Împotriva EREZIILOR NEO-PROTESTANTE - Cuvântul al II-lea - ICOANELE

[Igor_Paslusnik]

Frate risipitor în eres (şi toţi ceilalţi fraţi risipitori, preaiubite oiţe rătăcite) când vei împlini cuvântul Scripturii în întregime şi nu pe sărite, când te vei umple de iubire încât să iubeşti pe aproapele tău nu ca pe tine însuţi, ci mai mult decât pe tine însuţi, când te vei sfâşia de durere, când te vei tăvăli pe jos de durere, la propriu, pentru oameni, pentru Biserică, pentru cei ce rătăcesc şi nu doresc mântuirea, când te vei strânge ghem de durere şi lacrimi, când vei geme zdrobit, de dor după oamenii care nu iubesc pe Domnul în libertatea lor, când te vei topi de suferinţă, când vei vărsa şiroaie de lacrimi pentru omenire, pentru Raiul pierdut, pentru bucuria şi mulţumirea de care te umpli când vezi în fiecare minut că Dumnezeu dragoste este, când îi vei iubi şi-i vei ajuta pe cei care au vândut averile lor şi le-au împărţit săracilor şi au urmat Domnului cu toată viaţa lor şi au rătăcit prin munţi, prin peşteri, prin scorburi de copac, prin crăpăturile pământului, ei de care lumea nu este vrednică, ce se numesc azi monahi, monahii, pustnici, pe care Dumnezeu îi arată Sfinţi, prin neputrezirea Sfintelor Trupurilor lor, când te vei teme, nu cu frică, ci cu dragoste, respect, dorinţă şi căldură de a călca poruncile Domnului date Bisericii sale, în decursul secolelor, pentru a o păzi de lupii răpitori, prin slujitorii Lui prin care El lucrează în dragostea lor, din ascultarea în binecuvântarea povăţuirii spre mântuire dată de Duhul Sfânt, prin ei nouă, când vei simţi puţin cu inima Marelui Apostol Pavel şi te vei vedea pe tine în fiecare minut al vieţii cel dintâi păcătos şi când îi vei vedea pe toţi ceilalţi, ca sfinţi şi mădulare ale trupului lui Hristos, când vei fi gata pregătit să fi bătut, aruncat în apă, biciuit, când nu vei iubi pe femeie şi pe copii mai mult decât pe Hristos, când vei întoarce şi obrazul celălalt, vei binecuvânta pe cel ce te blestemă, vei arunca cu pâine în cei ce aruncă cu pietre, când vei da şi haina celui care cere cămaşa, când vei merge două mile cu cel care cere să mergi cu el o milă, când vei da şi casa celui care vrea să-ţi ia pământul, când vei suferi până la sânge pentru dragostea de oameni ce o ai în suflet şi pentru Evanghelia lui Hristos, Preadulcelui Hristos, când vei dori pe Domnul mai mult decât mâncarea şi apa, mai mult ca aerul, mai mult ca odihna, mai mult decât orice frumuseţe, desfătare şi plăcere şi vei simţi că nu mai poţi trăi decât pentru El, când Îl vei