Sfantul si Marele Sinod - anunțuri, stiri si comentarii de ultimă oră

[CristianR]

Uite ce mi se pare mie că se petrece adesea pe forum și de unde ies „războaiele fratricide”: Vine unul și zice: Știi cum ești? Nu știi. Stai să-ți arăt eu, că o să-ți fie de folos. Și se apucă de-i face un portret cu tușe cât mai groase, cât îl ține pe el talentul, căutând, eventual, aplauzele spectatorilor. Portretizatul se simte dator să-și arate și el talentul și, cu aceeași bună intenție de a-și îndrepta fratele, îi face și el un portret, după cum se pricepe.

S-a umplut forumul de portrete; mai bine zis de caricaturi. Nu spun că n-ar avea și caricatura un rol terapeutic – în primul rând să diminueze egoul portretizatului.

Dar nu cred că pentru asta ne aflăm aici. Și mai cred că nu poți privi obiectiv pe cineva, iar portretul pe care i-l faci spune mai mult despre ochiul tău decât despre cum e celălalt „în realitate”. Pentru că în profunzimea lui, celălalt este inepuizabil, și dacă pătrunzi tot mai mult – ceea ce nu poți face decât iubindu-l – vei ajunge și să te minunezi mai mult de el.

E adevărat că la unii frumusețea asta din adânc e acoperită de un strat mai gros decât la alții, însă condiția ca să o putem vedea (dacă chiar vrem asta) e scoaterea bârnei din ochiul nostru.

[DragosP]

Care bârnă?

[AlinB]

În prealabil postat de DragosP

Care bârnă?

Din ochiul tau, normal. Dar pentru ca o ai, nu poti sa o vezi, veeeezi ?

[DragosP]

Noi nu avem bârne.

[suslik]

Nu, Cristi, si Dragos, sa stiti ca Ioan are dreptate: sunt un om cu o cenzura emotionala de foarte proasta calitate, cel putin. Ma refer in primul rind la furia asta verbala foarte atroce. Sunt hotarat sa o sugrum, cu ajutorul vointei si Tainelor, pana nu sugruma ea umanitatea din mine, cata mai este si aceea.
Nu o sa mai ma infurii si spune lucruri grele vreodata, mi-o, vi-o si Ii promit Domnului. De maine voi merge la Biserica cit voi putea de des, si cu folos, si ma lepad de firea mea furioasa penibila si de intelectualismul asta idiot, trufas si miop.

Iertati-ma pentru toate prostiile spuse si scrise de-a lungul anilor! Post cu folos tuturora.

P. S. As dori ca acest cont sa NU imi fie sters. Ii cer scuze si dinsului pentru sacaielile infantile cu "uite contul, nu e contul" si pentru altele, de-a lungul vremii. Oricum, am taiat-o cu acest site si forum, poate pentru totdeauna (nu sunt sigur).
Multumesc pentru momentele interesante petrecute. Sarbatori fericite (nu mai este mult, asa c ao pot spune)!

[suslik]

Ce s-a intimplat? Cineva mi-a pus o oglinda a lipsei mele de masura in reactii, si am inteles ce am de facut.
NU parasesc forumul, si NU imi inchid contul, in nici un caz, am terminat cu infantilismele. Voi intra din an in Pasti. Voi incerca sa vad daca mersul la biserica si Preasfintul Sacrament ma pot ajuta sa scap de unele patimi si aspecte timpite ale firii. Daca nu, voi cauta alta cale de autoreparare spirituala.
Pax et bonum!

[ioan67]

...:) Adrian, ia-o uşor, frate!...:)
Uh, ce sânge de ruşi sadea avem - ne roade inteligenţa vândută, ca pe şorici!

