![]() |
![]() |
|
#711
|
||||
|
||||
![]()
Iuliu, ești extraordinar, frățioare!
Tot eu te dovedesc mincinos, tot eu îți cer iertare, și apoi tot tu ești cel care îmi spune că întind capcane și sunt șmecher... Calitatea cea bună a faptelor tale e scăzută dacă procedezi așa și din momentul ăsta eu te ignor, că îmi pierd timpul altfel. Dar nu te las nerezolvat, Sfântul Marcu al Efesului spune că catolicii sunt "fiii satanei" în cartea ”opere complete”, editura Pateres 2009 și hotărârile din sinodul acela, semnare de unire cu ereziile apusului de toți ortodocșii, afară de Sfântul Marcu și răspunsurile Sfântului Marcu. Vreau să scriu și despre articolul părintelui Petru Pruteanu, nu știu dacă mai ajung, la el pe forum, mai am de învățat și pentru alt examen. Iartă-mi inexactitatea. Și tot eu păcătosul, pe mai departe, cu sinceritate, nu știu cât de mult contează pentru tine, dar pentru Hristos și pentru mine, contează: te rog să mă ierți pentru orice tulburare ce ți-am pricinuit. Doamne ajută. Citat:
Citat:
Acea e o recomandare, personală. Nu o îngăduire duhovnicească, că nu sunt duhovnicul lui. Dacă era duhovnicul lor, pentru remedierea problemei, se puneau altfel problemele. Dar da, dezlegare, tot mai puțin treptat, începând de la cantitatea cea mai mare, de 500 ml, odată la câteva zile, de unde se pleacă în jos, tot mai puțin. La clinicile de dezintoxicare, și dezalcoolizare, spre exemplu la dependenții de cocaină, li să dă drogul cocaină, în cantități tot mai mici, în fiecare zi, apoi se pleacă din nou de la o cantintate mai mare, în jos, piramidal, de exemplu: 100 mg, 80, 60, 50, 40, 30, 20, apoi 80, 60, 40, 50, 40, 30, 20, apoi 60, 50, 40, 30, 20, apoi 50, 40, 30, 20, tot așa. Ai citit despre asta? Slavă Domnului, am citit ca și cultură generală, multă psihologie și medicină, tocmai ca să mă îmbunătățesc duhovnicește, dar nu mă laud cu asta, decât când îi nevoie de sprijin, sprijin. Dar tu nu urmărești să fi sprijinit, să ajuți, ci să denigrezi, să batjocorești, ce creștin ești tu?
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia Last edited by Igor_Paslusnik; 20.04.2018 at 13:46:51. |
#712
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Și ziceai că vrei să fii preot ? Sau călugăr în Sfântul Munte ?!! Doamne ferește.
__________________
"If you take the Christian Bible and put it out in the wind and the rain, soon the paper on which the words are printed will disintegrate and the words will be gone. Our bible IS the wind and the rain." Herbalist Carol McGrath as told to her by a Native-American woman. "Laudato si, mi Signore, per frate Uento et per aere et nubilo et sereno et onne tempo, per lo quale, a le Tue creature dài sustentamento" - Sfântul Francisc de Assisi |
#713
|
|||
|
|||
![]()
Tu nu auzi ? Downloadeaza cartea pe care ti-am aratat-o, verifica daca pasajul postat de mine este la pagina 26 si apoi vezi daca il gasesti si in cealalta carte, "pe hartie" asa cum ai tu. Ca daca te ghidezi dupa felul in care e alcatuita cartea electronica poate iti vine mai usor sa gasesti pasajul in care e vorba despre citirea canoanelor la sinod. :)
Nu ma intereseaza sa-mi arati tu alte pareri ale Sf. Marcu. Nu am contestat nimic, astia-s niste oameni de paie pe care ii arunci pe aici ca sa nu vada lumea ca minti mai des decat respiri. Eu ti-am aratat un pasaj si puteai sa faci atata efort incat sa-l cauti mai bine prin cartea aia pe care spui ca o ai. Si daca nu crezi ca ar fi adevarat, daca traducerea americana este gresita, arata-ne tu cum a sunat cuvantul Sf. Marcu LA ACEL MOMENT despre care se face vorbire in pasajul citat de mine. Nu in alte momente. Ca nu am discutat despre alte momente. |
#714
|
|||
|
|||
![]()
Cristiane, ai fost magistral: da, toate drumurile duc in trei directii, ca trei dimensiuni: Sinodul din Creta, PP, vaccinarile.
