![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Citat:
Pe mulți îi înșală însă cu pămîntul plat... căci ei cred că e plat așa ca o farfurie, adică așa ca o planetă farfurie, neștiind ei din ce pricină e plat și care sunt motivele și argumentele și nici de ce din scripturi rezultă că e plat... ei doar cred orbește că e plat pentru că le-a spus un ''mare'' predicator al unei secte neo-protestante (Domnul nu urăște nici sectele, nu urăște oamenii trupești și care nu sunt duhovnicești ci iubește toți păcătoșii chemîndu-i la pocăință însă ele din pricina încăpățînării lor nu intră în Împărăție fiindcă batjocuresc pe Maica Domnului prin răstălmăcirea scripturilor) și care i-a speriat cu Apocalipsa ca un fel de cataclism și de frică ei gata cred și urmează viața neo-protestanților lipsită de Har și de Tainele Credinței... doar pentru că le-a spus el că pămîntul e plat. Chiar eu însumi mă pot păcăli cu pămîntul plat dacă uit că el a apărtut din Cuvîntul lui Dumnezeu, încercînd să mă rezum la cunoștiințele fizico-matematice așa cum fac ereticii. E plat pămîntul pentru că Dumnezeu iubește Dreptatea!.. iar Cine face dreptate în Adevăr fără să caute la fața omului acela musai împlinește Voia lui Dumnezeu... așa cum ne-a Învățat Domnul Iisus Hristos... ''poruncile alea mari să le faceți!.. și pe alea mici să nu le lăsați.'' Last edited by vsovi; 03.08.2016 at 21:38:48. |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Esti sigur ca aia nu sunt piticii tai care fug pe creier in cautare de autostrada ?
|
|
#3
|
|||
|
|||
|
Citat:
Iar piticii ăștia numiți mikiduți apar din necredință sau din beția iubirii de sine pe nedrept. Știi cum fug piticii cînd le reamintesc de pămîntul plat? Fug mîncînd pămîntul... de groază. Crapă în ei toată mîndria ''științifică'' și se prăbușesc apoi la picioarele Sfintei Cruci.... eliberați de minciună, mirîndu-se de rugăciunile sfinților. Sigur că sunt piticii mei... cei foarte colorați... vorba lui Igor. :) Cînd lepăd gLumea ieșind din necredință și din beția iubirii de sine... pier și dispar încît am impresia că se dau pe autostradă departe de mine întrecîndu-se ca la raliu. Cînd iar am o idee lumească, o grijă păgînă sau ceva poftă necurată... degrabă dau buzna ''săracii mikiduți'' ca să abereze și să abuzeze pe cîte cineva... prin intermediul meu. Ei sunt: piticii de pe creier ai mei, ai tăi, ai altuia, ai cui or fi. Last edited by vsovi; 03.08.2016 at 22:36:47. |
|
#4
|
|||
|
|||
|
Citat:
Adica na, ultima ta "dogma" este ca citez din semnatura ta: "toate drumurile spre sfîntul Cer trec direct prin NIP sau via FB." Deci na, ai nevoie de medicamente. A da , inca o chestie: Udrea a pompat bani in voi ? Ca sa nu fi facut o spalare de bani negri pe la pucioasa pe acolo. Va treziti cu DNA ca este intersat de "dogma" voastra.Cine stie poate ajungeti si la puscarie din cauza "martirei". Last edited by Copacel; 03.08.2016 at 23:13:42. |
|
#5
|
|||
|
|||
|
Citat:
Atunci, o să-ți amintești că n-a fost o dogmă de-a mea ci un Adevăr de Credință... a omenirii, după Cuvîntul: ''Îl vor vedea și cei ce L-au străpuns.''. O să zici ca Vadim (Doamne Iartă-l) : ''medicamente, medicamente, da' halatu', halatu', cît costă halatu?... vă rog retrageți-mi permisu', eu am nevoie de medicamente și n-am luat la timp persiflîndu-l pe Trimisul care mi-a spus și nu am crezut, mi-a tot repetat și nu am crezut...''. . Asta-i bună poantă, să te pună boala să crezi că Elena Udrea și-a băgat banii la Noul Ierusalim ca să mă plătească pe mine (mirean din BOR care n-am fost încă pe acolo) s-o scot eu martiră pe forum doar așa din ''texte''... și apoi ca să-i facem noi (eu din BOR și NIP) spălătură la imagine... Păi dacă chiar era așa cum insinuezi tu ascunzîndu-te după coppăcel atunci oare nu ne făceam o mînăstire cît China de mare și o catedrală cît Casa Poporului sau Casa Albă?.. ca să fie mai mare ca și catedrala mîntuirii neamului? Păi ne făceam un chivot cît Taj Mahal-u' ca să se vadă de pe Lună. Domnul e sărac și nu-i trebe bani, ne-a făcut acolo un chivot mititel ca o floricică, sau ca o floare cu trepte... așa ca o căciulă ce poate fi pusă pe capul unui cubuleț. Știi tu, trebuie să ai capul acoperit dacă chiar ești drept-credincios. . Apoi