Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

MĂRTURISIRE SMERITĂ

Nu mă tem de moarte pentru că îmi place viața asta și lumea în care trăiesc. Sincer să fiu, nu sunt atât de afecționat de realitatea în care mă învârt.. Aș schimba-o bucuros cu alta mai reușită! Mă tem de moarte, fiind absolut convins de existența celorlalte două lumi paralele: Împărăția lui Dumnezeu și împărăția demonilor. Problema este că nu sunt foarte convins că aș merita biletul de intrare în "casa Tatălui" lui Hristos! Ba.. nu sunt convins deloc! Ba.. cred că nu prea am ce căuta pe-acolo, în starea duhovnicească în care mă găsesc!
Hai să vă spun adevărul gol-goluț: sunt convins că dacă aș muri în noaptea asta, aș cădea în ghearele demonilor! De ce?.. Pentru că "nimic spurcat și necurat nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu"!
Doamne, mai dă-mi timp de pocăință! Doamne, mai dă-mi lacrimi de pocăință!
De asta mă tem de moarte.. Că dacă aș ști că mă ia Domnul la El, v-aș saluta pe toți și L-aș ruga să o facă mai repede..
Preotul Sorin Croitoru din Mantova (Italia)

[cristiboss56]

Eram sigur că nu e de nasul meu călugăria, dar totuși aveam chemare... Și m-a dus cineva la Părintele Sofronie Saharov. I-am povestit despre mine, iar el mi-a spus: „Un an mai ai, un an nu-i mult, du-te și termină anul ăsta de școală, dar de-acum ca temei pentru călugaria ta”. Pentru mine asta a fost o gălușcă greu de înghițit, dar a urmat și mângâierea: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui!” . Tipic Părintelui, întotdeauna îți dădea ascultările așa, un pic pieziș. Mi-a mai spus: „Ce-ți spun eu e contrar la tot ce au spus Părinții, ei spuneau că dacă-ți vine chemarea la călugărie, aleargă, ca să nu se răcească chemarea, că dacă se răcește n-o mai găsești. Părintele a adăugat: „Ce facem noi este pentru nevoile lumii noastre, e nevoie astăzi să ne înarmăm cu mijloacele lumii, că dacă nu, oamenii lumii de azi te pot strivi ca pe o muscă. Am nădejdea că dacă faci lucrul acesta în ascultare mie, Dumnezeu te va păzi!”. Mult mai târziu mi-am dat seama că părintele era străvăzător cu duhul și îți vedea și sufletul. Asta încep să înțeleg abia în ultima vreme, cât de mult era în stare să vadă în sufletul tău.
Așa a fost, a trebuit să mai fac un an de școlire în Franța, apoi unul în Anglia, și când am venit la mănăstire eram ca o lămâie stoarsă și mucegaită, dar important era că am revenit la mănăstire! În timp ce vorbeam, mă uitam la el, la gesturile sale, și era așa de simplu, atât de firesc în toată atitudinea lui, încât în timp ce-l ascultam și mă uitam cu așa intensitate la el, aș fi putut să mă smintesc, dar apoi îmi venea și gândul că în tot ceea ce citisem găsisem că oamenii ăștia mari erau și smeriți, erau și foarte firești. M-a interesat foarte mult ceea ce avea de zis, și nu doar că mă interesa, ci mă năștea, a fost omul care mi-a confirmat niște intuiții din copilărie.
Fiți atenți, părinți de copii, la intuiția copilului, care poate fi foarte adevărată și foarte adâncă, dar nu are cum să se exprime copilul, la vârstele mici. Mulți oameni buni din cercurile prietenilor părinților mei m-au scos de multe ori de pe cale, pentru că, săracii, nu au avut puterea să perceapă intuiția mea de copil.
În sfârșit, la vârsta de 20 de ani, iată că intuițiile mele din copilărie mi le confirma Părintele Sofronie și mă punea pe calea dreaptă. În seara aceea nu conștientizam rațional, dar mă nășteam! Până la urmă, eu m-am născut când l-am cunoscut pe Părintele Sofronie , din acel moment socoteam toată viața mea dinainte ca pe un întuneric, o orbecăială.
Mulți ani mai târziu, iarăși mi-a picat fisa. Sfântul Pavel spunea că putem avea și 20 de mii de povățuitori în Hristos, „dar tați nu aveți mulți, că Eu v-am născut întru Domnul”. Când am înțeles că ceea ce simțeam eu avea un temei teologic, mi-am dat seama că nașterea duhovnicească este o realitate! O realitate chiar mai puternică decât cea fizică, măcar că nu e palpabilă.
Mă întrebase Părintele unde vreau să mă duc pentru monahismul meu. Eu voiam în pustie, în deșertul Gobi, Kalahari, oriunde mă va conduce Dumnezeu, spuneam „Du-mă, Doamne, unde vrei, doar dă-mi timp să ies din pijama și să mă pun în haine corecte!”. Părintele Sofronie mi-a spus: „Dacă nu găsești altundeva, să știi că ușa mănăstirii noastre (n.r. – Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia) îți e deschisă, poți să vii să te alături la cei trei muschetari” , pe atunci erau Părintele Simeon, Părintele Procopie și Părintele Sofronie. Eu aș fi preferat întinderi nesfârșite, nu civilizația, dar am făcut ascultare și m-am dus înapoi. În următoarele luni mi-am dat seama că și Gobi și Kalahari dispăruseră din mintea mea, și parcă tot ce voiam era să nu mă despart de Părintele Sofronie. Parcă aveam o frică să mă îndepărtez de el, așa că m-am hotărât că voi înghiți și gălușca de a rămâne în lumea civilizată din Anglia, doar ca să fiu lângă Părintele Sofronie. Vreau să spun prin asta ce efect avea personalitatea lui ‒ în limbaj psihologic ‒, iar în limbaj duhovnicesc, duhul lui. Avea o capacitate de convingere care emana din el, avea simplitatea aceea, că nu-ți trecea prin gând să-l contrazici ‒ asta numesc duhul omului. Am trăit lângă Părintele Sofronie unele lucruri care erau absolut firești, am văzut că Dumnezeu și sfinții Lui sunt atât de smeriți și de simpli, atât de plini de har, fără a-și da măcar seama de acest lucru, așa de apropiați inimii tale ‒ când omul are har, nici nu-și dă seama că-l are, își dă seama numai când îl pierde și nu știe ce s-a întâmplat ‒, că poți nici să nu-i bagi în seamă. Asta-i primejdia pierzaniei!
Dumnezeu, când ne dă porunca smereniei, nu este ca El să poruncească ținând cizma Lui pe capul nostru ‒ că dacă nu ascultăm, ne mănâncă
bau-bau ‒ , ci ne învață să fim ca El, să nu pierdem viața veșnică din greșeală. Sfântul Siluan spunea că și pentru cel mai mic gând necuvios se retrage harul și nici nu-ți dai seama când a plecat, iar el ca să recâștige harul trebuia să treacă prin procedeul învățat de la Însuși Hristos: iarăși să se arunce în iad, iarăși să îi poată da prilej harului lui Dumnezeu să-l umple de dragostea Sa.
Pentru că așa de ușor te poți obrăznici cu Dumnezeu, așa de ușor poți pierde harul pe care nici nu-ți dai seama că îl aveai!...
( Părintele Rafail Noica , în cadrul Colocviului „Întâlnirea cu Duhovnicul” )

