Noutati de la Centrul de Presa Basilica

[cristiboss56]

În dimineața zilei de 28 iunie 2017, ierodiaconul Ciprian Marin de la Mănăstirea Antim din București a trecut la cele veșnice, la vârsta de 84 de ani.

A fost tuns în monahism la Mănăstirea Antim în anul 1992, când a primit numele Ciprian, iar în anul 1997 a primit hirotonia întru ierodiacon.

Părintele Ciprian Marin s-a remarcat în obștea Mănăstirii Antim în special prin grija față de treburile administrativ-gospo*dărești, pe care le rezolva cu o deosebită acrivie și atenție. Paraclisier ani de-a rândul, părintele Ciprian s-a îngrijit de buna rânduială de la biserică, de buna stare a obiectelor și veșmintelor liturgice, precum și de pregătirea marilor sărbători și hramuri, zile în care la Mănăstirea Antim veneau mulțime de închinători, mai ales în căutarea cunoscuților duhovnici de aici.

Priceput în treburile Martei, dar totodată nepărăsind pe cele ale Mariei, părintele Ciprian a îndeplinit ascultările de chelar, ajutor de econom și responsabil cu corespondența. În același timp, avea grijă să pomenească zilnic sute de pomelnice ale credin*cioșilor, atât la slujbele din biserică, cât și în liniștea chiliei, unde, în mireasma tămâii și la lumina candelei, își îndeplinea cu evlavie canonul monahal, la care adăuga, după tradiția de la Antim, rostirea cât mai deasă a Rugăciunii lui Iisus. A fost, mai bine de 10 ani, ucenic de chilie al părintelui Sofian Boghiu, care l-a impresionat și l-a marcat profund prin blândețea și așezarea sa duhovnicească.

Printre clericii din Arhiepiscopia Bucureștilor, ierodiaconul Ciprian era cunoscut, pentru că a fost chemat, până nu de mult, la fiecare sfințire de biserică, pentru a se ocupa de prepararea și distribuirea târnoselii.

Cu toate că părintele era măcinat de o gravă afecțiune la plămâni, el a fost deosebit de activ până în ultimele luni de viață, când, împăcat cu sine și cu pă*rinții din mănăstire, a plecat la Domnul, adăugându-se în ceata minunaților bătrâni ai Antimului și lăsând în urma sa o pildă de jertfelnicie și de râvnă pentru casa Domnului, precum și un chip de monah statornic și riguros, harnic și evlavios. Slujba Înmormântării are loc în biserica Mănăstirii Antim, astăzi, vineri, 30 iunie 2017, începând cu ora 9:30, iar înhumarea va fi tot azi, la Mănăstirea Viforâta. Veșnica lui pomenire!

[cristiboss56]

