![]() |
![]() |
|
|
|
#11
|
||||
|
||||
|
PS Macarie al Europei de Nord a săvârșit în 21 mai 2017 Sfânta Liturghie în localitatea suedeză Österbybruck, informează site-ul oficial al Eparhiei.
Cu acest prilej, ierarhul român i-a cercetat pe românii care muncesc sezonier în aceste locuri din partea centrală a Suediei. Preasfințitul Macarie i-a felicitat pe cei care poartă numele Sfinților Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și Elena, binecuvântându-i și încurajându-i spre o viață bineplăcută lui Dumnezeu. În cuvântul duhovnicesc rostit cu această ocazie, ierarhul român a îndemnat la unitate, solidaritate și întrajutorare comunitatea de români, precum și la respectarea și practicarea virtuților creștinești și a rânduielilor tradiționale românești. Ierarhul a arătat că un neam supraviețuiește în istorie atâta timp cât cei care-l compun țin la identitatea lor și își manifestă activ, concret, sentimentele de apartenență și frățietate. La finalul slujbei, Părintele Episcop a săvârșit Taina Sfântului Botez primului copil al unei familii de tineri din comunitate.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
|