[cristiboss56]

"Când te apropii să te rogi, adu-ţi aminte de patimile tale, de slăbiciunile tale, de uşurinţa cu care tu rătăceşti şi cazi, dar adu-ţi aminte şi de faptul că Hristos te poate sprijini."

Părintele Ioil Ianakopoulos

[cristiboss56]

Cum um să ne hotărâm dacă să ne angajăm într-o parte sau alta, dacă să ne căsătorim sau nu?
Domnul Însuşi ne deschide calea. El ne descoperă sfânta Sa voie . Sfânta Lui voie se face cunoscută prin părinţi. Dacă vom asculta de părinţi, totul va merge bine şi va fi binecuvântat. Dacă le stăm împotrivă, nimic nu merge. Merge, merge, dar mai mult merge de-a-ndărătelea decât înainte. De pildă, ai îndrăgit o fată şi vrei să te căsătoreşti cu ea cu orice preţ, dar tatăl şi mama îţi spun: „Dar, fiule, ea nu este porivită pentru tine” . Însă, în zadar... Ţi-a legat vrăjmaşul mintea, te-a înrobit – şi vrei, vrei! „Dar, fiule, ea nu e pentru tine”, spun părinţii, „îţi vom găsi alta”. Dar fiul nu vrea să asculte, o vrea cu orice preţ pe aceea. Se căsătoresc. Se gândesc – totul e ideal. Se iubesc. Dar după un timp nu se mai iubesc, „dragostea” trece şi nu mai rămâne nimic.
Cel mai bine este atunci când părinţii se înţeleg din vreme , când diferenţa de ani nu este mare… Cel mai bine este atunci când dragostea se dezvoltă în cadrul căsniciei. Atunci nu se intră în căsnicie cu plănuire. Tinerii căsătoriţi au binecuvântarea părinţilor şi apoi totul merge cum e mai bine…
Căsnicia nu este o viaţă frumoasă, dulce… Ba e cât se poate de amară! Abia după aceea vezi că nu eşti liber, că eşti legat – şi încă cât de legat! Eşti „înhămat la căruţă” şi trebuie să tragi. Copiii cer. Trebuie să tragi – vrei, nu vrei. Iar când erai liber, gândeai altfel… Dar acum trebuie să te îngrijeşti nu numai de tine, ci de mai mulţi.
( Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa , Cum îţi sunt gândurile, aşa îţi este şi viaţa, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 115)

