Schimbarea brusca de paradigma

[flying]

În prealabil postat de Jonnyw2013

Ex FlorinOltean75 poti sa vorbesti cu el pe unul din topicuri mult si bine , fara sa il convingi.Cred ca nici 2000 de ani nu ar ajunge sa il lamuresti.Dar il "inconjori" dintr-o data cu ceva, in acelasi timp simplu,, si in acelasi timp foarte greu(pentru el care s-a departat merrgand catre budism, de acea cel rau il ispiteste sa nu faca asa), ii spui: "Pune-te sub ascultarea unui Om al lui Dumnezeu,pune-te sub ascultarea unui preot." Si atunci sansa lui ar fi ca Dumnezeu sa ii schimbe inima si sa asculte de indemnul asta.
Este o chemare "pe pamant", o chemare la realitate.Sa ajute Dumnezeu ca el sa accepte aceasta provocare.O vreme apoi sa taca pe Forumuri, ca sa gandesca la toate ce ii va spune omul lui Dumnezeu,si apoi tot asa, cred, ca va fii,...daca va fi... o intoarcere brusca.

Problema e ca dupa ce intri (constient) in zona de influenta a puterilor intunecate e imposibil sa te mai poti extrage singur cu atat mai mult cu cat cineva care ar mai putea sa-l ajute nu foloseste mijloacele "moderne" de comunicare ca internetul .E ratacit ,dar se crede induhovnicit si invatator.E infricosator .Dumnezeu sa ne ajute!

[Jonnyw2013]

Flying oare este un grup de rugaciune aici?Eram in urma cu ani, cu niste crestini din zona, si ne rugam o perioada de timp, aveam o ora din zi atunci, in care ziceam o catisma de mai multe ori, in ora aia de mai multe ori.
Eram cu multi ani in urma si eram ratacit... si un om m-a ajutat...

[Jonnyw2013]

Intrebarea corecta mai sus trebuia scrisa asa.
Flying, aici pe Forum este un grup de rugaciune?

[Jonnyw2013]

Am gasit intr-o carte ortodoxa niste cuvinte frumoase(acest crez,aceasta poezie), care apoi
le-am regasit intr-o forma mai complecta ,intr-o povestire in cartea:"Supa de pui pentru
suflet: Povesti adevarate de viata care deschid inima si trezesc spiritul"/CANFIELD, Jack;
HANSEN, pp. 224-225.

"Crez
Noi paraplegicii ,suntem mai rezistenti decat se crede.In caz constrar, nu am putea
exista.Da,suntem foarte rezistenti.Intr-un fel ,paralizia noastra fizica este adeseori
compensata de un spirit si de o intelepciune pe care oamenii obisnuiti le-au pierdut.
Refuzul celor mai multi dintre noi de a nu-si accepta infranti handicapul isi are radacinile
intr-o credinta aproape divina .
In anticamera Institutului de Medicina si Reabilitare Fizica din New-York,exista o placa de bronz prinsa pe perete. In lunile in care am vizitat Institutul ptr tratament-de doua trei ori pe saptamana- am trecut de nenumarate ori pe scaunul meu cu rotile prin
anticamera,intr-un sens sau in celalalt,dar nu mi-am facut niciodata timp ca sa ma opresc si sa citesc cuvintele inscriptionate pe placa si rostite candva,dupa cate se pare de un soldat confederat necunoscut. In sfarsit, intr-o dupa amiaza am facut acest lucru.Am citit cuvintele inscrise pe placa,apoi le-am recitit.Cand am terminat a doua lectura,erram pe punctul de a izbucni in lacrimi,dar nu de deznadejde,ci de exaltare.Cuvintele m-au inspirat atat de tare incat am inceput sa strang din rasputeri rotile scaunului meu,incercand sa imi controlez starea de entuziasm.Ingaduie-mi sa iti impartasesc aceste cuvinte.

CREZ PENTRU TOTI CEI CARE AU SUFERIT VREODATA

I-am cerut lui Dumnezeu puterea de a realiza ceea ce îmi propun. Dar El m-a facut slab, ca sa învat plin de smerenie sa ascult…

I-am cerut sanatate, pentru a face lucruri marete. Dar El m-a facut infirm, ca sa învat sa fac mai bine ceea ce fac…

I-am cerut bogatie, ca sa fiu fericit. Dar El mi-a dat saracie, ca sa devin întelept…

I-am cerut forta, ca sa fiu laudat de ceilalti oameni. Dar El mi-a dat slabiciune, ca sa devin constient câta nevoie am de Dumnezeu…

I-am cerut posesiuni, ca sa ma bucur de viata. Dar El mi-a dat viata, ca sa ma bucur de
posesiuni…

Nu am obtinut nimic din ceea ce i-am cerut – dar El mi-a îndeplinit toate sperantele.

