![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Din predica auzita astazi:
Deindata ce deschidem televizorul, aflam stiri din fotbal. Fotbalul ne tine in priza zilele acestea si in multe alte zile din viata noastra. Ce ati spune daca, in timpul unui joc, s-ar modifica regulile jocului ? Un asemenea lucru nemaiauzit ar fi considerat de toti culmea absurdului. Regulile jocului nu se pot schimba in timpul jocului, in functie de ce ar considera o echipa sau alta mai in favoarea ei. Nici arbitrii, nici observatorii ori superiorii lor de la federatia mondiala, nici chiar seful federatiei mondiale, nu au acest drept. Ei sunt acolo pentru a face cunoscute regulile jocului tuturor jucatorilor si pentru a le aplica. Dar exact acest lucru se intampla pe teren. Pe terenul moravurilor si moralei. Auzim arbitri, si chiar unii dintre superiorii lor, care ne spun ca regulile s-au schimbat.Mai mult, ei incearca sa ne prezinte asemenea absurditate ca ceva rational, rezultand din logica. Ei bine, atunci cand Dumnezeu a creat primii nostri parinti, marele joc a inceput. Impreuna cu marele dar al vietii, Dumnezeu ne-a daruit modul ei de utilizare, iar acestui mod de utilizare ii spunem, simplu, "legea morala". Dumnezeu nu se schimba. El nu este cel care se schimba, El este cel care este. Preotii, oricare ar fi treapta lor si oricare ar fi gradul lor de jurisdictie, fie ei episcopi sau papi, nu au primit puterea de a schimba regulile in timpul jocului in curs. Ei au primit puterea si misiunea de a invata si transmite regulile jocului astfel incat toti jucatorii sa le cunoasca, dar nu sa le schimbe. A trai in concubinaj, este un pacat. Orice pacat al carnii inainte de casatorie sau in afara casatoriei este un pacat de moarte, acesta este un adevar pe care nici preoti, nici episcopi, nici papi nu il pot schimba. Si nu fidelitatea in cadrul unui cuplu in concubinaj face ca pacatul sa fie mai putin pacat, curvia mai putin curvie. In asemenea caz, nu putem vorbi de "fidelitate in concubinaj", ci de "fidelitate in pacat". Iar fidelitatea in pacat nu este ceva demn de apreciat, ci este insasi definitia viciului. A trai cu fidelitate in pacat inseamna a trai in viciu. Nu va amagiti, dragi frati si surori in Cristos! In mai putin de o suta de ani, jocul se va sfarsi pentru noi toti, cei ce suntem adunati aici. Regulile jocului sunt aceleasi pentru toti, nu s-au schimbat, nu se schimba, nu se vor schimba, nu se pot schimba. Tot ceea ce fiecare dintre noi putem face in timpul jocului este sa alegem in care echipa vrem sa jucam: in echipa castigatoare, sau in echipa care va pierde. Iar regulile jocului nu se pot schimba nici in functie de teoriile despre viata umana. Pentru toti cei care cred in dogma descinderii omului din maimuta, sau din alt dobitoc, este logic ca regulile sa se schimbe. Ei numesc asta "evolutie". Pentru ei, oamenii sunt dobitoace. Provin din dobitoace, deci dobitocia este natura lor. Atunci, devine normal ca la sfarsitul vietii, atunci cand boala si slabiciunea precumpanesc, oamenii sa poata fi omorati. Ei au devenit inutili, deci pot fi omorati. Asta deriva chiar din umanitarismul acelor propvaduitori: dobitoacele batrane nu pot fi lasate sa sufere atat de mult. Pentru aceia, a testa starea de sanatate a micilor bestii inainte de nastere si chiar si dupa aceea, pentru a elimina viitoarele dobitoace bolnave, este ceva