[cristiboss56]

Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă ; încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi netrebnici. Nădăjduiesc însă că veţi cunoaşte că noi nu suntem netrebnici. Și ne rugăm lui Dumnezeu ca să nu săvârşiţi voi nici un rău, nu ca să ne arătăm noi încercaţi, ci pentru ca voi să faceţi binele, iar noi să fim ca nişte netrebnici.
Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere; avem pentru adevăr . Căci ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi tari. Aceasta şi cerem în rugăciunea noastră: desăvârşirea voastră.
Pentru aceea vă scriu acestea, nefiind de faţă, ca atunci, când voi fi de faţă, să nu cutez cu asprime, după puterea pe care mi-a dat-o Domnul spre zidire, iar nu spre dărâmare.
Deci, fraţilor, bucuraţi-vă ! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Sfinţii toţi vă îmbrăţişează.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!
( Sfântul Apostol Pavel, Epistola a II-a către Corinteni , cap. 13, 5-13)

[cristiboss56]

Că „omul trebuie să se retragă în cetatea dreptei socoteli” e scris în Scrierea despre Botez a Sfântului Marcu Ascetul şi, tot acolo, că acolo mintea ca preot trebuie să slujească pe masa sfântului altar, care este inima. Inima e masa sfântului altar în om, mintea e preotul care slujeşte la masa inimii, iar aceasta se realizează atunci când omul a intrat în cetatea dreptei socoteli, când a ajuns la un echilibru, când a ajuns la o stare sufletească care favorizează prezenţa lui Dumnezeu şi, mai ales, simţirea prezenţei lui Dumnezeu. Că nu-i destul să ştii că Îl porţi pe Hristos în inimă, dacă nu-L şi simţi. Dacă nu simţi prezenţa Lui, înseamnă că inima nu e simţitoare. Zic Părinţii cei duhovniceşti că
ne-simţirea este cea mai gravă consecinţă a păcatelor. Ajungi la un fel de bătucire a lăuntrului şi nu mai simţi prezenţa lui Dumnezeu, nu te simţi în faţa lui Dumnezeu, nu simţi că Dumnezeu e de faţă, nu simţi că Dumnezeu vine către tine prin cuvântul Său, nu simţi că Domnul Hristos îţi vorbeşte direct, citind Sfânta Scriptură .
A fost la noi la mănăstire un episcop armean, împreună cu Mitropolitul Nicolae Mladin – Dumnezeu să-l odihnească! – şi spunea că la ei este o legendă: Sfântul Grigorie Luminătorul , cel care a încreştinat Armenia, a ieşit dintr-o scriere a lui, a ieşit dintr-o carte scrisă de el, ca să-l lămurească pe un copil care citea cartea şi nu o înţelegea. E foarte frumos, e foarte adevărat şi e foarte spre bucuria noastră faptul că se spune că Sfântul Grigorie, cel care a scris cartea, a ieşit din carte. Apoi să ştiţi că aşa cum a ieşit Sfântul Grigorie din carte, în legenda aceea, orice om care a scris o carte într-un fel iese din gândurile lui. Se ascunde în gândurile din carte şi iese la iveală atunci când citeşti cartea.
( Arhimandrit Teofil Părăian,

[cristiboss56]

Noaptea este urcusul duhovnicesc spre muntele schimbarii mele la fata . Toata dulceata vesniciei se aduna in sufletul meu tulburat . Liniste nesfarsita !
Prezenta lui Hristos se face usor simtita , El care este Cel ce stie sa umple pustia . Ceasurile noptii sunt dadatoare de viata pentru aceia care se dedica vietii duhovnicesti in launtru inimii lor . Noaptea inrâureste puternic trairea vietii ingeresti , de aceea monahii o prefera pentru rugaciunea inimii . Monahii desfiinteaza noaptea , de vreme ce viata monahala le desfiinteaza pe toate .
Miezul noptii...in curant putem vedea chiliile monahilor cum se lumineaza una dupa alta...
Privighetorile incepeau sa-si inalte cantecul lor.... izvoare de smerenie ce incep sa se reverse si sa ude pamantul insetat ! Stalpi de foc ce revarsa lumina !
In scurta vreme chiliile vor rasuna de glasurile lor si se vor umple cu lacrimi de pocainta sau lacrimi de dumnezeiasca luminare . Ei se scoala sa-l cante pe Hristos si sa -i ceara sa trimita harul Sau cel dumnezeiesc peste intreaga lume .
In aceste ceasuri , intreaga Manastire e in flacari , iar diavolul racneste....
Monahii cu adevarat se indumnezeiesc....
(Mitropolitul Ierothei Vlahos )