Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

CUVINTE SI INVATATURI DE LA PARINTELE ISAAC SIRUL

Sfantul Isaac spune ca rugaciunea este "o linistire si o golire a cugetarii de toate cele de aici si o inima ce-si intoarce cu desavirsire privirea spre nadejdea Plina de dor. a celor viitoare". Rugaciunea se face cu adinca smerenie dupa pilda vamesului ; rugaciunea celui ce nu se socoteste pe sine pacatos inaintea lui Dumnezeu, nu este bine primita". Rugaciunea umple viata omului de harul vietii divine, in asa fel incat crestinul vede prin rugaciune, gandeste prin rugaciune, traieste prin ea si "fiecare gand bun este transformat prin rugaciune in gand divin". Rugaciunea e un limbaj al credintei si dragostei de Dumnezeu. Cuvintele rugaciunii dau un inteles sacru limbajului uman, sfintesc lexicul unei limbi prin dialogul cu Dumnezeu.

Si pentru Sfantul Isaac lacrimile sunt rodul si expresia rugaciunii, inceputul renasterii duhovnicesti si semnul cercetarii harului Duhului Sfant: "Cand incepe harul sa-ti deschida ochii pentru a simti cu adevarat vederea lucrurilor, indata incep ochii tai sa verse siroaie de lacrimi incat de multe ori iti spala si obrajii tai cu multimea lor". Exista un har sau un dar al lacrimilor, legat de fericirea a doua (Matei 5, 4) o faptuire sau lucrare ascunsa a monahului: "toti sfintii au plecat plangand din viata aceasta. Si daca sfintii plangeau si ochii lor erau plini pururea de lacrimi, pana ce plecau din viata aceasta, cine nu va plange? Mangaierea calugarului se naste din plans". Lacrimile scot inima din impietrire si patimi, deschizand-o harului milei lui Dumnezeu. Lacrimile sunt sudorile mintii si inimii sufletului-mireasa, in cautarea indurerata si chiar insangerata a Mirelui-Hristos. Sunt lacrimi de durere, care usuca trapul si ard, si lacrimi de bucurie si iubire, care infrumuseteaza fata trupului si curg nesilit de la sine, pana cand "Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii rugatorilor" (cf. Apoc. 21, 4).

[cristiboss56]

Bătrânul Amfilohie zicea: „Când omul se împărtăşeşte, primeşte forţă, este luminat , contemplă orizonturi largi, simte bucurie, funcţie de dispoziţia sa interioară şi de înflăcărarea sa. Unul simte bucurie şi odihnă, altul simte pace, celălat dorinţa de a se consacra lui Hristos şi o milă inefabilă pentru toţi. Personal, atunci când mă aflu foarte obosit, după Sfânta Împărtăşanie, mă simt odihnit, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat!”.
Această experienţă duhovnicească a Bătrânului Iacob are un interes aparte: „Când mi-am început viaţa preoţească în mănăstire, în afară de Ceasuri, era rânduită slujirea zilnică a Sfintei Liturghii. Începeam slujba noaptea şi terminam Liturghia înainte de a se face ziuă. Împărtăşindu-mă în fiecare zi cu Sfintele Taine, simţeam o aşa mare putere în mine, încât eram ca un leu.
Sufletul meu ardea de o asemenea flacără dumnezeiască încât, toată ziua, nu-mi era nici foame, nici sete şi nu simţeam nici căldura, nici frigul. Neobosit, lucram de dimineaţa până seara. Chiar şi vara, când după masă părinţii se odihneau în chiliile lor, căutând un pic de răcoare, eu transportam pământ fertil şi îngrăşământ în grădinile pe care le cultivam în afara mănăstirii”.
Bătrânul Ieronim sublinia: „Cel ce se împărtăşeşte trebuie să simtă înainte frică de Dumnezeu, evlavie şi căinţă. Iar după împărtăşire trebuie să simtă pace, bucurie şi dorinţa de a nu vorbi cu nimeni” .
( Î.P.S. Andrei Andreicuţ )

[cristiboss56]

Iertarea este medicamentul necesar pentru sănătatea noastră sufletească. Prin ţinerea de minte a răului, „gândurile şi sentimentele negative coboară în subconştient, provocând în viaţa noastră tot felul de probleme şi pătimiri”. Prin iertare însă, toate acestea dispar. Prin urmare, iertarea este un medicament şi pentru trup. „Cei care-i iartă pe vrăjmaşii lor prezintă o îmbunătăţire a sănătăţii psihice şi somatice, în timp ce oamenii care păstrează «vie» amintirea răului care li s-a făcut sunt în primejdie ca de-a lungul timpului să sufere de angoasă puternică, depresie, psihoză, migrene, hipertensiune şi probleme cardiace” , arată un studiu făcut în America în 1999.
Am fost martorul ocular al întâmplării de mai jos: în anul 1999 am fost chemat să spovedesc un bolnav aflat pe patul morţii, care era internat la spitalul Rios, din Patras. Bolnavul acesta n-o „înghiţea” deloc pe sora lui. Nu mai vorbise cu ea de 20 de ani. La spovedanie, i-am pomenit de sora lui, şi chipul i s-a schimbat, s-a sălbăticit. Dar în final s-a lăsat convins s-o vadă. S-au îmbrăţişat, iar cel care era pe patul morţii s-a făcut sănătos. Deci s-a ridicat îndată din boală şi de pe patul morții și a plecat în satul lui!
O echipă de medici americani ne sfătuieşte:
„Iertaţi, căci iertarea face bine sănătăţii, previne îmbătrânirea, iar la bătrâneţe nu vă vor slăbi puterile! Rostiţi şi rugăciunea Tatăl nostru, pentru că vorbeşte despre iertare!”.
( Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport! – Arta împăcării cu tine însuţi şi cu ceilalţi )

