Părintele DUMITRU STĂNILOAIE - Filocalia şi P.S.B.

[CristianR]

Îți sugerez să nu pui texte foarte lungi, pentru care poți indica sursa și cine dorește le poate descărca sau eventual citi. Părerea mea e că ar fi mai bine să pui fragmente pe diverse teme, eventual puțin comentate. Însă topicele care abundă în citate cred că nu prea sunt citite.
Aș căuta și eu niște fragmente, ceva nu prea greu de citit, dacă nu dorești ca topicul să meargă exclusiv pe cele două direcții.
Poate își exprimă și alții părerea.

P.S. Mă bucur că-ți plac cei doi părinți care sunt și preferații mei. Unde slujește părintele Marcel Hancheș poți spune?

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de CristianR

Îţi sugerez să nu pui texte foarte lungi, pentru care poţ›i indica sursa ş™i cine doreş™te le poate descărca sau eventual citi. Părerea mea e că ar fi mai bine să pui fragmente pe diverse teme, eventual puţ›in comentate. Însă topicele care abundă în citate cred că nu prea sunt citite.
Aş căuta şi eu nişte fragmente, ceva nu prea greu de citit, dacă nu doreş™ti ca topicul să meargă exclusiv pe cele două direcţ›ii.
Poate i exprimă ş™i alţ›ii părerea.

P.S.: Mă bucur că-ţi plac cei doi părinți care sunt și preferații mei. Unde slujeş™te părintele Marcel Hancheş™ poţ›i spune?

Pe părintele Galeriu, doar l-ai pus la imaginea de avatar, cum să nu fie preferatul frăţiei tale ? :)
Sigur, pune orice texte vrei, poţi să le şi comentazi, cu teologumena frăţiei tale.
Chiar te rog. Cu comentarii uşoare, că eu cel puţin, sunt greu de cap... :)

Sigur, aşa facem, ai dreptate, eu cel puţin aşa vreau să fac, pentru a fi mai cursive, mai uşor de citit textele Sfinţilor, în principal vreau să pun tâlcuiri la Sfânta Scriptură, că de asta ducem lipsă şi suntem şi comozi şi citim greu şi puţin.

Părintele Marcel Hancheş, locuieşte întro anexă, o clădire, la 500 de metri de Mănăstirea Oaşa, gândită iniţial pentru a locui muncitorii, ce au fost plătiţi şi au ridicat Mănăstirea. Acum e aproape gata Sfânta Biserică cea mare, nouă, la care s-a lucrat în ultimii 5 ani.
Are o cămăruţă acolo, nici mare, nici mică, cu un hol lung pe lateral, la toate cămăruţele, cu geamuri mari, cu privire spre lacul de acumulare Oaşa, o privelişte de vis e puţin spus...

Locuieşte acolo cu soţia lui, trăiesc în feciorie, căsătorie albă, după ce au văzut că în primii 10 ani de căsnicie nu au putut avea copii. E născut în Orţişoara, a avut vreo 2 parohii în judeţul Timiş, apoi s-a sfătuit cu ierarhul şi s-a retras la Mănăstirea Oaşa, unde e preot misionar pentru toţii oamenii, sau mai ales ascoriştii.
În fiecare noapte, când încep Sfintele Slujbe, la ora 3 noaptea, părintele Hancheş e nelipsit de la ele, chiar dacă slujeşte în Sfântul Altar sau cântă cu fraţii şi părinţii la strană, cu Sfintele Veşminte preoţeşti pe el... E incredibil să îl vezi... Am stat o lună de zile acolo, am ajutat ca ascultare la diverse, părintele Marcel, n-a lipsit nici o singură dată, de la nicio slujbă, a fost prezent la toate... Absolut toate, de la orice oră, prievegheri şi orice-ar fi. Uneori deschidea el Biserica, când un frate începea să toace...

