Sfintii Zilei

[cristiboss56]

VIAŢA SF. Dimitrie IZVORATORUL DE MIR
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian Galeriu (284- 311) si era fiul voievodului cetatii Tesalonicului, botezat in taina de parintii sai, de frica cruntelor prigoane impotriva crestinilor. Si il invatau parintii in camara cea ascunsa a palatului lor toate tainele sfintei credinte, luminandu-i cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si milostenia cea catre saraci, savarsind, adica, faceri de bine, celor ce trebuiau. Si asa, Dimitrie a cunoscut adevarul din cuvintele parintilor sai, dar, mai ales, a inceput a lucra intr-insul darul lui Dumnezeu. Si tanarul crestea cu anii si cu intelepciunea, urcand ca pe o scara, din putere in putere. Si, ajungand la varsta cea mai desavarsita, parintii lui s-au dus din vremelnica viata, lasand pe tanarul Dimitrie mostenitor nu numai al multor averi, ci si al bunului lor nume.
Deci, Maximian imparatul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dansul pe fiul acestuia si, cunoscandu-i intelepciunea, l-a facut voievod in locul tatalui sau. Si a fast primit Sfantul cu mare cinste de cetateni, iar el carmuia cu multa vrednicie poporul, propovaduind pe fata dreapta credinta si aducand pe multi la Hristos.
Deci, nu dupa multa vreme, a cunoscut imparatul ca voievodul Dimitrie este crestin si s-a maniat foarte. Drept aceea, intorcandu-se biruitor dintr-un razboi cu scitii, Maximian a poruncit sa se faca praznice in fiecare cetate, in cinstea zeilor, si a venit imparatul si la Tesalonic. Si, Dimitrie fiind intrebat, de sunt adevarate cele auzite despre dansul, a raspuns cu indrazneala, marturisind ca este crestin si a defaimat inchinarea paganeasca. Si indata, imparatul a poruncit sa-l inchida in temnita, pana la incheierea jocurilor in cinstea venirii sale.
Si se bucura imparatul, mai ales, vazand pe un luptator vestit. Lie, vandal de neam, inalt, puternic si infricosator la chip, ca se lupta cu cei viteji si-i ucidca, aruncandu-i in sulite. Deci, era acolo un tanar crestin, anume Nestor, cunoscut Sfantului Dimitrie. Accsta, vazand pe Lie ucigand fara crutare pe oameni, mai cu seama pe crestini, s-a aprins de ravna. Si vrand sa se lupte cu Lie a alergat la Sfantul, in temnita, cerand de la dansul rugaciuni si binecuvantare ca sa-l poata birui pe acel ucigas de oameni. Si, insemnandu-l cu semnul crucii pe frunte, Sfantul i-a zis: " Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi! "
Deci, intrand in lupta cu Lie, Nestor a strigat: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi! " Si indata, trantandu-l jos pe Lie, l-a omorat. Si s-a intristat imparatul de moartea lui Lie. Afland insa ca Sfantul Dimitrie este cel care l-a indemnat pe Nestor sa se lupte cu Lie, imparatul a trimis ostasi, poruncindu-le sa-l strapunga cu sulitele pe Sfantul, in temnita, ca a fost pricina mortii lui Lie. Si aceasta, facandu-se indata, marele Dimitrie si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezcu. Si s-au facut la moastele lui multe minuni si prea slavite tamaduiri. Tot atunci, din porunca imparatului, s-a taiat capul si Sfantului Nestor.

[cristiboss56]

Acest cuvios părinte a trăit pe vremea împăraţilor româno-bulgari ai veacului al 13-lea. Era din satul Basarabi şi a fost păstor de vite. Într-o zi, mergând prin iarba înaltă, a călcat fără să vrea puii de pasăre dintr-un cuib. Pentru că se simţea vinovat nu a mai purtat încălţăminte timp de trei ani de zile. Apoi, s-a făcut călugăr, petrecând mulţi ani în nevoinţe într-o peşteră de lângă râul Lom. A murit în acea peşteră pe lespedea pe care dormea, iar în scurt timp apa Lomului a închis gura peşterii, aceasta schimbându-se astfel într-un mormânt. Trecând multă vreme, a venit apa Lomului foarte mare şi a deschis intrarea mormântului, sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie fiind acoperite de apă. De multe ori în acel loc se vedea o flacără de lumină, iar oamenii credeau că acolo se ascunde o comoară. Cuviosul s-a arătat în vis unei copile, care era chinuită de duh necurat, zicându-i că o va vindeca dacă va spune oamenilor să scoată sfintele sale moaşte. Ele au fost puse la început în biserica satului, apoi într-o biserică ridicată de domnitorul Ţării Româneşti. Între anii 1769 şi 1774, războiul dintre ruşi şi turci a cuprins şi satul Basarabov. Datorită unui creştin dreptcredincios, Hagi Dimitrie, din anul 1774, sfintele sale moaşte se află în Catedrala Patriarhală.

