Intrarea in Biserica a Maicii Domnului

[cristiboss56]

Intrarea Maicii Domnului in Biserica este praznuita pe 21 noiembrie. Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia.
Parintii Maicii Domnului sunt Sfintii Ioachim si Ana. Lipsiti de copii, dar cu credinta in Dumnezeu, L-au rugat pe Dumnezeu sa le daruiasca cinstea de a fi parinti, fagaduind ca daca vor avea un copil, il vor duce la templu si il vor inchina Lui. Un inger le vesteste ca vor avea o fata pe care o vor numi Maria. Sfintii Ioachim si Ana nu au uitat de promisiunea facuta lui Dumnezeu si la trei ani de la nasterea Maicii Domnului au dus-o pe fiica lor la templu.
Aici a fost intampinata de marele preot Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul , care a dus-o in cea mai sfanta incapere din acest loc, in Sfanta Sfintelor, unde a stat pana la varsta de 15 ani. A fost condusa in acel loc sfant, pentru ca ea insasi avea sa devina "Sfanta Sfintelor" lui Dumnezeu, salas a lui Dumnezeu-Cuvantul. Din ea, Cel Necuprins, Cel Vesnic, avea sa ia trup, sa Se faca cuprins in pantecele ei.
Desi sunt persoane care sustin ca lucrul acesta era cu neputinta, totusi Biserica, in cantarile ei afirma: "Ceea ce s-a hranit in Sfanta Sfintelor, celei imbracate cu credinta si cu intelepciune si cu neintinata feciorie, mai marele Gavriil i-a adus din ceruri inchinaciune".
Informatii despre acest eveniment din viata Maicii Domnului avem in "Evanghelia dupa Iacov" sau "Protoevanghelia", o scriere apocrifa din secolul al II-lea.
Precizam ca dintre sarbatorile inchinate Maicii Domnului, numai "Bunavestire" are la baza un eveniment istoric consemnat in Sfanta Scriptura (Luca I, 26-38). Despre celelalte sarbatori, evangheliile canonice nu ne dau marturii, informatiile provenind din Sfanta Traditie si din evangheliile necanonice (apocrife).
Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare a luat nastere in secolul VI. "Pe 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, langa ruinele templului, o biserica inchinata Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numita biserica Sfanta Maria "cea noua". Conform obiceiului, a doua zi dupa sfintire, adica pe 21 noiembrie, a inceput sa fie serbat hramul (patronul) bisericii, adica insasi Sfanta Fecioara, serbarea fiind consacrata aducerii ei la templu".
In Apus, sarbatoarea a fost adoptata de papa Grigorie XI-lea, care a cinstit-o pentru prima data in anul 1374, la Avignon.
Incepand cu data de 21 noiembrie, in cadrul slujbei Utreniei, se canta Catavasiile: "Hristos Se naste, slaviti-L!..." Este o sarbatoare care ne pregateste si pe noi sa-L facem pe Hristos sa Se nasca tainic in noi.
Nu este de ajuns sa stim ca Fecioara Maria a fost dusa la Templu si a stat pana la varsta de 15 ani. Important este sa patrundem in intelesul profund al evenimentului istoric si sa descoperim ca prezenta ei in Sfanta Sfintelor, e roditoare: face ca Fiul lui Dumnezeu sa Se nasca din ea. Deci, Hristos Se va naste, va muri si va invia tainic cu tot omul care vietuieste in Biserica.
In aceasta zi, copiii pun crengi de mar in vase cu apa. Acestea, tinute in lumina si caldura, inmuguresc si infloresc, si sunt folosite in noaptea de Anul Nou drept sorcove. Sa nu uitam ca in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar. Daca am fi cu luare aminte la colinde, nu am avea cum sa nu ne intrebam ce mar ar putea face in decembrie flori dalbe? Si de ce mar? Pentru ca stramosii nostri stiau de la batranii lor ca acea nuielusa a Sfantului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceea inflorea pana de Nasterea Domnului, inseamna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a daruit crenguta, flori dalbe.
Pentru ca bucuria sarbatorii Intrarea Maicii Domnului in Biserica sa nu fie umbrita de post, Biserica a randuit ca pe 21 noiembrie sa fie dezlegare la peste.
Adrian Cocosila

