Psihologie - întrebări

[AlinB]

În prealabil postat de Anna

Ceea ce fac eu neobisnuit e faptul ca sunt foarte timida, sunt si introvertita, nu prea vorbesc, mai ales in grupuri mari de oameni si asa m-am ales cu eticheta, cred... ca altceva nu am facut din cate stiu :))

Stari si dezechilibre iar, tot din prea mult gandit, prea mult rumegat, sensibilitate etc. am trecut prin niste depresii, am si luat niste antidepresive intr-o vreme cand eram mai grav. Dar perioada de care ziceam e din cauza ca trebuit sa ma mut in alta tara si mi-a fost foarte greu. M-au ajutat enorm de mult unii oameni. Cel mai si cel mai mult in situatiile grave m-au ajutat oamenii care m-au ascultat cu adevarat, in adevaratul sens al cuvantului, care au fost cu sufletul alaturi de mine, nu doar cu sfaturile, solutiile, sau din obligatie, sau asa pe jumatate. M-a ajutat Prezenta lor, in sens figurativ.

Acum sunt relativ bine :) dar eu de cand exist am asa niste trairi aparte, unele pozitive altele nu prea. Asta e, fiecare cu ale lui.

Multumesc de raspuns. O sa mai ridic probleme :))

Probabil sunt unele lucruri care vin din copilarie: familie (parinti in special), mediul social..
Daca unui copil nu i se formeaza niste baze pentru o personalitate sanatoasa sau mai rau, ii sunt subminate, va avea probleme toata viata, de multe ori nu va inelege de ce.

[Anna]

În prealabil postat de AlinB

Probabil sunt unele lucruri care vin din copilarie: familie (parinti in special), mediul social..
Daca unui copil nu i se formeaza niste baze pentru o personalitate sanatoasa sau mai rau, ii sunt subminate, va avea probleme toata viata, de multe ori nu va inelege de ce.

Mda, asa se spune si credeam si eu asta intr-o vreme, dar pe ce trece timpul imi dau seama ce parinti minunati am, si ce amintiri, educatie, sanse..am avut eu in copilarie, lucruri pe care atatia si atatia copii nu le au in ziua de azi.
E prea simplist sa punem toata vina in carca parintilor/societatii.
Fiecare om are "bagajul" lui cum se spune si ceea ce conteaza e cum il folosesti, valorifici.

[crincrin]

În prealabil postat de Anna

Mda, asa se spune si credeam si eu asta intr-o vreme, dar pe ce trece timpul imi dau seama ce parinti minunati am, si ce amintiri, educatie, sanse..am avut eu in copilarie, lucruri pe care atatia si atatia copii nu le au in ziua de azi.
E prea simplist sa punem toata vina in carca parintilor/societatii.
Fiecare om are "bagajul" lui cum se spune si ceea ce conteaza e cum il folosesti, valorifici.

Minunat spus! Doamne ajuta!

[AlinB]

Daca "asa credeai intr-o vreme" poate erau ceva motive pentru asta, a recunoaste anumite lipsuri/defecte din educatia sentimentala, de viata, etc. pe care (nu) au oferit-o parintii nu inseamna sa-i desconsideri sau sa ignori aspectele pozitive.

Da, probabil esti o persoana cu o sensibilitate sa zicem "excedentara" dar asta devine incomoda mai degraba in contextul lipsei de incredere in sine, care poate fi sabotata sau pur si simplu insuficient cultivata.

La capitolul "sabotare" poate fi binenteles si rodul unei perioade mai tarzii din viata marcate de anumite esecuri, pe diverse planuri.


Da, bagajul asta e uneori parte a problemelor, uneori pur si simplu mai trebuie sa lasi jos din el, dar nu e atat de simplu cum se zice.

[florin.oltean75]

Hehe, pai asta nu intra tot la "mecanisme de compensare"?

Ca in nici un caz nu intra la "recunoasterea naturii non-inerente a evenimentelor, inclusiv cea a starii interioare/simtirii insasi." - mantra care o repeti obsesiv fara sa o treci nitel prin filtrul ratiunii.

Daca ai fi studiat cu un ochi obiectiv tratatul budhist (Lamrim) care explica modul cum se armonizeaza cunoasterea sensibila cu cea apofatica ai fi facut o plecaciune adanca.

Ai fi recunoscut economia interdependenta dintre cele doua. Functia pe care o indeplineste fiecare.

Insa, ti-ai format o impresie gresita ca budhismul se rezuma la "nimic". Si din aceasta vedere stramba ti-ai faurit o arma.

Poate ca in timp vei recunoaste bogatia extraordinara, limpezimea acestui mod de abordare, de gandire a realitatii.

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Daca ai fi studiat cu un ochi obiectiv tratatul budhist (Lamrim) care explica modul cum se armonizeaza cunoasterea sensibila cu cea apofatica ai fi facut o plecaciune adanca.

De ce, tu esti sigur ca ai inteles ceva din povestea aia?
Eu zic ca nu.

Nu exista "cunoastere apofatica" in contextul asta.
Vehiculezi niste termeni imprumutati oarecum din crestinism aplicandu-i la o filosofie cu totul diferita, pentru a induce lumea in eroare,

Ai fi recunoscut economia interdependenta dintre cele doua. Functia pe care o indeplineste fiecare.

Nu am o fantezie atat de dezvoltata ca tine.

Insa, ti-ai format o impresie gresita ca budhismul se rezuma la "nimic". Si din aceasta vedere stramba ti-ai faurit o arma.

Dand la o parte realitate ca parte a experientei "spirituale" propuse de tine, nu ramane mare lucru - practic nimic, dumnezeul budhist este intangibil si incognoscibil separat prin insasi natura lui de substanta realitatii in care sunt amplasate fiintele.

Poate ca in timp vei recunoaste bogatia extraordinara, limpezimea acestui mod de abordare, de gandire a realitatii.

Te-am invitat sa o aprofundezi pe alte subiecte deschise pe tema asta, si rezultatel sunt cam slabute, se pare ca nici tu nu prea le-ai aprofundat.