Peste 51 la sută pentru iesirea din UE a Marii Britanii!

În prealabil postat de iuliu46

Foarte buna analiza scriitorului Silviu Dancu :

"
Pe vremea când stânga se numea chiar comunism și încă la modul în care includea sub această titulatură un ditamai imperiul totalitarist, cu suma de sateliți totalitariști, plus niște mega-state (cum ar fi China), am avut parte de-un super-hyper experiment politic, ideologic și social de proporții.
Pe vremea aceea, sloganul internaționalist al marxismului de secol 19 ”proletari din toate țările, uniți-vă!” încă mai era ținut de valabil. Asta deși își dovedise falimentul în vreo două războaie, în care proletarul francez și proletarul german, englez, italian etc., au ales să se simtă mai degrabă francez, german, englez, italien etc., decât proletar. Proletarul francez era umăr la umăr cu burghezul francez în tranșeele din fața proletarului neamț, aflat umăr la umăr cu burghezul sau aristocratul neamț. Altfel spus, accentul pus de marxism pe apartenența la o clasă socială, iar nu pe apartenența la o națiune nu a prins mai deloc în tranșee. Ba chiar dimpotrivă. Totuși, războiul rece a făcut ca sloganul să fie principiu de lucru în partea dură a Cortinei de Fier. Internaționala o ardea în propria ogradă, ruptă de Vest, de unde primea delegații și susțineri intelectualiste de salon. Dar nici acolo, în spațiul sovietic în particular și-n cel totalitarist-comunist în general, statele nu era deloc ”înfrățite”, iar proletarii nu nutreau deloc solidaritate de clasă.
Oficial, în acel spațiu al comunismului, proletarul era la loc de cinste. Apărea pe postere propagandistice, apăra în statui și-n basoreliefuri uriașe. Apărea idealizat în manuale. Cu privire aprigă, cu pumnul ridicat, cu salopetă sau halat albastru, purtând fioros și demn, secera și ciocanul. E drept, secera era acolo mai mult de formă. În realitate, comunismul nu prea a iubit țăranii. I-a desproprietărit, le-a luat animalele din curte, ba le-a luat și curțile. Țăranul era mult mai legat de tradiții și de pământ (implicit de ideea de proprietate) decât proletarul din marile orașe. Așa că mulți au fost asimilați ”chiaburilor”, puși pe același plan cu intelectualii indezirabili (adică mai toți care contau și puteau construi o opoziție), cu clasa de mijloc, cu micul și cu marele comerciant (toți maziliți).
Cei mai norocoși (pentru că mai pârliți sau pentru că au făcut compromisuri) s-au trezit în asociații și în cooperative agricole născute din colectivizări. Dar mulți au fost luați din satele lor și aruncați în periferiile tot mai largi și mai pline de blocuri socialiste ale orașelor.
Marxismul (și post-marxismul) a fost întotdeauna urban. Accentul a picat mai mereu pe fabrică și mai niciodată pe ogor. Adulând ideea de proletar, comunismul a inventat proletarul său propriu. I-a garantat școală (inclusiv profesională), casă (care nu era proprietate și care a crescut ca nr de mp de la un deceniu la altul), loc de muncă. A avut grijă să-l ”salveze” de ”superstiții” (deși aici fiecare stat comunist a avut practici proprii - în România, de exemplu, s-a preferat mai degrabă infiltrarea de cadre în rândul ierarhilor, iar nu mitralierea la zid, trimiterea în gulag și demolarea masivă - până aproape la extincție - a lăcașurilor de cult sau a mânăstirilor, ca-n Rusia). În China, cazul Tibetului cel religios ajuns sub cizma soldatului comunist e cunoscut. Polonia catolică avea un papă la Vatican. Și tot așa.
Dar a ratat. Revirimentul religiei de după căderea Cortinei de Fier (în România, Polonia, Ucraina etc. - ba chiar și-n China, care dpdv politic și formal încă mai e un stat comunist!) e doar unul dintre semnele că proletarul comunist era doar un produs nicicând finisat, un proiect abandonat ca fiind nepromițător. S-a dovedit că după decenii costisitoare (și nu doar în bani!) de ”reeducare” comunistă, ateistă etc., omul simplu a redevenit ”superstițios”, a umplut bisericile sau s-a dovedit extrem de dispus să facă ceva comerț, să aibă proprietate, să-și recupereze pământul. După decenii de proletariat triumfător, ne-am trezit cu o groază de ”burghezi” neîmpliniți! Țăranul nu fusese întrebat dacă vrea să fie proletar. Dar a fost mutat în fabricile care, în virtutea progresului, asigurau mecanizarea agriculturii. Spunem mereu că stânga e orientată către cei ”de jos”, dar vedem că-n laboratoarele totalitarismului comunist, ”cel de jos” nu era mai deloc țăranul, ci era aproape exclusiv proletarul de la oraș, iar acesta (ca și orașele-dormitor cărora le era hărăzit) era produs în serie, cu forța, dincolo de alegerea lui.