respectiva mea ''dogmă'' nu este o dogmă propriu-zisă ci este defapt o parafrază făcută după celebra zicere foarte adevărată cîndva: ''toate drumurile duc la Roma.'' . Iar martira e nevinovată că de aia ea e chiar o martiră și uită-te pe FB cît de frumos ține ea post. Deci citiți voi pe FB să vedeți cum anume se ține post cu Adevărat și învățați de la martiră ce înseamnă pocăința. Ea e un fel de Jana D'Harc modernă: tot DNAul și tot binomul i-ar face dosar peste dosar căci nu pot de ciudă cum de mai rezistă la atîtea atacuri de peste tot și nu întră nicicum în panică... păi de aia că Domnul e cu toate desfrînatele și cu toți tîlharii care se pocăiesc!.. darmite atunci cu o fată așa de drăgălașe ca ea? Ei vor întra în Împărăție înaintea voastră iar voi veți reacționa așa ca Vadim: medicamente, medicamente, unde mi-ați ascuns medicamentele?.. dați-mi și halatu'... și halatu', da' halatu', cît costă halatu'? . Acuma serios Copăcele, de ce anume o acuzi și tu, că purta poșete și tocuri în an de criză sau că dădea ciocolată copiilor sinistrați din merțan? Păi avea bani de la soțul... iar asta nu e o vină, să-ți dea soțul bani din afacerile lui supervizate ani dea-rîndul de SRI-ul condus de Maior și de Coldea și de DNA-ul condus de Covesi. Deci nu-i o vină să-ți cheltui banii primiți de la soțul tău. Iar ea spre deosebire de tine, după cele 6 luni de pușăcrie unde putea să fie executată și molipsită de HIV sau de altceva, la ieșirea din pușcărie și-a cerut iertare poporului român pentru că și-a dat seama acolo că în ani de criză trebuia să nu-și etaleze ținutele de lux ca să sfideze cinic săracii care mureau de foame. Dar tu nu ai văzut că ea e micuță de înălțime așa ca BOC și atunci musai din complexul ei de inferioritate purta tocuri de 10 cm și ținute de lux și poșete ca să-și trateze cumva complexul respectiv... care e o boală. Deci cu banii respectivi ea defapt își trata o boală foarte dureroasa... se simțea prea micuță, așa cum alții se simt prea urîți cînd au pistrui sau coșuri juvenile, sau au chelie sau sunt prea grași sau prea slabi... și vor ei mult să fie consolați de cineva și în loc de asta primesc dispreț. Deci dacă n-ai inimă atunci tu nu-ți dai seama că sărmana Elena Gabirela e defapt nu numai o martiră ci o martiră bolnavă de un complex de inferioritate care te poate face foarte trist și deprimat... și iată că de aia soțul ei îi dădea atîția bani... ca ea să poată să se simtă mai normală, mai veselă așa ca toți ceilalți oameni mai înalți necomplexați și netimizi din pricina asta. Și nu vedeți cum ea mereu își învinge timiditatea și toate complexele și merge înainte indiferent ce-i rezervă soarta? Iată că însfîrșit a găsit Calea cea bună a consolării și se va vindeca înaintea multora. Intrați pe FB să vedeți ce spune, ce face și apoi uitați-vă la voi cei care o tot criticați și o judecați și o scoateți pe ea corupta națiunii așa cum vă îndeamnă puii de viperă și de năpîrcă din interese politice mereu: șo pe ea! . Pentru că nu o iubiți nu puteți să vedeți cît e ea de dreaptă și Adevărată în tot ce spune... iar acum e singură dar nu de tot... Domnul este împreună cu tot păcătosul care, vrînd să se întoarcă la viață, strigă după El. . Voi credeți că denigrîndu-mă pe mine, mirean din BOR care vă spune adevărul sau denigrînd Lucrarea lui Dumnezeu prin cele 7 Trîmbițe Apocaliptice veți fi auziți, veți fi ascultați... de Dumnezeu? O să vorbim noi mai tîrziu sau o să vorbiți voi direct cu Iisus... sper că nu prea tîrziu ca să ajungeți ca acel Vasile al Tîrgoviștei care n-a vrut să creadă oricîte i s-au întîmplat așa cum a zis el însuși spre a putea el crede. Nu vreau să mai repet povestea care nu este o poveste frumoasă ci tristul lui adevăr. Deci cine nu se trezvește la vreme ca să-și dea seama că ''Toate drumurile duc nu la Roma ci la NIP'' se va ''trezi'' ca Vadim strigînd : Doamne ce-am făcut, dac-aș fi știut... iartă-mă c-am fost bolnav... Medicamente, medicamenteeeeeee!... și halatu', halatu' dacă se poate, că aici e cam frig... prea frig. Last edited by vsovi; 04.08.2016 at 16:50:14. |
|
#6
|
|||
|
|||
|
Eu nu cred ca Pamantul este plat, dar daca vsovi crede asta, nu vad care-i problema, atata timp cat el e multumit cu asta.