normal si indicat. Este foarte logic, fiindca septelul trebuie mentinut in buna stare, ca sa produca. Si atunci, ei explica mamelor si noua tuturor ca a lasa sa se nasca un copil bolnav este ceva iresponsabil, ceva de care trebuie sa le fie rusine. Mai bine este sa fie ucise micile bestii bolnave pe care mamele le poarta in ele, iar a o face cat mai repede este cu atat mai bine. Iata unde ne duc cei care gandesc sa schimbe regulile moravurilor si moralei, iata unde ne duc cei pentru care a practica sodomia inseamna a practica iubirea, cei care spun ca a ramanea fideli in concubinaj inseamna a trai in fidelitate.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Citat:
|
|
#3
|
||||
|
||||
|
Este (ca si buna parte din cele de dinainte) o predica a preotului la care merg cel mai des Duminica. Un om cu har, din cea mai autentica noblete. Singur fiu al mamei sale, care a ales preotia. El a transformat micuta capela a castelului sau intr-o adevarata biserica, la care vin oameni (precum eu) de la 40 de kilometri, iar unii chiar de mai departe. Mari sunt roadele pastoririi sale! Singurul regret e acela ca are o varsta relativ inaintata. Intr-o intrevedere de zilele trecute i-am spus mirarea mea de a vedea in livada castelului o oaie. O oaie mica, neagra si stinghera, care tine companie unui magar care se plimba linistit, printre pomi fructiferi, mancand cu mare bucurie pere cazute la pamant. Raspunsul lui m-a fermecat: "asta ma dispenseaza de a plati pe cineva sa tunda iarba. Nu ai vazut ? Livada mea e ca un teren de golf si, cu toate astea, nu a tuns nimeni iarba anul asta".
In primul an aveam un preot foarta tanar, dar extrem de dibace in chestiuni morale. Cu ocazia unei intrevederi, i-am spus dubiul meu cu privire la prescrierea de anticonceptionale. Este aceasta un pacat, fiindca particip, prin prescriere, la un lucru impotriva vietii, sau nu este un pacat, fiindca nu eu sunt autorul ? A cazut doar o clipa pe ganduri, dupa care mi-a spus: "ai un magazin de arme. Sa vinzi arme, e meseria dumitale. Iata ca vine o femeie care iti cere sa-i vinzi un pistol. O intrebi pentru ce ii trebuie si ea iti raspunde: vrea un pistol ca sa-si ucida fiul. Ce faci ? I-l vinzi ? Ce crezi, un asemenea lucru e pacat sau nu ?" Pe urma, am adus in discutie care ar fi modalitatea mai potrivita de refuza. "Dar, parinte, daca le spun ca nu vreau sa le prescriu se vor simti contrariate si vor spune ca amestec convingerile mele cu profesia". "Dar nu le spuneti ca nu vreti sa prescrieti. Spuneti-le ca nu aveti dreptul. Fiindca nu aveti dreptul de a prescrie asemenea medicamente in asemenea scop. Intelegeti ? Vreti, dar nu puteti!" In urma acelei intrevederi am scris un articol pe blogul meu, aici.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com Last edited by Mihnea Dragomir; 04.07.2016 at 01:57:21. |
|
#4
|
||||
|
||||
|
Auzim ca toti cei care refuza "evidenta" evolutionismului sunt niste integristi obscurantisti. Nici macar nu merita sa li se dea raspuns la obiectiile lor stupide! Ei bine, e obligatoriu, in zilele noastre, sa admitem ca bunica noastra indepartata e maimuta aceea careia s-a pretins a-i fi adunat oasele raspandite pe suprafata unui hectar, printre alte oase, si careia i s-a dat numele de "Lucy". Sunt multi arheoloogii avizi de finantare si de o clipa de glorie, gata fiind pentru toate minciunile si mistificarile.