Astăzi avem parte de un alt discurs. Nu mai e proletarul ”icoana”, ci ”marginalul”, minoritarul de orice fel, plus femeia (care nu e minoritară procentual, dar e plasată social într-o poziție de inferioritate din care trebuie salvată - dar atât plasarea socială, cât și salvarea sunt întotdeauna în cheie ideologică). În mod interesant, proletarul nu mai este azi subiectul reeducării, ci intelectualul (care în trecut era împușcat în cap). În universități și-n facultăți, în artă, în cultură, în teatru, acolo e marea luptă. Plebea? E abandonată de mainstreamul cultural de stânga. Discursul de stânga de azi e orientat spre noua intelighenție, spre elitele viitorului. Studentul e noul favorit. El e subiectul educării. Desigur, i se spune constant despre condiția celor ”de jos”, e sensibilizat cu privire la aceștia, dar ”cei de jos”, ca atare, nu mai sunt ”targetul” educării. Și poate că nu ar trebui să ne mire că un ”stângist” ca Obama acuză îngrozit ”anti-elitismul” sau ”anti-intelectualismul” din SUA, să nu ne mire că pensionarul și săracul britanic vor afară din UE, sau că ”extremiștii” sunt deseori din rândurile celor care nu conduc limuzine de lux sau nu țin cursuri de la catedre faimoase. Fix vechiul ”proletar” votează cu Trump. Fix vechiul ”proletar” votează pentru Brexit. Fix vechiul ”proletar” votează Putin. Proletarul care nu a reușit nicicând să fie croit după chipul și după asemănarea lui Marx, ăla a ajuns xenofobul, homofobul, misoginul, islamofobul de azi. Paradoxal, conservatorismul e mai proletar decât corectitudinea politică cea stângistă, tocmai pentru că cea din urmă este elitistă și intelectualistă. Taman proletarul e cel care azi, schimbă istoria! Culmea, nu sub stindardul comunismului, nici cu Manifestul în mână.
Și se și vede. Disprețul imens față de cei 3 milioane de semnatari ai propunerii Coaliției pentru Familie, disprețul imens pentru cei care au votat PSD, disprețul imens pentru susținătorii lui Trump, disprețul imens pentru cei care au votat în favoarea Brexit-ului, e un dispreț mai întotdeauna împachetat etichetări stridente, generaliste, dure, pline chiar de umori, dacă nu chiar de ură, taman din partea celor care au făcut o datorie sacră din a acuza rapid, de ”hate” și de ”-fobie” pe oricine și pe oriunde. ”Noi” educații, ”oamenii noi”, cei ”de partea bună” a istoriei, noi ne declarăm revoltați, scârbiți, dezgustați de prostia... prostimii. A inculților. A săracilor. A ălora...
Vezi cum britanicului de azi i se amintește de colonii, de parcă britanicul de azi ar face parte din acele generații, sau de parcă de-aia ar fi votat el astfel. Pe el îl presează chiria, ratele la bancă de azi și de mâine. Vezi cum americanului de azi i se amintește de vânătoarea de indieni, de parcă americanul de azi ar face parte din acele generații. Și tot așa. Se scot vechiturile, se suflă de praf și se prezintă ca argumente proaspete. Trist. Și cam ridicol.
În fapt, și Brexitul și Trump (ori Putin) au mare aderență la omul de rând. La ”proletar” (dar și la țăran/fermier, comerciantul mic etc.). Conservatorismul lor este ”populist”, ni se spune. Poate. Dar asta pentru că stânga nu ajunge deloc la popor. O face, desigur, în sistem precum cele din nordul Europei. O face și a făcut-o prin măsuri și legi evident bune, atât în vremea comunismului, cât și azi, în parlamente naționale, federale sau pan-naționale. Dar ca discurs nu mai ajunge. Acum e în catedre de gender studies, în snspa-uri, în burse și-n fundații mai mult sau mai puțin celebre, în programe și-n ONG-uri. Stânga de azi nu mai revendică ”proletarul” ca reprezentant, ci revendică expertul, specialistul, post-doctorandul. Activistul urban. Aceștia sunt vocile de aur ale stângii de azi. Dar ceva a rămas neschimbat: la fel ca pe vremuri, vocile cu pricina au discurs globalist și internaționalist.
Vechiul (și poate autenticul) ”proletar” a rămas așa cum s-a dovedit și prin războaiele mondiale: încăpățânat, naționalist, legat de acel proiect început în secol 18 și turat în secolul 19 - în paralel cu pariul marxismului și al diferitelor forme de socialism.
E un răzbel între globaliști și naționaliști. În care primii încearcă să impună discursul lor de la catedre de lux, prin galerii de artă și pe la prezentări de modă, prin activități sociale și ecologiste. Ceilalți manifestă reținere față de ”progres”, îl resimt ca pe o impunere, îi rezistă. Se face că taman cei din urmă sunt ”proletarul”, omul de rând, la rigoare chiar și marginalul dpdv social, pe care, altmiteri, stânga se laudă de aproape 2 secole că-l cunoaște și că vrea să-l salveze. Realitatea pare să ne arate că, de fapt, marxismul (și copiii săi) nu au ieșit niciodată din biblioteca burgheză în care s-a născut, pentru a călca pe bune, cu adevărat într-o fabrică."

Splendid. Atit pot spune. Splendid. Hail to Britannia! Hail to Brexit!
P. S. Daca liderii PSD nu fac vreo minarie/tradare la toamna, sper sa cistige alegerile. Macar asa, sa tremure de isterie piftia pe Alinuta. Si sa se oftice stapinii "societatii civile".