Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

"Dragostea este tocmai extrema suferinţă, durere, pentru că omul este nedesăvârşit şi, totodată, minunarea pentru că el este uluitor, irepetabil de frumos.

Şi iată, dacă priveşti măcar o dată la om în felul acesta, poţi să îl îndrăgeşti în pofida a tot ce le sare în ochi altora.

Taina iubirii faţă de om începe în clipa în care ne uităm la el fără dorinţa de a-l poseda, fără dorinţa de a stăpâni asupra lui, fără dorinţa de a ne folosi în vreun fel de darurile lui sau de personalitatea lui, ci doar privim şi ne minunăm de frumuseţea care ni s-a descoperit."

Mitropolitul Antonie Bloom de Suroj.

[cristiboss56]

Părintele Constantin Necula îi sfătuiește pe cei care doresc să țină Postul Paștelui să nu considere că acesta este o cură de slăbire și nici o obligație, ci o bucurie.



„A posti înseamnă a vorbi mai puțin, a munci mai atent, a ne iubi cu mai mare grijă, a fi mai atenți la tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit”, a explicat, preotul Constantin Necula, consilier misionar și de imagine al Mitropoliei Ardealului.



Potrivit acestuia, „postul nu e un post vegan în modul vegan al acțiunii”. „Dincolo de a nu mânca și a nu bea, înseamnă a te așeza în liniștea lui Dumnezeu. Nu în ultimul rând nu este o obligație de serviciu, postul este o bucurie. Este un mod al lui Dumnezeu de a se face cunoscut oamenilor și de a-i face pe oameni să înțeleagă adevăratul ritm al vieții. Apoi, una dintre propunerile pe care putem să o facem liniștiți în timpul postului este să vorbim mai puțin, să muncim mai atent, să ne iubim mai cu grijă, să fim un pic mai atenți la tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit, pentru că, până la urmă, nu vine chiar totul din construcția financiară a lumii, ci și din partea morală a lumii”, a spus părintele.

El a adăugat că postul nu trebuie fie confundat cu o obsesie a mâncării.
„Trebuie să fim atenți ca să nu facem din a nu mânca o obsesie și nici din a mânca o obsesie. Trebuie să învățăm să trăim într-un echilibru așa cum ni-l îngăduie Dumnezeu. Sunt convins că cei care au munci foarte grele pe șantier sau în alte condiții au micile lor derogări dumnezeiești. Nu cred că Hristos stă cu o carte de rețete să controleze oamenii, dar răstignirea Mântuitorului ne obligă la un pic mai multă atenție și să înțelegem că nu asta trebuie să fie principalul scop al postului. Noi nu mâncăm, ca să ne împărtășim. Noi nu mâncăm, pentru ca să putem să mâncăm în noaptea de Înviere trupul și sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a afirmat Constantin Necula.

Întrebat cât de mult contează Postul Paștelui pentru el ca preot, părintele Necula a răspuns: „Foarte mult, pentru că mă ajută să-mi întăresc relația cu toți credincioșii, pentru că vezi încă o dată sute de oameni, în Postul Mare spovedești, chiar tu ca preot te reașezi în normalitatea preoției tale. Postul este un exercițiu pe care trebuie să îl avem tot timpul, pentru că niciodată nu trebuie să mâncăm pe săturate, niciodată nu trebuie să facem niciun abuz. Cred că a posti înseamnă a refuza să te prostești”.

[cristiboss56]

ESTE GREU SĂ MENŢII O RELAŢIE CURĂŢA CU O FATĂ PÂNĂ LA CĂSNICIE?

Ai putea dumneata să te mai uiţi în ochii unei fete după ce ţi-ai bătut joc de ea, după ce i-ai călcat în picioare fecioria? Să ştiţi că numai cel care păstrează o desăvârşită curăţenie în gânduri este prieten adevărat. Eu când mă uit la copil, rămân cutremurat când văd că se atentează la el. Sunt monştrii care vor să folosească trupuşorul copilului. Este o monstruozitate. Eu nu pot înţelege. Un individ care se atinge de un copil, sau se atinge de curăţenia unei tinere FACE O MONSTRUOZITATE CARE DEPĂŞEŞTE ŞI PE DIAVOLUL.