căuta pe Domnul în toate acţiunile tale şi ale celorlalţi, în cuvintele tale şi ale celorlalţi, când vei vedea Lumina necreată, Lumina taborică cea mai presus de minte şi cuvânt şi când foarte multe altele ca acestea ţi se vor da şi vei face, ceea ce pentru lume este nebunie şi de neconceput, glumă, utopie, păgânism, şamanism, ocultism şi alte etichete şi numiri rătăcite de neiubire şi necredinţă, când vei ţine mintea în iad şi nu vei deznădăjdui, atunci când vei simţi că toate din lume sunt atât de frumoase şi totuşi atât de trecătoare şi nu vei mai aparţine lumii, ci vei dori cu fiecare respiraţie a ta să aparţii Împărăţiei Cerurilor, atunci, în acel firesc al dragostei, atunci vei înţelege puţin ce înseamnă să fi creştin, atunci vei veni cu sete, cu sârg şi dor, în comuniunea celor ce azi se numesc pe nedrept, ortodocşi, adică a celor ce azi mai sunt creştini, cei ai lui Hristos, şi nu vei mai căuta pe hristos al altora, ci vei veni la Acel Hristos al nostru, dorind şi tu păstorirea Lui, prin unşii Lui, preoţii Lui, prin harul care-l vei primi în bincuvântările lor, prin dragostea ta, care li s-a dat lor prin punerea mâinilor mai marilor slujitori, care slujesc neîncetat pe toţi care caută mântuirea, după puterile înmulţite de ei din Apostoli, uniţi în diversitate, cu Hristos, asemenea Apostolilor, în Duhul Sfânt care de la Tatăl purcede şi se revarsă nesfârşit şi întreg, atunci vei simţi stropii de har, şi copleşit de acea bucurie şi stare, te vei vedea atât de mic şi gol de toate, neputincios în nimic fără har, atunci vei vedea că tot ce ai putut şi tot ce ai făcut, a fost în acel har, acea dragoste şi milă a Domnului pentru tine şi pentru toţi, de la început, atunci nu vei mai dori decât să rămâi în acei stropi de har, căci în ei vei simţi întărirea şi mângâierea Domnului, atunci vei pune început bun pocăinţei pe drumul mântuirii tale în fiecare zi, şi vei începe luptele cele mari cu trupul tău, cu demonii şi lumea, în fiecare zi, tu căutând să păstrezi ce ai primit, iar ei, trup, demoni, lume, vor căuta să răpească şi să risipiească puţinul tău, pe care îl primeşti ca să-l dai în dar la alţii, dar nu să-l arunci, cum vor ei pe împrăştierea inimii şi gândurilor vieţii, doar atunci vei fi uimit de cele ce iubirea ţi le va descoperi noi, toată viaţa, în inima şi fiinţa ta, iar până atunci, vai, eşti (şi sunteţi) pe cărarea largă, pe care mulţi o află, care duce la iadul cel gătit diavolului şi îngerilor lui, la viermele cel neadormit, la întunericul cel mai dinafară, moartea cea de-a doua...

