i-a rămas
De patru veacuri netăiată.
E carte copiată de diac,
Şi scrisă-n alburi cu vopsele,
Garoafe, păpădii şi flori de mac,
Într-un chenar de muşeţele.
Ghicesc prin rânduri, ca prin
site,
Un nume vechi de cititor,
Semnat cu slove ruginite:
Ieromonahul Nicanor.
Dar colţul paginii mai poartă
Şi-o urmă de-altă semnătură,
Când mâna lui, de mult
fusese moartă;
Trecut pe buze şi uitat în gură
La fostul hram de
sărbătoare:
Buricul degetului mare.
Tudor Arghezi