CÂND VĂD UN COPIL EU MĂ SFINŢESC! Se trezesc în mine toate gândurile cele sfinte şi mari, când mă uit la un copil. Acelaşi lucru se întâmplă când mă uit la orice om - mă sfinţesc, mă curăţesc. Aşa trebuie să fie şi prietenia între băiat şi faţă: să păstreze această frumuseţe. Sigur că există impulsuri, pentru că ai în spate păcatul strămoşilor, păcatul strămoşesc, şi ispitele vin. Dar DACĂ UN TÂNĂR ESTE CUMINTE, DEŞTEPT ŞI SE ROAGĂ, ŞTIE SĂ-ŞI RESPECTE PRIETENA.

Omul se satură foarte repede de plăceri, nu mai vrea să o vadă pe femeie şi din această cauză divorţează. De aceea se sparge iubirea sufletească şi legătura dintre bărbat şi femeie devine o legătură de circumstanţă, de interese. De multe ori când stau de vorbă cu oameni căsătoriţi şi când le vorbesc de soţ sau soţie văd că se încruntă. Nu le face plăcere. S-au săturat unul de altul. Şi trăiesc, se forţează să trăiască, că mai au copii, mai au interese materiale.

Dar nu se mai iubesc, nu se mai respectă. De aceea ESTE NEVOIE DE PURITATE, DE CURĂŢENIE, DE CUMPĂTARE. ELE SUNT NECESARE CA SĂ SE PĂSTREZE ECHILIBRUL ÎN VIAŢA OMULUI ŞI TOT PRIN ELE SUNT PĂSTRATE DRAGOSTEA ŞI ARMONIA ÎN VIAŢĂ.

Sf. Parinte IPS Iustinain Chira

[cristiboss56]

Abordarea viselor

Este necesara respingerea viselor si stradania sa le uitam, pentru ca din amintirea lor se revarsa in inima tristete, suparare, disperare, necuratie. Sfantul Ioan Sinaitul cunoaste ca multi dintr-o constanta acceptare a viselor au ajuns la nebunie. Cand cineva continuu accepta lucrarea demonilor, atunci diavolul dobandeste stapanire asupra lui si il innebuneste. "Ca fiind inselati nefericitii, sa-i scoata cu desavarsire din minti". Acest lucru indeosebi se intampla in situatia descoperirii de la demoni. Multi ajung intr-o asa stare incat atunci cand accepta descoperirile si visele satanice sunt batjocoriti de demon si "si treji suntem batjocoriti de acestia". Atunci diavolul este prezent si cand suntem treji si astfel devenim slujitorii lui cu consecinta mortii vesnice a sufletului, dar si alte diferite anomalii trupesti si psihice.

Concluzia generala este ca INSUSIRILE VISELOR ARATA STAREA IN CARE NE GASIM, daca suntem Robi Ai Patimilor, Robi Ai Diavolului sau Robi Ai Lui DUMNEZEU. Visele dezvaluie sanatatea sau boala noastra, cat de mult suntem bolnavi sau sanatosi. De aceea pe de o parte este necesara spovedania, pocainta si plansul, ca sa ne curatim de patimi, pe de alta parte nu trebuie sa nutrim nici o incredere in vise, incat sa scapam de dominatia diavolului care vrea moartea noastra vesnica, adica doreste sa ne indeparteze de DUMNEZEU.

Mitropolitul Hierotheos Vlachos

[cristiboss56]

Vine un „moment rău” în care suntem stăpâniţi de patima mâniei şi scoatem în afară nu numai prisosul, ci şi ceea ce este înăuntrul cisternei de otravă pe care o avem în sufletul nostru. Astfel, se întâmplă ca şi cu marea: când se învolburează, scoate la suprafaţă lucrurile nefolositoare ascunse înlăuntrul ei şi, oarecum, îşi curăţă adâncurile. Sfântul Ioan Scărarul spune: „Am văzut oameni care, aprinşi de nebunia mâniei, scoteau dinlăuntrul lor, ca printr-o vărsătură, ţinerea de minte îndelungată a răului. Astfel, printr-o patimă s-au izbăvit de cealaltă”.

