Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Sfinţii Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan









Fericitul Chir era din Alexandria Egiptului şi ajunsese cu darul lui Dumnezeu, după multă învăţă*tură, doctor iscusit, încât tămă*duia bolile trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor. Stârnindu-se pri*goană împotriva creştinilor, Sfân*tul Chir a plecat din Egipt în Arabia, intrând în viaţa pustni*cească. În vremea aceea, s-a întâmplat să se afle la Ierusalim un dreptcredincios, anume Ioan, care lăsând toate, chiar şi dregă*toria sa, voia să devină creştin. Acesta, auzind de minunile lui Chir, l-a căutat şi găsindu-l a de*venit ucenicul său. Astfel, îm*preună cutreierau cetăţile şi satele, învăţând cuvântul lui Dumnezeu şi vindecând toată boala. Atunci, o femeie creştină, Atanasia, a fost prinsă de pă*gâni, împreună cu cele trei fiice ale sale, Teo*dota, Teoctista şi Eudoxia. Deci, Chir şi Ioan, te*mându-se ca nu cumva cele patru femei creştine să se le*pede de Hristos, au mers la ele în temniţă şi le îmbăr*bătau. Aflând dregătorul cetăţii că cei doi Îl mărturisesc pe faţă pe Hristos, i-au supus la multe şi cumplite chinuri, apoi a poruncit să li se taie capetele.

[cristiboss56]

Sfântul Partenie († 318) a trăit pe vremea Împăratului Con***s*tan*tin cel Mare şi era fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole. Neînvăţând carte la vreme, Partenie ducea viaţa unui om de rând. Fiind pescar, se ostenea pe vreme bună şi rea, ca să poată fi de folos semenilor săi. Aflându-l fericitul Filip, Epis*copul Melitopolei, a poruncit unor dascăli de seamă să-l înveţe citirea Sfintelor Scripturi, apoi l-a hirotonit preot în cetate. Deci, făcându-se pildă tuturor cu binefacerile sale şi învredni*cindu-se* de darul facerii de minuni, Partenie a fost sfinţit Episcop al Lampsacului de către Ahile, Mitropolitul Cizicului. Şi aşa, păstorind cu înţelepciune Biserica lui Hristos, pe mulţi păgâni aducându-i la dreapta credinţă, la adânci bătrâneţi, Sfântul Partenie s-a mutat în pace la Domnul.

[cristiboss56]

Sfântul Teodor a trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324) şi era în oaste stratilat adică gene*ral, iar împăratul îi încre*din*ţase cârmuirea cetăţii Heracleea din ţinutul Pontului. Auzind Liciniu că Teodor era creştin şi că se oste*nea cu propovăduirea credinţei în Hristos, îndem*nân*du-i pe toţi să renunţe la închinarea la idoli, a hotărât să îl cerceteze el însuşi. A mers, deci, împăratul în Hera*cleea şi, la cererea Sfântului Teodor, i-a dat acestuia îngă*duinţa să ia idolii de aur acasă la el spre a-i cinsti după datină. Dar, ducându-i acasă, Sfântul a sfărâmat idolii în bucăţi şi i-a împărţit săracilor. Auzind aces*tea, împăratul l-a supus pe Sfântul Teodor la chinuri groaz*nice şi în cele din urmă a po*runcit să i se taie capul. Sfintele sale moaşte au fost duse în anul 1260 la Veneţia, unde se află şi astăzi. Tot astăzi pomenim şi pe Sfântul Proroc Zaharia († 520 î. Hr.), care era din neamul lui Israel, din semin*ţia lui Levi, fiu al lui Varahia. El este al 11-lea dintre prorocii „mici“ ai Vechiului Testament iar numele lui înseamnă „Dumnezeu Și-a adus aminte”.