Părintele Constantin Pârvu (1928-2017), fost vicar administrativ patriarhal în cadrul Cancelariei Sfântului Sinod şi fost paroh al Bisericii Iancu Nou-Bălăneanu, Protopopiatul Sector 2 Capitală, a fost înmormântat ieri, 29 iunie 2017, în ziua în care Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Slujba Înmormântării a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cadrul slujbei Înmormântării, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a citit mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mesaj intitulat: „Un slujitor statornic şi harnic - preotul Constantin Pârvu (1928-2017)”. În semn de recunoştinţă pentru întreaga sa activitate administrativă, pastorală, misionară, publicistică şi duhovnicească, părintelui Constantin Pârvu i-a fost acordată post-mortem, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală pentru clerici. Părintele Ionuţ Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, a citit gramata patriarhală de acordare a acestei distincţii bisericeşti. La eveniment a fost prezent şi domnul ministru Victor Opaschi, secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Culte, care a subliniat faptul că părintele Constantin Pârvu impresiona prin tinereţea spiritului său, dar şi prin multitudinea activităţilor cotidiene, „prin profunzimea înţelegerii problemelor bisericeşti şi sociale.
Era o adevărată enciclopedie vie a vieţii bisericeşti: cunoştea în profunzime istoria ei, viaţa ei de zi cu zi, oamenii care o slujeau şi înţelegea totodată întreaga responsabilitate care revenea Bisericii Ortodoxe Române în vremurile grele ale comunismului, dar şi în complicata perioadă a tranziţiei la democraţie (...). Cred că nu este doar o întâmplare că îl conducem pe ultimul drum pământesc pe părintele Constantin Pârvu chiar în ziua praznicului Apostolilor Petru şi Pavel. Şi aceasta o spun nu doar pentru că este vorba de un preot, deci un urmaş al Apostolilor, trecut la Domnul, ci şi pentru că am încredinţarea că munca lui de aproape 50 de ani în Administraţia Patriarhală a fost o adevărată şi neîncetată muncă apostolică”, a spus dl ministru Victor Opaschi. Pr. paroh Augustin Rusu a precizat că părintele Constantin a fost ca un adevărat părinte şi pedagog pentru slujitorii Bisericii Iancu Nou-Bălăneanu. „Unii am învăţat de la părintele administraţie, alţii am învăţat să slujim sau să cântăm. Fiecare îi suntem datori cu ceva părintelui Constantin, pentru că el a avut răbdare cu noi”, a spus pr. paroh Augustin Rusu. Deoarece a fost distins cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2002), acordat de Preşedintele României, părintele Constantin Pârvu a fost înmormântat cu onoruri militare, ceremonie oficiată de Regimentul de Gardă Bucureşti.
Liturghie arhierească înainte de înmormântare
Slujba Înmormântării a fost precedată de Sfânta Liturghie, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei, Preasfinţia Sa le-a vorbit credincioşilor despre misiunea de propovăduire a cuvântului Evangheliei a celor doi Corifei ai Apostolilor, Sfinţii Petru şi Pavel. „Sfântul Apostol Petru a fost un fel de lider al Apostolilor. El a vorbit în faţa fraţilor săi Apostoli, în faţa autorităţilor şi a mai-marilor cetăţii. Într-o zi de 29 iunie, a fost condamnat la moarte, în Roma, şi din smerenie, purtând totdeauna în conştiinţa sa faptul întreitei lepădări, a cerut să fie răstignit cu capul în jos, socotindu-se nevrednic de a muri pe cruce, asemenea Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Apostol Pavel s-a născut în Tarsul Ciliciei, într-o familie evreiască bogată, tatăl său fiind cetăţean roman. La vârsta de 12 ani a fost trimis la Ierusalim, unde a învăţat cu cel mai vestit rabin al vremii sale, Gamaliel. De la el a învăţat o teologie mozaică profundă, dar şi o fidelitate ieşită din comun, până la violenţă. De aceea, el a fost un aprig prigonitor al Apostolilor şi al creştinilor. Pe când mergea în Siria, în Damasc, pentru a-i aresta pe iudeii care au crezut Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, a avut loc convertirea lui minunată, când a auzit glasul Domnului Iisus Hristos pe care el Îl prigonea. După o pregătire de trei ani sub îndrumarea preotului Anania care l-a botezat, Sfântul Pavel a lucrat la propovăduirea Evangheliei toată viaţa sa. A fost condamnat la moarte pentru că a mărturisit cu preţul vieţii pe Hristos şi i s-a tăiat capul tot în ziua de 29 iunie”, a spus Preasfinţia Sa.

