Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Sa te străduieşti cu orice chip să păstrezi pacea sufletească şi să nu te tulburi de insultele celorlalţi. Vei reuşi asta dacă te înfrânezi prin orice mijloc de la mânie şi-ţi păzeşti mintea şi inima cu trezvie de zvâcnirile necuviincioase.

Să primim insultele celorlalţi fară să ne tulburăm, ca şi când nu ne-ar fi adresate nopuă. O astfel de purtare ne poate aduce în suflet pacea şi-l poate face pe acesta sălaş al lui Dumnezeu.

Dacă nu ne este cu putinţă să rămânem netulburaţi, trebuie cel puţin să ne înfrânăm limba, după cum spune Psalmistul: „Tulburatu-m-am şi n-am grăit” (Psalmi 76, 4).

Pilde de lipsă a mâniei întâlnim în viaţa Sfântului Spiridon al Trimitundei şi la Sfântul Efrem Sirul. Primul a răbdat o înjosire astfel: a mers odată la palat ca să-l întâlnească pe împărat, care-l invitase. Însă o slugă l-a luat drept cerşetor, nu i-a permis să intre, l-a batjocorit şi l-a pălmuit. Atunci Sfântul, lipsit de răutate cum era, şi-a întors după porunca Domnului şi celălalt obraz.

Odată, pe când Sfântul Efrem postea în pustie, s-a întâmplat următorul fapt: un ucenic îi aducea mâncarea, însă pe drum vasul i-a scăpat din mâini şi s-a spart.

„Nu te întrista frate, i-a zis sfântul ucenicului, văzându-l supărat. Dacă mâncarea nu vrea să vină la noi, vom merge noi la ea.”

S-a dus deci, s-a aşezat lângă vasul spart, a adunat mâncarea de jos şi a mâncat-o. Aşa de departe era de patima mâniei.

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, pp. 326-327)

[cristiboss56]

Am învățat că un prieten este comoara cea mai frumoasă de pe pământ. / Am învățat că prietenia este o floare care poate fi udată și de la distanță. / Am învățat că nu este nevoie să schimbi oamenii, ci să te schimbi pe tine. / Am învăţat să privesc spre trecut cu înţelegere, spre prezent cu bucurie şi spre viitor cu nădejde. /Am învăţat că sunt lucruri care nu înseamnă nimic oricât de mult ar vrea mintea să însemne ceva. / Am învăţat că fiecare om are o cameră în căsuţa inimii sale unde nu doreşte să intre decât foarte rar şi eu trebuie să accept asta. / Am învăţat că pacea şi iubirea sunt mai presus decât dreptatea şi frica./ Am învăţat să privesc lucrurile şi oamenii prin logica lui Hristos. / Am învăţat să intru şi să ies din noaptea neagră a sufletului.

Am învățat că nu am învățat nimic…

Parintele Hrisostom Filipescu

[cristiboss56]

RABDAREA ESTE HARISMA LUI DUMNEZEU - Atunci cand rabdarea va creste in sufletele noastre ,este semn ca am primit in chip tainic harul mangaierii. Puterea rabdarii este mai mare decat simtirea bucuriei in inima noastra .Ca sa traim in Dumnezeu ,trebuie sa smerim simturile noastre .Atunci cand traieste inima ,simturile se smeresc ,iar cand acestea se razvratesc .inima moare pentru Dumnezeu . ( Sfantul Isaac Sirul ).

[cristiboss56]

" Iubiţi fraţi şi surori, viaţa noastră pământească este plină de necazuri şi dureri. Nu în zadar este numită, atât de des, „valea plângerii şi a tânguirii”. Plângând se naşte omul şi în lumea cealaltă pleacă cu multe suspine şi chinuri. Astfel că nimeni nu poate scăpa în viaţa aceasta de lacrimi şi necazuri; omul are parte aici de mai multe necazuri şi nenorociri, decât de bucurii. Sfânta Biserică a lui Hristos cunoaşte o mulţime de cazuri, în care Preabinecuvântata Maică a lui Dumnezeu i-a izbăvit pe oameni din toate greutățile.