In realitate, nimic, absolut nimic nu a dovedit vreodata ipoteza nazdravana a lui Darwin. Dimpotriva, numeroase adevarate descoperiri stiintifice si arheologice converg in a demonstra stabilitatea speciilor. Si atunci, care sa fie motivul acestei incrancenari pentru ca oamenii sa inghita ideea ca maimutele au urcat in copac, in vreme ce ei au coborat din ele ? Cine profita de asemenea minciuna ? Demonul, dusmanul lui Dumnezeu si al sufletelor noastre. Inventia satanica a evolutionismului este destinata sa discrediteze Sfanta Scriptura, care ne infatiseaza Creatia. Creatia lui Adam si Eva, Paradisul terestru, Pacatul Original, dezordinea care a urmat in natura, regresiunea omului pana la idolatrie. Si, apoi, lentul urcus intelectual, moral, spiritual, de-a lungul intregii Istorii Sfinte. Intr-adevar, daca omul este descendentul amoebei ajunse pe Pamant cine stie cum, poate prin vreun meteorit, si care, pe urma, a evoluat pentru a deveni vertebrat acvatic, saurian, mamifer, primat, homo erectus, homo habilis, homo sapiens, homo sapiens sapiens si, astazi, homo connectus, atunci omul nu e decat o specie animala mai evoluata ca altele si care avanseaza, intr-un mars triumfal, spre mutantul care va fi, sa nu ne indoim: un supraom. Un supraom practicand telepatia, telekinezia, care va stapani "Forta". Ce mai, un mic dumnezeu, care nu mai are nevoie de Dumnezeu pentru fericirea lui. Asemenea elucubratii nu au avut ca rezultat decat abrutizarea fiintelor umane care nu se mai stimeaza ca ontologic superioare maimutei, ne mai crezand in a fi alcatuite cu suflet nemuritor si spiritual. Ne mai fiind superioare ontologic maimutelor de la Gradina Zoo din Padurea Vincennes, s-au pus pe imitat moravurile lor. Fiindca, a accepta evolutionismul, inseamna a suprima orice baza moralei: daca nu exista suflet nemuritor, nu exista viata eterna, deci nici sanctiune posibila la sfarsitul vietii terestre. Realitatea este cu totul alta. Daca omul apartine, cu adevarat, regnului animal, el se deosebeste fundamental de animale prin sufletul nemuritor dotat cu doua facultati pe care dobitoacele nu le au: inteligenta si vointa. La origine, Dumnezeu a facut bine toate cate le-a facut si primii nostri parinti erau bine in ordinea creaturilor. Toata Creatia era buna si era reflex al stiintei lui Dumnezeu. Dar Pacatul Original este ceea ce a introdus haos, dezordine, in Creatie. Dumnezeu a vrut sa il faca pe om rege al Creatiei. Da, numai ca atunci cand regele face prostii mari de tot, intregul regat o ia la vale. Cand Adam si Eva au fost alungati din Paradisul Terestru, au avut amara experienta a dezordinii pe care au cauzat-o pe intregul Pamant. Plantele au fost modificate si au dobandit spini, maracini, organe veninoase. In acelasi moment animalele au devenit feroce. Asta, pe plan exterior. Dar, in ei insisi, vor cunoaste suferinta, ignoranta, munca grea, oboseala, foamea, setea, boala si moartea. Dar, mai ales, de atunci sunt separati de Dumnezeu de prapastia provocata de Pacatul Original. Inca de la zamislire, inainte chiar de nasterea lor, copiii sunt prada lui Satan. Regele Creatiei a cazut de pe tronul lui si Lucifer i-a luat locul, devenind Print al Acestei Lumi. Cine poate scapa de stapanirea sa aducatoare de moarte ? Numai acela care alearga ca sa se puna sub protectia Salvatorului care a invins lumea: Domnul nostru Isus Cristos. Suntem incapabili de a ne salva prin noi insine. Incapabili sa scapam, prin puterile noastre, din spirala infernala a pacatului. Fara ajutorul lui Dumnezeu, fara interventia lui Cristos, suntem inexorabil pierduti. Nu exista scapare in afara de Cristos. In bunatetea Sa infinita, El a venit sa ne salveze pe cata vreme noi nu meritam altceva decat sa fim blestemati. Fara a-I repugna, El se apleaca asupra naturii noastre ranite, o ingrijeste, ii ofera tot ce are nevoie pentru a-L servi pe Dumnezeu. Este El, si El singur, cel care ne da capacitatea de a-L servi asa cum vrea. El este cel care ne face capabili sa formulam rugaciunile care ii plac. Chiar si in Vechiul Testament, Abraham, Isaac, Iacob, Iosif, Moise, David, Solomon si toti Profetii, toate rugaciunile lor magnifice vin de la Domnul nostru Isus Cristos care i-a facut capabili de a le formula. Da, Dumnezeu este cel care ne salveaza, in sensul ca El este cel care are initiativa. Dar, sa nu uitam partea noastra. Si Sfanta Fecioara, si Apostolii, si sfintii din toate timpurile, ca si dreptii Vechiului Testament, toti, ca sa ajunga la Cer, au trebuit sa faca aceeasi alegere, aceeasi rugaciune ca si Cristos: "Parinte, nu voia mea, ci voia Ta sa se faca". Astfel, numai, omul isi atinge adevaratul scop, care nu e acela de a deveni un mutant, ci acela de a deveni un sfant in Cer.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com Last edited by Mihnea Dragomir; 24.07.2016 at 22:21:41. |
|
#5
|
||||
|
||||
|
Predica de astazi a fost tesuta in jurul lecturii Epistolei catre Galateni, in care Apostolul vorbeste despre "faptele trupului" si cele ale Duhului (Gal 5: 16 sqq).
