Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Părinte Sofian Boghiu, ce trebuie să cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre?

Să-I cerem sănătate trupească şi sufletească. Să-I cerem luminarea minţii şi înţelepciune, pentru a nu greşi calea către El. Să-I cerem bunătate sufletească şi smerenia inimii, căci spune Domnul: Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihna sufletelor voastre. Să-I cerem dreapta socoteală în tot ce facem, având convingerea că atunci când vom muri, vom da seama înaintea judecăţii lui Dumnezeu de felul cum ne-am trăit viaţa pe pământ. Să-I cerem râvnă pentru citirea Sfintei Scripturi, înţelegerea lor şi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Să-I cerem harul Duhului Sfânt şi mântuirea sufletelor noastre.

Să-I cerem lui Dumnezeu ceea ce este vrednic de El şi cele pe care numai El ni le poate da. Să-i cerem ajutor ca, în toată viaţa noastră, să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga nouă. Asta să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre.

[cristiboss56]

Suferinta ne este randuita de sus spre mantuire, spre iertarea pacatelor si spre crestere duhovniceasca, numai daca o primim cu multumire, ca din mana lui Dumnezeu, precum spune si proorocul David : " Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat " ( Psalm 22, 5 ) . Deci, toiagul si varga suferintei, pe cei buni si credinciosi ii mangaie, ii sporeste in fapte bune, ii curateste de pacate si-i invredniceste de mai mare cununa si rasplata in cer. Iar pentru cei rai, toiagul suferintei este chemare de pocainta, este pedeapsa peste pedeapsa si frau in gura, pentru ca nu voiesc sa se apropie de Domnul ( Psalm 31, 10 ) .

https://maicafilofteia.blogspot.ro/search?q=suferinta

[cristiboss56]

Bucuria este o altă coordonată esenţială a spiritualităţii ortodoxe. […] În Răsărit, totul e născător de bucurie. Naşterea este bucurie, căci lumea este frumoasă şi Stăpânul ei este Dumnezeu; viaţa e bucurie, căci e darul lui Dumnezeu, moartea e bucurie, pentru că e poartă spre Dumnezeu. Rugăciunea duce la bucurie. Vieţuirea, şi în mijlocul lumii şi în pustiu, duce la bucurie. „N-am văzut – zice Paladie, în Historia Lausiacă – printre cei ce locuiesc în pustie, pe nici unul întunecat sau trist. Nimeni n-ar fi în stare să trăiască aici pe pământ o bucurie şi o încântare trupească la fel cu dânşii”.

Chiar cei copleşiţi de lacrimi nu sunt trişti, ci se declară fericiţi. Eremiţii au adesea înfăţişări de înger, cum se spune despre marele Arsenie şi de mai marele Antonie. În Viaţa Sfântului Antonie se spune că avea trăsături senine şi putea numai după chip să fie recunoscut de cei care nu-l cunoşteau. Era mereu „în bucurie”. Mulţi au spus, deşi vorba se pune pe seama lui Francisc de Sales, că un sfânt trist e un trist sfânt!

Sfântul Serafim de Sarov, care spune că scopul vieţii creştine este agonisirea harului Sfântului Duh, saluta pe toată lumea cu cuvântul: „Bucuria mea!”.

(Antonie Plămădeală)

[cristiboss56]

Când aproapele ni se plânge din pricina neputinţelor sale, luăm parte la ele – dar dacă nu ştim să ne liniştim (iar aceasta înseamnă să-i încredinţăm Domnului neputinţele şi slăbiciunile noastre şi ale aproapelui nostru), atunci preluăm această mare povară şi sistemul nostru nervos nu mai poate răbda, nu ne mai putem suporta nici pe noi, nici pe semenii noştri. Atunci, în chip firesc, şi în societate, şi la locul de muncă, şi în familie – pretutindeni – viaţa devine chinuitoare. Nervii sunt încordaţi peste măsură, iar noi nu suntem deprinşi să ne liniştim (sufleteşte).

Aceasta înseamnă că trebuie să ne odihnim cugetul. Când gândurile noastre se liniştesc, şi trupul se odihneşte.