Slujeşte deci la Sfânta Mănăstire Oaşa, e ca un monah, când l-am văzut prima dată credeam că-i monah, apoi am aflat de la ascorişti, cine e, cum trăieşte, m-am împrietenit cu el, şi am descoperit cea mai mare comoară de om, cu care-am vorbit vreodată.
Este isihast, ascet, şi el şi preoteasa lui, are rugăciunea inimii şi cred că e văzător cu Duhul, dar se străduieşte din răsputeri să nu arate asta.
Traduce din Sfinţii Părinţi, în principal din Codul Migne, care există donaţie la Mănăstire, întro ediţie cu toate volumele tipărite fizic, vreo 300 de volume groase, la biblioteca mănăstirii. Le are părintele, pe laptopul lui Toshiba, deloc performant, format digital, pe 12 dvd-uri. Înainte de-a fi preot, a terminat facultatea i.t., a fost programator şi tehnician i.t. Şi ne-a spus că s-a trezit, la trezit Domnul şi a început Teologia la Timişoara primii 2 ani, apoi a mers la Bucureşti, ultimii 2 ani, din Pastorală.
Nu primeşte bani de la nimeni, decât poate ceva pachete cu nuci, seminte, portocale, diverse. Trăieşte din tradusul cărţilor.

Tot la Mănăstirea Oaşa, sunt singurii 2 monahi străini din ţară, părintele Sava, bancherul american, care a lăsat la 40 de ani, o avere de 1 milion jumate de dolari americani, după ce l-a citit pe Dostoievsky, a mers şi s-a călugărit în Athos, apoi după 2 ani, ajunge şi rămâne definitiv la Oaşa, trimis de părintele Efrem, stareţul de la Vatopedu.
Şi părintele Serafim, austriac, profesor de matematică, mai tânăr, s-a chinuit mult până a învăţat româneşte.

Ce locuri... Ce oameni acolo... Slavă Ţie Doamne...

[Igor_Paslusnik]

Despre Dragoste

Sfântul Maxim Mărturisitorul în Filocalia, volumul II

- Dragostea este firea omului cu care el nu cinsteşte nici unul dintre lucruri mai mult decât a cunoaşte pe Dumnezeu. Este cu neputinţă să ajungă la dragoste cel ce e împătimit de ceva din cele pământeşti.

- Dragostea este născută de nepătimire; nepătimirea, de nădejdea în Dumnezeu; nădejdea de răbdare şi îndelungă răbdare; iar pe acestea le naşte înfrânarea cea atot-cuprinzătoare. Înfrânarea la rândul ei, e născută de frica lui Dumnezeu, în sfârşit frica de credinţa în Domnul.

- Cel ce crede în Domnul, va avea nădejde în Dumnezeu, iar nădejdea în Dumnezeu desface mintea de toată împătimirea după cele pământeşti; iar mintea desfăcută de acestea va avea iubirea către Dumnezeu.

- Cel ce iubeşte pe Dumnezeu preţuieşte cunoştinţa Lui mai mult decât toate cele făcute de El şi stăruieşte pe lângă ea neîncetat cu mare dor.

- Dacă toate cele ce sunt, arată că prin Dumnezeu şi pentru Dumnezeu au fost făcute, şi fiindcă Dumnezeu este mai bun decât cele ce au fost făcute de El, atunci cel ce părăseşte pe Dumnezeu neasemănat mai bun decât orice, şi se ocupă cu altceva, se arată pe sine preţuind mai mult cele făcute de Dumnezeu decât preţuind pe Dumnezeu.

- Dacă viaţa minţii este lumina cunoştinţei, iar aceea e născută de dragostea către Dumnezeu, bine s-a zis că nimic nu este mai mare decât dragostea dumnezeiască.

- Când mintea porneşte în focul dragostei spre Dumnezeu, nu se mai simte nici pe sine, nici vreun lucru
oarecare trecător şi material. Căci luminată fiind de Lumina Dumnezeiască cea nemărginită, părăseşte simţirea şi (păsarea faţă de toate ale lumii materiale) cele făcute de Dumnezeu, precum şi ochiul sensibil nu mai simte stelele, când răsare soarele (căutând şi dorind pe Domnul).