Să ne rugăm, aşadar, ca ea să ne audă pe toţi şi în ceasul acesta, şi să ne izbăvească de tot necazul şi nenorocirea, să ne curăţească de tot păcatul şi patima, şi să ne învrednicească de bucurie în veşnica Împărăţie a Fiului ei, ca totdeauna cu dragoste să-i strigăm: Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti! Amin. "

(Arhimandrit Chiril Pavlov )

[cristiboss56]

Rugăciunea curăţeşte sufletul şi păzeşte mintea. Lucrarea cea mai desăvârşită se face în adâncurile sufletului omului, care sunt închise pe de-a-ntregul, cunoscute numai lui Dumnezeu. Astfel vedem ceva mişcător: oameni care se preschimbă în copii ai lui Dumnezeu, deşi ajunseseră în adâncurile pierzării de sine.

Şi eu, sărmanul, sunt un hârb, dar fac această strădanie. Nu mă las dus de rugăciune aşa, vădit, ci mă rog în taină. Aţi înţeles? Vine harul lui Dumnezeu şi vă adumbreşte şi pe voi. Vă dă o răcorire, un har şi vouă, cu care locuim împreună, mâncăm împreună, vorbim, ne rugăm, ne purtăm simplu. Aţi înţeles? Numai un nechibzuit, un „grosolan”, pe care rugăciunea nu l-a mişcat, rămâne străin de har. Să vă rugaţi să vă descopere Dumnezeu toate cele nevăzute. Sunt multe şi nu le ştim. Să spuneţi lui Hristos: „Ce voieşti Tu, ce vrea iubirea Ta, Doamne.” El vă va călăuzi. Spre El să priviţi.

Părintele Porfirie

[cristiboss56]

Nimic n-avem mai scump pe lumea asta ca ochii şi lumina soarelui. Le amintesc pe amândouă, pentru că una fără alta nu preţuieşte nimic. Fără lumina soarelui, ochii noştri n-ar preţui nimic; n-am avea ce face cu ei. Dar, nici cu soare fără ochi n-avem ce face. Un orb n-are niciun folos de darul soarelui şi al luminii.

Aşa e și în lumea cea sufletească. Cel mai scump dar pentru viaţa noastră cea sufletească este lumina lui Hristos, lumina vieţii. Dar, pentru acest dar ne trebuie ochi sufleteşti. Fără să avem ochi sufleteşti şi vedere sufletească, lumina lui Hristos n-are niciun preţ pentru noi.

(Preot Iosif Trifa)

[cristiboss56]

N-am adus în mănăstire decât păcatele mele şi nu ştiu de ce Domnul mi-a dăruit, pe când eram încă tânăr înce*pător, atât de mult har al Sfântului Duh, că sufletul şi tru*pul meu erau pline de har, şi harul era ca la mucenici, şi trupul meu dorea să sufere pentru Hristos. Nu cerusem de la Domnul pe Duhul Sfânt: nici nu şti*am că este Duh Sfânt, cum vine şi ce lucrează El în suflet, dar acum scriu cu bucurie despre aceasta. O, Duhule Sfinte, drag eşti Tu sufletului! Nu e cu putinţă să Te descriu, dar sufletul cunoaşte venirea Ta şi Tu dai pace minţii şi dulceaţă inimii.

Domnul spune: „Învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Aceasta o spune Domnul despre Duhul Sfânt: căci numai în Duhul Sfânt îşi găseşte sufletul odihna desă*vârşită. Fericiţi suntem noi, creştinii ortodocşi, pentru că mult ne iubeşte Domnul şi ne dă harul Duhului Sfânt şi în Du*hul Sfânt ne dă să vedem slava Lui. Dar ca să păstrăm ha*rul, trebuie să iubim pe vrăjmaşi şi să mulţumim lui Dum*nezeu pentru toate întristările.

(Cuviosul Siluan Athonitul)