Trebuie să ne predăm Domnului, să-I încredinţăm toate ale noastre, căci El este prezent pretutindeni. Domnul vrea de la noi să fim liniştiţi şi în pace, fără vreun gând. Aşadar, inima să fie în liniştire. Sfinţii Părinţi spun: „Să ne adunăm mintea în inimă”. Şi acolo mintea să se odihnească, dar fără gânduri, fără imagini; atunci să îi dăm, spun Părinţii, lucrare – căci mintea se află neîncetat în mişcare şi caută lucrare –, să îi dăm atunci rugăciunea Numelui Mântuitorului, a Numelui lui Iisus. Să îi dăm minţii să-L cheme pe Domnul în ajutor, căci El este aici, şi să fie neîncetat în părtăşie cu Dânsul.

(Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Cum îţi sunt gândurile, aşa îţi este şi viaţa, Editura Predania, Bucureşti, 2010, pp. 166-167)

[cristiboss56]

Iubirea te aseamănă cu Dumnezeu, care este Dragoste. Fiind asemenea cu Dumnezeu, ajungi la cunoştinţa lui Dumnezeu şi a purtării lui de grijă. De aici izvorăşte răbdarea şi negrija cea bună. Un astfel de om nu se tulbură zădarnic pentru păcatele altora, ci îi vede pe toţi sfinţi, ştiind că Dumnezeu poate să-i preschimbe pe toţi cu harul Său, dacă nu acum, pe viitor.

Nu este cicălitor, nu se grăbeşte să-i mântuiască pe ceilalţi, ştiind că aceasta stă în puterea lui Dumnezeu, dar nu a lui. Se roagă pentru toată lumea, crezându-se pe sine mai păcătos decât toţi oamenii. Este aspru cu sine, dar îngăduitor cu ceilalţi. În acest fel, omul propăşeşte şi se permanentizează în nepătimire şi dragoste.

(Părintele Selafiil, Dragostea care nu cade niciodată, Editura Marineasa, Timișoara, 2001, p. 13)

[cristiboss56]

Părinte , poţi să învingi pe cineva prin tăierea voii?

Este singura soluţie de a-l birui. Frăţia ta ai o poruncă în sensul acesta, de a te transforma. Scopul fraţilor şi monahilor nu este să facă o legătură, fie falsă sau simplă administrativă, între mai mare şi mai mic, ci să se transforme fiecare – să-şi taie voia. Şi nu trebuie scăpată nici o ocazie care-ţi dă posibilitatea tăierii voii. De asta ne numim şi cin îngeresc. Un înger nu ar putea să-i spună Mântuitorului: nu fac ce-mi spui, ci fac ce cred eu. Nu se poate, pentru că este o ordine desăvârşită!

Deci creşterea mea duhovnicească este măsura supunerii?

Neapărat.

Atunci şi cu cât mă supun mai mult, cu atât sunt mai sporit?

Cu atât eşti mai îndumnezeit.

Atunci nu trebuie să-mi fie teamă să fiu sub alţii?

Atunci eşti deasupra tuturor, când eşti sub alţii cu linişte sufletească, nu cu linguşire şi cu pâră ca să te pui bine cu stareţul. Aceste lucruri sunt cele mai scârboase înaintea lui Dumnezeu – satisfacţie drăcească.

(Părintele Arsenie Papacioc, Iată duhovnicul, Sfânta Mănăsire Dervent, 1999, pp. 40-41)

[cristiboss56]

Lingusirea este precum un cancer sufletesc. Acela care s-a deprins a lingusi, cu greu va mai putea sa spuna ceea ce gandeste cu adevarat. Precum minciuna nu cruta adevarul, tot asa, lingusitorul nu se cruta nici pe sine insusi, ci se lasa miscat in permanenta de lucruri straine.
In dreptul cuvantului "a lingusi", dictionarul aseaza urmatoarea explicatie: "A cauta sa castige bunavointa sau favoarea cuiva, satisfacandu-i vanitatea; a se pune bine cu cineva prin atitudini si vorbe magulitoare la adresa lui, prin laude exagerate si ipocrite; a flata, a maguli, a peria."
Lingusirea
Cel mai adesea, lingusirea ia forma unor aprecieri si laude viclene, facute cu scopul de a castiga un anumit lucru lumesc. Intr-un cuvant la Epistola catre Filipeni, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Lingusire este atunci cand cineva ii slugarniceste si ii linguseste pe unii, cu scopul de a dobandi un anumit bun pamantesc." Drept urmare, cei mai multi lingusitori se aduna in jurul celor ce au o anumita putere administrativa sau sociala.