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Frate risipitor în eres (şi toţi ceilalţi fraţi risipitori, preaiubite oiţe rătăcite) când vei împlini cuvântul Scripturii în întregime şi nu pe sărite, când te vei umple de iubire încât să iubeşti pe aproapele tău nu ca pe tine însuţi, ci mai mult decât pe tine însuţi, când te vei sfâşia de durere, când te vei tăvăli pe jos de durere, la propriu, pentru oameni, pentru Biserică, pentru cei ce rătăcesc şi nu doresc mântuirea, când te vei strânge ghem de durere şi lacrimi, când vei geme zdrobit, de dor după oamenii care nu iubesc pe Domnul în libertatea lor, când te vei topi de suferinţă, când vei vărsa şiroaie de lacrimi pentru omenire, pentru Raiul pierdut, pentru bucuria şi mulţumirea de care te umpli când vezi în fiecare minut că Dumnezeu dragoste este, când îi vei iubi şi-i vei ajuta pe cei care au vândut averile lor şi le-au împărţit săracilor şi au urmat Domnului cu toată viaţa lor şi au rătăcit prin munţi, prin peşteri, prin scorburi de copac, prin crăpăturile pământului, ei de care lumea nu este vrednică, ce se numesc azi monahi, monahii, pustnici, pe care Dumnezeu îi arată Sfinţi, prin neputrezirea Sfintelor Trupurilor lor, când te vei teme, nu cu frică, ci cu dragoste, respect, dorinţă şi căldură de a călca poruncile Domnului date Bisericii sale, în decursul secolelor, pentru a o păzi de lupii răpitori, prin slujitorii Lui prin care El lucrează în dragostea lor, din ascultarea în binecuvântarea povăţuirii spre mântuire dată de Duhul Sfânt, prin ei nouă, când vei simţi puţin cu inima Marelui Apostol Pavel şi te vei vedea pe tine în fiecare minut al vieţii cel dintâi păcătos şi când îi vei vedea pe toţi ceilalţi, ca sfinţi şi mădulare ale trupului lui Hristos, când vei fi gata pregătit să fi bătut, aruncat în apă, biciuit, când nu vei iubi pe femeie şi pe copii mai mult decât pe Hristos, când vei întoarce şi obrazul celălalt, vei binecuvânta pe cel ce te blestemă, vei arunca cu pâine în cei ce aruncă cu pietre, când vei da şi haina celui care cere cămaşa, când vei merge două mile cu cel care cere să mergi cu el o milă, când vei da şi casa celui care vrea să-ţi ia pământul, când vei suferi până la sânge pentru dragostea de oameni ce o ai în suflet şi pentru Evanghelia lui Hristos, Preadulcelui Hristos, când vei dori pe Domnul mai mult decât mâncarea şi apa, mai mult ca aerul, mai mult ca odihna, mai mult decât orice frumuseţe, desfătare şi plăcere şi vei simţi că nu mai poţi trăi decât pentru El, când Îl vei căuta pe Domnul în toate acţiunile tale şi ale celorlalţi, în cuvintele tale şi ale celorlalţi, când vei vedea Lumina necreată, Lumina taborică cea mai presus de minte şi cuvânt şi când foarte multe altele ca acestea ţi se vor da şi vei face, ceea ce pentru lume este nebunie şi de neconceput, glumă, utopie, păgânism, şamanism, ocultism şi alte etichete şi numiri rătăcite de neiubire şi necredinţă, când vei ţine mintea în iad şi nu vei deznădăjdui, atunci când vei simţi că toate din lume sunt atât de frumoase şi totuşi atât de trecătoare şi nu vei mai aparţine lumii, ci vei dori cu fiecare respiraţie a ta să aparţii Împărăţiei Cerurilor, atunci, în acel firesc al dragostei, atunci vei înţelege puţin ce înseamnă să fi creştin, atunci vei veni cu sete, cu sârg şi dor, în comuniunea celor ce azi se numesc pe nedrept, ortodocşi, adică a celor ce azi mai sunt creştini, cei ai lui Hristos, şi nu vei mai căuta pe hristos al altora, ci vei veni la Acel Hristos al nostru, dorind şi tu păstorirea Lui, prin unşii Lui, preoţii Lui, prin harul care-l vei primi în bincuvântările lor, prin dragostea ta, care li s-a dat lor prin punerea mâinilor mai marilor slujitori, care slujesc neîncetat pe toţi care caută mântuirea, după puterile înmulţite de ei din Apostoli, uniţi în diversitate, cu Hristos, asemenea Apostolilor, în Duhul Sfânt care de la Tatăl purcede şi se revarsă nesfârşit şi întreg, atunci vei simţi stropii de har, şi copleşit de acea bucurie şi stare, te vei vedea atât de mic şi gol de toate, neputincios în nimic fără har, atunci vei vedea că tot ce ai putut şi tot ce ai făcut, a fost în acel har, acea dragoste şi milă a Domnului pentru tine şi pentru toţi, de la început, atunci nu vei mai dori decât să rămâi în acei stropi de har, căci în ei vei simţi întărirea şi mângâierea Domnului, atunci vei pune început bun pocăinţei pe drumul mântuirii tale în fiecare zi, şi vei începe luptele cele mari cu trupul tău, cu demonii şi lumea, în fiecare zi, tu căutând să păstrezi ce ai primit, iar ei, trup, demoni, lume, vor căuta să răpească şi să risipiească puţinul tău, pe care îl primeşti ca să-l dai în dar la alţii, dar nu să-l arunci, cum vor ei pe împrăştierea inimii şi gândurilor vieţii, doar atunci vei fi uimit de cele ce iubirea ţi le va descoperi noi, toată viaţa, în inima şi fiinţa ta, iar până atunci, vai, eşti (şi sunteţi) pe cărarea largă, pe care mulţi o află, care duce la iadul cel gătit diavolului şi îngerilor lui, la viermele cel neadormit, la întunericul cel mai dinafară, moartea cea de-a doua...