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă Română a pomenit ieri, în Duminica a 4-a după Rusalii, minunea vindecării slugii sutașului săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos, consemnată la Matei 8, 5-13, precum și pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. În cuvântul de învățătură rostit la paraclisul istoric din Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că bunătatea oamenilor către semenii lor aflați în suferință atrage iubirea milostivă a lui Dumnezeu către ei.
Pericopa evanghelică de duminică ne-a expus un episod neobișnuit pentru vremea în care a trăit Mântuitorul Iisus pe pământ. Un sutaș, centurion roman, a venit la Domnul Hristos, la un iudeu, pentru a găsi vindecare pentru sluga sau servitorul său bolnav. „Acest gest arată că sutașul are o deosebită bunătate în suflet. El putea să înlocuiască pe servitorul său bolnav cu unul sănătos, dar bunătatea lui sufletească îl face pe el să caute vindecare la Iisus pentru acest servitor. Iubirea milostivă a lui pentru servitorul său, grija stăpânului față de servitor, arată un suflet mare. La această bunătate a lui răspunde și bunătatea lui Iisus, zicând: «Venind, îl voi vindeca» (Matei 8, 7)”, a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Însă centurionul roman dă dovadă de smerenie, dar și de dibăcie și o oarecare înțelepciune, refuzând vizita Mântuitorului Iisus Hristos în casa sa. „În momentul când a auzit că Iisus va veni în casa sa, a arătat smerenia sa, dar în același timp și prudență. El a zis: «Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea» (Matei 8, 8). Prudența lui se vede în sensul că nu voia să-L expună pe Iisus, deoarece dacă un evreu intra în casa unui păgân, a unui roman politeist, care credea în mai mulți zei, era aspru criticat de ceilalți evrei, fiindcă ei considerau că neamurile, celelalte popoare, sunt inferioare și necurate, și de aceea spune acest sutaș Mântuitorului că e suficient să zică numai cu cuvântul, de la distanță, și sluga sa se va vindeca”, a arătat Preafericirea Sa. În continuare, sutașul prezintă și modul cum Mântuitorul Iisus Hristos poate vindeca de la distanță pe sluga sa pornind de la experiența puterii cuvântului din viața sa proprie.
„Apoi, într-un mod surprinzător și inteligent, el argumentează cum se poate vindeca sluga sa doar prin cuvânt. El arată puterea cuvântului din experiența sa proprie și zice: «Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face» (Matei 8, 9).
Vedem că sutașul spune că el doar pronunțând un cuvânt, o poruncă exprimată în cuvinte, pune în mișcare soldații. Pornind de la puterea mobilizatoare de punere în mișcare a persoanelor prin cuvânt, sutașul crede că și Iisus cu puterea Lui unică, dumnezeiască, poate vindeca pe sluga sa doar prin cuvântul pronunțat de la distanță. El recunoaște că are putere mobilizatoare, dar nu are putere vindecătoare, el poate deplasa un om sănătos dintr-o parte în alta prin cuvânt, dar nu-l poate ridica din boală și să-i dăruiască sănătate. Vedem că iubirea milostivă a sutașului față de servitorul său bolnav îi întărește credința că Iisus îl poate vindeca pe acesta”, a explicat Patriarhul României. Acest episod nu este numai unul vindecător și filatropic, ci vedem un început al misiunii Mântuitorului printre păgâni, care va continua într-un mod intens mai târziu, iar despre aceștia Însuși Domnul a zis: „Mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor” (Matei 8, 11).
În Biserica Ortodoxă Română a fost pomenit ieri și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei, care s-a evidențiat în secolul 15 ca un mare apărător al creștinătății în fața pericolului otoman și un mare ctitor de biserici. „Astăzi facem pomenirea unui sfânt militar și domnitor, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, care este cunoscut prin credința sa puternică, prin jertfelnicia sa pentru apărarea țării și a creștinătății întregi și pentru evlavia sa, întrucât a construit 44 de biserici de mănăstiri și de mir. A domnit 47 de ani, între 1457 și 1504. Acest mare principe al creștinătății, voievod și domn al Moldovei, a rămas în conștiința poporului nostru ca mare și sfânt. Cronicarii spun că este numit și sfânt pentru faptele lui mărețe, adică pentru multele lui războaie de apărare a Moldovei și a creștinătății în fața pericolului otoman. El avea un curaj bazat pe credință puternică, atât de mare, încât în tot timpul domniei sale numai doi ani nu a avut războaie de apărare”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

[cristiboss56]