[Yasmina]

În prealabil postat de cristiboss56

Acest cuvios părinte a trăit pe vremea împăraţilor româno-bulgari ai veacului al 13-lea. Era din satul Basarabi şi a fost păstor de vite. Într-o zi, mergând prin iarba înaltă, a călcat fără să vrea puii de pasăre dintr-un cuib. Pentru că se simţea vinovat nu a mai purtat încălţăminte timp de trei ani de zile. Apoi, s-a făcut călugăr, petrecând mulţi ani în nevoinţe într-o peşteră de lângă râul Lom. A murit în acea peşteră pe lespedea pe care dormea, iar în scurt timp apa Lomului a închis gura peşterii, aceasta schimbându-se astfel într-un mormânt. Trecând multă vreme, a venit apa Lomului foarte mare şi a deschis intrarea mormântului, sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie fiind acoperite de apă. De multe ori în acel loc se vedea o flacără de lumină, iar oamenii credeau că acolo se ascunde o comoară. Cuviosul s-a arătat în vis unei copile, care era chinuită de duh necurat, zicându-i că o va vindeca dacă va spune oamenilor să scoată sfintele sale moaşte. Ele au fost puse la început în biserica satului, apoi într-o biserică ridicată de domnitorul Ţării Româneşti. Între anii 1769 şi 1774, războiul dintre ruşi şi turci a cuprins şi satul Basarabov. Datorită unui creştin dreptcredincios, Hagi Dimitrie, din anul 1774, sfintele sale moaşte se află în Catedrala Patriarhală.

Asta este Sfantul care a calcat pe cuibul de pasari? Dragul de el,uitasem.
Amandoi strabunicii mei dinspre mama Dumitru si Dumitra au fost din Basarabi,Bulgaria. Domnul sa-i ierte si sa-i odihneasca si pe dansii cu ocazia memoriei zilei de nume!

[cristiboss56]

În prealabil postat de Yasmina

Domnul sa-i ierte si sa-i odihneasca si pe dansii cu ocazia memoriei zilei de nume!

Dumnezeu sa-i ierte și să le dea odihnă veșnică întru Împărăția Sa!
Amin

[cristiboss56]

Astăzi Biserica ne cheamă să cinstim pe Sfinţii Îngeri şi lucrarea lor în viaţa noastră şi în lume. Este sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, în jurul cărora Biserica adună şi serbează toată obştea sau soborul Sfinţilor Îngeri laolaltă. Despre îngeri, Biserica învaţă că ei sunt „duhuri slujitoare” (Evrei 1, 14), adică fiinţe fără trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu şi totodată prieteni şi ocrotitori ai noştri. Toţi îngerii au fost creaţi de Dumnezeu buni, strălucind de lumină, de înţelepciune şi de tot felul de daruri. Având voinţa liberă, în loc să fie supuşi Domnului, o parte dintre ei, conduşi de Lucifer, s-au mândrit şi s-au răzvrătit împotriva Ziditorului lor. „Pune-voi scaunul meu deasupra norilor şi voi fi asemenea cu Cel Preaînalt” (Isaia 14, 13-14), şi-a zis în sinea sa Lucifer şi, ameţit de mândrie, n-a mai voit să asculte de Creatorul său. Pentru aceasta ceata de îngeri răzvrătiţi a fost alungată din cer. Cel care a condus lupta cu balaurul a fost Arhanghelul Mihail, împreună cu îngerii săi. „Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul, şi îngerii lui. Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. Şi a fost alungat balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă diavol şi Satana, cel ce înşală toată lumea, şi aruncat a fost pe pământ, şi îngerii lui au fost alungaţi cu el” (Apocalipsa 12, 7-9). În limba evreiască Mihail înseamnă „Cine este ca Dumnezeu”. Astăzi îl serbăm şi pe Arhanghelul Gavriil, care a făcut multe binefaceri neamului omenesc. El a fost acela care i-a arătat lui Daniel înţelesul celor 70 de săptămâni de ani până la venirea lui Mesia (Daniel 9, 21-27). După tradiţie, tot el i-a vestit lui Ioachim şi Anei că din ei se va naşte Stăpâna noastră, Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria naşterea de la Duhul Sfânt a Mântuitorului Hristos şi tot el le-a vestit Femeilor Mironosiţe Învierea lui Hristos.

