dragostea care nu cade

[gpalama]

E complexa situatia descrisa.

Si arata de fapt intr-un mod destul de clar problema fundamentala a casatoriei: implinirea nevoilor de catre celalalt dar si efortul pentru pastrarea afectiunii reciproce.

Si eu am nevoile mele, si sotia are nevoile ei.

Casnicia este in primul rand fericire, bucurie, iubire.
Daca eu nu reusesc sa ofer fericire celuilalt, pe termen lung la un moment lucrul asta crapa, nu functioneaza.

Dupa ani de zile in care entuziasmul casniciei sustinut de diverse artificii precum copiii si alte contexte artificiale scade. Si legatura dintre cei 2 scade rapid, abrut, pana in momentul in care unul din cei 2 zice: eu efectiv nu mai sunt atasat de tine, pentru ca au disparut toate legaturile si contextele care creau atasamentul. Si se retrage.


Mie mi se pare un caz tipic de greseala in casnicie: mergem impreuna, dar nu suntem atenti unul la nevoile celuilalt; celalalt se plange in continuu, insa degeaba. Si fisurile se adancesc si la un moment se produce ruptura.

Si mai este inca un aspect de mentionat: nepotrivirea initiala, care este compensata de entuziasm si care va duce in timp la ruptura. Oamenii nu se potrivesc efectiv, ei se iau pentru ca gasesc la inceput bucurie, insa in ani de zile isi dau seama ca firile lor nu sunt compatibile si ca nu reusesc sa-si rezolve problemele.

Problema casniciei este una simpla: casnicia este in primul rand intre soti. Care trebuie sa aiba grija unul de altul in toate aspectele. Si apoi au grija si de copii, care sunt la fel de importanti; insa legatura cu copiii nu trebuie sa o sparga pe cea a parintilor.

[Bucuriepedrum]

În prealabil postat de gpalama

E complexa situatia descrisa.

Si arata de fapt intr-un mod destul de clar problema fundamentala a casatoriei: implinirea nevoilor de catre celalalt dar si efortul pentru pastrarea afectiunii reciproce.

Si eu am nevoile mele, si sotia are nevoile ei.

Casnicia este in primul rand fericire, bucurie, iubire.
Daca eu nu reusesc sa ofer fericire celuilalt, pe termen lung la un moment lucrul asta crapa, nu functioneaza.

Dupa ani de zile in care entuziasmul casniciei sustinut de diverse artificii precum copiii si alte contexte artificiale scade. Si legatura dintre cei 2 scade rapid, abrut, pana in momentul in care unul din cei 2 zice: eu efectiv nu mai sunt atasat de tine, pentru ca au disparut toate legaturile si contextele care creau atasamentul. Si se retrage.


Mie mi se pare un caz tipic de greseala in casnicie: mergem impreuna, dar nu suntem atenti unul la nevoile celuilalt; celalalt se plange in continuu, insa degeaba. Si fisurile se adancesc si la un moment se produce ruptura.

Si mai este inca un aspect de mentionat: nepotrivirea initiala, care este compensata de entuziasm si care va duce in timp la ruptura. Oamenii nu se potrivesc efectiv, ei se iau pentru ca gasesc la inceput bucurie, insa in ani de zile isi dau seama ca firile lor nu sunt compatibile si ca nu reusesc sa-si rezolve problemele.

Problema casniciei este una simpla: casnicia este in primul rand intre soti. Care trebuie sa aiba grija unul de altul in toate aspectele. Si apoi au grija si de copii, care sunt la fel de importanti; insa legatura cu copiii nu trebuie sa o sparga pe cea a parintilor.

Păi, sunteţi destul de inconsecvent. Ce sunt copiii, până la urmă? "Artificii" sau ceva important?

[gpalama]

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Păi, sunteţi destul de inconsecvent. Ce sunt copiii, până la urmă? "Artificii" sau ceva important?

Nu cred ca sunt inconsecvent, poate mai degraba nu am fost suficient de clar.