Yawn.

Coleg Igor, asa vei predica in biserica? Tinerii vor pleca, batrinii vor atipi. Gaseste exprimari care sa "socheze" (in sensul bun, fireste), adica, sa trezeasca interesul.
Te-ai gindit ca un preot bun trebuie sa te "loveasca in gindire", vorba parintelui Cleopa, cu ceva nou ca exprimare, neasteptat ca abordare si vechi ca principiu? Preotul trebuie sa fie mai atrctiv, oratoric vorbind, decit "lumea" care seduce (anti)-spiritual oamenii de o mie de ori pe zi.

[AlinB]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Frate risipitor în eres (şi toţi ceilalţi fraţi risipitori, preaiubite oiţe rătăcite) când vei împlini cuvântul Scripturii în întregime şi nu pe sărite, când te vei umple de iubire încât să iubeşti pe aproapele tău nu ca pe tine însuţi, ci mai mult decât pe tine însuţi, când te vei sfâşia de durere, când te vei tăvăli pe jos de durere, la propriu, pentru oameni, pentru Biserică, pentru cei ce rătăcesc şi nu doresc mântuirea, când te vei strânge ghem de durere şi lacrimi, când vei geme zdrobit, de dor după oamenii care nu iubesc pe Domnul în libertatea lor, când te vei topi de suferinţă, când vei vărsa şiroaie de lacrimi pentru omenire,..

Serios, tu asa faci?
Esti sigur ca este o pornire duhovniceasca si nu de alta natura?

Nu de alta, dar daca as vedea o biserica plina cu oameni urland si tavalindu-se pe jos, nu as sti ce sa cred, am nimerit la penticostali, harismatici sau ceva de genul ?

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de AlinB

Serios, tu asa faci?
Esti sigur ca este o pornire duhovniceasca si nu de alta natura?

Nu de alta, dar daca as vedea o biserica plina cu oameni urland si tavalindu-se pe jos, nu as sti ce sa cred, am nimerit la penticostali, harismatici sau ceva de genul ?

De ce nu prea citeşti din Noul Testament, frate? Sau dacă citeşti, de ce reţii aşa puţin, înseamnă că ori nu îţi place ce citeşti, ori nu citeşti şi alte cărţi pe lângă N.T., să poţi memora mai uşor, cât mai mult din Noul Testament.
Iartă-mă, nu vreau să te judec sau să te osândesc, nici eu nu prea citesc mult din Noul Testament, dar când citesc, atât de mult iubesc ce citesc, că aş vrea să memorez tot... :)

Deci uite răspunsul tău mult dorit:

"Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care este în ascuns, îţi va răsplăti ţie." - Matei 6, 6.

Crezi că de naiv a scris Sfântul Evanghelist Matei acest verset? Nu de aiurea, ci cu rost. Mult rost.
Nu ne punem să tâlcuim versetul, dar dacă vei căuta să vezi cu ochii plini de dragoste, smerenie şi rugăciune, vei găsi, ţi se vor dărui prin har, răspunsuri multe, minunate, mântuitoare, care te vor aduce şi conduce în Biserica lui Hristos, Ortodoxă şi chiar la tâlcuiri foarte apropiate şi foarte asemănătoare de ale Sfinţilor Părinţi, fără să ţi le aminteşti prea bine, sau poate fără să le citeşti deloc, şi nu în rătăciri şi risipiri neo-protestante.

Atât de spus, mai departe, nimic al nostru.

Citeşte şi memorează cât de mult poţi din Noul Testament, şi roagă-te cât de des poţi, măcar "Doamne miluieşte" şi aşa, îţi va da Dumnezeu răspunsurile în mintea ta, când vei vrea sau va trebui să dai răspunsuri altora, ca să le fi de folos şi ajutor spre mântuire.

[AlinB]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

"Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care este în ascuns, îţi va răsplăti ţie." - Matei 6, 6.

Dar nu scrie: "Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te tavalindu-te pe jos de durere, la propriu".

Deci lasa talmacirile "harismatice".

[stefan florin]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

De ce nu prea citeşti din Noul Testament, frate? Sau dacă citeşti, de ce reţii aşa puţin, înseamnă că ori nu îţi place ce citeşti, ori nu citeşti şi alte cărţi pe lângă N.T., să poţi memora mai uşor, cât mai mult din Noul Testament.
Iartă-mă, nu vreau să te judec sau să te osândesc, nici eu nu prea citesc mult din Noul Testament, dar când citesc, atât de mult iubesc ce citesc, că aş vrea să memorez tot... :)

Deci uite răspunsul tău mult dorit:

"Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care este în ascuns, îţi va răsplăti ţie." - Matei 6, 6.

