Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Bucuria, nimicirea întristării!



Totuși omul vrea să se roage, ca să aibă întreaga afecțiune a lui Dumnezeu, toată îmbrățișarea lui Dumnezeu, toată dulceața Lui, toată veselia Duhului lui, tot harul pe Care-L dă Sfântul Duh. Harul Sfântului Duh este o altă vedere cu toate simțurile, pe care o are omul. Însă această vedere în rugăciune o dă bucuria. Când te rogi fără bucurie, atunci nu ajunge la Dumnezeu rugăciunea ta. Melancolia ta, supărarea ta, necazul tău devine o fortăreață întărită, o grădină prin care nu răzbate nici lumina, nici sunetul și nu urcă nimic la Dumnezeu.
Când prin rugăciunea ta, când prin suișurile minții tale vrei să vezi pe Dumnezeul cel viu, vrei să participi cumva la vederile sfinților , la izbânzile îngerilor, când vrei să preguști acelea pe care Dumnezeu le dă tuturor celor ai săi, în special acelora care trăiesc o viață mai duhovnicească. Când vrei să vezi cu ochii sufletului tău pe Dumnezeu, când vrei ca Dumnezeu cel adevărat să devină vederea ta, atunci nu există alt mod decât să te rogi cu bucurie. Astfel dobândești dreptul de a cere vederea lui Dumnezeu. Fără bucurie, orice ceri este egoist. Este o meschinărie care te desparte de Dumnezeu. Și prin urmare, dacă te aude Dumnezeu, atunci vei auzi glasul: „prăpastie mare s-a întărit”[1] între Mine și tine.
Așa cum acel bogat nu putea să se apropie de sânurile lui Avraam, fiindcă „prăpastie mare s-a întărit” între ei tot așa nici Avraam nu putea să-i împlinească cererea lui. Exact așa, oricât de mult s-ar ruga și cel mai bogat, dacă nu are bucurie, nu poate nimic să izbândească. Săracul Lazăr însă plin de mizerie și răni, le are pe toate. Se bucură și cu fărâmiturile pe care reușea să le fure de la câinii stăpânului său[2].
„Vederea în rugăciuni” înseamnă deci: rugăciuni cu bucurie, care dau cele mai înalte trăiri ale inimii. Pentru fiecare dintre ele există o premisă și premisa vederilor este bucuria.
Și continuă: „Și buna dispoziție în trude”. Ar putea spune cineva că osteneala este ceea ce mă lipsește de bună dispoziție. Prin urmare, nu se poate să fii și bucuros și trudit. Când am trudă nu am bucurie. Și totuși zice aici că bucuria este „buna dispoziție în trude”. Ce înseamnă bună dispoziție? Înseamnă bucurie, dulceață, transformare, deplina satisfacție a inimii, euforia în inimă, schimbarea a toate. „Buna dispoziție în trude”. Truda sunt ostenelile și luptele pe care le facem cu inima noastră, sunt ostenelile și luptele pe care ni le dă Dumnezeu. Dar bucuria transformă această stare a ostenelilor într-o bună dispoziție. Și așa îl vezi pe mucenic că trăiește bucuria lui. Îl vânează, îl lovesc, îl biciuiesc este totuși atât de bucuros, fiindcă i s-a dat ceea ce avea deja și i-a prisosit ceea ce căuta[3]. Avea bucurie, și i-a dat Dumnezeu mai mare bucurie și mai mult încă, voioșie, veselie.
Bucuria este încă, zice, „podoaba călugăriei”. Ce înseamnă podoabă? Podoaba este ceva pe care-o pui, pe care o atașezi pe un trup, un altoi, unirea celor doi în una. Ramura pe care o pui într-un copac nu mai poți apoi să o scoți, fiindcă aceasta a devenit una cu copacul, s-a asimilat, odrăslește o mlădiță și dă rod.
Viața duhovnicească este deci congruența a doi factori: al renunțării, adică al predării noastre lui Hristos și al bucuriei, care este consecința încrederii noastre în Dumnezeu, consecința înțelegerii și simțirii că Hristos S-a răstignit pentru mine, că Hristos mi-a pregătit sălașuri veșnice, că Hristos mi-a pregătit frumusețe în cer. Și cum spuneam, bucuria izvorăște din siguranța lui Dumnezeu, adică din trăirea unirii cu Hristos și cu ceilalți oameni.
Omul fără bucurie este despărțit de Hristos.
Orice ai face, ba încă și pocăința ta și dragostea ta nu sunt adevărate dacă nu ești bucuros. Zici că mă iubești și în altă zi în care eu plec, tu te mâhnești și plângi. Dragostea ta este un egoism dezmățat, dragostea ta este o furtună a persoanei tale, dragostea ta este o înălțare a idolului tău, o înșelare.
Nu este cu putință de asemenea să spui că eu postesc, când postul tău nu îți dă bucurie. Nu este cu putință să spui că eu îl iubesc pe sărac și îi dau un obol, în ceasul în care, dându-i obolul, inima ta nu simte întreagă bucuria aceea. Când ai bucurie, atunci orice faptă este adevărat. Și prin urmare relația ta cu Dumnezeu și lepădarea ta de toate depinde de bucurie.
(Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Despre Viață. Cuvânt despre nădejde,Indiktos Atena, 2005)

[cristiboss56]

Mântuitorul nu ne îndeamnă doar să ne luăm crucea. Ci şi să-L urmăm. Să-I călcăm pe urme pe culmile Golgotei, să trecem de la vorbirea despre Cruce, la purtarea ei.