De aproape două veacuri, Sfântul Antonie cel Mare este cinstit la Biserica Domnească „Sfântul Anton”-Curtea Veche din Capitală. Astăzi, 4 iulie 2017, sfintele sale moaște sunt aduse aici din biserica abației Saint-Antoine-l'Abbaye, din localitatea L'Abbaye de Saint-Antoine, de lângă orașul francez Grenoble. Rezultatul cercetărilor întreprinse până în momentul de față arată faptul că, deși Cuviosul a dorit să nu se afle unde este trupul său neînsuflețit, sfintele sale moaște au fost descoperite după mai bine de 200 de ani de la trecerea sa la Domnul, prin revelație divină, în timpul împăratului Justinian (527-565), în anul 561.
Cuviosul Părinte Antonie s-a născut în anul 251 în Egiptul de Mijloc, localitatea Come, într-o familie creștină. După moartea părinților săi, a vândut moștenirea care îi revenea și a împărțit-o săracilor. A început să practice asceza, la început, nu departe de casa părintească, de care însă se va îndepărta cu timpul. Astfel, la vârsta de 35 de ani, îl găsim așezat într-o fortăreață, pe malul drept al Nilului, pe „Muntele dinafară”, la Pispir, unde va rămâne aproape 20 de ani. Aici a fost urmat de foarte mulți monahi, întemeind și conducând mai multe mănăstiri, cu toate că ducea o viață retrasă. Cele mai vestite dintre coloniile ascetice înființate de el sunt Nitria și Scete. A trecut la Domnul în anul 356 pe muntele Colzim, cunoscut și ca „Muntele dinăuntru”, aproape de Marea Roșie, la vârsta de 105 ani. Sfântul Antonie a fost înmormântat de doi dintre ucenicii săi, într-un loc tainic, după porunca acestuia, spre a evita primejdia inițierii unui cult al său, după obiceiul locului. „Eu, precum s-a scris, pornesc pe drumul părinților. Căci mă văd chemat la Domnul. Iar voi privegheați și nu pierdeți roada nevoinței voastre de mulți ani, ci, ca și când acum ați începe, siliți-vă să păstrați râvna voastră [...]. Gândiți-vă la aceasta, cugetați la aceasta! Și dacă țineți la mine și mă pomeniți ca pe un tată, nu lăsați pe vreunii să ia trupul în Egipt, ca să mă așeze vreodată în case. Căci de aceea am întârziat în munte și am venit aici. Știți cum îi înfruntam pe cei ce făceau aceasta și cum le-am poruncit să înceteze acest obicei . Înmor*mântați deci trupul meu și ascundeți-l sub pământ. Păziți cuvântul meu, ca nimeni să nu cunoască locul, decât numai voi” (Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie , pp. 242 ș.u.). Porunca Sfântului Antonie este clară și precisă, respectată de altfel de cei doi ucenici ai săi cu sfințenie: „Iar frații, precum li s-a poruncit, i-au înfășurat trupul și l-au ascuns sub pământ și nimeni nu știe până azi unde a fost ascuns, decât numai cei doi”.
Cinstirea sa în primele veacuri creștine
Încă de la începuturile creștinismului, cultul sfinților și al sfintelor moaște a cunoscut o permanentă dezvoltare, mai ales în zona Egiptului. Prima mărturie despre cultul Sfântului Antonie atât în Răsărit, cât și în Apus o avem de la Sfântul Atanasie cel Mare, biograful său. Astfel, Sfântul Atanasie, relatând modul în care a trecut Sfântul Antonie la Domnul, arată că acesta „era cunoscut nu prin scrieri, nici pentru înțelepciunea cea din afară, nici pentru vreo măiestrie oarecare, ci numai pentru evlavia lui”, pe care Sfântul Atanasie o considera ca fiind darul lui Dumnezeu „și nimeni n-ar putea tăgădui că aceasta şevlaviaţ era darul lui Dumnezeu”. Tocmai „evlavia” Sfântului Antonie și „râvna lui întru nevoință” au contribuit la răspândirea rapidă a veștilor despre faptele sale minunate săvârșite în pustiul Egiptului: „Căci cum s-ar fi auzit - scrie Sfântul Atanasie - despre el în Spania, în Galia, la Roma, în Africa, câtă vreme ședea ascuns în munte, fără lucrarea care face cunoscuți pretutindeni pe oamenii săi și care a început să facă aceasta și cu Antonie chiar de la început?” (Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie , XCII, pp. 244-245).

[cristiboss56]

Arhimandritul Damaschin Luchian, de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, judeţul Suceava, a fost ales ieri, 4 iulie 2017, în postul de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cu titulatura „Dorneanul”. Noul Episcop-vicar a fost ales prin vot secret, cu 39 de voturi din 45 valid exprimate, în cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfăşurată sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală. Preafericirea Sa l-a felicitat pe noul ierarh ales, în numele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, îndemnându-l la o lucrare pasoral-misionară responsabilă. „Ne bucurăm că de acum sunteţi un sprijin pentru Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, care are frumoasa vârstă de 88 de ani (...). Din nefericire, atât zona Bucovinei cât şi zona Aradului sunt cele mai expuse prozelitismului neoprotestant. Aceasta înseamnă că este mult de lucru, este foarte multă nevoie de seriozitate şi responsabilitate misionară. În zona Putnei este mare nevoie de activitate misionară şi de disciplină a clerului. Sunt multe de făcut, însă nu ne speriem, dar nici nu rămânem indiferenţi”, a subliniat Preafericirea Sa.
Părintele arhimandrit Damaschin Luchian i-a mulţumit Întâistătătorului Bisericii noastre pentru încrederea pe care i-a acordat-o, Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pentru purtarea de grijă, precum şi tuturor ierarhilor membri ai Sfântului Sinod pentru încurajarea în slujirea de episcop. „Cu emoţie şi cu adâncă recunoştinţă Îl slăvesc pe Dumnezeu, Care m-a rânduit să fiu slujitor al Bisericii Sale celei sfinte, şi acum iată, mă cheamă la o slujire care reclamă o maturitate duhovnicească şi o vrednicie sufletească faţă de care mă simt foarte departe. Îl rog pe Dumnezeu să mă întărească, să mă lumineze şi să mă ajute ca să pot sluji Biserica Lui şi de acum înainte, cu şi mai mult spor, să fiu smerit ascultător faţă de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen, faţă de Sinodul Mitropolitan, faţă de Sfântul Sinod, să respect Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române şi toate legiuirile bisericeşti. Chem acum în ajutor pe toţi sfinţii pe care i-a odrăslit Bucovina şi în chip deosebit pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, ocrotitorul eparhiei. Am primit această slujire din partea Sfântului Sinod cu foarte multă emoţie şi cu multă frică, dar şi cu multă încredere în ajutorul lui Dumnezeu”, a spus arhim. Damaschin Luchian.