Crezi că de naiv a scris Sfântul Evanghelist Matei acest verset? Nu de aiurea, ci cu rost. Mult rost.
Nu ne punem să tâlcuim versetul, dar dacă vei căuta să vezi cu ochii plini de dragoste, smerenie şi rugăciune, vei găsi, ţi se vor dărui prin har, răspunsuri multe, minunate, mântuitoare, care te vor aduce şi conduce în Biserica lui Hristos, Ortodoxă şi chiar la tâlcuiri foarte apropiate şi foarte asemănătoare de ale Sfinţilor Părinţi, fără să ţi le aminteşti prea bine, sau poate fără să le citeşti deloc, şi nu în rătăciri şi risipiri neo-protestante.

Atât de spus, mai departe, nimic al nostru.

Citeşte şi memorează cât de mult poţi din Noul Testament, şi roagă-te cât de des poţi, măcar "Doamne miluieşte" şi aşa, îţi va da Dumnezeu răspunsurile în mintea ta, când vei vrea sau va trebui să dai răspunsuri altora, ca să le fi de folos şi ajutor spre mântuire.

aici tu ai fost in ratacire si risipire neo-protestanta

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de AlinB

Dar nu scrie: "Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te tavalindu-te pe jos de durere, la propriu".

Deci lasa talmacirile "harismatice".

Cum şi cât, şi când şi unde te rogi, e treaba ta şi problema sau bucuria ta. Hristos spune că se ruga în pustie. Ieşea în pustie şi se ruga şi în munte.
Iar noi suntem învăţaţi să ne încuiem în camera noastră, când ne rugăm. Deci să fie cum? Intim, cât mai intim, ascuns, şi Tatăl vede din ascuns.
Domnul se ruga fierbinte, cu ardoare, dar cu câte lacrimi şi cu câtă durere nu ştim, dar ştim ce zdrobire a avut la rugăciunea din grădina Ghetsimani, ca să ne înveţe cum să ne rugăm.

În prealabil postat de stefan florin

aici tu ai fost in ratacire si risipire neo-protestanta

Asta-i părerea ta, frăţiorul meu drag, dar nu înseamnă că e şi adevărată.

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Ai chef de ghidusii, asa-i?
Sa curvesti e o treaba la ordinea zilei in viata crestina, crede fratia ta.
Ia spune atunci cum te marturisesti preotului cand ai fantezii nu cu maica-sa, nevasta-sa sau fiica-sa ci... cu el!
Cam ce i-ai spune? Sunt cel putin la fel de curios ca si tine...
Inteleg bine.
Pentru ca TOATE marturisirile de care am cunostinta, s-au facut unei terte persoane.

Păcatele sunt de multe feluri, dar indiferent ce natură au, trebuie să ne luptăm cu ele în minte, să nu le lăsăm să coboare în inimă, să le biruim în minte cu rugăciune, să cerem ajutorul rugăciunilor Sfinţilor Domnului, al Împărătesei Creaţiei şi cu "inimă înfrântă şi zdrobită, pe care Dumnezeu nu o va urgisi", vom depăşi.

Iar dacă acele păcate vin des, e semnul unei ispitiri puternice, demonii vor să înfiripe în inima noastră o patimă.

Trebuie să mărturisim, să spovedim păcatul acela care vine des în minte, să nu-l primim niciodată în minte, să nu stăm de vorbă cu acele gânduri, că sunt demonice şi mărturisindu-l preotul ne va binecuvântarea sa, dezlegare prin puterea dată lui prin ungerea Duhului Sfânt şi punerea mâinilor şi va încerca, ca un Părinte ce este, cum spune Pavel: "aveţi mulţi învăţători, dar nu aveţi mulţi Părinţi" va încerca să vadă de unde vine sursa acelui păcat ce dă târcoale, care-i rădăcina lui.