Eu la piticii pe creier le zic fluturasi. Dar na, acum fiecare cum prefera. |
|
#7
|
|||
|
|||
|
Citat:
E problema ta dacă nu crezi că e plat cînd îți spun eu că e fiindcă așa e: PLAT. Dar e așa fiindcă Dreptatea lui Dumnezeu e dreaptă și fiindcă toată creația a fost făcută prin Cuvînt și nu din alte motive și teorii. Și orice om mai deștept, studiind care ar fi diferențele și consecințele între: 1. Pămînt Plat, Soare și Lună semisferice, Lumină și Întuneric și imagine care merge în curbă din pricina fenomenului refracției... și Creație Finită, mică și frumoasă și bună... care funcționează prin credință de 7500 de ani... și ceva, și 2. Pămînt, soare, lună sferice care se învîrt unele în jurul altora și lumină care merge numai drept în ciuda refracției și creație infinită întîmplătoare și care funcționează din pricina hazardului în mod complet haotic de miliarde de ani-lumină. ... atunci ar putea face deosebirea corectă între Adevăr și minciună. Deci oricine și-ar putea da seama de diferențe și de consecințe dacă ar face o banală analiză a fenomenelor observabile. N-am eu niciun merit dacă mi se pare acuma evident fizico-matematic că așa cum este scris în scripturi este în realitate Creația. Last edited by vsovi; 04.08.2016 at 17:08:26. |
|
#8
|
|||
|
|||
|
Dar in Biblie nu am vazut sa scrie undeva ca Pamantul este plat. Insa, stiu ca ori in Pildele lui Solomon sau in Ecleziast scrie ca la inceputuri, intelepciunea lui Dumnezeu se juca pe rotundul Pamantului. Acum poate ai sa spui ca e ca un disc, dar eu cred ca e sfera.
Si nu zic asta bazandu-ma pe teoria haosului si a evolutiei sau Big Bang, ci pe varianta Creationista. Dumnezeu si-a desavarsit creatia pe forma perfecta a sferei. |
|
#9
|
|||
|
|||
|
Citat:
De sus, partea luminată a pămîntului plat se vede ca un disc sferic luminos, deci iată că și la asta se face trimitere dacă ne gîndim la simbolismul luminii ca înțelepciune. Restul pămîntului plat se află în întuneric. Citat:
Pămîntul e plat pentru că dreptatea e ca un cîmp în care cresc tot felul de grîne și de flori așa ca și crinii. Iar apele s-au scurs ca să se arate uscatul numit pămînt... deci să se arate DREPTATEA. De ce nu e farfurie sau sferic? Pentru că din pricina finității Creației... finității trupești a creației... rezultă că în orice direcție ai merge în ea tot drept ai ajunge exact de unde ai plecat iar din asta nu trebuie să tragi concluzia că ești pe o sferă, căci dacă mergi în sus vei apare după 100.000Km ieșind din pămînt. E obligatoriu într-o creație finită. Iar dacă nu e finită ci infinită atunci nu e creație fiindcă nu s-ar putea crea așa ceva, un trup infint și nici n-ar avea niciun rost, iar ceva infinit e practic nemărginit... dar după cum se vede, toate trupurile sunt finite, mărginite... deci creația ca un trup neputînd fi infinită e mărginită... sferică... așa cum ai văzut poate în unele icoane că sf. Arh. Mihail și Gavriil țin în mînă o sferă deasupra căreia e o sfîntă cruce. Sfera întru care a zidit Dumnezeu și și-a desăvîrșit toată Creația reprezintă tocmai întreaga creație și nu ''planeta'' pămînt. Deci scripturistic, dacă Dumnezeu folosește un acolo sus, un aicea jos sau un în apele de sub pămînt ne obligă să nu relativizăm lucrurile ci să credem că ce e deasupra pămîntului e sus, că ce e pe pămînt e aicea jos și ce e sub pămînt e dedesub în pămînt sau în apele de sub pămînt... iar cu un pămînt sferic așa ceva ar fi absurd și relativ și aiurea. Ar rezulta o minciună căci te-ai putea oricînd