Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Patriarhul Teoctist – 6 adevăruri perene


În Sfânta Liturghie ne dăruim lui Dumnezeu pe noi înşine, viaţa noastră şi întreaga lume, răspunzând astfel dorinţei de comuniune, de împărtăşire a lui Hristos cu noi.
Egoismul şi lăcomia înseamnă desfigurarea spirituală a omului, stagnare şi închidere păcătoasă în sine, refuzul de a parcurge prin iubire de Dumnezeu şi de semeni calea către mântuire, calea către semeni.
Ortodoxia nu înstrăinează oamenii între ei, ci îi adună pe făgaşul învăţăturii Mântuitorului Hristos, a Sfinţilor Apostoli şi Părinti.
De multe ori nu tot ce doreşti să faci îţi este de folos! Este mai bine să laşi ca voia lui Dumnezeu să se împlinească cu răbdare şi cu înţelegere în viaţă.
Numai în măsura în care iubim şi simţim lipsa celuilalt, ne este dor de el. Cine nu-l doreşte pe celălalt este lipsit de iubirea izvorâtă din Dumnezeu şi se înstrăinează.
Conştientizarea valorii reale a persoanei umane presupune şi convingerea că drepturile fundamentale ale omului îsi au sursa supremă tot în învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos.

[cristiboss56]

Moartea părintelui Serafim, care i-a surprins pe ucenicii săi, ar trebui să ne surprindă şi pe noi. Cine s-ar fi gândit că Dumnezeu îl va chema la El pe acest neobosit apostol al secolului XX, când misiunea pe care o făcea era în plin apogeu? Moartea părintelui trebuie să ne ajute să înţelegem că Dumnezeu are alte planuri decât avem noi. Sunt mulţi care cred că vor trăi ani mulţi pentru că au de crescut copii, de crescut numărul caselor sau numărul firmelor. E clar că cei care sunt obsedaţi de sporirea averii lumeşti duc o viaţă în care nu ţin cont de voia lui Dumnezeu. Totuşi, dorinţa părinţilor de a-şi creşte copiii este firească. Nu este firească însă siguranţa unora că vor ajunge la bătrâneţe şi că îşi vor vedea nepoţii jucându-se prin preajmă. Nimeni nu ştie când va muri. Viaţa noastră pământească se poate sfârşi chiar atunci când ni se pare că este cel mai puţin probabil să părăsim această lume. (...)

Privind la cerul de seară, dramatic şi senin, arătând către stelele lui Dumnezeu (singurul lui hobby era astronomia pentru amatori), părintele Serafim spuse: „Fie ca această sărbătoare şi frumuseţea cerului de seară să ne amintească că suntem doar pelerini pe acest pământ, călătorind către Împărăţia Cerească”.

(Ne vorbește părintele Serafim Rose - Scrisori, traducere de Ștefan Francisco Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2003, pp. 319-321)

[cristiboss56]

Când cineva s-a învrednicit să guste iubirea dumnezeiască, acela obişnuieşte să uite din pricina dulceţii ei toate, căci, faţă de gustul ei, toate cele văzute i se par demne de dispreţ. Sufletul său se apropie bucuros de luminoasa iubire de oameni fără deosebire, şi nu e niciodată copleşit sau tulburat de slăbiciunile lor, asemenea Apostolilor care în mijlocul tuturor relelor pe care le îndurau de la alţii erau incapabili să-i urască şi nu se săturau să-i iubească; ceea ce au arătat prin fapte când, după toate acestea, au primit chiar şi moartea pentru ca să-i poată regăsi [într-o zi în Cer]. Şi erau aceiaşi oameni care doar cu puţin timp înainte Îl rugaseră pe Hristos să facă să coboare foc din cer peste samarineni, numai pentru că nu-i primiseră în satul lor [Luca 9, 54]. Dar odată ce au primit darul şi au gustat iubirea lui Dumnezeu, au ajuns desăvârşiţi şi în iubirea față de cei ticăloşi: îndurând atâtea rele pentru a-i regăsi [într-o zi în Cer], nu-i mai puteau urî. Vezi, aşadar, că iubirea desăvârşită de oameni nu poate fi dobândită doar păzind poruncile.

Sfântul Cuvios Isaac Sirul

[cristiboss56]

Când vin necazurile peste noi, să le primim ca de la Dumnezeu. El este cel ce le îngăduie pentru ispăşirea unor păcate ale noastre. Niciodată să nu învinovăţim pe nimeni, ci totdeauna noi să ne socotim vinovaţi de ceea ce ni se întâmplă. Şi să nu ne mirăm.

De ce? Acel „de ce?” să ni-l impropriem şi să găsim răspunsul în propria noastră fiinţă. Dacă privim în jurul nostru la unele familii care au numai un singur copil voit, iar pe ceilalţi pe care i-au zămislit nu i-au dorit şi i-au avortat, observăm o nefericire şi o mulţime de necazuri, boli, certuri etc. În unele cazuri, chiar acel singur copil pe care l-au născut a ajuns să-i bată, să-i batjocorească pe proprii lui părinţi, provocându-le multă suferinţă şi lacrimi.

(Arhimandrit Ioachim Pârvulescu)