![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Biserica Domnească de la Curtea Veche (Paraclis Patriarhal) din Capitală își va sărbători marți, 17 ianuarie 2017, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Antonie cel Mare.
Manifestările dedicate sărbătorii au debutat luni, 16 ianuarie 2017, când sute de bucureșteni au luat parte la procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie. Icoana a fost purtată până la locul fostei biserici Sfântul Anton-Pușcărie unde a fost oficiată slujba Acatistului. În continuare, icoana a fost așezată într-un spațiu special amenajat lângă Biserica Domnească, informează Radio Trinitas. În ziua hramului, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. *** Sfântul Antonie cel Mare a trăit în secolul al III-lea și începutul secolului al IV-lea. Născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, acest mare luminător al credinței a fost fiul unor țărani creștini înstăriți. Pe când Antonie avea 20 de ani, după moartea părinților săi, și-a împărțit averea la săraci, și-a încredințat sora unei comunități de fecioare și s-a retras în singurătate. După ce s-a nevoit o perioadă într-o colibă de lângă satul natal, sub povățuirea unui ascet mai bătrân, Antonie s-a mutat într-un mormânt păgân; apoi, pe când avea 35 de ani, Sfântul Antonie s-a mutat într-un loc numit Pispir, la marginea deșertului. Aici a locuit sfântul timp de 20 de ani, până când ucenicii săi l-au silit să părăsească acest loc. Acum Antonie devine deja părintele duhovnicesc al multor călugări din diversele comunități monastice din pustia egipteană, cele mai vestite fiind cele din Nitria și Sketis. După ce în anul 310 face o călătorie la Alexandria pentru îmbărbătarea creștinilor prigoniți din cauza persecuției lui Maximin, Antonie se stabilește în 312 în adâncul deșertului, pe muntele Kolzim. Aici a rămas sfântul până la sfârșitul vieții, împreună cu doi ucenici, părăsind locul doar pentru a-și vizita discipolii și pentru a doua sa călătorie la Alexandria, în sprijinul Sfântului Atanasie cel Mare, persecutat de susținătorii ereticului Arie. Sfântul Antonie a trecut la cele veșnice în anul 356 la vârsta de 105 ani.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat duminică, 15 ianuarie 2017, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfânta Ana Rohia. În aceeași zi a hirotesit și instalat pe Arhimanditul Macarie Motogna ca stareț al obștii monahale, informează site-ul oficial al eparhiei.
În cuvântul rostit, ierarhul a vorbit despre recunoștința pe care oamenii trebuie s-o aibă față de Dumnezeu și de semeni. După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Iustin a hirotesit și instalat cel de-al doisprezecelea stareț al Mănăstirii Sfânta Ana din Rohia, în persoana Arhimandritului Macarie Motogna. Preasfințitul Părinte Iustin, i-a înmânat Părintelui Macarie Motogna Decizia și toiagul de stareț și l-a prezentat obștii și credincioșilor ca întâistătător al Mănăstirii și părinte al lor. Pentru activitatea culturală desfășurată, Preasfințitul Părinte Iustin i-a conferit starețului mănăstirii distincția Crucea Sfântul Iosif Mărturisitorul. La final a fost oficiată o slujbă de pomenire în cadrul căreia au fost pomeniți Arhiepiscopul Justinian, foștii stareți ai mănăstirii, dar și poetul Mihai Eminescu. *** Arhimandritul Macarie Motogna s-a născut la 4 august 1974 în localitatea Breaza, județul Bistrița-Năsăud, într-o familie cu șapte copii. Este absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, licențiat al Facultății de Teologie Ortodoxă din Oradea și doctor în istorie la Institutul George Barițiu din Cluj-Napoca. La vârsta de 15 ani a intrat în obștea Mănăstirii Rohia, fiind primit de către ieromonahul Iustin Hodea, actualul Episcop al Maramureșului și Sătmarului. În data de 19 septembrie 1993 a fost hirotonit diacon, în 8 mai 1994 preot, iar în 28 iunie 1994 a fost tuns în monahism primind numele de Macarie. În 2001 a fost hirotesit Protosinghel, iar în 12 aprilie 2009 a primit rangul de Arhimandrit. A trecut prin toate ascultările monahale, iar în data de 11 ianuarie 2011 a fost numit egumen al Mănăstirii Sfânta Ana Rohia.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Biserica Sf. Anton – Curtea Veche din Capitală a devenit neîncăpătoare, marți, 17 ianuarie 2017, de credincioșii care au dorit să se roage la protectorul lăcașului de cult: Sfântul Antonie cel Mare sărbătorit astăzi. Slujba Sfintei Liturghii la acest moment deosebit din viața parohiei a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Păstorul spiritual s-a adresat celor prezenți și le-a spus că Sfântul Antonie cel Mare, din cei 105 ani de viață pe care Dumnezeu i-a dăruit, aproape 90 i-a petrecut în priveghere, post și rugăciune, devenind astfel un îndrumător al călugărilor. Puțini dintre noi ar mai accepta o astfel de viață închinată Domnului, o astfel de trăire dusă cu toată inima până la sfârșitul zilelor lui și închinată Stăpânului a toate. De aceea, Sfântul Antonie cel Mare a rămas îndrumător al călugărilor și următor al lui Ilie Tesviteanul și al lui Ioan Botezătorul, așa cum am auzit în cântarea troparului, pentru că el s-a asemănat prin postul și lucrarea sa duhovnicească cu marii profeți din Vechiul Legământ care anunțau de fapt această viață pustnicească, a spus ierarhul. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor s-a rugat Sfântului să mijlocească pentru credincioși înaintea Tatălui nostru Cel din Ceruri. Îi înălțăm Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Antonie smerită rugăciune, rugându-l să mijlocească înaintea Preabunului Dumnezeu pentru noi și să ducă rugăciunile acestei obști și ale tuturor celor care îl cinstesc pe el înaintea Părintelui Ceresc, a adăugat Părintele Episcop. Credincioșii care au participat astăzi au avut posibilitatea de a se închina Icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare care este prezentă de peste 165 ani în această Biserică. Aflată în centrul istoric al Capitalei, Biserica Domnească Sfântul Anton – Curtea Veche este unul dintre cele mai vizitate lăcașuri de cult din București.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#4
|
||||
|
||||
|
Biserica Ortodoxă îi cinstește miercuri, 18 ianuarie 2017, pe Sfinții Atanasie și Chiril. La această dată, Biserica Bucur Ciobanul din Capitală își sărbătorește hramul.