[cristiboss56]

În zilele de 4 și 5 iulie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au desfășurat ședințele de lucru ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În cadrul acestor ședințe s-au luat următoarele hotărâri:
Anul 2019 a fost declarat în Patriarhia Română
„Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești” .
A fost aprobată solicitarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei de
canonizare a Cuviosului Pafnutie - Pârvu Zugravul (1657-1735) . Proclamarea oficială va avea loc în ziua de 6 august 2017, urmând ca Sfântul Cuvios Pafnutie să fie prăznuit anual în ziua de 7 august.
A fost aprobată înscrierea în Calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2017, a pomenirii Sfântului Cuvios Porfirie Cavsocalivitul la data de 2 decembrie. De asemenea, Sfântul Sinod a aprobat troparul, condacul, sinaxarul și icoana acestuia.
Au fost aprobate mai multe texte liturgice:
Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium - 6 aprilie; Slujba și Acatistul Sfinților Mucenici Pasicrat și Valentin de la Durostorum - 24 aprilie; Acatistul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii - 23 noiembrie.
S-a hotărât organizarea Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox în anul 2018 la Sibiu, orașul reședință a Mitropoliei Ardealului.
A fost hotărâtă înființarea extensiei universitare a Facultății de Teologie Ortodoxă îJustinian Patriarhul” a Universității din București la Roma, Italia.
A fost aprobată înființarea specializării Artă Sacră în cadrul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, începând cu anul universitar 2017-2018.
În contextul fenomenului secularizării de azi, este necesară înnoirea vieții duhovnicești și morale a slujitorilor bisericești de toate rangurile, a viețuitorilor din mănăstiri și schituri, precum și a credincioșilor mireni din parohii și din toate instituțiile bisericești . În acest sens, Sinoadele mitropolitane din Patriarhia Română vor analiza periodic aspectele privind disciplina clerului și mirenilor și vor propune Sfântului Sinod soluții concrete de promovare a vieții duhovnicești.
(Biroul de presă al Patriarhiei Române)

[cristiboss56]