Or, zic şi io pe de altă parte, şmecheria ar fi cam aici: oricâte păcăleli petrecem, să luăm aminte la ele! Iar nu să le negăm, să le băgăm sub preş, să le atribuim unor factori oarecare...
Pornesc de la acest postulat: păcăleala e bună, câtă vreme o accepţi ca material esenţial de dezvrăjire.
Păcăliţi zdravăn cândva, prin babacii noştri primordiali, suntem expuşi sistematic la păcăleală. Aceasta se manifestă şi în noi şi între noi. E predispoziţia omului spre falsificare, dublă voinţă, joc psihologic, moarte... De aici anxietatea fundamentală a fiecărui om "civilizat" (sanchi, toţi s-au considerat aşa în istorii...), despre care oi mai vorbi pe topicul cu psihologia...
Dar cum se iese din ea? Păi, precum face înnecatul: nu te agiţi prea mult, te laşi în voia curentului şi pândeşti, cu voinţă fermă/clară/exersată, momentul când poţi ţâşni eliberator.
E o vânătoare, aceasta!... O vânătoare a inimii!!
Iar bunul vânător ştie să aştepte momentul prielnic, să pândească, să rabde... Activ! Cu multă, deplină pasiune!
Vânatul, însă, nu ne e exterior. E înlăuntrul nostru. Şi-i în Ceruri!...:)

[CristianR]

În prealabil postat de suslik

Nu, Cristi, si Dragos, sa stiti ca Ioan are dreptate: sunt un om cu o cenzura emotionala de foarte proasta calitate, cel putin. Ma refer in primul rind la furia asta verbala foarte atroce. Sunt hotarat sa o sugrum, cu ajutorul vointei si Tainelor, pana nu sugruma ea umanitatea din mine, cata mai este si aceea.

Mă bucur pentru hotărârea ta şi mă rog să-ţi ajute Dumnezeu să împlineşti orice gând bun. Nu ştiu dacă trebuie să te iei la trântă cu furia, însă, pentru că din conflict îşi trage puterea. Mai degrabă cred că trebuie s-o laşi să moară de foame. Să te hrăneşti cu Sfintele Taine e foarte bine, sigur. Mai ales cu spovedania frecventă şi cu prezenţa în biserică, la slujbe. Încet, încet, cu rugăciune, apele agitate şi tulburi ale sufletului se liniştesc şi se limpezesc, lăsând şi lumina să pătrndă până în adânc.
Doamne ajută!

[DragosP]

Știi de câte ori ai mai zis asta, măi staruars?

[ioan67]

În prealabil postat de CristianR

Nu ştiu dacă trebuie să te iei la trântă cu furia, însă, pentru că din conflict îşi trage puterea. Mai degrabă cred că trebuie s-o laşi să moară de foame.

Tind să zic la fel.
Pentru că furia îşi are obârşiile şi rostul ei şi nu ar trebui sugrumată. Ci doar domolită, căutînd în dialogul cu ea ce anume semnalizează. Furia e ca un semn, poate chiar un semn de carte, pentru a împiedica pe omul grăbit să treacă împrăştiat la alte capitole fără să fi pritocit bine noima celor deja parcurse...
Apoi, furia sugrumată se exprimă altfel. De pildă ca un trăznet pe cer senin, în corp. Multe boli psihosomatice provin de aici, din furia înnăbuşită.
Apoi furia naşte dependenţe. Printre alcoolici şi toxicodependenţi sunt mulţi furioşi latenţi, neexorcizaţi de dracul care alimenetează furia. Iar acest drac nu e altceva decât o neînţelegere importantă, o nepotrivire ascunsă undeva în adâncul iubirii noastre care se vede neputincioasă şi pe nedrept zăvorâtă după gratii felurite în noi...

Da, este un conflict. Între iubirea dinlăuntrul nostru şi gratiile puse de mintea noastră neinstruită în cele sufleteşti, neluminoasă, nerodnică.
Acolo trebe coborât, în inimă, cu ajutor potrivit. Şi pus oleacă de ordine.
Acest demers e urgent însă e foarte periculos şi dificil. Dacă nu avem călăuza potrivită.
Aşa cred, să mă ierţi de opinie...