Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Ci sa sti iubitule, că nu are trebuinţă Satana a ispiti pe cei de sine ispitiţi şi pururea la cele de jos traşi prin lucrurile cele lumeşti. Şi cunoaşte şi aceasta, că celor ispitiţi cinstite şi cununile se pă*zesc, iar nu celor ce nu se grijesc pentru Dumnezeu, nici mirenilor celor ce zac cu faţa în sus şi horăiesc. Ci eu, zici tu, foarte mă ispitesc şi şalele mele s-au umplut de ocărit precum grăieşte Prorocul (Ps. 37, 7). Şi „pătimire este şi gârbovire, și nu este în trup vindecare, şi sârguinţă întru oase” (Pilde 3, 8). Ci însă aproape şi de faţă este marele Doftor la cei ce se obosesc, Cel ce poartă neputinţele noastre, şi cu rana Lui ne-a vindecat pe noi şi ne vindecă (Isaia 53, 5); de faţă este şi acum, puind mântuitoarele doftorii. „Pentru că Eu, zice, am bătut prin părăsire, Eu voi și vindeca. Deci să nu te temi când mânia iuțimii Mele va pica, că iarăși voi vindeca. Că precum nu va uita femeia a milui pe fiii pântecelui ei, aşa nici Eu nu te voi uita pe tine”, grăieşte Domnul (A Doua Lege 32, 39; Isaia 7, 4 și 49, 15). „Pentru că inima păsării se varsă spre puii săi și strigă către dânșii, și hrană în gura lor le dă, cu mult mai vârtos îndurările Mele se varsă spre zidirile Mele”.

Mai cu mult îndurările Mele se varsă spre tine şi te cercetează tăinuit. Şi vorbesc către tine în minte, şi hrană pun înlăuntrul cugetului celui ce-i trebuieşte, ca unei mici rândunici. Pentru că hrană ţie voi dărui a fricii celei mai bune, şi hrana doririi celei ce*reşti, hrană a suspinelor, hrană a mângâierii, hrană a umilinţei, hrană a cântării, hrană a cunoştinţei celei mai adânci, şi hrană a oricăror taine dumnezeieşti. Şi dacă mint, acestea grăindu-le ţie, Eu, Stăpânul şi Părintele tău, mustră-mă, şi voi răbda.

Deci acestea Domnul nouă pururea ne vorbeşte prin cugete. (Sfântul Ioan Carpatiul)

[cristiboss56]

Rabdarea este singurul diamant care-l înfrumuseţează pe creştin şi face netedă calea cea aspră a mântuirii lui. Răbdarea este bărbăţia sufletului, sprijinul, rădăcina adâncă, cea care ţine copacul când izbesc vânturile şi se revarsă apele.

Ispitele ni se întâmplă ca să luăm aminte, să dobândim experienţă şi să devenim înţelepţi după Dumnezeu. Creatorul ne pedepseşte ca să devenim vrednici, să ne împărtăşim de sfinţenia Lui!

Nu te înfricoşa deloc, căci frica vine de la cel viclean, ca să ne dezarmeze şi să ne ia robi. Ai nădejde în Cel Care a zis: „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi!” (Evrei 13, 5). Dumnezeu nu ne va lăsa să fim ispitiţi peste puterile noastre! Cel care nădăjduieşte şi se roagă lui Dumnezeu, cu rugăciune smerită, acesta nu va fi trecut cu vederea.

(Avva Efrem Filotheitul)

[cristiboss56]

TEMNIȚA ÎN SINE E O MARE NEVOINȚĂ - PR. ARSENIE PAPACIOC
https://youtu.be/Uym-1l2-xyE

[cristiboss56]

SĂ IERTĂM DIN ININĂ PE TOȚI CEI CE NE-AU GREŞIT!

Să nu ne purtăm ca nişte contabili, care scriu în registrele lor „intrări” şi „ieşiri”. Seara, credinciosul trebuie să se întindă în patul său uşurat, fără să ţină nimic pentru a doua zi, împotriva fratelui său.

Si aici, se poate ca o soră să o fi supărat pe alta cu ceva, de aceea îşi cere iertare şi nu rămâne nimic pe a doua zi. Cuvântul „iartă-mă” să nu pornească de pe buze, ci din inimă. Altfel, nu facem nimic.

(Părintele Eusebiu Giannakakis, Să coborâm cerul în inimile noastre, Editura Doxologia, Iaşi, 2014, p. 30)

[cristiboss56]

MUNTELE ATHOS
https://youtu.be/Ezrnq6IYlr8

[cristiboss56]

GRÂU ALBIT SUNT ŞI DE ÎNGERII SECERĂTORI VOI FI SECERAT

Eu mă ştiu pe mine iarbă uscată şi ca o floare a crinilor câmpului pe care Dumnezeu o crește și o îmbracă, așa viața mea se dezleagă, făcându-se pământ. Căci în ce chip iarba câmpului care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, la fel şi moartea îi trage pe toţi cu sila la ea, cu lacrimi jalnice. Amânarea pocăinţei până la vremea morţii mă amăgeşte. Dar când mă gândesc la păcatul meu, mă tem să mor. Şi când mă pocăiesc, cele desfătătoare ale lumii acesteia îmi trec pe dinainte. Şi având în minte bătrânețea, mormântul morţii mă trage la judecată, gol de porunci şi ne*pregătit, cărămidă am făcut, şi după o vreme voi pieri şi în pământul din care am fost luat mă voi întoarce.