Nu a tinut cont de dorintele mele, dar mi-a raspuns la toate rugaciunile.

Sunt cel mai binecuvântat dintre oameni!"

La fel si noi de multe ori suntem tentati sa privim srpe diverse alte lucruri sau emisiuni si

sa nu privim anumite "placute" importante pentru noi,cum ar fi Biblia,Pateric,,Proloage alte scrieri ziditoare de suflet.
Sau ne impartim inima si slujim la doi domni."Stai! astazi are emisiune "Bahmuteana" nu sunt disponibil(disponibila) la nimic altceva,sau are emisiune Capatos, vine nu stiu cine etc "
Unde este atentia noastra acolo este si inima noastra!
Doamne ajuta!

În prealabil postat de Jonnyw2013

Eram cu multi ani in urma si eram ratacit... si un om m-a ajutat...

Bun.
Si cum te numeai tu, atunci, pe forum?
Si ce s-a intamplat intre timp?

[Jonnyw2013]

Frate Aphil, era cu mai mult de douazeci de ani in urma.Pe vremea aia nu erau Forumuri.Povestea e complicata si lumea desi pare mare, este mica..., unele chestii , inca nu as vrea sa le fac publice. Poate cu timpul daca sunt intr-o toana buna.
Doamne ajuta!

Bine, iti respect alegerea.
Cu simpatie...:),
Doamne ajuta!

[Jonnyw2013]

Am inceput sa citesc din nou Pelerinul Rus ,nu am apucat sa citesc prea mult si pelerinul nostru ne arata o schimbare launtrica mare sub puterea rugaciunii lui Iisus.Povatuitorul lui ii spune cum sa repete, de cate ori, si la urma ii spune sa se roage cat de mult poate, fara a mai numara rugaciunile.
Schimbarea apare:Bordeiul i se pare a fi un palat,frigul nu mai are putere asupra lui,foamea dispare,toti oamenii i se par dragi ca si cand ar fi rude,daca este jignit spune rugaciunea si jignirea trece sau este uitata.Dar mai bine va spun insasi cuvintele
Pelerinului.In cartea mea este la pag 15