- Toate virtuţile ajută mintea să câştige dragostea dumnezeiască. Dar mai mult ca toate, rugăciunea curată. Căci prin aceasta zburând către Dumnezeu, iese afară din toate cele ce sunt.

- Când mintea e răpită prin dragoste de cunoştinţă dumnezeiască şi ieşind afară din toate cele făcute, simte nemărginirea dumezeiască, atunci copleşită de prezenţa dumnezeiască, se trezeşte la simţirea smereniei sale asemenea dumnezeiescului Isaia şi rosteşte cu uimire cuvintele Proorocului: "O, nenorotitul de mine! Sunt pierdut! Căci om fiind şi buze spurcate având şi locuind în mijlocul unui popor ce are gură spurcată, am văzut cu ochii mei pe împăratul Domnul Savaot" - Isaia 6, 5.

[CristianR]

O carte ușor de citit care, din păcate, nu se mai găsește pe piață. Ar trebui reeditată. Poate fi citită sau descărcată de aici.

E vorba de 7 interviuri realizate, câte unul pe zi, de către Sorin Dumitrescu, în anul 1992. În fiecare zi este abordată o temă diferită.

Ziua întâi: iubirea (erosul), sexualitatea, căsătoria.

Începutul este edificator:

Într-una din scrierile sale, Olivier Clement relatează episodul unei călătorii cu trenul pe care ați fi făcut-o împreuna. În compartiment, zice el, pe banca din față, se aflau doi tineri care se îmbrățișau cu mare delicatețe, vădit îndrăgostiți unul de celalalt. Olivier Clement notează că, în contextul unei discuții duhovnicești pe care o aveați împreună, priveliștea celor doi tineri îndrăgostiți v-a prilejuit o remarcă uimitoare. Se pare că i-ați fi spus încetișor, la ureche:
"Vedeți, domnule Clement, și cei din fața noastră se roagă acum în felul lor"!

Cred ca legatura între barbat si femeie, care produce un copil, nu este o legatura trupeasca si se traieste si în mod crestin, cu raspunderea acestui act prin care dau nastere unui copil de care vor avea grija. Ei se angajeaza reciproc la toate grijile, la toate oboselile si la toate eforturile pe care le va angaja rodul acestei uniri. Cred ca ei, chiar gîndindu-se ca prin aceasta unire iese un copil, gîndesc ca asta aduce o anumita spiritualizare acelei legaturi.

[Igor_Paslusnik]

Părintele Dumitru Stăniloaie:

”Eu nu sunt pentru ecumenism; socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei; iarăşi vor să relativizeze credinţa adevărată. A avut dreptate Biserica zicând că nu prea suntem uniţi. Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru. Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă nu sunt două surori. Nu există decât un singur cap al Bisericii, Iisus Hristos, nu papa. Nu poate exista decât un singur trup, adică o singură Biserică. Deci noţiunea de Biserici surori este improprie. Au venit odată şi aici oameni, la un congres al ecumeniştilor. Şi unul dintre reprezentanţii lor a susţinut ideile socialiste. Eu i-am combătut şi vorbeam mereu de Hristos. Iar ei mă întrebau: De ce tot vorbiţi de Hristos? Aici este vorba de altceva, nu de Hristos. S-au supărat teribil şi după ce am plecat, m-au criticat foarte tare pentru că vorbeam de Hristos şi nu de probleme de-astea sociale. De ce să mai stau de vorbă cu ei care au făcut femeile preoţi, sunt de acord cu homosexualii, nu se mai căsătoresc preoţii şi altele...” (interviu preluat din Ortodoxia şi internaţionalismul religios, Editura Scara, 1999)