Dacă e desfrânare, vine de la mâncare multă şi bună, de la ispitirile din exterior, fetele ce umblă aproape goale prin oraş, sau internetul cu faima lui fatidică şi infamă sau starea alfa, de legumă, vegetativă, de semi hipnoză, a creierului venită de la televizor, sau viaţă sedentară, sau moşternirea genetică care diferă şi cu care ne luptăm diferit fiecare, sau mai multe.

Şi Părintele, în harul Duhului Sfânt, va şti ce să vă spună. Iar mai departe, cine vrea să asculte şi să împlinească, ca să se mântuiască, va împlini, cine nu, nu... dar nu e de vină părintele.

Vindecarea vine doar de la preot, şi la împreună lucrare cu harul, va aduce curăţire, luminare şi îndumnezeire.
Vindecarea nu e egoistă.
Nu o dă Dumnezeu, invizibil, oricui o cere. Fiindcă omul o cere egoist şi mândru, crede că i se cuvine ceva, chiar tot, cât mai mult, fără să dea nimic în schimb, sau atât cât dă, i se pare lui că a dat mult.
Vindecarea o dă Domnul celor ce vor comuniune ce alţii, cu ceilalţi, mădulare ale lui Hristos. Iar când aceia au devenit mădulare, împreună din nou, nu pot sta egoişti, ci vor să dăruiască din jertfa lor, mucenicia lor, nevoinţa lor, fiindcă suferinţa în Hristos, aduce cea mai dulce trăire şi bucurie pe care o veţi putea trăi vreodată.
Dumnezeu nu vrea egoişti şi mândrii în Împărăţia Cerurilor, care să dea ordine şi verdicte, care să se vadă superiori faţă de alţii, care nu ascultă, nu se supun "jugului cel bun şi poverii uşoare" a lui Hristos şi a Bisericii lui Hristos.
Scriptura spune că Sfinţii vor judeca lumea - I Corinteni.

Deci noi numai să ne rugăm să fim judecaţi de Sfinţi (!) fiindcă ei în dragostea lor ne-ar băga pe toţi în Rai.

Dar dacă pe oameni îi arde dragostea şi slava Domnului şi slava şi slava Sfinţilor de la Domnul (aureola de mărturie) atunci nu vor putea suporta Raiul, fiindcă de aici de pe pământ nu au trăit în acea dragoste şi slavă şi comuniune şi jertfă şi nevoinţă fără cârtire, ci cu dragoste şi blândeţe, smerenie şi dialog, şi atunci deci cum vor putea trăi în acestea veşnic ?
În acel loc fără spaţiu şi timp şi peste orice gândire?

De aceea vor moşteni iadul, nu fiindcă vrea Domnul sau Sfinţii să-i trimită acolo, ci fiindcă ei de bună voie, resping Raiul şi nevoinţa golgotei de aici, din viaţa aceasta a răstignirii Bisericii Sale. Şi-atunci când spun: "ce? ce Ortodoxie? ce prostii sunt alea? să n-aud de aşa ceva... popii care aşa şi aşa, şi ăia care aşa, ipocriţi, etc"...
Astfel, dragii de ei, distrug tot ce e mai bun din inima lor, nu vor să mai primească sămânţa cea bună şi seamănă sămânţa întunericului care imită lumina, dăruită din belşug de vrăjmaşii, conduşi fiind de "îngerii de lumină" ai satanei...

Doamne miluieşte-i şi pe ei şi pe noi...

Frăţiorii risipitori în erezii sunt specialitatea casei pentru un demon.
Ei sunt răzvrătiţi, dar totuşi vor har, sunt neascultători de Biserică, de preoţii, presbiterii, diaconii şi episcopii trimişi, aleşi, unşi de Hristos prin Apostoli, dar totuşi au pretenţia să se mântuiască, n-au răbdare, se plictisesc de Sfânta Liturghie, vor euforie, efervescenţă, sătir de exaltare, vor predici furtunoase şi şocante, trăite la intensiţă pe culmi înalte ale "harului" şi chemării Domnului, apoi încep să cânte strigător şi plini de zâmbete unul altuia... Vor să fie de dimensiuni late şi mari ceremoniile lor religioase... răsunătoare şi pline de zel şi energie.