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi Intrarea în biserică a Maicii Domnului, numită și Aducerea Maicii Domnului la Templu, cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia. Sfânta Fecioară a fost adusă de părinții săi Ioachim și Ana la Templul din Ierusalim, unde a trăit și slujit în chip feciorelnic. Sărbătoarea de astăzi este un bun prilej pentru a mărturisi teologia ortodoxă despre Maica Domnului, iar pentru toți cei care postesc în perioada pregătitoare Nașterii Domnului este dezlegare la pește.
Părintele profesor Ene Branişte consemnează că această sărbătoare a luat naștere în secolul al VI‑lea. „Pe 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele Templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numită Biserica «Sfânta Maria» «cea nouă». Conform obiceiului, a doua zi după sfințire, adică pe 21 noiembrie, a început să fie serbat hramul bisericii, adică însăși Sfânta Fecioară, serbarea fiind consacrată aducerii ei la Templu.” Această sărbătoare ne aminteşte de aducerea la Templul din Ierusalim la vârsta de 3 ani a Sfintei Fecioare Maria.
Ziua de astăzi este un bun prilej pentru a mărturisi teologia ortodoxă despre Maica Domnului. Sinodul III Ecumenic din 431 de la Efes a stabilit că Sfânta Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu şi a mărturisit că „Fecioara Maria este Maica Domnului, pentru că Cuvântul Domnului a luat trup şi S‑a făcut om, și în acelaşi timp la concepere - prin zămislire - şi‑a unit templul luat - asumat - de la Fecioară”. Plecând de la hotărârile acestui sinod, s‑au pus bazele la ceea ce în teologie se numeşte mariologie ‑ teologia despre Maica Domnului.
În planul din veci al lui Dumnezeu pentru mântuirea neamului omenesc, Născătoarea de Dumnezeu ocupă un loc central. Dintotdeauna, Biserica a cin*stit‑o pe Fecioara Maria, iar acest lucru reiese din textul Evangheliei, îcăci iată, de acum mă vor ferici toate neamurileÎ, ori îfericit este pântecele care te‑a păstrat pe tine și sânii la care ai supt”. Încă din perioada aposto*lică, figura Maicii Domnului a deținut un loc deosebit, fiind deasupra sfinților, ca îcea mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii”. Sfântul Ioan Damaschinul, mare părinte și dogmatist al Bisericii, spune: îPe Sfânta Fecioară o slăvim, ceea ce este Maica lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu adevărat din aceasta S‑a născut și cu adevărat Născătoare de Dumnezeu este aceea din care Dumnezeu S‑a întrupatÎ.
Persoana Născătoarei de Dumnezeu este strâns legată de Persoana lui Hristos. Şi vrednicia Preasfintei nu se datorează doar virtuţilor pe care le avea, ci mai ales rodului pântecelui ei. Prin urmare, cultul Născătoarei de Dumnezeu este foarte strâns legat de hristologie. Când vorbim despre Hristos, nu putem să o ignorăm pe aceea care i‑a dat trup, şi când vorbim despre Preasfânta, ne referim în acelaşi timp şi la Hristos, deoarece vrednicia şi harul de la El le dobân*deşte. Acest lucru se vede clar în slujba Imnului Acatist, în care este cântată Născătoarea de Dumnezeu, dar totdeauna în legătură cu faptul că ea este Maica lui Hristos Dumnezeu: „Bucură‑te că eşti scaun Împă*ratului, bucură‑te că porţi pe Cel ce pe toate le poartă”.
Această legătură dintre hristologie şi învăţătura despre Născătoarea de Dumnezeu se vede şi în viaţa sfinţilor. O însuşire caracteristică a sfinţilor, care sunt cu adevărat membri ai Trupului lui Hristos, este faptul că o preacinstesc pe Preasfânta Fecioară. Este cu neputinţă să existe sfânt care să nu o iubească.
Biserica o pune în centrul slăvitelor cete de sfinţi pe Maica Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care este «mai cinstită decât heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii» și «care fără strică*ciune pe Dumnezeu Cuvântul» a născut, de aceea în rugăciune spunem: „Pe Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, slă*vita Stăpâna noastră şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Adică, după ce ne‑am adus aminte de Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, slăvita Stă*pâna noastră şi pururea Fecioara Maria, dimpreună cu toţi sfinţii, să ne oferim pe noi înşine şi pe semenii noştri şi întreaga noastră viaţă lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Pe Maica lui Hristos o numim „Preasfânta”, pentru că este mai presus decât toţi sfinţii, este „oricărui sfânt culme şi desă*vârşire”. Este „Preacurată”, adică neprihănită, curată de orice păcat şi de orice gând păcătos, ea nu a păcătuit nici cu trupul, nici cu sufletul. Preasfânta este „Preabinecuvântată”, pentru că a primit mare har din plinătatea harului lui Dumnezeu. Este „Slăvită”, pentru că este plină de slava lui Dumnezeu, de vreme ce şi adormirea ei este slăvită. Este „Stăpână”, pentru că L‑a născut pe Stăpânul tuturor, pe Hristos. În acest sens este numită şi „Doamnă”, aşadar, mijlocirea şi rugăciunile ei au mare putere şi de aceea este „Apărarea creştinilor nebiruită”. Este „Născătoare de Dumnezeu”, pentru că nu a născut un simplu om, ci a născut pe a Doua Persoană a Sfintei Treimi Care este Dumnezeu. Şi este „Pururea Fecioara Maria”, pentru că a fost Fecioară înainte de naştere, Fecioară în naştere şi după naştere tot Fecioară a rămas, aşa cum iconarul o înfăţişează în sfintele icoane cu cele trei stele pe frunte şi pe umeri, ne spune Mitropolitul Ierotheos Vlachos.
Este de netăgăduit faptul că Maica Domnului, Sfânta Fecioa*ră Maria, ocupă un loc ales şi cu totul aparte în conştiinţa creş*tin‑ortodoxă, tocmai datorită înţelegerii depline şi drepte a tradiţiei bisericeşti, aşa cum este exprimată ea în mărturiile Sfintei Scripturi, ale Sfinţilor Părinţi şi ale scriitorilor bisericeşti din primele secole creştine, dar şi în hotărârile sinoadelor ecumenice.
Omul de astăzi trebuie să ceară și mai mult mijlocirea Maicii Domnului, care este izbă*vi*toare. Ori de câte ori are o sufe*rinţă sau o problemă, să nu uite că ea este ajutor celor întristaţi, apărătoare, izbăvi*toare, mângâierea celor care nu au îndrăz*neală, şi la ea pot găsi sprijin, mângâiere, ajutor grabnic şi răspuns.