Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Sfântul Samson era din Roma, din neamul Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337). Din tinereţe, arătându-se înclinat spre milostenie şi spre ajutorarea celor săraci, şi-a împărţit averea nevoiaşilor şi şi-a eliberat robii, vieţuind ca un sihastru. Mergând în Constantinopol, şi-a găsit o casă smerită în care îi găzduia pe cei săraci. A învăţat şi meşteşugul doctoricesc şi a ajuns medic iscusit, tămăduindu-i pe cei aflaţi în suferinţe. L-a vindecat chiar şi pe împăratul Iustinian (527-565) de o boală grea. Drept mulţumire, împăratul a zidit două case în apropierea locuinţei sfântului, una pentru bolnavi, iar cealaltă pentru săraci, iar pe Samson l-a rânduit purtătorul lor de grijă. Patriarhul Mina al Constantinopolului, aflând de Sfântul Samson şi cunoscând curăţia vieţii sale, l-a hirotonit preot. La adânci bătrâneţi, s-a mutat în pace la Domnul

[cristiboss56]

Arhid. Ştefan Sfarghie :
Pe Sfântul Apostol Petru, Hristos-Domnul l-a fericit pentru mărturisirea sa, numindu-l piatră, şi pe adevărul mărturisirii lui a zidit Biserica Sa, iar pe Sfântul Apostol Pavel l-a numit vas ales, care avea să poarte numele Domnului înaintea neamurilor. Sfântul Petru era pescar din Betsaida şi se chema Simon. Era cel mai vârstnic dintre ucenici şi deseori vorbea în numele Apostolilor. A străbătut drumuri lungi şi grele, propovăduind Evanghelia, ajungând până la Roma, unde a fost răstignit cu capul în jos, în timpul împăratului Nero. Sfântul Pavel a fost bărbat învăţat, fariseu şi rabin. În drum spre Damasc, Domnul Iisus i S-a arătat în slava Sa, şi l-a întrebat: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Atunci a învăţat el că între Hristos şi creştinii pe care el îi prigonea este o legătură nedespărţită. El lovea în credincioşi (trupul Bisericii), iar durerea o exprima Însuşi Hristos (Capul Bisericii). De aceea, numai Sfântul Pavel, în tot Noul Testament, vorbeşte despre Biserica lui Hristos ca fiind trupul lui Hristos. În lungile lui călătorii a îndurat nenumărate primejdii, a suferit bătăi, a fost întemniţat, a îndurat foamea şi setea. Sfârşitul său a fost cu moarte de mucenic, tăindu-i-se capul sub acelaşi împărat Nero.

[cristiboss56]

Astăzi pomenim soborul celor 12 Apostoli, ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos, care au propovăduit Evanghelia în toată lumea. Tot astăzi pomenim şi pe Sfântul Ghelasie, care a trăit în veacul al 14-lea şi s-a nevoit la Mănăstirea Râmeţ din Transilvania. Credincioşii din partea locului l-au cinstit pe acesta ca sfânt, din neam în neam, până în zilele noastre, iar vieţuitorii mănăstirii îi cinstesc cu evlavie mare sfintele sale moaşte, ştiind că prin rugăciune stăruitoare la Dumnezeu acestea dăruiesc minunate vindecări de boli şi suferinţe. În anul 1978 s-a descoperit în biserica Mănăstirii Râmeţ o inscripţie, în care se pomeneşte numele „Arhiepiscopului Ghelasie”, care este acelaşi cu îmbunătăţitul Ghelasie, cel cinstit ca sfânt de popor. În anii din urmă s-au descoperit în chip minunat şi alte părţi din sfintele sale moaşte, prin care oamenii primesc vindecare de boli.