Apoi m-am dus iar la bătrân ca să-i descopăr gândurile mele şi i-am povestit totul cu de-amănuntul.
După ce m-a ascultat, mi-a vorbit astfel:
- Dă slavă Domnului că ţi-a dăruit dorinţa şi uşurinţa rugăciunii. Aceasta e lucrarea firească ce vine din deasa repetare şi din nevoinţă, asemenea unei maşini care, după ce-i întorci roata principală, mergemultă vreme singură. Vezi cu ce puteri superioare l-a înzestrat Dumnezeu pe om chiar în natura luisimţitoare, ce simţiri pot apărea chiar şi într-un suflet păcătos, necuprins încă de Har? Şi cât este de măreţ,cât este de încântător şi desfătător când Domnul binevoieşte să-i descopere cuiva darul rugăciunii duhovniceşti şi să-i cureţe sufletul de patimi! Această stare este de nedescris şi descoperirea acestei taine a rugăciunii este o mai-înainte gustare a desfătării cereşti aici, pe pământ. De această stare se învredniceşte cel care-L caută pe Domnul în simplitatea unei inimi pline de dragoste. Acum te dezleg: săvârşeşte rugăciunea cât voieşti, cât se poate de mult, consacră rugăciunii tot timpul cât eşti treaz şi sileşte-te să chemi Numele Domnului Iisus Hristos fără să mai numeri rugăciunile, lăsându-te smerit în voia lui Dumnezeu şi aşteptând ajutorul Lui. Cred că El nu te va lăsa şi îţi va îndrepta calea.
Primind aceste îndrumări, am petrecut toată vara rostind rugăciunea lui Iisus neîncetat, cu gura; am fost foarte liniştit. În somn, adesea, visam că rostesc rugăciunea. Iar ziua, dacă mi se întâmpla să mă întâlnesc cu cineva, îmi era atât de drag, ca şi când mi-ar fi fost rudă. Gândurile mi s-au liniştit cu totul, de la sine, şi nu mă mai gândeam la nimic altceva în afară de rugăciune, spre care mintea începea să se plece ascultând-o; inima începea din când în când, tot de la sine, să simtă un fel de plăcere şi o anumită căldură.
Când se întâmpla să merg la biserică, slujbele lungi din mănăstiri mi se păreau scurte, ne-maifiind, ca înainte, obositoare, peste puterile mele. Singuraticul meu bordei mi se înfăţişa ca un preafrumos palat şi nu ştiam cum să-i mulţumesc lui Dumnezeu că a trimis unui ticălos păcătos ca mine un atât de vrednic „stareţ” povăţuitor.
Însă nu m-am folosit multă vreme de îndrumările iubitului meu duhovnic, plin de înţelepciune, căci spre sfârşitul verii a murit. Înainte de a muri, cu lacrimi în ochi, luându-mi rămas bun şi mulţumindu-i pentru învăţătura părintească ce mi-a dat-o mie, ticălosului, i-am cerut să-mi lase de blagoslovenie metaniilecu care se ruga el întotdeauna.
Astfel, am rămas singur. În sfârşit, a trecut şi vara şi s-a cules grădina. Eu nu mai aveam unde locui.
Ţăranul mi-a dat ca plată două ruble, mi-a pus în traistă posmagi pentru dram şi din nou am început săpribegesc prin diferite locuri. De data aceasta nu mai mergeam ca mai înainte, cu greutate, căci chemarea
Numelui lui Iisus Hristos mă veselea pe cale şi mi se părea că toţi oamenii au devenit mai buni cu mine,parcă toţi începuseră să mă iubească.
Am început să mă gândesc ce aş putea face cu banii primiţi pentru paza grădinii; oare îmi trebuiau?
Da, îmi trebuiau! Stareţul meu nu mai era, nu mai aveam povă-tuitor, aşa că îmi trebuia Filocalia, să învăţ din ea rugăciunea lăuntrică. Mi-am făcut cruce şi am pornit la drum, cu rugăciunea.
Am ajuns într-un oraş de gubernie şi am început să întreb de carte prin prăvălii. Am găsit-o într-un loc, dar costa trei ruble, iar eu nu aveam decât două. M-am tocmit, dar negustorul n-a vrut să lase din preţ. În
sfârşit, îmi spuse:
- Du-te la biserica de colo şi întreabă de epitropul bisericii. La el se găseşte o asemenea carte, dar veche, poate că ţi-o lasă cu două ruble.
M-am dus şi într-adevăr am cumpărat Filocalia cu două ruble. Era tocită şi veche. M-am bucuratnespus. Am reparat-o cât m-am priceput, am cusut-o cu pânză şi am pus-o în traistă lângă Biblie.
De atunci călătoresc săvârşind neîncetat rugăciunea lui Iisus, lucrul cel mai de preţ şi mai mângâietor din tot ceea ce am pe lume. Uneori merg până la şaptezeci de verste pe zi, dar nu simt că merg, ci simt numai rugăciunea. Când mă pătrunde frigul puternic, spun mai cu stăruinţă rugăciunea şi degrabă mă încălzesc. Dacă mă biruie foamea, chem mai des Numele lui Iisus Hristos şi nu mai am nevoie să mănânc.
Când mă îmbolnăvesc sau mă dor picioarele sau spatele, iau aminte la rugăciune şi nu mai simt durerea.
Dacă mă supără cineva, e destul să-mi aduc aminte de mângâierea rugăciunii lui Iisus, pentru ca jignirea şisupărarea să treacă şi toate să fie uitate. Am devenit parcă un alt om, nu mă îngrijesc de nimic, nu mă preocupă nimic, n-aş privi la nimic din cele lumeşti şi aş vrea să fiu mereu singur.

Am o singură dorinţă, căpătată prin deprindere, să spun mereu rugăciunea şi, când încep să mă ocup cuaceasta, devin foarte vesel. Dumnezeu ştie ce se petrece cu mine. Desigur, acestea sunt numai impresii sau,precum spunea duhovnicul meu, efectul naturii şi al deprinderii; dar nu îndrăznesc încă să mă ocup derugăciunea duhovnicească, cea din lăuntrul inimii, din pricina nevredniciei şi neştiinţei mele.
Aştept ceasul voii lui Dumnezeu, nădăjduind în rugăciunile răposatului meu duhovnic. N-am ajunsîncă la rugăciunea duhovnicească, cea de sine lucrătoare în inimă; dar, slavă Domnului, acum înţeleglimpede ce înseamnă cuvintele Apostolului, pe care le auzisem odinioară: „Rugaţi-vă neîncetat!”

