Ipocrizie,refugiu și limitare....

[ioan67]

În prealabil postat de Seraphim7

Asta propune religia astazi,cel putin cultele crestine mai noi,iar cele traditionale încă se rezumă la ritualism teatral în care cei prezenti se multumesc sa asculte un cor de babe si un preot că abia leagă trei fraze una de alta.Iar cei mai "sporiti" aleargă spre refugii mai evoluate,ca de pildă mănăstiri sau preoti cu har,poate chiar moaste sau icoane făcătoare de minuni.Ei bine acolo deja se simte altfel atmosfera.Un aer de modestie putredă cu miros de tamaie si dorinte refulate te îmbie să iti pară rau de tot si de toate.Această masină de iertat orice si de vindecat si etc.,vrea sa te schimbe cu orice pret chiar dacă tu nu esti decât un simplu observator,sau doar un om cu niste intrebari sau necazuri.Dar mereu tu vei fi o victimă in acest sistem al iluziilor.Oricât de mult ai vrea sa găsesti răspunsuri,ei mereu îti vor da aceleasi întrebări....

Reflectia ta imi aminteste de un om pe care il iubesc foarte mult si caruia ii datorez nemasurata recunostinta... Parintele Rafail Noica... Acest monah cu dar al rostirii, facea o constatare cu prilejul unei conferinte, referindu-se daca nu ma insel, si la formalism: zicea ca suntem deseori disciplinati, ordonati, ascultatori; ca unii dintre noi tinem pravila cu strictete; ca avem in Biserica rugaciuni minunate, ca formulele sunt corecte, ca tipicul e desavarsit, insa ... nu simtim nici un folos. (:
Si daca nu simtim nici un "zvac de pocainta" (excelenta expresie, sugestiva pentru saltul cugetului si al simtamintelor cand crestinul este nu doar dreptmaritor ci si viu, verde, in dinamica devenirii), atunci toata nevointa noastra este zadarnica...
Greu cade cuvantul acesta. Sa nu simti nici un spor, nici o bucurie a cresterii... Ce gust salciu al zadarniciei! In acest caz, ceva trebuie facut. Musai. Iar cuvantul parintelui Rafail tocmai aici incearca sa ajute, sa miste ceva in noi, sa trezeasca la viata...
Si zice mai departe (sau poate ca eu compilez acum mai multe conferinte distincte dar cam aceasta e linia gandirii parintelui Rafail, surprinsa de mine poate prea schematic) ca, in fond, Ortodoxia e firea omului. A-ti veni in fire, a te bucura de viata asa cum ii e dorit de fapt fiecarui om, dorit de Hristos Care S-a rastignit pentru noi, inseamna a trai crestineste. A fi in firesc, cat mai aproape de natura si menirea omului precum Este Hristos, aceasta e Ortodoxia.
Noi insa suntem foarte pretentiosi uneori, gasim firescul, poate, prea putin important si atragator. Voim maretie, excelenta, exaltarea a luat locul altor simtaminte mai domoale si mai roditoare.

Dar mai bine sa caut pe Parintele. Dau o fuga si il rog sa vina cateva clipe...:)

https://www.youtube.com/watch?v=_YXg-HisZ7E

P.S. Nu am gasit tocmai ce cautam dar e si aici acelasi mesaj.