Se poate mânia şi un om care are inimă curată, care nu ţine minte răul şi care este bun la suflet. Însă acest om, în mânia lui, nici nu va ocărî, nici nu va grăi cuvinte urâte etc. „Omul cel bun, din comoara lui cea bună scoate afară cele bune” (Matei 12, 35). Mânia este oglinda sufletului.

Desigur că a lăsa de-o parte cineva răutatea înseamnă un bine pentru sănătatea lui, însă „vărsătura” în sine este respingătoare, urâtă. Şi acest „material” se găsea depozitat înlăuntrul fiinţei lui. De aceea, cei care în mânia lor scoteau ţinerea de minte a răului îşi făceau, în acelaşi moment, bine sufletului lor. Ceea ce scoteau în afară era material respingător, urât, pe care îl depozitaseră în sufletul lor. Aceasta a fost marea lor greşeală: în loc să-şi ţină sufletul curat, l-au întinat, adunând înlăuntrul lui ţinerea de minte a răului, însă, „din fericire, au pierdut-o, chiar dacă în acest mod!”.

Unii continuă s-o păstreze încă în sufletele lor, cu tot ceea ce înseamnă aceasta pentru propăşirea lor duhovnicească. Sfântul Ioan continuă: „Pe aceştia i-am compătimit mai mult decât pe cei dintâi, pentru că prin întunericul ţinerii de minte a răului au alungat din sufletul lor porumbelul, adică pacea şi bucuria Duhului Sfânt” (Scara, Cuvântul 8, 18). „De râul care curge molcom să te temi!”, spune poporul, din experienţă.

(Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport! – Arta împăcării cu tine însuţi şi cu ceilalţi, traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, Bucureşti, 2011, pp. 31-33)

[cristiboss56]

Arhim. Chiril Lovin :

Începând cu Duminica vameşului şi a fariseului, calendarul ortodox consemnează intrarea în perioada premergătoare Paştilor. Numită după cartea în care sunt redate, pe larg, slujbele bisericeşti din acest răstimp, perioada Triodului se distinge prin specificul profund duhovnicesc şi de pocăinţă al conţinutului liturgic, toate pregătindu-ne pentru patimile Mântuitorului Hristos, dar mai ales pentru Învierea Sa. Această perioadă se poate asemăna cu un urcuş spiritual al fiecăruia dintre noi, un urcuş spre Înviere. Etimologic, cuvântul „triod“ provine din grecescul triodion , format din cuvintele „tria“ (), trei, şi „odi“ (), odă, adică cântare în trei ode/strofe.

Spiritualitatea ortodoxă ne cheamă să trăim bucurii felurite de la o sărbătoare la alta, de la un timp liturgic la altul, bucurii care dau varietate şi strălucire vieţii creştinului şi care, totodată, sunt chemări spre un urcuş spiritual din ce în ce mai înalt. Anul bisericesc, care începe la 1 septembrie, se împarte în trei mari perioade cu dată de început variabilă, în funcţie de data Sfintelor Paşti: perioada Triodului - care începe cu trei săptămâni înainte de Postul Mare, durează până în Sâmbăta Paştilor, având 10 săptămâni; perioada Penticostarului - care începe din Duminica Învierii şi durează până la Duminica tuturor Sfinţilor (prima după Pogorârea Sfântului Duh) - şi perioada Octoihului - cea mai lungă perioadă a anului bisericesc, ea începând odată cu Postul Sfinţilor Apostoli şi ţinând până la începutul Triodului din următorul an.

