Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Toate acestea sunt daruri exterioare pe care Dumnezeu le acorda din cand in cand alesilor Lui. Totusi, adevarata dragoste pentru Dumnezeu nu cauta aceste daruri, nu asteapta ca sa le aiba si apoi sa-L iubeasca pe Dumnezeu. Aceasta dragoste este adevarata renuntare de sine, ce se agata cu disperare si incredere oarba de Dumnezeu, chiar in ariditatea inimii, in neputinta concentrarii atentiei, in renuntarea la orice suport moral, la orice bucurie si consolare personala. Adevarata dragoste nu asteapta clipe de extaz pentru a vorbi cu Dumnezeu.
Astfel chiar daca in timpul rugaciunii, distractiile involuntare tulbura mintea / inima noastra, intentia de a-L adora si a-L iubi pe Dumnezeu, aceea conteaza. Vointa nu are insa niciodata distractii cand nu vrea sa le aibe, ea cum le observa poate sa le si alunge, sa-si intoarca gandurile si inima catre Dumnezeu. Daca totusi prezenta Lui fuge de noi, aceasta inseamna ca El insusi o doreste tocmai pentru a ne lega si mai strans de El, pentru a ne demonstra ca fara El si lipsiti de El devenim incapabili, neputinciosi. Carapacea corpului nostru constituie o permanenta piedica in a trai mereu cu Dumnezeu, o renuntare la sublima fericire pe care o vom avea numai dupa distrugerea acestei carapace.

《 va urma 》

[cristiboss56]

Atunci abia spiritul nostru va fi de-a pururi liber sa plutesca alaturi de Creatorul sau. Sa-l contemplam fata catre fata, “Ceea ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit”. De aceea rugaciunea copiilor, simpla, lipsita de ingrijorare si neincredere este cea mai curata rugaciune. Un suflet care se roaga este un suflet care sufera, caci rugaciunea prin ea insasi este o mortificare, o suferinta corporala. Exista o pocainta mai meritorie si mai de valoare decat practica neincetata a rugaciunii? si fara a simti o sensibila consolare? Ce lepadare de sine formidabila este aceea de a se ruga fara cel mai mic gust pentru aceasta, fara a simti vreo atractie, ba dimpotriva, chiar o repulsie pentru rugaciune!
Sublimul exemplu si ultimul efort al omului durerii a fost abandonarea totala si renuntarea la orice consolare in ultima clipa a vietii sale materiale. Agonia corpului omenesc si clipa deprinderii lui definitive de spirit este aceasta senzatie de abandonare totala. “Parinte, de ce m-ai parasit?” Cine va putea indura pana la sfarsit aceasta senzatie de abandonare totala, aceasta lipsa de orice consolare sensibila si trupeasca, acela isi va mantui sufletul. Acest lucru este formidabil cu neputinta de indurat si totusi, invierea lui Iisus ne da curajul, increderea si bucuria ca cel ce renunta la el totusi totalmente, acela ce nu-si mai cauta nici o consolare sensibila in minte, nici chiar in rugaciune, acela ce-si pune ultima nadejde in Dumnezeu, chiar cand pare parasit acela a invins moartea, acela voieste ce voieste Dumnezeu.

《 va urma 》

[cristiboss56]

Niciodata nu ne vom lecui de disperarea spiritului din timpul rugaciunii, prin ingrijorari si reveniri fortate. Daca insa nu dorim aceste distractii si disperari, nu le vom avea. De teama lor ne pierdem si mai mult puterea spirituala. Cand dupa o rugaciune facuta cu efort si oboseala, constatam ca mintea noastra a alunecat permanent spre alte lucruri, este durerea ca ignoram puterea sacrificiului si ca am fi dorit in mod egoist sa simtim o placere si o alinare in fundul inimii.
Dar atunci cand nu renuntam la aceasta dorinta, cand corpul nostru obosit nu permite sufletului sa se inalte, cand inima ramane uscata, iar buzele abia au puterea sa pronunte cuvintele care de multe ori nu mai au sens pentru noi, ah!, ce stare disperata. Dar ce sacrificiu si mortificare totala… Sa ne rugam deci, sa inlaturam piedicile care constituie de fapt meritul rugaciunii

[cristiboss56]

Niciodată nu-i iubeşti pe cei apropiaţi ca atunci când rişti să-i pierzi” (Anton Cehov).

Îmi amintesc că într-o vreme de-a lungul arterelor rutiere cu circulaţie „furtunoasă” începuseră să apară panouri mari, cam de şase pe trei metri, dar nu pentru reclamă, ci cu rol de avertisment. Pe ele era lipită fotografia unei femei cu doi copii mici şi textul: „Eşti aşteptat acasă!”. Această acţiune urmărea să-i facă pe şoferi să se gândească la faptul că trebuie să fie extrem de prudenţi când circulă, fiindcă în caz de accident vor provoca o mare durere celor apropiaţi, ba poate se vor despărţi de ei pentru totdeauna. Un asemenea panou e ca o „frână psihologică”, ce îi opreşte pe automobilişti de la gesturi nesăbuite şi încălcarea regulilor de circulaţie.

Şi în viaţa de familie trebuie să avem asemenea semne, un sistem de frâne şi contragreutăţi care să poată păzi căsnicia noastră de gesturi necugetate. Pacea din familie e pentru familist cea mai mare valoare de pe pământ, însă ea este foarte fragilă, este foarte uşor de distrus. De aceea, în momentele dificile ale vieţii, când corabia vieţii începe să se răstoarne, este important să ne amintim care sunt cele mai importante lucruri: pacea, dragostea şi relaţiile cu cei apropiaţi.

(Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, p. 95)

[cristiboss56]

Oare ştii tu că fără Dumnezeu nu este şi nu poate exista nici un fel de iubire? În înţelesul actual al acestui cuvânt intră doar pofta ochilor şi trufia vieţii. Dacă vrei să ştii care este adevărata iubire, citeşte Sfânta Evanghelie şi în primul rând capitolul XIII din Epistola I către Corinteni.

Doamne, înţelepţeşte-o pe această fată ca să nu greşească în părerea sa de sine!

Locuiţi împreună cu părinţii şi nu vă făuriţi viaţa după cum vi se pare dumneavoastră, ci după voia lui Dumnezeu. Trăiţi creştineşte, purtând neputinţele aproapelui cu răbdare şi iubire. Dumneavoastră trebuie doar să vă rugaţi pentru ei, iar nu să le impuneţi punctele dumneavoastră de vedere, fie ele şi cele mai evlavioase. Vieţuiţi cu evlavie şi nu creaţi tensiuni în familie.

Căci dacă veţi începe să trăiţi după legea dragostei, această lege va fi înţeleasă atât de cei credincioşi, cât şi de cei necredincioşi. Puteţi să vă rugaţi pentru găsirea unui tovarăş de viaţă şi, dacă Domnul va binecuvânta, totul se va rândui. Lucraţi la serviciul dumneavoastră şi la casa de vacanţă, ajutaţi-i pe cei apropiaţi, căci aceasta de asemenea este scris în legea dragostei.

(Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul Crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 95-96)

[cristiboss56]

9 vorbe de suflet ale Mitropolitului Bartolomeu Anania








Liturghia este Împărăția lui Dumnezeu deja venită pe pământ. Binecuvântând împărăția, preotul binecuvintează liturghia care urmează să se desfășoare.
Cânt te găsești în fundul prăpastiei să nu disperi, iar dacă ai ajuns în vârful muntelui să nu amețești. Și să știți că această a doua primejdie este mai mare decât cea dintâi. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune ca izvor de putere. Când ai ajuns în vârful muntelui, uiți de ea.
Dacă după moarte nu mai e nimic, ce rost mai are să trăiești, să speri, să te lupți…
Nu este important că pleci, important e să te întorci. Să nu mori rătăcind prin străinătăți, fără să îți aduci aminte că ai un părinte care te așteaptă cu brațele deschise.
Hrăniți speranța cu fapte bune.
Urcușul către mântuire, încet, dar sigur, este să fii azi mai bun decât ieri și mâine mai bun decât azi.
Rugăciunea este cea care străbate orice zid.
Nimeni nu L-a văzut pe Iisus înviind, dar mulţi au fost cei care L-au văzut înviat. Faptul în sine al Învierii nu a avut martori. El s-a petrecut în intimitatea mormântului, fără ca vreun ochi omenesc să fi avut acces la singura minune pe care Domnul Şi-o anunţase în repetate rânduri, dar căreia nimeni nu-i dăduse crezare.
Singurul lucru cert în viața aceasta este moartea.

[cristiboss56]

"Am 50 de ani şi am fost un om liniştit şi echilibrat. Acum, în legătură cu problemele de vârstă, nu mă mai recunosc: sunt nervoasă, plângăcioasă, nu mai dorm bine, nu am putere. În biserică, stau cu greu la slujbe. Ameţesc tot mai des, am friguri, transpir, nu mai am forţă să mă rog şi să fac treburile de acasă. Ce-i de făcut? (Cu respect, E.K.)"
RASPUNS :
După cum aţi spus chiar dumneavoastră, la baza problemelor stau simptomele vârstei „deosebite” ale femeii. La această vârstă, din cauza schimbărilor hormonale, în organismul femeii se produc multe transformări. Cea de care vă plângeţi se întâlneşte destul de des, din păcate.

Întâi de toate, vreau să vă liniştesc. Cu timpul, toate acestea vor trece şi starea dumneavoastră se va îmbunătăţi. Este nevoie doar de răbdare şi timp. Nu sunteţi nici prima şi nici ultima. Nu trebuie să vă mai aşteptaţi să fiţi la fel de activă ca în tinereţe. Conflictul spiritual apare tocmai pentru că femeia încearcă să rămână la acelaşi nivel ca înainte, să se îngrijească de toate, dar aceasta e fie foarte greu de făcut, fie imposibil.

De aceea, liniştiţi-vă şi obişnuiţi-vă cu ideea că acum sunteţi un pic bolnavă. Vorbiţi mai des cu cei din casă. Dacă aveţi copii mari, acum ar fi tocmai timpul ca aceştia să vă ajute la treburile casnice.

În biserică este bine să vă alegeţi un loc cu mai puţini oameni, unde să aveţi mai mult aer. Toate pot fi organizate din timp, numai să nu intraţi în panică.

De asemenea, vă vor fi de folos ceaiuri din plante calmante. Este bine să mâncaţi miere, caise uscate, stafide şi să luaţi polivitamine. Vă mai amintesc de utilitatea plimbărilor în aer liber. Pe lângă acestea, mai există şi diverse preparate care îndepărtează manifestările dureroase ale perioadei climaterice.

Pe plan spiritual, este interesantă următoarea concluzie: în această perioadă, la femei se pot acutiza trăsăturile negative (păcatele, patimile). Să presupunem că femeia simţea mai înainte stări de angoasă şi iritare; acum, acestea devin din ce în ce mai reale, palpabile chiar, iar ea nu mai reuşeşte să se controleze ca înainte. Aveţi grijă, deci, şi să vă dea Dumnezeu sănătate şi pace sufletească.

(Dr. Dimitri Avdeev, Ioana Besedina, Femeia şi problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox, traducere din limba rusă de Eugeniu Rogoti şi Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, pp. 42-44)