Totul e din seria "balcanicii e multipolari". Clar, forumul asta e undeva intre sezatoare virtuala si balamuc virtual. Nu ca eu as fi un portdrapel al normalitatii, uneori sint la parseci distanta de asta, dar igorete i-ar face pe Charcot, Freud si Jung sa comita suicid dupa ce l-ar examina o singura data. Vsovi e la fel de alien, dar e simpatic, vecinu' lui Mihai e sinistru. |
#715
|
|||
|
|||
![]()
Saxiv e un igorete quad-core. Da', evident, tot virusat. :)
|
#716
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Citat:
Deci nu, frate, pune tu ce susții că scrie. Din cartea originală, verde, pe care tu ai arătat-o primul, nu eu ! Și în abisurile tale sunt mulți, tot mai mulți, mă mir de ce e așa prigonită Biserica... Dar cu voia Domnului toate. Și toate la timpul lor... Măcar uite, te rog, îmi fac datoria să-ți spun să nu mai stai în acele abisuri. Nu știu cine-i omul din spatele pseudonimului saccsiv. Iar el e împotriva Sinodului de la Creta. Eu nu sunt împotrivă, ci mă bucur de acel Sfânt Sinod. Te rog să îmi arăți unde sunt virusurile sau ce alte bazaconii mai spui, în ce scriu, în ce am afirmat și susținut ! Altfel, vorbești în vânt și ești mincinos. Dumnezeu să-ți ajute.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia Last edited by Igor_Paslusnik; 20.04.2018 at 13:52:03. |
#717
|
|||
|
|||
![]()
Nu ma intereseaza sa postezi prostiile tale pentru ca nu despre aia discutam. Discutam despre cuvantul Sf. Marcu din sinod la momentul in care a insistat sa se citeasca vechile canoane. Daca nu a fost asa cum l-am pus eu, daca eu mint, care a fost cuvantul lui de la acel moment ? Scrie in cartea aia pe care o ai sau nu scrie ?
|
#718
|
|||
|
|||
![]()
Macar ai cartea sau ai cules ISBN-ul ala de pe undeva ca sa te lauzi ca o ai ? :)
|
#719
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Educația și bunul simț, Emiliane ???!!!! Ceea ce ai scris tu este în limbaj, 100% (și crede-mă, cu asta lucrez zilnic) de pârnăiaș: Te rog nu-mi spune că ai cules expresiile astea de pe la facultățile de teologie pe care te lauzi că le-ai absolvit.... Sau din Patristică.... Din Biblie știu sigur că nu le-ai luat....
__________________
"If you take the Christian Bible and put it out in the wind and the rain, soon the paper on which the words are printed will disintegrate and the words will be gone. Our bible IS the wind and the rain." Herbalist Carol McGrath as told to her by a Native-American woman. "Laudato si, mi Signore, per frate Uento et per aere et nubilo et sereno et onne tempo, per lo quale, a le Tue creature dài sustentamento" - Sfântul Francisc de Assisi Last edited by GMihai; 12.08.2016 at 23:20:33. |
#720
|
|||
|
|||
![]()
Hait, Mihai, pai are doua facultati, nu una!? Shit. I mean, shit!
E clar ca "intelectualii" miticizati sint un fel de clona pe banda rulanta. Asta a ajuns invatamintul rominesc. Daca si la voi, banatenii, au ajuns, sintem in buda cu subiect si predicat, ca popor. |
|