《 va urma 》

[cristiboss56]

În viaţa Bisericii, Triodul are două sensuri
În privinţa însemnătăţii duhovniceşti a acestor perioade, timpul Octoihului reliefează activitatea învăţătorească a Mântuitorului, perioada Triodului Îl are în vedere pe Hristos ca Preot şi Jertfă în acelaşi timp, iar Penticostarul, inaugurat de sărbătoarea Învierii, ni-L prezintă pe Mântuitorul ca Biruitor al morţii, în slujirea de Împărat al tuturor.
Triodul este una dintre cele trei mari perioade ale anului liturgic. Numită şi perioada prepascală, Triodul precedă perioada Penticostarului (opt săptămâni de la Paşti) şi urmează perioadei celei mai lungi, Octoihul. Timpul Triodului ţine de la Duminica vameşului şi fariseului şi până în Sâmbăta Mare (înainte de Paşti), în total 10 săptămâni care ne pregătesc şi ne provoacă la o sinceră cercetare de sine şi la un serios demers al întregii noastre fiinţe pentru întâlnirea şi vieţuirea cu şi în Hristos Cel răstignit şi înviat.
Triodul este şi cartea de cult care cuprinde cântările, citirile şi regulile tipiconale din perioada liturgică a Triodului. Denumirea cărţii provine de la numărul odelor (cântărilor) din canoanele Utreniei acestei perioade. Spre deosebire de canoanele cuprinse în cartea Octoihului şi în Minei (ce cuprinde slujbele sfinţilor din fiecare lună), în Triod acestea nu sunt formate din opt (nouă) ode ci, de regulă, numai din trei. Compunerea celor mai multe canoane ale Triodului a fost făcută de Sfântul Teodor Studitul (†826) şi de fratele acestuia Iosif Studitul (†830), care au completat cântările mai vechi ale Sfinţilor Cosma al Maiumei şi Andrei Criteanul, din secolul al VIII-lea.

《va urma 》

[cristiboss56]

Evoluţia istorică a Triodului
Perioada Triodului s-a dezvoltat în jurul Postului pregătitor pentru Sfintele Paşti. Trebuie să deosebim aici postul penitenţial de 40 de zile şi Săptămâna Patimilor, care au apărut separat. Postul de câteva zile înainte de Paşti este atestat din secolul al II-lea, fiind ţinut pretutindeni de creştini în amintirea vinderii, a pătimirilor, a răstignirii şi a îngropării Domnului. În secolul al III-lea este atestat postul întregii Săptămâni a Patimilor, în Siria şi Egipt. Pe de altă parte, postul de 40 de zile a luat naştere din dorinţa creştinilor de a urma modelul Mântuitorului, Care, după Botezul Său, a postit 40 de zile, biruind ispitele diavolului. Acest post se ţinea cu stricteţe în Egipt şi el începea după încheierea sărbătorii Botezului, urmând ordinea cronologică a istorisirii Evanghelistului Marcu, Apostolul Egiptului (Marcu 1, 9-13) şi a lui Matei (4, 1-11). De asemenea, întrucât în primele secole creştine catehumenii se pregăteau prin post pentru primirea Botezului la Paşti, exista şi un post ţinut de această categorie. În secolul al IV-lea, odată cu uniformizarea datei Paştilor, prin hotărârea primului Sinod Ecumenic (Niceea, 325), s-a trecut la organizarea unitară a acestor perioade de post prepascal (postul celor 40 de zile, postul catehumenilor şi postul Săptămânii Patimilor), ajungându-se la actualul Post al Paştilor, de şapte săptămâni. La Ierusalim, în preajma anului 380, pelerina Egeria aminteşte chiar de opt săptămâni de post. Tot Ierusalimul este spaţiul în care apare şi o perioadă de pregătire spirituală liturgică pentru Marele Post şi în care ia naştere imnografia Triodului, reprezentată prin Sfinţii Andrei Criteanul (†740), Cosma de Maiuma, Ioan Damaschin, Andrei cel Orb, Ştefan Savaitul şi Marcu Savaitul, episcopul Idruntului. O altă etapă a dezvoltării Triodului este marcată de imnografia bizantină, cu cele două curente ale ei: cea catedrală şi cea monahală studită. Cea dintâi este ilustrată de compoziţiile lui Teofan Graptul (†845), Iosif din Sicilia (†863), Casia monahia, împăratul Leon cel Înţelept, Simeon Metafrast (†970), Tarasie patriarhul şi Gheorghe al Nicomidiei, iar cealaltă este reprezentată de Sf. Teodor Studitul (†826), Iosif al Tesalonicului, Clement Studitul (sec. al IX-lea), Nicolae şi Antonie Studiţii (sec. al XI-lea). Este demn de menţionat şi Nichifor Calist Xantopol, care a scris Sinaxarele Triodului. Astfel, formarea perioadei liturgice şi a imnografiei Triodului s-a efectuat treptat, între secolele VIII-XII.

