Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 25.04.2017, 22:10:40
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.353
Implicit

Cătălin încearcă o poziție de mijloc, dar care nu merge. Adică aici e ori albă, ori neagră. Sfintele Taine nu sunt echivalente între ele, ca să spui că va primi har prin spovedanie, să zicem. Ori e născut din nou, și atunci nu mai trebuite botezat, ori nu este, și atunci trebuie botezat.

Și din nou îmi pare de bun simț că nu poți nega botezul făcut în numele Sfintei Treimi, indiferent de cine și în ce confesiune ar fi făcut, pentru că e singura condiție pe care trebuie să o îndeplinească, respectiv aceea a credinței în Sfânta Treime, nu a apartenenței confesionale.

El e botezat, arvuna Învierii a primit-o. Mai departe, poate fi, sau nu, în comuniune cu Biserica, cu Trupul lui Hristos, prin Sfânta Împărtășanie și celelalte Taine, prin împărtășiea dreptei credințe.

Iar când își vine în sine, nu trebuie decât să se întoarcă și să se pocăiască public, lepădându-se de erezii, după cum probabil s-a procedat și cu arienii.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)

Last edited by CristianR; 25.04.2017 at 22:32:43.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 25.04.2017, 22:31:06
GMihai's Avatar
GMihai GMihai is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 27.02.2015
Religia: Catolic
Mesaje: 1.596
Implicit

Citat:
În prealabil postat de CristianR Vezi mesajul

Și din nou îmi pare de bun simț că nu poți nega botezul făcut în numele Sfintei Treimi, indiferent de cine și în ce confesiune ar fi făcut, pentru că e singura condiție pe care trebuie să o îndeplinească, respectiv aceea a credinței în Sfânta Treime, nu a apartenenței confesionale.

El e botezat, arvuna Învierii a primit-o. Mai departe, poate fi, sau nu, în comuniune cu Biserica, cu Trupul lui Hristos, prin Sfânta Împărtășanie și celelalte Taine, prin împărtășiea dreptei credințe.
Poziție 100% catolică.
__________________
"If you take the Christian Bible and put it out in the wind and the rain, soon the paper on which the words are printed will disintegrate and the words will be gone. Our bible IS the wind and the rain." Herbalist Carol McGrath as told to her by a Native-American woman.

"Laudato si, mi Signore, per frate Uento
et per aere et nubilo et sereno et onne tempo,
per lo quale, a le Tue creature dài sustentamento"
- Sfântul Francisc de Assisi
Reply With Quote
  #3  
Vechi 25.04.2017, 22:33:36
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.353
Implicit

Deci sunt un ecumenist irecuperabil :)
Pentru că eu cred că e și ortodoxă.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)

Last edited by CristianR; 25.04.2017 at 22:37:36.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 25.04.2017, 23:15:14
GMihai's Avatar
GMihai GMihai is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 27.02.2015
Religia: Catolic
Mesaje: 1.596
Implicit

Papistașule !!!

Te mâncă Sava pe pâine.