În Duminica a 5-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit Sfânta Liturghie în Paraclisul istoric cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală. La finalul sfintei slujbe, Patriarhul României l-a ridicat la rangul de arhimandrit pe părintele protosinghel Andrei Anghel, secretar la Cabinetul Patriarhal.
Evanghelia Duminicii a 5-a după Rusalii (Matei 8, 28-34) relatează vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei, care erau foarte furioşi şi răi, iar cu puterea demonică din ei făceau mult rău oamenilor. La apropierea Mântuitorului Iisus Hristos de cei doi demonizaţi, demonii din cei doi oameni au recunoscut că Iisus este Fiul lui Dumnezeu şi au mărturisit dumnezeirea Lui, dar se simţeau chinuiţi că Iisus a venit mai înainte de vremea Judecăţii de Apoi. De aceea, demonii au cerut Domnului Hristos să intre în turma de porci şi să se arunce în mare, ca prefigurare a timpului când demonii vor fi pedepsiţi şi aruncaţi în adâncul iadului, simbolizat de adâncul mării.
În cuvântul de învăţătură, rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că pierderile materiale sunt îngăduite de Dumnezeu pentru ca omul sau o comunitate să se elibereze din înrobirea lăcomiei materiale şi să se trezească duhovniceşte. „Evanghelia ne arată că uneori Dumnezeu, ca să salveze sufletul omului, permite sau îngăduie unele pagube materiale în gospodăria sau în viaţa oamenilor pentru ca ei să nu se mai lipească atât de mult de lucrurile materiale, limitate şi trecătoare, ci să se apropie mai mult de Dumnezeu prin rugăciune şi prin fapte bune de milostenie. Evanghelia însă ne arată şi drama omului chinuit de demoni. Cei doi oameni din ţinutul Gadarei sunt oameni, dar nu mai sunt persoane umane libere. Altcineva foloseşte vocea lor, mintea lor sau mişcările trupului lor. Ei sunt violenţi, răi, cumpliţi, spune Evanghelia, din cauza duhurilor rele, violente şi cumplite care se află în ei. Constatăm că demonizarea este o înstrăinare a omului de propria sa natură, este o îndepărtare de Dumnezeu, de semeni, pentru că ei locuiau în morminte, nu mai locuiau în cetate, şi o înstrăinare de ei înşişi. Mântuitorul Iisus Hristos însă doreşte să-l elibereze pe om de duhurile rele, să-l îmblânzească, să-l facă paşnic, nu violent, să-l ducă în comunitate, nu în izolare, să-l ridice, nu să-l coboare sub nivelul demnităţii sale, să-l facă iubitor de semeni, nu răufăcător pentru semeni. Aici vedem diferenţa dintre iubirea milostivă a lui Hristos şi răutatea demonilor. Evanghelia de astăzi este o evanghelie a eliberării, dar este şi o evanghelie profetică, arătând că Mântuitorul Însuşi începe eliberarea umanităţii de sub stăpânirea diavolului prin aceste vindecări sau eliberări ale oamenilor de puterile demonice şi această putere de vindecare o va da Sfinţilor Apostoli şi prin ei Bisericii Sale. În Biserică avem mai multe rugăciuni pentru alungarea demonilor din oamenii pe care au pus stăpânire. Aceste rugăciuni se citesc însă în stare de post, de smerenie, nu oricând şi oricum, ci după ce preotul s-a spovedit şi se află în stare de post. Ele nu devin formule magice, ci rugăciuni fierbinţi prin care cerem ajutorul lui Dumnezeu ca toţi cei stăpâniţi de duhurile rele să fie vindecaţi, eliberaţi”, a spus Părintele Patriarh Daniel.
Sfinţii Părinţi ne învaţă că asupra omului care este în permanentă legătură cu Dumnezeu, prin rugăciuni şi prin fapte bune, demonii nu au nici o putere, spre deosebire de cel care se înstrăinează de Dumnezeu. De aceea, fiecare om este chemat să împlinească programul vieţii creştine de la botez, şi anume lepădarea de satana, de toate lucrările şi slujitorii lui, şi de toată trufia lui, pentru a se uni cu Hristos şi pentru a dobândi mântuirea sau viaţa veşnică, care înseamnă unirea omului cu Dumnezeu prin har, a mai spus Părintele Patriarh Daniel.
După rugăciunea Amvonului, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române l-a hirotesit arhimandrit pe părintele protosinghel Andrei Anghel, secretar la Cabinetul Patriarhal. „Îl felicităm pe noul arhimandrit Andrei Anghel care, cu aprobarea Sfântului Sinod, a fost hirotesit în această nouă treaptă, fiind călugăr de la vârsta de 14 ani şi având 22 de ani de călugărie. Este de mare nădejde pentru lucrările de la Reşedinţă şi noi ne rugăm lui Dumnezeu să-i dăruiască putere să continue activitatea şi să reprezinte Biserica în relaţiile cu oamenii care vizitează Reşedinţa, care cer sfatul şi ajutorul. Această încurajare este şi un semn de recunoştinţă, dar şi de apreciere pentru tot ceea ce a făcut în ani mulţi de slujire la Mănăstirea Bistriţa, apoi la Reşedinţa mitropolitană de la Iaşi şi în mod deosebit aici, la Reşedinţa Patriarhală. Ca şi părintele Lucian Bujor, care se ocupă de parc, de «Grădina Maicii Domnului», părintele Andrei şi părintele Paisie Teodorescu se ocupă de Reşedinţă şi este foarte multă lucrare, câte 12-14 ore pe zi, încât adesea avem de stat de veghe, pentru că sunt şi audienţe, şi şedinţe, şi întruniri, şi vizite”, a precizat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.