IPS Teodosie pus sub control judiciar !

[CristianR]

Dacă-ți spun...

[DragosP]

Acum mă smintești. Ba e neagră ba e albă.

[CristianR]

Păi n-am zis, domn'e, că toți. M-am referit la unul singur. Îmi pare rău dacă am lăsat să se înțeleagă altceva.

[DragosP]

Unul singur e bun?
Unul singur e rău?
Numai pricep ni mic.

[CristianR]

La unul singur m-am referit eu, că de el știu; și lui îi este dedicat topicul. Nu înseamnă că este singurul cu probleme; dar nu înseamnă nici că ceilalți toți sunt corupți, Doamne ferește. Cred că unii dintre ei duc chiar o viață sfântă.

[DragosP]

Ei aș. Nu cred. Din cele ce citesc aici, pur și simplu nu cred.

[CristianR]

Spre exemplu, îmi place în mod deosebit Mitropolitul Serafim Joantă, al Germaniei, care este un om de rugăciune, dar și vicarul său, episcopul Sofian Brașoveanul.
Prin Ardeal am auzit de un episcop cu o viață smerită, de rugăciune - nu sunt sigur dacă Irineu. Și alții pe care i-am auzit, dar nu-mi vin acum în minte.

[cristiboss56]

În prealabil postat de CristianR

Nu înseamnă că este singurul cu probleme.

Cu siguranță, Cristian !


*Pensionat forţat din parohia Ştefăneşti-Valea Mare, venerabilul preot Constantin Duţulescu dă în vileag lichelismul şi favoritismele tolerate de Arhiepiscopie.*Caz rarisim în analele Arhiepiscopiei Argeşului. Unul dintre cei mai vechi şi respectaţi preoţi din judeţ, cu zeci de ani vechime la activ şi o activitate unanim apreciată de enoriaşii parohiei sale, iese în mod public pentru a-şi exprima mâhnirea faţă de unele fapte şi năravuri care nu-şi au locul printre cele sfinte. În vârstă de 65 de ani, părintele Constantin Duţulescu, cel care de 25 de ani este preot paroh la biserica din Ştefăneşti, sat Valea Mare, a aflat cu supărare că, la iniţiativa mai marilor Arhiepiscopiei, urmează să fie pensionat, decizie împotriva căreia aduce o serie de argumente pe care vă vom lăsa pe dumneavoastră să le apreciaţi. Din cel puţin două puncte de vedere, cazul părintelui Duţulescu este interesant şi merită să i se acorde atenţia cuvenită. În primul rând, într-o lume ermetică şi tainică cum este cea din administraţia bisericească, în care greu ies la iveală amănunte de culise, nu vezi adeseori ca un preot, şi încă unul dintre cei mai respectaţi, să se decidă să ridice vălul care acoperă atât de straşnic cele petrecute în interior. Totul, printr-o scrisoare foarte incitantă adresată însuşi arhiepiscopului Calinic şi pe care preotul ne-a înaintat-o şi nouă spre publicare, încurajat probabil de demersurile îndelungate făcute de ziarul nostru în vederea devoalării practicilor mai puţin ortodoxe din cadrul Arhiepiscopiei. În al doilea rând, este pentru prima dată când un truditor al bisericii, având de partea sa ani grei de experienţă în slujba celor sfinte şi a credincioşilor, vorbeşte cu subiect şi predicat despre „lichele” tolerate şi promovate în sânul eparhiei noastre, despre nedreptăţi care se fac, despre numiri şi avansări făcute pe bază de relaţii, etc. În fine, mai este importantă tulburătoarea scrisoare a preotului Constantin Duţulescu, pe care o redăm mai jos, şi din alt punct de vedere. Acela al felului degradant în care un slujitor al bisericii este scos pe uşa din dos a instituţiei pe care a slujit-o zeci de ani, cu har şi credinţă. Fără explicaţii, fără înţelegere, ba chiar şi fără milă faţă de propriul slujitor, tocmai din partea celor care propovăduiesc, din straiele care dau strălucire rangului pe care îl poartă, mila şi înţelegerea. De aici şi amărăciunea fără margini care răzbate din cuvintele preotului, ajuns să primească, bătrân şi bolnav, drept răsplată pentru osteneala sa îndelungată, o uşă trântită în nas chiar de mai marii instituţiei pe care a slujit-o. Iată scrisoarea preotului Constantin Duţulescu.

[cristiboss56]

Un memoriu care-i arde obrazul Arhiepiscopului Înalt Preasfințite Părinte Arhiepiscop,

Cu lacrimi în ochi și cu multă durere în suflet, preotul Constantin Duțulescu vă scrie această ultimă întâmpinare a unui om de zeci de ani, singur, bolnav și permanent trist de situația care mi s-a întâmplat și de cea prezentă. Cu ani în urmă am fost numit preot la Valea Mare Podgoria, aici venind prin concurs din postul de diacon de la Episcopia Râmnicului și Argeșului. Ca și astăzi, atunci și puțin mai încoace, parohiile libere erau puține și candidați mulți pe o parohie. Legea pensiilor era aceeași ca și astăzi, iar parohiile se ocupau cu candidați merituoși, cinstiți și alegerea se făcea corect, de către Consiliul Eparhial după meritul fiecărui candidat. De la o vreme încoace, parohiile bune se ocupă de candidați cu bani grei și cu multe relații, deși sunt foarte slab pregătiți. Am candidat pe o parohie ocupată atunci de un preot la vârsta de 78 de ani, care cu greu a fost pensionat. Foarte frumos până aici! Astăzi, Permanența Sfintei Arhiepiscopii a Argeșului a hotărât să mă pensioneze (în neconcordanță cu hotărârea Sfântului Sinod, care a hotărât ca preoții să fie trecuți la pensie la 70 de ani și nu la 65 de ani, cum se procedează în Eparhia Argeșului). Putem da exemple: Eparhia Râmnicu Vâlcea, Arhiepiscopia Bucureștiului și majoritatea Eparhiilor din țară înțeleg și respectă activitatea preotului depusă și niciunul dintre preoți nu a fost scos la pensie mai devreme de 70 de ani. Preoți care și-au făcut și își fac datoria cu demnitate astăzi, în Eparhia Argeșului, în plinătatea forțelor, sunt înlăturați prin pensionare la 65 de ani din parohiile pe care le-au condus și de care sunt legați sufletește, de enoriașii lor și de munca depusă în comunitate. În schimb, lichelele din Protoierie și Eparhie sunt tolerate și nimeni nu se leagă de ei și nu le văd lipsa de activitate sau alte neplăceri pe care le produc prin comportamentul lor.