Parintele a facut o neasteptata speculatie, aratand ca aceasta dihotomie, aceasta opozitie dintre spirit si carne se regaseste la Abel si Cain. Daca am inteles bine (aceasta perspectiva teologica m-a uluit!) in faptul ca Abel jertfeste carnea, pe cand Cain nu, vede parintele motivul pentru care Dumnezeu cauta spre Abel, pa cand spre Cain nu. In orice caz, prima moarte a unui om care s-a inregistrat in univers nu a fost o moarte naturala, ci una violenta. Citim ca primul om a murit omorat de alt om. De fratele lui. Revenind la textul apostolic, vedem cum Sf Paul vorbeste despre consecinte ale pacatelor trupului la care ne asteptam (adulter, desfranare, necuratie, destrabalare) pentru ca in versetul urmator sa enumere consecinte la care nu nu asteptam si despre care nu gandim ca ar avea legatura cu pacatul carnii: inchinare la idoli, vrajitorie, ucideri, etc. Or, ca exista o legatura intre toate acestea si pacatul carnii, vedem in tot Vechiul si Noul Testament. Este vorba de optiunea fundamentala pe care o avem de facut si care e ideea principala a intregii scrisori catre Galateni: sa slujim trupului sau sa slujim lui Dumnezeu ? Sa nu ne iluzionam, zicand ca am putea sa nu facem nicio alegere, fiindca a nu-L alege pe Dumnezeu inseamna a-l alege lumea si pe printul ei. "Cine nu este cu Mine este impotriva Mea si cine nu aduna cu Mine, risipeste" spune Domnul. Iar alegerea asta nu se face o data pentru totdeauna, nu! Alegerea asta se face in fiecare zi. In fiecare dimineata, fiecare dintre noi este chemat sa il aleaga: fie pe Dumnezeu, fie pe tatal minciunii, pe conducatorul lumii. Ceea ce s-a intamplat in istoria poporului evreu se poate intampla in istoria oricarui popor, inclusiv in zilele noastre. Atunci, evreii au fost pusi in fata unei alegeri. Unii, asa cum a fost Nicodim, asa cum au fost si apostolii si altii ca ei, L-au ales pe Dumnezeu. Altii, cei mai multi, l-au ales pe regele lumii. "Nu avem alt rege, decat pe Cezarul" au strigat ei, pusi in fata alegerii intre doua alternative foarte concrete. In fata lui Pontius Pilat, care se spala e maini, ei striga "sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri!". Teribil legamant, teribil blestem! Sa ceri rastignirea Regelui Universului si sa il proclami pe regele lumii, e ceva! Si ce le-a adus lor Cezarul ? In anul 67, adica dupa implinirea inca unui timp egal cu durata vietii pe pamant a Domnului, Cezarul distruge Ierusalimul. Toti cei care strigasera in capitala "Nu avem alt rege decat pe Cezarul", sau copiii lor au fost omorati din porunca Cezarului, dupa cum si se legasera. Templul a fost distrus incat, conform profetiei, nu a ramas din el nici piatra peste piatra. Si in restul tarii evreii care nu aveau alt rege decat Cezarul au fost ucisi, in afara de cei care au fost prinsi si facuti sclavi. Iar sclavul, in imparatia Cezarului, este un obiect. Nu mai e cineva, ci este ceva, neavand niciun fel de libertate (despre chemarea la libertate vorbeste Apostolul imediat mai inainte, in Gal 5: 13). Aceasta este soarta tuturor celor care isi spun: eu nu vreau sa slujesc lui Isus! Eu vreau sa fiu liber! Sclavi, mai intai, ai trupului, sfarsesc prin a nu avea niciun fel de libertate. Vrajitoriile, galcevile, dezbinarile, pizmele si uciderile sunt plata celor care nu vor alt rege decat pe regele lumii, dar si a acelora care cred ca pot sluji la doi stapani: lui Dumnezeu si banilor (Mamonei).