[cristiboss56]

Sfinţii Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart sunt toţi din rândul celor 70 de Apostoli ai Domnului Iisus Hristos. Despre Sfinţii Olimp şi Rodion se ştie că au urmat Sfântului Apostol Pavel la Roma, unde, fiind prinşi pe vremea împăratului Nero, din porunca acestuia li s-au tăiat capetele (Romani 16, 11-15). Sfântul Sosipatru este pomenit de Sfântul Apostol Pavel în epistola sa către Romani la capitolul 16, versetul 21, iar tradiţia ne spune că a fost Episcop al Bisericii din Iconia, unde în pace s-a săvârşit. Sfântul Erast este pomenit în aceeaşi epistolă către Romani, tot la capitolul 16, versetul 23. El a fost mai întâi iconom al Bisericii din Ierusalim, apoi Episcop al Paneadei, de unde cu pace s-a mutat la cereştile locaşuri. Despre Sfântul Terţiu se spune că el a scris Epistola către Romani a Apostolului Neamurilor. A fost al doilea episcop în Iconia, după Sfântul Sosipatru (Romani 16, 22). Sfântul Apostol Cvart a fost Episcop al Beirutului şi mult s-a ostenit în propovăduirea dreptei credinţe. Deci, pe mulţi botezându-i, a adormit în Domnul (Romani, 16, 23). Tot astăzi pomenim pe Sfântul Mucenic Orest (†304). Acesta s-a născut în cetatea Tiana, din Capadocia, şi la maturitate a devenit doctor. Mărturisind pe Hristos a fost prins de dregătorul Maximin, pe vremea împărăţiei lui Diocleţian (286-305). Nesupunându-se poruncii de a jertfi idolilor, ci mărturisind cu îndrăzneală pe Mântuitorul Iisus Hristos, a fost cumplit bătut cu toiege. Apoi, l-au dus înaintea idolilor, iar el suflând asupra lor, aceia au căzut şi s-au făcut ca praful. Pentru aceasta a fost întemniţat timp de şapte zile. După aceasta, fiind scos afară şi silit din nou să jertfească idolilor, Sfântul Orest s-a opus, de aceea păgânii i-au străpuns gleznele cu piroane, apoi l-au legat cu lanţuri de un cal sălbatic. Şi fiind târât 24 de mile departe de cetatea Tiana, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

[cristiboss56]

Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, şi mama sa, Sfânta Antuza
Acest mare dascăl şi luminător al lumii, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, s-a născut în Antiohia, în anul 344, din părinţi dreptcredincioşi: tatăl său se numea Secund şi era căpetenia Siriei, iar mama sa se numea Antuza. Din fragedă vârstă şi-a pierdut tatăl, iar mama sa nu s-a recăsătorit, deşi era foarte tânără. Sfânta Antuza şi-a dedicat viaţa creşterii copilului ei. Sfântul Ioan a fost botezat la vârsta de 20 de ani şi a avut parte, prin grija mamei sale, de cei mai renumiţi dascăli din Antiohia: Libaniu şi Andragatie. Încă de la început, sfântul arătă o mare dragoste faţă de ştiinţa vorbirii şi, cu ascuţimea minţii ce avea, a deprins toată ştiinţa elinească. Tot aşa a ajuns la stăpânirea creştineştilor Scripturi, având doi îndrumători de seamă: pe Sfântul Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei, şi pe Diodor din Tars, căpetenia Şcolii din Antiohia. Pe lângă studiul ştiinţei elineşti şi al teologiei, s-a nevoit şi într-o casă creştină de asceţi din Antiohia. Apoi s-a retras doi ani în pustie, într-o peşteră. De aici a fost chemat, împotriva voinţei lui, la diaconie (381) şi apoi la preoţie (386). Atunci a scris cartea sa „Despre preoţie”. Ca preot, timp de 12 ani a fost slujitorul şi predicatorul Patriarhiei din Antiohia, alcătuind renumitele sale Cuvântări. Din acest timp de la el ne-au rămas Cuvântările asupra Evangheliei de la Matei, Cuvântările despre statui şi Cuvântări la cele 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel. Părăsind această viaţă Arhiepiscopul Nectarie al Constantinopolului, Sfântul Ioan a fost chemat, din porunca împăratului Arcadie, ca să fie sfinţit el arhiepiscop al cetăţii de pe malul Bosforului. Ca Patriarh al Constantinopolului (398), s-a ostenit cu răspândirea credinţei şi convertirea goţilor arieni şi a întemeiat aşezăminte pentru săraci, fecioare şi văduve. Sfântul Ioan Gură de Aur predica permanent şi pentru că a mustrat-o pe împărăteasa Eudoxia pentru nelegiuirile ei şi-a atras ura aceleia. A fost îndepărtat de două ori din scaun, murind în exil la Comane, în Armenia, la 14 septembrie 407. Cel mai mare predicator al Ortodoxiei mai este pomenit la 27 şi 30 ianuarie, dar şi în fiecare zi în care se săvârşeşte Liturghia sa.