Sunt cateva notiuni aici distincte:

1. Casnicia
- relatia intre cei 2 soti

2. Familia
- care implica o casa intre soti
- si grupul social format de soti alaturi de copii

Familia este o relatie de grup intre mai multi indivizi cu mai multe componente.

Familia implica evident niste compromisuri in casnicie, in care renunti la o parte din timpul dedicat sotului si il redirectionezi in familie.
Insa nu poti sa neglijezi complet sotul pe motiv ca femeia a ajuns robotul familiei, care spala, calca, dar nu mai este prezenta deloc in casnicie.

Copiii ajung sa devina un motiv important pentru unitatea casniciei insa nu sunt un motiv suficient de puternic; pot deveni un artificiu de pastrare al casniciei pentru unul dintre soti.
Pot fi si motiv de despartire atunci cand ei ajung sa dezechilibreze (prin multele problemele care implica cresterea unui copil) relatia intre soti.


Daca eu nu mai acord suficienta atentie sotului din cauza grijilor cresterii copiilor atunci ce se intampla cu casnicia mea?
Chiar daca suntem apropiati si datorita copiilor, insa relatia mea cu sotul se subrejeste in timp, iar sotii isi polarizeaza atentia spre copii uitand de ei. Intaresc legaturile cu copiii uitand de legatura intre ei.

Toate relatiile trebuie sudate. Suntem impreuna cu copiii, dar suntem si impreuna doar noi 2, pentru ca la un moment dat copiii pleaca la casa lor si surpriza: ramanem tot doar noi 2.

Iar o relatie intre 2 nu ar trebui nulificata, dispersata intr-o relatie de familie.

Cei 2 soti pot sa-si pastreze foarte bine relatia lor puternic sudata, nu intr-un mod egoist si diferentiat de familie, insa pot sa pastreze o relatie de sot si sotie; oarecum mi se pare si un egoism necesar de autoprotectie al casniciei. Pe scurt, ai grija si de sotul tau nu numai de copii.

[AlinB]

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Păi, sunteţi destul de inconsecvent. Ce sunt copiii, până la urmă? "Artificii" sau ceva important?

A fost o greseala de exprimare :)

Dar in linii mari..zice bine.

Acu' treaba e si idealizata nitel..greu de spus in ce masura cineva intra "pentru celalat" in combinatie sau pentru ca vrea sa-si satisfaca niste nevoi personale prin celalalt. Nevoi care mai variaza si in timp..si gradul in care le obtine de la celalat variaza in timp..daca nu variaza ale lui variaza a celuilalt, apar noi variabile (si copiii sunt una) etc..

Panta rei - keep afloat.

[Bucuriepedrum]

În prealabil postat de AlinB

A fost o greseala de exprimare :)

Dar in linii mari..zice bine.

Acu' treaba e si idealizata nitel..greu de spus in ce masura cineva intra "pentru celalat" in combinatie sau pentru ca vrea sa-si satisfaca niste nevoi personale prin celalalt. Nevoi care mai variaza si in timp..si gradul in care le obtine de la celalat variaza in timp..daca nu variaza ale lui variaza a celuilalt, apar noi variabile (si copiii sunt una) etc..

Panta rei - keep afloat.

Da, am înţeles ulterior. O exprimare nefericită, într-adevăr.

La modul cinstit, nu cred că se căsătoreşte nimeni doar pentru celălalt, să-l facă fericit, să-l aducă la mântuire, să-l bucure toată viaţa. Fiecare se gândeşte şi la sine în momentul în care face pasul ăsta. În cel mai senin caz, dacă îşi vede în mod real fericirea alături de celălalt (am spus fericire, nu vreun surogat precum nevoia de stabilitate/sex/statut social sau mai ştiu eu ce minunăţii), dacă poate construi o familie durabilă & altele – nu văd, acum, motive neamintite pentru care doi oameni s-ar putea căsători; posibil să-mi scapi mie.

Iar nevoile, clar, se schimbă. Şi chiar şi cele care rămân statornice îşi modifică intensitatea, direcţia... mă rog, dinamici fireşti într-un cuplu.