Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sarbatori > Diverse Sarbatori
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 27.06.2017, 17:52:33
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Sfântul Samson era din Roma, din neamul Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337). Din tinerețe, arătându-se înclinat spre milostenie și spre ajutorarea celor săraci, și-a împărțit averea nevoiașilor și și-a eliberat robii, viețuind ca un sihastru. Mergând în Constantinopol, și-a găsit o casă smerită în care îi găzduia pe cei săraci. A învățat și meșteșugul doctoricesc și a ajuns medic iscusit, tămăduindu-i pe cei aflați în suferințe. L-a vindecat chiar și pe împăratul Iustinian (527-565) de o boală grea. Drept mulțumire, împăratul a zidit două case în apropierea locuinței sfântului, una pentru bolnavi, iar cealaltă pentru săraci, iar pe Samson l-a rânduit purtătorul lor de grijă. Patriarhul Mina al Constantinopolului, aflând de Sfântul Samson și cunoscând curăția vieții sale, l-a hirotonit preot. La adânci bătrâneți, s-a mutat în pace la Domnul
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 29.06.2017, 01:58:31
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Sfinții Apostoli Petru și Pavel +

Arhid. Ștefan Sfarghie :
Pe Sfântul Apostol Petru, Hristos-Domnul l-a fericit pentru mărturisirea sa, numindu-l piatră, și pe adevărul mărturisirii lui a zidit Biserica Sa, iar pe Sfântul Apostol Pavel l-a numit vas ales, care avea să poarte numele Domnului înaintea neamurilor. Sfântul Petru era pescar din Betsaida și se chema Simon. Era cel mai vârstnic dintre ucenici și deseori vorbea în numele Apostolilor. A străbătut drumuri lungi și grele, propovăduind Evanghelia, ajungând până la Roma, unde a fost răstignit cu capul în jos, în timpul împăratului Nero. Sfântul Pavel a fost bărbat învățat, fariseu și rabin. În drum spre Damasc, Domnul Iisus i S-a arătat în slava Sa, și l-a întrebat: Saule, Saule, de ce Mă prigonești? Atunci a învățat el că între Hristos și creștinii pe care el îi prigonea este o legătură nedespărțită. El lovea în credincioși (trupul Bisericii), iar durerea o exprima Însuși Hristos (Capul Bisericii). De aceea, numai Sfântul Pavel, în tot Noul Testament, vorbește despre Biserica lui Hristos ca fiind trupul lui Hristos. În lungile lui călătorii a îndurat nenumărate primejdii, a suferit bătăi, a fost întemnițat, a îndurat foamea și setea. Sfârșitul său a fost cu moarte de mucenic, tăindu-i-se capul sub același împărat Nero.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 30.06.2017, 04:44:40
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Astăzi pomenim soborul celor 12 Apostoli, ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos, care au propovăduit Evanghelia în toată lumea. Tot astăzi pomenim și pe Sfântul Ghelasie, care a trăit în veacul al 14-lea și s-a nevoit la Mănăstirea Râmeț din Transilvania. Credincioșii din partea locului l-au cinstit pe acesta ca sfânt, din neam în neam, până în zilele noastre, iar viețuitorii mănăstirii îi cinstesc cu evlavie mare sfintele sale moaște, știind că prin rugăciune stăruitoare la Dumnezeu acestea dăruiesc minunate vindecări de boli și suferințe. În anul 1978 s-a descoperit în biserica Mănăstirii Râmeț o inscripție, în care se pomenește numele „Arhiepiscopului Ghelasie”, care este același cu îmbunătățitul Ghelasie, cel cinstit ca sfânt de popor. În anii din urmă s-au descoperit în chip minunat și alte părți din sfintele sale moaște, prin care oamenii primesc vindecare de boli.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 01.07.2017, 02:00:41
