Raspunsuri duhovnicesti +

[amatyyy]

Grija principală a vieţii noastre este să iertăm şi să ne rugăm pentru oamenii care ne-au făcut rău. Acela care iartă din toată inima şi se roagă pentru vrăjmaşii lui va primi iertarea lui Dumnezeu pentru păcatele lui. Ceea ce semănăm, aceea vom şi secera. Osteneala, postirea, rugăciunea, privegherea, milostenia vor preschimba inima noastră, o vor face milostivă şi iertătoare faţă de aproapele, şi durerea celuilalt va deveni şi durerea noastră. Să cercetăm cât am învăţat din Evanghelie, ca Hristos să prindă chip înlăuntrul nostru şi să devenim şi noi, încetul cu încetul, dumnezei după har.

Iubeşte-i pe fraţi! Iubirea ta se va vădi când nu te vei mai gândi la slăbiciunile şi scăpările lor, şi le vei arăta dragoste. Iubirea te va păzi de toate păcatele. În afară de tine să nu te gândeşti la nimic, ci continuu mustră-te şi aceasta va fi calea cea mai bună.

Din Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, Ed. Egumeniţa, Alexandria, 2012, p. 92-93

[amatyyy]

Într-o celulă de închisoare a fost împins într-o zi un nou deţinut. Era tuns zero, murdar şi slab. La început nu l-a recunoscut nimeni, dar după câteva clipe cineva a exclamat: “Acesta este căpitanul Traian”. El fusese unul din cei mai cruzi călăi. Arestase, bătuse şi torturase pe mulţi dintre cei cu care acum împărţea celula închisorii. Toţi s-au adunat în jurul său şi l-au întrebat cum de a ajuns să fie închis.

Cu lacrimi pe obraji, el le povesti: “Cu câteva luni în urmă, în timp ce şedeam în birou, un băiat de 12-13 ani a intrat ţinând în mână un buchet de flori, pe care mi l-a întins, spunând: „Domnule căpitan, dumneavoastră i-aţi închis pe părinţii mei. Astăzi este aniversarea zilei de naştere a mămicii. În fiecare an, în această zi îi aduceam flori. Din cauza dumneavoastră nu o mai am azi pe mămica lângă mine, ca să-i fac această bucurie, dar ea m-a învăţat să răsplătesc răul cu bine. De aceea m-am gândit să ofer acest buchet soţiei dumneavoastră, adică mamei copiilor dumneavoastră, pentru că şi dânsa, fiind mamă, se va bucura la fel cum s-ar fi bucurat mămica mea”.

A fost prea mult pentru mine – zise căpitanul. M-a mişcat până la lacrimi gestul copilului. Sunt şi eu un om. L-am îmbrăţişat pe copil, iar de atunci nu am mai putut tortura pe nimeni şi astfel mi-am pierdut serviciul şi poziţia. Recunosc şi-mi pare rău pentru cruzimea mea şi mă bucur că sunt aici, ca să pot repara astfel puţin din răul săvârşit”.