„Caracteristica fundamentală a creştinismului, care constă în surparea zidului despărţitor dintre Dumnezeu şi oameni, e înlăturată în catolicism într-o nouă formă. Sobornicitatea creştină, însăşi Biserica, trupul tainic al lui Hristos, în catolicism e desfăcută din îmbrăţişarea iubirii atotprezente a lui Iisus Hristos şi transformată într-o societate pur laică, unde Iisus are o comunitate numai cu un anumit punct al spaţiului şi numai cu o anumită persoană, cu papa în Vatican. La ei tot ce contează e dependenţa juridică de o persoană omenească, atât. Misticul e transformat în juridic, viaţa în Biserică devine o preocupare de bună şi uniformă rânduială juridică morală. Cuvintele religioase nu mai exprimă de aceea nici ele misterul unor experienţe religioase directe, ci devin termeni juridici raţionalişti, cu precizări pozitiviste şi pământeşti.” (Ortodoxie şi românism, p.100-101)

[GMihai]

Din pacate, Par. Staniloaie s-a aventurat sa vorbeasca si despre ceea ce nu cunostea, in spate Biserica Catolica...

[ioan67]

Un gand generos, pe care il salut si eu alaturindu-ma lui Cristian, ar putea esua daca ne folosim de Parintele Staniloae pentru a ne satisface pofta de cearta cu colegii.
Oare Parintelui i-ar placea sa fie folosit aici pe post de ciomag? Cred ca s-ar intrista, mai degraba, ca orice autor cu o opera imensa pe care nu prea i-o citeste si nu i-o comenteaza nimeni in scop de invatatura... Dealtfel, Parintele a fost si profesor, nu doar autor...

[ioan67]

În prealabil postat de CristianR

O carte ușor de citit care, din păcate, nu se mai găsește pe piață. Ar trebui reeditată. Poate fi citită sau descărcată de aici.

E vorba de 7 interviuri realizate, câte unul pe zi, de către Sorin Dumitrescu, în anul 1992. În fiecare zi este abordată o temă diferită.

Ziua întâi: iubirea (erosul), sexualitatea, căsătoria.

Începutul este edificator:

Într-una din scrierile sale, Olivier Clement relatează episodul unei călătorii cu trenul pe care ați fi făcut-o împreuna. În compartiment, zice el, pe banca din față, se aflau doi tineri care se îmbrățișau cu mare delicatețe, vădit îndrăgostiți unul de celalalt. Olivier Clement notează că, în contextul unei discuții duhovnicești pe care o aveați împreună, priveliștea celor doi tineri îndrăgostiți v-a prilejuit o remarcă uimitoare. Se pare că i-ați fi spus încetișor, la ureche:
"Vedeți, domnule Clement, și cei din fața noastră se roagă acum în felul lor"!

Cred ca legatura între barbat si femeie, care produce un copil, nu este o legatura trupeasca si se traieste si în mod crestin, cu raspunderea acestui act prin care dau nastere unui copil de care vor avea grija. Ei se angajeaza reciproc la toate grijile, la toate oboselile si la toate eforturile pe care le va angaja rodul acestei uniri. Cred ca ei, chiar gîndindu-se ca prin aceasta unire iese un copil, gîndesc ca asta aduce o anumita spiritualizare acelei legaturi.

Da, si mai departe intelege cam asa:

Viata barbatului ar fi prea opaca daca ar fi numai a lui, iar viata femeii ar fi un sentimentalism salciu, dar si un sentiment de neputinta, de gol. Ea trebuie sa mîngîie pe cineva. Barbatul, iar, trebuie sa ajute pe cineva; ei se întregesc.

Cred ca nu s-a dezvoltat poate pe deplin nici de catre filozofi, nici de catre psihologi, nici de catre teologi aceasta taina de intregire intre barbat si femeie, care produce si sustine dragostea intre ei, ca mijloc de unire. Insa o dragoste care trebuie sa inainteze cat mai mult posibil in plan spiritual, purtand si trupul in acest plan.

O taina de intregire, deci, una care sa aduca lumina si sentimentul de implinire in oamenii care se iubesc.