Cu acest prilej, numeroși credincioși au participat, în ajunul sărbătorii, la slujba Vecerniei, informează Radio Trinitas. Situată în vecinătatea Mănăstirii Radu Vodă, biserica a fost salvată de la demolările din perioada comunistă.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#5
|
||||
|
||||
|
Parohia Sfântul Antonie cel Mare din Brăila și-a sărbătorit marți, 17 ianuarie 2017, hramul. Manifestările au debutat în ajun când a fost oficiată slujba Vecerniei cu Litia. În ziua hramului a fost săvârșită Sfânta Liturghie.
La slujba de hram au participat copii și tineri de la școlile și liceele de pe teritoriul parohiei, dar credincioși din municipiu. La momentul chinonicului, un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale Sfântul Apostol Andrei din Brăila a prezentat un moment artistic de muzică și poezie dedicat poetului național, Mihai Eminescu. La final, toți copiii au primit cărți, iconițe, revista eparhială și Călăuza ortodoxă. *** În cadrul parohiei Sfântul Antonie cel Mare din Brăila funcționează un centru social-educațional, așezat sub ocrotirea Sfântului Ierarh Mucenic Antim Ivireanul și Sfinții Martiri Brâncoveni. Centrul desfășoară un program educațional de tip after scool pentru un număr de 18 copii. În cadrul acestuia, cei 18 elevi beneficiază de meditații gratuite, la principalele materii studiate în învățământul gimnazial, oferite de profesori voluntari și chiar de 20 de elevi cu rezultate deosebite la învățătură, fii ai parohiei. De asemenea, copii care vin la meditații primesc zilnic masa de prânz. În paralel cu activitățile educaționale, la parohia Sfântul Antonie cel Mare se derulează și un program social-filantropic care se adresează unui număr de 110 persoane cu posibilități materiale reduse. Acestora, în fiecare sâmbătă și la marile sărbători, le este oferită câte o masă caldă. Programul social se extinde și către alte persoane aflate în evidențele speciale ale parohiei, numeroși voluntari efectuând vizite la domiciliile acestora pentru a veni în întâmpinarea tuturor dificultăților de ordin material și spiritual pe care acestea le întâmpină.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#6
|
||||
|
||||
|
La Reședința mitropolitană din Iași s-a întrunit în ședință de lucru, marți, 17 ianuarie 2017, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, sub președinția IPS Mitropolit Teofan. La sinod au mai participat IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, PS Corneliu, Episcopul Hușilor, și PS Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe subiecte referitoare la viața bisericească din Moldova, care sunt de competența Sinodului mitropolitan: analiza Slujbei și Acatistelor Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, ale Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, în vederea înaintării spre aprobare de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, s-au mai analizat lucrarea misionară a Asociației Oastea Domnului din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, precum și diferite aspecte cu caracter administrativ și patrimonial, informează doxologia.ro Totodată, în cadrul ședinței Sinodului mitropolitan s-au analizat evoluțiile recente din cuprinsul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei cu privire la problematica legată de Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe care a avut loc în insula Creta în luna iunie 2016. S-a insistat și cu acest prilej asupra necesității abordării acestei probleme cu discernământ, a evitării tendințelor schismatice și a stăruirii în mărturisirea dreptei credințe și în rugăciune pentru păstrarea unității Bisericii.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#7
|
||||
|
||||
|
Creștinii ortodocși din mai multe țări serbează joi, 19 ianuarie 2017, praznicul Botezul Domnului, în conformitate cu calendarul iulian.
Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a oficiat în ajunul sărbătorii slujba de Sfințire cea Mare a Apei la Râul Iordan, ne-a precizat Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și Superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan. La slujbă a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu alți pelerini români.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 23:11:54 |
| Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 10:25:35 |
| Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 18:59:31 |
| Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 14:54:01 |
| Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 22:43:39 |
|
|