„Aţi bătut cu pumnul în masă, zicând: NU!”

Să-mi fie iertată îndrăzneala de a arăta că în Sfântul Sinod avem astăzi ierarhi la vârsta onorabilă de 80 de ani, 85, 90 și chiar 95 de ani. Pentru aceștia, Casa Pensiilor nu are lege la 65 sau 70 de ani, cum au preoții de mir, care au greutăți, familie, copii etc? În ce mă privește, la Parohia Valea Mare s-a lucrat cu mult tact, răbdare și înțelepciune. Nu are de unde ști Permanența dumneavoastră activitatea mea aici în 25 de ani și de cea de la Episcopia Vâlcii, 14-15 ani stând acolo în ascultare, muncă și umilință. Am mâncat mămăligă mucegăită cu familia, pe când consilierii dumneavoastră astăzi, în jurul preasfinției voastre, servesc o pâine franzelă. După sfințirea Bisericii din 1993, v-am rugat să-mi dați și mie voie să-mi refac viața după atâția ani de singurătate. Ați bătut cu pumnul în masă, zicând: „NU! Mă mustră conștiința și ce zice Sfântul Sinod și Canoanele Bisericii dacă îți dau dreptul să te recăsătorești”. Dar pentru zecile de cazuri de preoți divorțați și recăsătoriți, ba chiar promovați în oraș, nu vă mai mustră conștiința ca pentru mine? Și Sfintele Canoane cum şi Sfântul Sinod nu vă sancţionează ca pentru mine? Sunt un om bolnav, de zeci de ani mă chinui singur, niciodată în activitatea mea de preot nu v-am creat ruşini, greutăţi sau neplăceri. Grija de Sfânta Biserică, de gestiune şi de inventarul Parohiei au fost viaţa mea.

„Nu crăpa pământul dacă mi se îngăduia să rămân în activitate un an-doi”

În anul 2008 am vrut să vând un teren al Bisericii care a fost şi este islaz. Suma de 15 miliarde pe atunci o donam cu acte Sfintei Episcopii a Argeşului, pentru ajutorarea lucrărilor de aici. Cu o zi înainte de tranzacţie aţi trimis soli că nu mai sunteţi de acord cu înstrăinarea terenului, deşi anterior Consiliul Eparhial şi Permanenţa Eparhială a Argeşului mi-au dat două aprobări să pot vinde terenul respectiv. Cu plăcere multă, cu Consiliul Parohial Valea Mare am cedat din trupul parohiei 3 părţi, cu dorinţa să ajutăm Episcopia, Valea Mare rămânând cu doar 250 de case, respectiv partea mai slabă economic decât ce am donat. Am donat Episcopiei atâtea valori, printre care şi biblioteca parohială. Din luna martie nici până astăzi Episcopia nu mi-a făcut adresa de scoatere a lor din inventar. În decursul timpului am ajutat biserici, mănăstiri, oameni nevoiaşi cu bani grei şi materiale etc. Biblioteca Judeţeană Piteşti şi Muzeul Goleşti au fost şi ele onorate cu lucruri de valoare scoase oficial din inventarul Parohiei. Arăt că la Muzeul Goleşti s-au primit donaţii foarte multe din gospodăria părinţilor mei şi oriunde mi s-a cerut, de superiori, am contribuit printre fruntaşi. Alte multe activităţi le cunoaşte Bunul Dumnezeu. Nu crăpa pământul dacă Permanenţa Episcopiei mă mai îngăduia sau mă îngăduie să rămân în activitate circa un an-doi, cum la mulţi alţi preoţi în situaţia mea le-aţi îngăduit. Eu vă mulţumesc, Înalt Preasfinţite, pentru cât m-aţi apreciat şi poftesc Permanenţa dumneavoastră ca la termen să vină să le predau gestiunea, inventarul şi cheile bisericii. Poate atunci aceştia vor avea linişte şi odihnă deplină. Mă întreb cine va mai executa frumoasele cântări şi slujbele în biserica din Valea Mare? Nu mai vorbesc de axioanele duminicale, de cele praznicale, cum şi frumoasele cântări din Catavisier, Triod Penticostar sau Indiomerar. Părintele Irimescu, pe care mi l-aţi trimis şi l-am primit sau poate alţii tot de valoarea lui, produşi ai vestitei Teologii din Piteşti, care dau târcoale bietei Parohii Valea Mare, văzând că totul este pus la punct de-a gata! Vă mulţumesc Înalt Preasfinţite Stăpâne că m-aţi hirotonit din prim diacon în preot şi vă sărut dreapta.
Preot, Constantin Duţulescu