contrazice ca să susți că la o aceiași distanță față de planeta sferică pentru unii e sub pămînt și pentru alții deasupra pămîntului... și ar avea dreptate să contrazică și să susțină că din scripturi se poate înțelegi și așa dar și invers... Din scripturi se poate înțelege numai întrun singur fel: ceea ce este da e Da și ceea ce este nu e Nu... și tot ce excede această înțelegere dreaptă vine de la cel rău care vrînd să relativizeze lucruruile te ''învață'', te ispitește să negi Cuvîntul ca prostul și să păcătuiești... ca naivul și ca fraierul... ca să te strici și să cazi în Necredință, pînă la urmă și să stai în nepăsare foarte adîncă apoi... la nesfîrșit dacă s-ar putea. Ferească-ne Dumnezeu de o stare atît de decăzută... în mîndrie. Last edited by vsovi; 04.08.2016 at 21:22:12. |
|
#10
|
||||
|
||||
|
Te-am întrebat aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...=18566&page=34 dar poate n-ai văzut postul, sau n-ai vrut să răspunzi ?
Te întreb pe topicul tău, acesta, oficial : La semnătura ta de la profil, spui așa: "Oricît ar fi de greu de crezut toate drumurile spre sfîntul Cer trec direct prin N.I.P. (Noul Ierusalim Pucioasa) sau via FB (Facebook) (Sunt vsovivi bannat, vsovivivi bannat și Trimisul bannat si aveți aici și aici o interpretare științifică la Facerea." La modul cât se poate de serios: Rațiuni argument-întrebări 1: Toate drumurile duc spre sfîntul Cer, numai dacă trec direct prin N.I.P. sau via FB.? Direct pe la proorocița mihaela, care vorbește în fiecare dimineață cu hristos? Ce să facem la ea? Să ne spovedim? Să urmăm învățătura ei? Dar învățătura episcopilor, preoților, diaconilor noștri din celelalte orașe din România sau din Rusia și Grecia, de exemplu, dacă le urmăm și nu trecem direct prin N.I.P. sau via FB., nu ne vom mântui? Rațiuni argument-întrebări 2: În baza "rațiuni argument-întrebări 1", ce s-a întâmplat cu oamenii, înainte de a exista N.I.P. sau via FB ? Nu au mai ajuns în sfîntul Cer? Se mântuiau sau mergeau în iad? Iar acum, la existența N.I.P. via FB, oamenii din Grecia, America, Rusia, România, care NU trec direct prin N.I.P. sau via FB, se mântuiesc sau nu se mântuiesc? Iar acum, la existența N.I.P. via FB, oamenii care resping și nu vor să creadă cele de la N.I.P. via FB, se vor mântui sau nu? Rațiuni argument-întrebări 3: În baza "rațiuni argument-întrebări 1 și 2", dacă se mântuiesc și oamenii care nu ajung în Sfântul Cer direct prin N.I.P. via FB, fiindcă ori nu vor sau ori nu pot, ce rost mai are existența N.I.P. via FB ? Ultimă întrebare, să-i zic, de cultură generală: Există un raționament de folos spre mântuire, al numelui "vsovivi"/"vsovivivi"? Că sunt multe "vivivivi"... Nu-i găsesc scopul de ajutor spre mântuire. Iar ca încheiere, ce spui tu la semnătura ta, că se numește interpretare științifică la Cartea Facerii, din Biblie, nu este deloc științifică, ci în cel mai fericit caz, o părere laică, iar dacă are pretenție mântuitoare, e erezie, fiindcă contrazice ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur, în volumele psb 21 și 22, unde tratează în câteva omilii excepționale, Cartea Facerii.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Despre Post in Biserica universala | achimovjan | Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni | 9 | 06.05.2010 15:53:11 |
| Care e adevarat Biserica Crestina?Ne arata istoria aceasta | mihailt | Generalitati | 15 | 09.12.2009 16:00:47 |
| BISERICA UNIVERSALA | mara2008 | Generalitati | 8 | 06.08.2008 07:07:57 |
|
|