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Sfântul Leontie s-a născut în sec. al 14-lea în Rădăuți. A fost tuns în monahism cu numele Lavrentie la Mănăstirea Bogdana, iar mai târziu s-a retras la o sihăstrie în Valea Putnei, unde a avut mulți ucenici. În anul 1402, în timpul domnitorului Alexandru cel Bun, este ales episcop al nou înființatei eparhii a Rădăuților, unde a păstorit făcând milostenie și împărtășind povățuiri tuturor. S-a retras la bătrânețe din scaunul episcopal și a mers la schitul pe care-l întemeiase. Înainte de moarte a cerut să fie tuns schimnic, luând numele Leontie. Sfintele sale moaște se află în biserica Mănăstirii Bogdana din Rădăuți. Tot astăzi pomenim pe Sfinții Mucenici Doctori fără de arginți Cosma și Damian, care erau din cetatea Romei și au trăit în zilele împăratului Carin (283-285), fiind frați după trup. Erau doctori și vindecau fără plată, când au fost judecați de prigonitori pentru credința lor creștină. Eliberați la scurt timp, au fost omorâți cu pietre de dascălul păgân care îi învățase medicina și care nu le putea răbda slava pe care o aveau aceștia de la oameni pentru bunătatea lor.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 03.07.2017, 02:09:31
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Sfântul Mucenic Iachint (†108) era din Cezareea Capadociei și a trăit în vremea împăratului Traian (98-117). Pe când avea vârsta de 20 de ani, slujea la paza camerelor împărătești. În taină era creștin și Îl preamărea pe Dumnezeu, păzind poruncile Sale. Împăratul Traian însă era păgân și pe când era o sărbătoare a păgânilor, Iachint a fost pârât că este creștin. Deci, mâniindu-se, împăratul a poruncit ca Sfântul Iachint să fie adus înaintea lui. Silit fiind să mănânce din cărnurile jertfite idolilor, tânărul creștin a refuzat, mărturisind cu mult curaj pe Hristos-Domnul. Pentru aceasta a fost cumplit bătut, apoi a fost întemnițat. I se aducea să mănânce numai carne de jertfă și nimic altceva. Viteazul nevoitor al lui Hristos nu a voit să guste din ele și după 40 de zile, slăbit fiind cu totul de foame, și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #6  
Vechi 04.07.2017, 03:05:05
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Sfântul Ierarh Andrei Arhiepiscopul Cretei

Sfântul Andrei s-a născut în 660 în Damasc. De la o vârstă fragedă a fost hirotonit diacon de către Patriarhul Ierusalimului și a participat la Sinodul al 6-lea Ecumenic din 680-681, fiind trimis cu mărturisirea de credință a Bisericii din Ierusalim la acest sinod. După o vreme a fost ales episcop în Creta. El a alcătuit cărți pline de înțelepciune, în care s-a arătat cuvântător iscusit și insuflat de Dumnezeu. Pe lângă alte scrieri, Sfântul Andrei a alcătuit Canonul cel Mare care se citește în Postul Sfintelor Paști. Și-a păstorit credincioșii cu frică de Dumnezeu, fiind tuturor pildă vie și jertfelnică de dăruire. Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Cuvioasă Marta, mama Sfântului Simeon din Muntele Minunat (sec. 6), care a viețuit făcând multe fapte bune și primind străinii.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 05.07.2017, 15:05:22
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Sfântul Cuvios Atanasie s-a născut pe la anul 930 în Trapezunt, primind la botez numele Avramie. Rămas orfan de ambii părinți, a fost crescut de o rudă cucernică a mamei sale. Deși era tânăr, a părăsit cetatea sa și s-a dus la o mănăstire, Chiminas din Asia. Aici, egumenul Mihail l-a primit pe Sfântul Atanasie în rândul monahilor, dându-i ascultarea de a copia cărți pentru trebuința oamenilor. Pentru smerenia și devotamentul cu care împlinea toate hotărârile mai-marilor mănăstirii a fost numit „fiul ascultării”. Din râvna ce avea pentru osteneli mai grele a plecat la Muntele Athos, unde s-a hotărât să ridice o biserică. Pentru aceasta s-a dus la împăratul Nichifor Focas (963-969) cu care fusese prieten în vremea când împreună se aflau la învățătură la Constantinopol și cu ajutorul său a zidit în locul arătat o preafrumoasă biserică pe care a închinat-o Maicii Domnului. A zidit apoi și o lavră, pentru mai mulți nevoitori. Și se silea sfântul să refacă bolta bisericii și la o mai bună înfățișare să o aducă. Deci, suindu-se pe schelă împreună cu alți șase frați, s-a surpat bolta cu ei. Și așa s-a săvârșit Sfântul Atanasie, dându-și sufletul în mâinile Domnului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Vecernia zilei + cristiboss56 Despre Vecernie 15 01.02.2016 22:26:36
Sfintii ortodocsi si sfintii catolici. voxdei55 Generalitati 8 04.12.2010 23:48:51
Versetul zilei Daniela-Iulia Din Noul Testament 1 13.05.2009 10:22:30
Informatia zilei silverstar Stiri, actualitati, anunturi 4 24.04.2009 09:30:11