Dar toate acestea ale lor, nu se ridică mai sus de urechile şi tavanul adunării lor...

Iar noi, creştinii... ne rugăm smerit, tăcut, încet, cu jertfă, ne ascundem, ne retragem în Biserică, ne punem pe genunchi, nu strigăm, ne fâstâcim, să nu deranjăm, să nu indispunem pe cineva nici o privire, să nu rănim, ne retragem undeva unde ne rugăm în linişte, cu şoaptă, sau cu limba şi buzele fără să ne audă nici cel de lângă noi, apoi urcăm rugăciunea în minte şi apoi o coborâm în inimă.
Iar când suntem acasă, în cămara noastră, de durere şi suferinţă şi lacrimi, suferim cumplit pentru omenirea căzută ce nu iubeşte pe Domnul, pe Preacurata fecioară Maică, pe Sfinţi, nu le cer rugăciunile îndumnezeirii lor, nu ne iubesc nici pe noi creştinii, mădularele Bisericii Sale... ce durere avem pentru ei...

Ne bucurăm ca copii mici, când ascultăm cântarea psaltică şi dăm răspunsurile liturgice "Doamne miluieste" în comuniune, încet, când suntem lângă strană, sau ne rugăm alături de ei, cu capul la pământ, ne recunoaştem micimea, răutatea, iadul din noi, dar nădăjduim, dorim îndreptarea, şi suntem uniţi în acelaşi cuget, ne bucurăm în pacea dată de Domnul, ne întristăm în adâncul inimii noastre pentru cei care nu sunt cu noi, îi dorim, îi cerem, îi chemăm în rugăciune şi ne smerim în dragostea noastră, rămânem ai lui Hristos, ne silim să ne pocăim la fiecare răsărit de soare, nu ne considerăm salvaţi şi mântuiţi deja, fiindcă păcătuim mereu, ci ne luptăm cu noi înşine, cu păcatele lumii, cu demonii... iubind curat şi ajutând unde se poate, după inimile noastre largi în Domnul, încăpătoare mereu, unde intră toată omenirea, ne bucurăm de podoabele Bisericii, ale preoţilor, episcopilor, nu-i judecăm, fiindcă în Vechiul Testament a fost la fel, de-acolo a venit Domnul, Apostolii au făcut la fel, au avut felon şi obiecte liturgice, ce poate fi maio frumos? Pentru ceea ce Biserica Sa cea îndumnezeită va fi acum şi în veşnicie, e al nostru, suntem noi, în Domnul şi Domnul în noi, cât mai mulţi...

Şi-atunci când frăţiorii risipitori nu sunt aşa şi vor să fie aşa, din cauza neiubirii lor, pleacă din Ortodoxie sau o resping, fără să o înţeleagă, fără să o trăiască, fiindăc nu potr să se răstignească, nu vor nevoinţă, nu vor călugărie, monahism, pustnicie, nu vor post, decât din acela habotnic, mereu post negru, şi judecă aspru tot ce prind, atunci în acea stare... vin demonii, care abea aşteaptă să se joace cu ei.

Ei, care pot imita şi îngerii de lumină ai Domnului, dar mai ales harul, fiindcă din har au căzut, le va da din belşug păgânilor, ereticilor, din "harul" demonic... Şi-atunci ei cred că stau bine în rătăcirea adunării lor, cred că se roagă drept-credincios, cred că moralitatea faptelor lor aduce răsplătire şi mântuire, dar şi ei ca şi toţi oamenii, sunt ţinuţi de rugăciunile Bisericii şi ale Sfinţilor şi ale pustnicilor şi călugărilor care... plâng zdrobiţi la pământ (nu spun că eu am plâns astfel), care toată viaţa se roagă să mai dea Domnul timp de pocăinţă omenirii...

Aş spune mai multe... Dar principalul lucru e ăsta: rugăciunea înainte şi după spovedanie, cât mai deasă, orice rugăciune, a inimii, sau scurte şi dese, sau citite, fiind scrise de dragostea şi jertfa Sfinţilor şi dăruite nouă, oricum ar fi, dar rugăciunea este pilonul central, cel mai mare şi mai principal, cel mai frumos şi luminos al vindecării noastre.