Pom înfloritor m-am arătat iar acum, stricat fiind din pricina învechirii, voi fi tăiat spre ardere. Grâu albit sunt şi de îngerii secerători voi fi secerat. Teme-te, o, suflete al meu, de slujitorii purtători de foc, care, în strâmtorarea aceea, vor veni la tine. Pe cei ce nu pot fi linguşiţi, să ţi-i faci prieteni prin lepădare de cele lumeşti mai înainte de ceasul al doisprezecelea. Ruşinează-te, o, suflete al meu, pocăindu-te în viaţă, ca să nu cazi mai pe urmă în mâinile vrăjmaşului. Iartă cu milostivire, din nepătimire, şi îmblânzeşte din urgia lor feţele îngerilor cele în chipul fulgerului. Miluieşte, o, suflete al meu, ca să fii miluit, şi mângâie pe săracii împuţinaţi la suflet, ca, fiind izbăvit prin acestea din moarte şi din lacrimi, să fii dus în tărâmul celor vii, la odihnă, pentru că ai fost bineplăcut înaintea Domnului.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Dorind frumusețea Mirelui Celui fără de moarte, Viața și cuvinte de folos, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 67- 69)

[cristiboss56]

CUVÂNT DE ÎNȚELEPCIUNE - CUVÂNT CARE CONTEAZĂ :)

Scrisoare către o fetiță din zilele noastre

"Când vei citi această scrisoare, eu voi fi plecat deja din această lume şi tu vei fi devenit deja o tânără domnişoară. Aşa încât, poate vei găsi interesante aceste câteva gânduri despre subiectul atât de important al iubirii – al iubirii care te va uni într-o zi cu un tânăr.

Va veni o vreme când vei simţi că inima ta bate mai tare, aşa cum se spune, pentru un anumit băiat… În timpurile acestea ale noastre, lucrurile s-au schimbat destul de mult. Acum tinerii se grăbesc să îşi “trăiască viaţa”, să acumuleze cât mai multă experienţă, cât mai curând… Şi totuşi, orice lucru – la timpul lui, la timpul lui binecuvântat.

Ai grijă, dragă S., mulţi tineri se vor apropia de tine în numele dragostei. E ceva natural, dat fiind că dragostea este primul lucru minunat din viaţa noastră. E ca o mică floare care-şi deschide corola către soare într-o dimineaţă frumoasă de primăvară, fără să ştie prea bine ce se petrece… şi astfel devine confuză…

Bineînţeles, ne flatează să auzim că suntem iubiţi de cineva. Totuşi, aceasta nu este întotdeauna dragoste. Azi, ei pot să ne dorească pe noi… Şi ceea ce vor azi, mâine pot să nu mai voiască – poate pentru că altceva le-a atras atenţia şi doresc acel lucru pentru a-şi satisface dorinţele.

Apoi, când intrăm în Taina Căsătoriei, dacă sub hainele noastre frumoase avem un trup stricat şi necurat, Dumnezeu nu va binecuvânta această căsătorie… Atunci când un tânăr te va iubi cu adevărat, îţi va iubi sufletul; şi tu îl vei iubi pe al lui. Apoi, nu vei mai avea nevoie de nimic. Pentru că amândoi veţi simţi că legătura dintre voi este sfântă pe măsură ce vă veţi cunoaşte unul pe celălalt. Şi, în timp, veţi descoperi fiecare comori în inima celuilalt.

O asemenea Căsătorie, o asemenea unire va fi binecuvântată de Dumnezeu şi nu va cunoaşte divorţul, avortul sau orice altceva contrar poruncilor dumnezeieşti. O asemenea Căsătorie aduce în lume copii binecuvântaţi, aşa ca tine; pentru că şi părinţii tăi au trăit în sfinţenie căsătoria lor.

Ştii, dragă S., o căsătorie departe de Dumnezeu şi de Sfânta Împărtăşanie este de asemenea şi departe de virtute. Este ameninţată de infidelitate, adulter şi alte pericole. Copiii care vor creşte într-o atmosferă atât de tristă s-ar putea să urmeze căi periculoase ce îi vor duce la prietenii greşite, companii proaste, violenţă şi droguri.

Ai grijă – până când va veni vremea când vei fi sigură de dragostea pe care tu şi alesul inimii tale o aveţi unul pentru celălalt. Nu te pripi! Sunt mulţi care îşi doresc doar puţină “carne”, poate pentru că ei înşişi nu au mai mult de oferit.

Bucură-te, dragă S., Fii întotdeauna pe calea lui Dumnezeu, acolo şi aşa cum El îşi doreşte să fii. Ai dragoste, mereu, pentru părinţii care ţi-au dat viaţă şi de asemenea pentru toţi şi pentru toate. Fii întotdeauna copilul Lui binecuvântat."

Monahia Gavrilia Papaiannis