[cristiboss56]

Sfântul Leontie s-a născut în sec. al 14-lea în Rădăuţi. A fost tuns în monahism cu numele Lavrentie la Mănăstirea Bogdana, iar mai târziu s-a retras la o sihăstrie în Valea Putnei, unde a avut mulţi ucenici. În anul 1402, în timpul domnitorului Alexandru cel Bun, este ales episcop al nou înfiinţatei eparhii a Rădăuţilor, unde a păstorit făcând milostenie şi împărtăşind povăţuiri tuturor. S-a retras la bătrâneţe din scaunul episcopal şi a mers la schitul pe care-l întemeiase. Înainte de moarte a cerut să fie tuns schimnic, luând numele Leontie. Sfintele sale moaşte se află în biserica Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi. Tot astăzi pomenim pe Sfinţii Mucenici Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, care erau din cetatea Romei şi au trăit în zilele împăratului Carin (283-285), fiind fraţi după trup. Erau doctori şi vindecau fără plată, când au fost judecaţi de prigonitori pentru credinţa lor creştină. Eliberaţi la scurt timp, au fost omorâţi cu pietre de dascălul păgân care îi învăţase medicina şi care nu le putea răbda slava pe care o aveau aceştia de la oameni pentru bunătatea lor.

[cristiboss56]

Sfântul Mucenic Iachint (†108) era din Cezareea Capadociei şi a trăit în vremea împăratului Traian (98-117). Pe când avea vârsta de 20 de ani, slujea la paza camerelor împărăteşti. În taină era creştin şi Îl preamărea pe Dumnezeu, păzind poruncile Sale. Împăratul Traian însă era păgân şi pe când era o sărbătoare a păgânilor, Iachint a fost pârât că este creştin. Deci, mâniindu-se, împăratul a poruncit ca Sfântul Iachint să fie adus înaintea lui. Silit fiind să mănânce din cărnurile jertfite idolilor, tânărul creştin a refuzat, mărturisind cu mult curaj pe Hristos-Domnul. Pentru aceasta a fost cumplit bătut, apoi a fost întemniţat. I se aducea să mănânce numai carne de jertfă şi nimic altceva. Viteazul nevoitor al lui Hristos nu a voit să guste din ele şi după 40 de zile, slăbit fiind cu totul de foame, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

[cristiboss56]

Sfântul Andrei s-a născut în 660 în Damasc. De la o vârstă fragedă a fost hirotonit diacon de către Patriarhul Ierusalimului şi a participat la Sinodul al 6-lea Ecumenic din 680-681, fiind trimis cu mărturisirea de credinţă a Bisericii din Ierusalim la acest sinod. După o vreme a fost ales episcop în Creta. El a alcătuit cărţi pline de înţelepciune, în care s-a arătat cuvântător iscusit şi insuflat de Dumnezeu. Pe lângă alte scrieri, Sfântul Andrei a alcătuit Canonul cel Mare care se citeşte în Postul Sfintelor Paşti. Şi-a păstorit credincioşii cu frică de Dumnezeu, fiind tuturor pildă vie şi jertfelnică de dăruire. Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Cuvioasă Marta, mama Sfântului Simeon din Muntele Minunat (sec. 6), care a vieţuit făcând multe fapte bune şi primind străinii.

[cristiboss56]

Sfântul Cuvios Atanasie s-a născut pe la anul 930 în Trapezunt, primind la botez numele Avramie. Rămas orfan de ambii părinţi, a fost crescut de o rudă cucernică a mamei sale. Deşi era tânăr, a părăsit cetatea sa şi s-a dus la o mănăstire, Chiminas din Asia. Aici, egumenul Mihail l-a primit pe Sfântul Atanasie în rândul monahilor, dându-i ascultarea de a copia cărţi pentru trebuinţa oamenilor. Pentru smerenia şi devotamentul cu care împlinea toate hotărârile mai-marilor mănăstirii a fost numit „fiul ascultării”. Din râvna ce avea pentru osteneli mai grele a plecat la Muntele Athos, unde s-a hotărât să ridice o biserică. Pentru aceasta s-a dus la împăratul Nichifor Focas (963-969) cu care fusese prieten în vremea când împreună se aflau la învăţătură la Constantinopol şi cu ajutorul său a zidit în locul arătat o preafrumoasă biserică pe care a închinat-o Maicii Domnului. A zidit apoi şi o lavră, pentru mai mulţi nevoitori. Şi se silea sfântul să refacă bolta bisericii şi la o mai bună înfăţişare să o aducă. Deci, suindu-se pe schelă împreună cu alţi şase fraţi, s-a surpat bolta cu ei. Şi aşa s-a săvârşit Sfântul Atanasie, dându-şi sufletul în mâinile Domnului.