[Jonnyw2013]

"Aşadar, precum îţi spuneam, a venit la mine un cerşetor, cu un buletin de soldat în retragere, bătrân, slab şi aşa de sărac, încât era aproape gol şi desculţ. Vorbea puţin şi foarte simplu, ca un ţăran din stepă. Noi l-am primit şi l-am dus la casa săracilor. Peste câteva zile s-a îmbolnăvit foarte tare şi de aceea l-am transportat în acest pavilion. L-am liniştit şi am început să-l îngrijim şi să-l tratăm noi singuri, eu şi soţia mea.
În sfârşit, se apropia în mod vădit de moarte. Noi i-am făcut pregătirile, am chemat şi preotul nostru să- l spovedească, să-l împărtăşească şi să-i facă Sfântul Maslu. În ajunul morţii sale s-a ridicat, nii-a cerut o foaie de hârtie şi o pană, m-a rugat să închid uşa, să nu las pe nimeni să intre până ce nu-şi va scrie testamentul pentru fiul său, rugându-ne să trimitem acest testament, după moartea lui, la Petersburg, la adresa pe care ne-a indicat-o. Am rămas uimit când i-am văzut scrisul, care nu era numai foarte frumos, dar arăta că era un om cult, iar compunerea era admirabilă, dreaptă şi foarte delicată. Mâine am să-ţi citesc testamentul lui, am păstrat o copie.
Acestea toate m-au mirat şi mi-au trezit curiozitatea să-l întreb despre originea şi viaţa lui. El m-a obligat prin jurământ să nu destăinuiesc nimănui nimic, înainte de moartea sa, şi mi-a povestit, spre slava lui Dumnezeu, viaţa sa:

- Eu am fost prinţ. Am avut o avere foarte mare şi am dus cea mai elegantă, cea mai luxoasă şi mai risipitoare viaţă. Soţia mi-a murit şi eu trăiam fericit cu fiul meu, care avea serviciul de căpitan în garda regală. Odată, pregătin-du-mă să plec la un bal, la o persoană foarte de seamă, am fost foarte supărat pe valetul meu. În plină furie, neputându-mă stăpâni, l-am lovit fără milă în cap şi am dat ordin să fie trimis la el în sat. Acestea s-au întâmplat seara; a doua zi, valetul a murit de congestie cerebrală.
Acestea toate s-au muşamalizat, iar eu, după ce pe moment mi-a părut rău de imprudenţa mea, am uitat repede, cu totul, această întâmplare. După şase săptămâni, valetul care murise a început să mi se arate, mai întâi în vis, în fiecare noapte, tulburându-mă şi mustrându-mă mereu, cu aceste cuvinte, pentru fapta mea: "€žOm fără conştiinţă, tu eşti ucigaşul meu!"€ Mai târziu am început să-l văd aievea, în stare de veghe. Cu cât trecea timpul, cu atât mai des mi se arăta, sfârşind prin a mă supăra aproape necontenit.
În cele din urmă, împreună cu acesta vedeam şi pe alţi bărbaţi răposaţi pe care îi jignisem prin asprimea mea şi pe femeile pe care le dusesem în ispită. Toţi aceştia mă mustrau neîncetat şi nu-mi dădeau pace, astfel că nu mai puteam nici să dorm, nici să mănânc, nici să mă ocup cu ceva.
Puterile mi se sleiseră cu desăvârşire şi mi se lipise pielea de oase, de slăbiciune. Toată silinţa medicilor celor mai iscusiţi nu mi-a putut ajuta cu nimic. Am plecat în ţări străine ca să mă tratez şi, după un tratament de jumătate de an, nu m-am simţit cu nimic mai bine, iar vedeniile care mă chinuiau se înmulţeau mereu, fără milă. Am fost adus de acolo abia viu. Am încercat astfel grozăviile infernale ale chinurilor sufleteşti, mai înainte de despărţirea sufletului de trup. Atunci m-am încredinţat că există iadul şi am aflat ce înseamnă acesta.
Fiind într-o astfel de stare chinuitoare, mi-am recunoscut fărădelegile, m-am spovedit, am slobozit pe toţi oamenii care-mi slujeau şi m-am jurat ca să mă chinuiesc toată viaţa cu tot felul de osteneli şi să mă ascund în chip de cerşetor, pentru ca, pentru fărădelegile mele, să fiu cel mai de pe urmă slujitor al oamenilor din clasa cea mai de jos. De-abia mă hotărâsem cu tărie să încep această viaţă, că vedeniile care mă supărau s-au sfârşit îndată. Simţeam o bucurie şi o desfătare atât de mari, care-mi veneau din împăcarea cu Dumnezeu, încât nu le pot descrie pe deplin.
Iată, aşa am aflat, tot din experienţă, ce este raiul şi în ce fel se deschide împărăţia lui Dumnezeu înăuntrul inimilor noastre. Sunt cincisprezece ani de când rătăcesc prin această Siberie. Uneori mă angajam la munci grele, la ţărani, alteori îmi procuram hrana cerşind în numele lui Iisus.
Ah! ce fericire, ce mulţumire şi ce conştiinţă liniştită am avut eu în toate aceste privaţiuni ale mele. Asemenea bucurii le poate simţi pe deplin numai cel care este mutat, prin mila Mântuitorului, dintr-un iad chinuitor în raiul lui Dumnezeu."
Pelerinul Rus -pag 63