《 va urma 》

[cristiboss56]

Cele trei săptămâni dinaintea Postului Mare reprezintă perioada pregătitoare
Din punctul de vedere al cuprinsului, perioada Triodului se împarte în Duminicile pregătitoare, Postul Mare şi Săptămâna Patimilor. Fiecare dintre aceste săptămâni are o temă proprie, care se reflectă în lecturile din Sfânta Scriptură prescrise în aceste zile la slujbe sau la Sfânta Liturghie: Duminica vameşului şi fariseului (Luca 18, 9-14 - prima duminică a Triodului), Duminica fiului risipitor (Luca 15, 11-32), Duminica înfricoşătoarei judecăţi (numită şi Duminica lăsatului sec de carne; Matei 25, 31-46) şi Duminica izgonirii lui Adam din rai, numită şi Duminica iertării sau Duminica lăsatului sec de brânză (Matei 6, 14-21).
În această perioadă premergătoare, Biserica ne pregăteşte pentru postire, dar ne şi introduce în atmosfera Postului Mare. Pe de o parte, există o gradaţie a postirii, care ne obişnuieşte cu asceza quadragesimală. Astfel, săptămâna care urmează Duminicii vameşului şi fariseului este una de dezlegare la toate cele de mâncare (nici miercurea şi vinerea nu se posteşte în această săptămână). Săptămâna care urmează Duminicii fiului risipitor este una obişnuită, în care se posteşte miercurea şi vinerea, iar după Duminica înfricoşătoarei judecăţi, în săptămâna numită a brânzei, nu se consumă carne, ci doar ouă, peşte şi produse lactate.

《 va urma 》

[cristiboss56]

Acum se deschid uşile pocăinţei
Pe de altă parte, este o pregătire spirituală, care ne ,,antrenează“ pentru luptele duhovniceşti ale perioadei Postului Mare. Astfel, odată cu pilda vameşului şi fariseului, Sfinţii Părinţi ne învaţă că temelia urcuşului duhovnicesc şi garanţia lui este virtutea smereniei. De asemenea, prin cântările ei, Biserica ne îndrumă la limanul pocăinţei, prin aceste imne care ne vor însoţi până la Florii: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului cu totul întinat; ci, ca un Îndurat, curăţeşte-mă cu mila milostivirii Tale“.
Duminica fiului risipitor, a doua a Triodului, sporeşte încrederea în bunătatea lui Dumnezeu, care aşteaptă întoarcerea acasă a fiecărui fiu rătăcit. Condacul acestei zile spune: De la părinteasca slava Ta depărtându-mă neînţelepţeşte, întru răutăţi am risipit bogăţia pe care mi-ai dat-o. Pentru aceasta glasul celui risipitor aduc Ţie: Greşit-am înaintea Ta, Părinte Îndurate! Primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc, şi mă fă ca pe unul din slujitorii Tăi. În acelaşi spirit, la Utrenia acestei duminici se cânta Psalmul 136, al înstrăinarii, cântat de evrei în captivitatea babilonică, pe când se gândeau la oraşul sfânt al Ierusalimului. Acest psalm exprimă plânsul omului depărtat de casa Tatălui ceresc, pus în faţa luptei decisive cu păcatul şi cu patimile. El va fi cântat şi în ultimele două duminici dinaintea Postului.

《 va urma 》