[cristiboss56]

Sfântul Mucenic Haralambie a trăit pe vremea împăratului Sever (222-235) şi era preot al creştinilor din Magnezia, în Asia Mică. El era vestit pentru râvna cu care îl mărturisea pe Mântuitorul Iisus Hristos, deci, auzind despre el dregătorul păgân Luchian, a poruncit ostaşilor să-l prindă şi să-l aducă la judecată. Sfântul Haralambie a mărturisit în faţa dregătorului cu mult curaj dreapta credinţă creştină şi pentru aceasta a fost cumplit chinuit, jupuindu-i-se tot trupul cu unghii de fier. Văzând cei de faţă răbdarea mucenicului, mulţi dintre ei, bărbaţi şi femei, au crezut în Hristos, iar pentru aceasta li s-au tăiat capetele. Atunci, însăşi fiica împăratului, Galina, s-a botezat cu botezul creştin. Istovit fiind de atâtea chinuri, Sfântul Haralambie şi-a dat sufletul în mâinile Domnului pe când se afla în temniţă.

[cristiboss56]

Sfântul Leon cel Mare (†461), succesorul Episcopului Sixt al 3-lea al Romei (432-440), a păstorit în perioada în care hunii stăpâneau nordul Italiei. Sfântul Leon a reuşit să salveze Roma de invazia hunilor deoarece, îmbră*cân*du-se în veşmintele sale arhiereşti şi însoţit de consulul Avienus şi de Trigeţiu, fostul prefect al Romei, s-au întâlnit cu Atila, conducătorul hunilor, pe care l-au convins să se retragă cu toată armata sa. Acelaşi lucru l-a făcut şi la 15 iunie 455, când a ieşit întru întâmpinarea lui Genseric, regele vandalilor, rugându-l să poruncească ostaşilor să nu dea foc Romei. Bătrâneţea l-a împiedicat pe Sfântul Leon să ia parte la Sinodul al 4-lea Ecumenic din Calcedon (451), dar scrisoarea lui dogmatică din 13 iunie 449 către Sfântul Flavian, Patriarhul Constan*ti*nopolului, citită în plin sinod de trimişii săi, a fost folosită de Părinţii sinodali pentru a com*bate învăţătura ereticilor. Ma*rele păstor a trecut la Domnul la 10 noiembrie 461 şi a fost înmormântat în Biserica „Sfântul Petru” din Roma. De la el ne-au rămas 96 de Cuvân*tări la sărbătorile de peste an şi 143 de epistole privitoare la credinţă şi disciplină.

[simpllu]

65 de ani de la moartea lui Valeriu Gafencu, „Sfântul Închisorilor”: Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul

http://www.activenews.ro/cultura-ist...sufletul-21375

[cristiboss56]

Sfântul Timotei (†795) a luat de mic asupra sa nevoinţa călugărească şi a fost ucenic al fericitului Teoctist, stareţul mănăstirii din pustiul Simvoli, de lângă muntele Olimpului. Sfântul Timotei trăia prin munţi şi pustietăţi şi se nevoia în post şi rugăciune, dobândind de la Dumnezeu darul facerii de minuni, pe mulţi tămăduindu-i de diferite boli trupeşti şi sufleteşti. Din tinereţe a pus aşezământ ochilor săi să nu privească niciodată la faţă femeiască. Şi aşa vieţuind, la adânci bătrâneţi ajungând, s-a mutat în pace la Domnul. Tot astăzi pomenim şi pe Sfântul Ierarh Eustatie, Arhiepiscopul Antiohiei (†325). Acesta a participat la lucrările întâiului Sinod Ecumenic de la Niceea, unde a combătut cu mult curaj erezia lui Arie. Fericitul Ieronim şi Sfântul Ioan Gură de Aur spun că Sfântul Eustatie a fost surghiunit pe nedrept în Tracia şi apoi în Iliria. A murit în cetatea Filipi din Macedonia, de unde trupul său a fost adus în Antiohia, pe când împărăţea Zenon (476-491). Este socotit unul din stâlpii cei mai de seamă ai Bisericii.