![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Eu, însă, nu abandonez toată speranța. Nu cred că-s toți la fel. Știu că cei băgați în corzi vor să compromită cu totul ideea de justiție. Că dacă nu vom mai crede că este posibilă, chiar că nu va mai fi. În toată lumea există tendințe de mafiotizare, de căpușare a statului; în unele țări mai puternice, în altele nu chiar așa. Dar există și organisme care destructurează permanent acele rețele. La noi DNA-ul nu are sprijin politic intern și fără sprijin nu poate funcționa, într-adevăr. Are sprijin extern, nimeni nu contestă asta. El este în interesul celor din afară, dar ne este profitabil și nouă. Într-o afacere corectă toată lumea câștigă. Nu se fac doar alte matrapazlâcuri sub aparența justiției, cred eu. Se face, târâș-grăpiș, puțină reformă. Care înseamnă, între altele, eficiență și transparență. Or, astea nu convin pescuitorilor în ape tulburi. Nu știu dacă va reuși până la capăt, dar ea este resimțită de cei care lucrează în Justiție. Nu mai vine cineva să-i spună judecătorului ce soluție să dea, cum era înainte. Se încearcă reforme și în Administrație, în Sănătate ș.a.m.d. Uneori le simțim: atunci și acolo unde sistemul simți că e la dispoziția ta, simplu cetățean, iar nu la discreția unei clase privilegiate.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) Last edited by CristianR; 18.10.2016 at 17:10:20. |
#2
|
|||
|
|||
![]()
Nee..se tot umple paharul si se incearca sa se mai scoata cate un strop pe ici pe colo, ca sa nu dea pe margini ca atunci chiar o sa fie jale.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#3
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Interesul celor de afara este sa te exploateze cat mai mult aproape pe gratis. Pe aceiasi logica au ta au mers si politicienii aia care au intrat in puscarii creazand ca "vin americanii".Insa ceea ce nu stiu este ca tocmai aia din afara adica americanii la vremea aia i-au vandut.Si au platit cu viata pt prostia lor. Din motive care-mi scape tie iti place sa-i urmezi. |
#4
|
||||
|
||||
![]()
Tu pe ce salariu ești exploatat?
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) |
#5
|
|||
|
|||
![]() |
#6
|
||||
|
||||
![]()
Cum reușești?
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) |
#7
|
|||
|
|||
![]()
M-am rugat la Dumnezeu sa-mi dea un job cum mi-ar placea mie, et voila il am.
|
#8
|
||||
|
||||
![]()
Deci poți fi liber în țara ta, care va să zică?
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) |
#9
|
||||
|
||||
![]()
Nu stiu cum se face, dar de cate ori subiectul este coruptia si matrapazlacurile vreunui romanas de-al nostru, apare cineva care sa mute discutia catre "cum ne esploateaza capitalistii".
__________________
"If you take the Christian Bible and put it out in the wind and the rain, soon the paper on which the words are printed will disintegrate and the words will be gone. Our bible IS the wind and the rain." Herbalist Carol McGrath as told to her by a Native-American woman. "Laudato si, mi Signore, per frate Uento et per aere et nubilo et sereno et onne tempo, per lo quale, a le Tue creature dài sustentamento" - Sfântul Francisc de Assisi |
#10
|
|||
|
|||
![]()
Pentru ca Romania este o tara extrem de bogata.
|
|