Orice cruce aveti de dus, să nu uitaţi direcţia în care trebuie să vă îndreptaţi cu ea. Mântuitorul nu ne îndeamnă doar să ne luăm crucea. Ci şi să-L urmăm. Să-I călcăm pe urme pe culmile Golgotei, să trecem de la vorbirea despre Cruce, la purtarea ei. Să ne facem, în harul Duhului Sfânt, ucenici gata de mucenicie cotidiană, de purtare cu Hristos şi în direcţia Lui a propriilor noastre vieţi. O viaţă în care ne purtăm crucea nu înseamnă, numaidecât, o viaţă grea. Crucea paternităţii ori a maternităţii, crucea de a fi fiul bun al unor părinţi buni, crucea copilului dedicat învăţatului ori a tânărului care îşi doreşte să fie curat şi să nu murdărească slava lui Dumnezeu cu mizeriile lumii, crucea medicului care vrea să rămână medic, a profesorului decent în educaţie ori a jurnalistului decent în informaţie şi scriitură sunt numai câteva dintre formele de crucificare bucuroasă.

[cristiboss56]

Sunt un miracol al bunatatii lui Dumnezeu!



Fă-ţi timp să te întrebi mai des: cărei înţelepciuni datorezi alcătuirea perfectă a corpului tău; ce îl ţine constant în viaţă şi îl direcţionează? Cine a statornicit legile intelectului, cele ce se manifestă până astăzi la toţi oamenii? Cine a înscris în inimile oamenilor legea conştiinţei, cea care lucrează în noi întru răsplătirea binelui şi osândirea răului?
Dumnezeule Atotputernic, Preaînţelept şi Atotbun! Tu ţii mereu mâna Ta ocrotitoare asupra mea, păcătosul, şi nu există clipă în care bunătatea Ta să mă fi părăsit!
Fă-mă să-Ţi pot săruta mereu, cu credinţă vie, dreapta Ta. De ce-ar trebui oare să caut undeva departe semnele bunătăţii, înţelepciunii şi atotputerniciei Tale?!
Mă bucur nespus că le pot găsi, mai evident ca oriunde, în mine însumi. Eu sunt un miracol al bunătăţii lui Dumnezeu, al înţelepciunii şi atotputerniciei Sale. Eu cuprind în mine un mic un întreg univers. Sufletul meu este o expresie a lumii nevăzute, trupul, o expresie a lumii văzute.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)

Luptă cu egoismul din toate puterile; învaţă smerenia…



Nu există vreun rău mai mare decât egoismul. El dă naştere la toate ispitele şi necazurile şi vai de cel atins de el – îl va deforma! Doar bunul ucenic îşi va face sufletul îngeresc împodobit cu frumuseţe duhovnicească. Nu lăsa să treacă timpul fără roadă, pentru că firul e înfăşurat şi de îndată vei auzi: Fă-ţi ordine în casă căci vei muri şi nu vei mai trăi (Is. 38, 1). Luptă cu egoismul din toate puterile; învaţă smerenia. Lucrează cu frângere de inimă, cu întristare duhovnicească, cu mireasma smereniei. Doar faptele care au smerenie vor fi recompensate. Faptele înveninate de egoism şi voia proprie vor fi aruncate în cele patru zări şi împrăştiate ca gunoiul şi vom fi lăsaţi cu mâna goală. Să ne venim în fire. Să ne bucurăm cu dragostea neîntinată a lui Hristos, căci sufletele împătimite nu vor intra în Ierusalimul cel ceresc. Doar sufletele curate vor intra acolo cu bucurie.
Dar, prea iubiţii mei copii, cu adevărat ne lipseşte această întru-tot sfântă virtute, smerenia. Egoismul, acest mare rău, a provocat toate suferinţele omului. Într-adevăr, smerenia înseamnă sfinţenie! Cel ce are smerenie alungă necazurile. Fără adevărata smerenie, necazurile rămân aceleaşi şi cresc, aşa încât orice nădejde de îndreptare e pierdută. Un om smerit nu-şi aminteşte vreun rău din trecut pe care aproapele său i l-a făcut, ci din toată inima iartă şi uită totul pentru dragostea lui Dumnezeu. Rugaţi-L pe smeritul nostru Iisus în rugăciunile voastre să vă dăruiască un duh de smerenie şi de umilinţă.
(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem)

[cristiboss56]

Sufletul celui adormit simte rugăciunile făcute pentru el

Au mare nevoie de aceasta, şi mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneşte pe calea sălaşurilor veşnice.

Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei morţi şi să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, şi mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, când părticelele care sunt scoase pentru vii şi pentru morţi sunt amestecate în Sfântul Potir cu cuvintele:,,Spală, Doamne păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfânt Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi”. Nu putem face nimic mai bun şi mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie. Au mare nevoie de aceasta, şi mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneşte pe calea sălaşurilor veşnice. Trupul nu simte atunci nimic: nu vede pe cei apropiaţi care sunt adunaţi laolaltă, nu miroase mireasma florilor, nu aude cuvântările de îngropăciune. Dar sufletul simte rugăciunlie făcute pentru el şi este recunoscător celor care le fac şi este duhovniceşte alături de aceia.

(Ieromonah Serafim Rose)

[cristiboss56]

"Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el".
"Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul. Nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia!" (Sf. Ap. Pavel) Femeia credincioasă nu se deosebește numai prin bijuterii, împletirea părului și prin haine luxoase, ci prin smerenie și plecarea capului în fata bărbatului, pentru că «bărbatul este cap femeii, precum și Hristos este capul Bisericii» (Sf. Ap. Pavel) Tot Sf. Ap Pavel îi îndeamnă pe soţi să-şi iubească soţiile, precum Hristos a iubit Biserica, iar pe soţii să fie supuse bărbaţilor lor. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului. Femeia sa se teama de bărbat (nu teama ca e bătută cu parul, sau primește una peste gura, ci teama ca ei pot supără pe Dumnezeu şi zdruncina Taina Cununiei). Căsătoria nu se face pe principiul că fata e bogată şi frumoasă, sau că băiatul e bogat şi frumos. Căsătoria aceea nu ţine şi se destramă (ca drept dovadă că jumătate din tinerii noştri care se căsătoresc, gustă amărăciunea divorţului).
http://youtu.be/FhY3WwC_k-8

[cristiboss56]

Fericirea înseamnă a iubi Iubirea nu se îngrijeşte de vreme şi are totdeauna pu*tere. Unii cred că Domnul a suferit pentru oameni din iu*bire, dar cum nu găsesc această iubire în sufletul lor, aceas*ta li se pare că ar fi o poveste de demult. Dar când sufletul cunoaşte iubirea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, atunci el simte lămurit că Domnul e pentru noi un Tată, cel mai apropiat, cel mai bun şi mai drag, şi că nu e fericire mai mare decât să iubeşti pe Dumnezeu din tot cugetul, din toată inima şi din tot sufletul, aşa cum a poruncit Domnul, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi [Mt 22, 37-39]. Şi când această iubire este în suflet, atunci toate bucură sufletul, dar când o pierde, omul nu-şi mai găseşte odihna, se tulbură şi se supără pe ceilalţi atunci când este supărat de ei şi nu înţelege că el însuşi este vinovat: a pierdut iubirea lui Dumnezeu şi a osândit sau urât pe fratele lui. Harul vine de la iubirea pentru fratele şi se păstrează prin iubirea pentru fratele; dar dacă nu iubim pe fratele, harul lui Dumnezeu nu vine în suflet. Dacă oamenii ar păzi poruncile lui Hristos, ar fi raiul pe pământ şi cu puţină osteneală toţi ar avea îndeajuns tot ce le e de neapărată trebuinţă, şi Duhul lui Dumnezeu ar fi viu în sufletele oamenilor, fiindcă El însuşi caută sufletul omului şi vrea să vieze în noi; dar dacă nu se sălăşluieşte în noi, aceasta e numai din pricina mândriei minţii noastre.
Cuviosul Siluan Athonitul

[cristiboss56]

Despre dragoste si iertare, de Savatie Bastovoi

Tot ce exista, exista din dragoste și pentru dragoste. In măsura în care iubim, ne umplem de rost și ne aflam locul în această lume făcută de Dumnezeu. Prin iubire cunoaștem și vedem pe celalalt în adevărata lui lumină. Numai iubirea este văzătoare. Dacă cineva vrea să știe e înseamnă să fii văzător cu duhul, trebuie să știe că asta înseamnă să iubești. Când iubești, până într-atât te dăruiești, până într-atât dorești să intri în voia celui iubit, încât ajungi să te identifici in gândurile lui, să-l retrăiești în propria ta inima, în propriul tău trup, în propria ta răsuflare, încât cel iubit dintr-o dată ți se descoperă în întregimea sa, în tine însuți, ca tine însuți.

A ierta înseamnă a renunța la tine însuți, la dreptul tău, la dreptatea ta pentru a îndreptăți pe cel ce ți-a greșit, înseamnă sa mori tu pentru a lasă pe altul sa trăiască. Cu alte cuvinte, a ierta înseamnă să reîntorci la viata, să dăruiești viată. * Niciodată nu m-am simțit mai iubit, mai fericit, mai nou, mai deplin, mai puternic și totodată mai cuminte si mai smerit decat atunci cand am fost iertat pentru gresalele mele.
Mi-am dat seama cât de greu îmi vine să iert, câtă durere și câtă renunțare trebuie să simt, durere care mă apropie de moarte, care mă omoară pe mine pentru a da celuilalt voie sa trăiască. A iubi înseamnă a ierta, a ierta nu o fapta care este sau ti se pare gresită, ci a ierta adanc si necontenit, a ierta o dată si pentru totdeauna răul ce se ridică împotriva ta.