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com Last edited by Mihnea Dragomir; 21.08.2016 at 17:09:21. |
|
#6
|
||||
|
||||
|
Citat:
Cum a degenerat caracterul lui Cain, in ce fel, sub ce influenta, de nu a fost placuta jertfa lui in fata Lui Dumnezeu? Munca campului, agricultura sa fie oare de vina? Daca aflam raspuns la aceste intrebari, intelegem cum a fost posibila gelozia si primul act criminal.
__________________
|
|
#7
|
||||
|
||||
![]() Sa dam slava lui Dumnezeu ca ne-a rinduit pe Sfantul Apostol Andrei sa ne crestineze si sa ne uneasca cu Hristos prin Botez si pocainta. Sintem o tara crestina de origine apostolica. Sa ne facem vrednici de aceasta tara. Sa pastram cu sfintenie poruncile Domnului scrise in Sfinta Evanghelie si propovaduite de Apostoli. Fara povatuitori nu ne putem mintui si fara preoti buni ratacim calea pocaintei. Dar daca ascultam de Domnul, ascultam si de Biserica. Sfantul Apostol Andrei ne-a crestinat si a savirsit prima Sfinta Liturghie pe pamintul Romaniei. El ne-a eliberat de demoni si de patimi si ne-a unit cu Hristos prin jertfa si Liturghie. El ne-a invatat cum sa ne mintuim prin smerenie, prin rugaciune si prin iubire. Sa ascultam de Sfintii Apostoli ca de Insusi Hristos. Sa ascultam de episcopi si de preoti ca de Apostoli, ca ei vor da seama pentru sufletele noastre. Sa nu lipsim de la biserica in sarbatori, ca aici este Hristos cu toti sfintii. Aici este mintuirea noastra, bucuria noastra, viata noastra. Sa nu ascultam pe trimisii lui antihrist, care se leapada de Biserica, de Cruce si de toate cele sfinte. Apoi sinteti datori sa invatati copiii frica Domnului. Sa faceti misiune si apostolat prin scoli, prin spitale, prin casele crestinilor, prin milostenii si carti sfinte ortodoxe. Dar mai ales in casele dumneavoastra. Sa traim cu Hristos, sa ajutam la mintuirea copiilor nostri si a celor din jur si nimic sa nu facem fara episcop, fara preot, fara duhovnic. Ei sint apostolii nostri pe pamint. De vom face asa, vom dobindi mintuirea sufletelor noastre, cu rugaciunile Maicii Domnului si ale Sfantului Apostol Andrei. Amin. Parintele Ilie Cleopa.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Predica despre iertare | Ioana Amariucai | Intrebari utilizatori | 4 | 29.06.2012 12:08:05 |
| o predica frumoasa | marius.b. | Generalitati | 1 | 01.08.2011 00:18:41 |
| Predica de pe Munte | catalinabalhui | Din Noul Testament | 1 | 17.03.2009 17:58:46 |
| Predica | Hartford | Despre Biserica Ortodoxa in general | 3 | 06.02.2008 13:14:30 |
|
|