[cristiboss56]

Cum să luptăm împotriva duhului tristeţii?
– Să fiţi veseli. Dragă, eu ştii ce vă spun, cu toată siguranţa: ori şi ori şi oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe , îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist. Adică nu eşti în stare de nimic – o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul ăsta: Stai, că este ceva drac aici! Şi nu acceptaţi.
( Părintele Arsenie Papacioc )

[cristiboss56]

În ceea ce priveşte canoanele pe care le dau duhovnicii, cred că fac o greşeală atunci când opresc exagerat de la împărtăşanie ori canonisesc cu nevoinţă care copleşeşte puterea fiecăruia. Este o greşeală deoarece credincioşii ori nu le fac, fiind o serie de împrejurări familiale, sociale, istorice care îi opresc, ori este o lipsă de trăire, şi atunci este mai bine să le dea un canon de simţire. Dar şi în aceste condiţii, după o astfel de spovedanie, suntem departe de a ne însuşi o
pocăinţă adevărată . Dar să fim pe drum şi ne ajută harul lui Dumnezeu.
Altfel, ne caută harul şi nu ne găseşte. Dacă nu-ţi poţi iubi vrăjmaşii, ţi-ai pus măcar problema să-i iubeşti sau ştii asta doar din literatură? Asta-i viaţa: crucea, suferinţa cu orice chip. Te spovedeşti de pe poziţia de a nu mai face păcate . Că se întâmplă să cazi în păcate, este un accident; dar nu este dorinţa şi deliberarea ta, nu-i nepăsarea ta, nu este pocăinţă falsă, făţarnică şi ipocrită. Când te pocăieşti cu adevărat, te duci ca să nu mai faci. Altfel, eşti vinovat de participare (premeditare), nu de accidentare.
( Părintele Arsenie Papacioc )

[cristiboss56]

Că sunt preoţii buni se datorează mamelor bune, că sunt preoţii lacomi se datorează mamelor lacome, că sunt preoţii curvari se datorează mamelor desfrânate.
Că sunt preoţii ticăloşi se datorează părinţilor ticăloşi.
Preoţii nu au venit de pe alta planetă, nu sunt născuţi în biserică.. în laborator, aşa cum făcea Hitler prin Spitalele SS când se faceau nenorocirile alea prin lagăre.
Nu! Preoţii sunt copii dumneavostră pe care i-aţi trimis la seminar şi le-aţi zis: "Mamă, du-te că de acolo iese bani!"
Ăştia sunt preoţii noştri şi nu trebuie să-i judecăm!
Pentru că voi i-aţi format, voi i-aţi trimis la teologie, voi i-aţi creat!
Filaret al Moscovei a spus: „Daţi-mi mame bune – şi vă voi da duhovnici buni!”
Deci să nu mai dăm cu picioarele în Biserică!
Biserica este singura Instituţie Autorizată de Duhul Sfânt care poate schimba oamenilor mentalitatea în bine.
Cu condiţia ca oamenii să înţeleagă rostul şi folosul Bisericii.
Spunea cineva:
"Să-şi ia Biserica catrafusele şi să plece!"
Unde să se ducă? Biserica este în primul rând România!
Biserica e Poporul, e Sufletul Neamului Românesc!
Eeee, să vezi îndrazneala până unde merge!?!
Să plece Biserica din societate?
A plecat din alte state ale lumii şi aţi văzut ce-şi doresc astăzi!
Îşi doresc ca ţările lor să se cheme Sodoma şi Gomora!
Şi vor avea parte de aceste toate pe principiul libertăţii şi chiar de urmări grave!
Mă gândesc cu groază şi cu frică, nu ca o ameninţare sau ca o profeţie:
Cum a venit în Japonia Tsunami îndoit în două, cu apă şi cutremur... cu radiaţii şi s-a format locul ăla în moloz, în pământ netocmit şi gol..
Eu cred că aşa ceva ne-ar linişti pe toţi, ne-ar lua toate mâncărimile, ne-ar aduce cu picioarele pe pământ la rugăciunea Îngeraşul, Tatăl Nostru, Împărate Ceresc şi Paraclisul Maicii Domnului!
Ce vom zice noi când va zice Dumnezeu: "Nu-i Duhul Meu în oamenii aceştia!"
Predica integrală: - https://www.youtube.com/watch?v=CwHZhlJQjj8

[cristiboss56]

Cum vor învia cei morţi la a Doua Venire a lui Hristos? Vor învia prin puterea lui Dumnezeu: prin voia Lui se vor deschide mormintele tuturor celor răposaţi din veac, marea se va învifora cumplit şi va scoate nenumăraţii morţi ascunşi în ea. Întreg pământul se va acoperi de oase omeneşti şi va începe lucrul vestit de Dumnezeu în vedenie Sfântului Proroc lezechiel: „Fost-a peste mine mâna Domnului şi m-a scos Duhul Domnului, şi m-a pus în mijlocul unui câmp, şi acela era plin de oase de oameni; şi m-a purtat împrejurul lor, şi iată, erau multe foarte pe faţa câmpului, şi iată uscate foarte . ” Şi a zis către mine: „Fiul Omului! Oare vor învia oasele acestea?”.
( Sfântul Luca al Crimeei )