![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
L-am amintit pe Hovind în privința desființării evoluției și susținerea tinereții pământului de 7500 de ani.
Argumentele lui sunt științifice și imbatabile. Și știința știe asta. Și în privința dinozaurilor, nu sunt de acord cu el. Iar înaintea lui Hovind, cine-au spus primii că pământul are 7500 de ani, sunt teologii din Imperiul Bizantin, Sfinții Părinți, insuflați de Duhul Sfânt, fără să o poată dovedi științific pe atunci (nici nu era nevoie), până la Hovind, care pe lângă confesiunea lui, e biolog, antropolog, cercetător, om de știință. Atât. N-am treabă cu ereziile lui, fiindcă credința în Dumnezeu, n-are noime cu știința, care e o superstiție filozofală (ca-n "alchimie"). Și dacă n-ar fi fost eretic, și-ar fi dat seama că dinozaurii sunt inventați, la fel ca craniul "neandertalului" britanicilor din 1820. Nu i-am invocat autoritatea științifică în "probleme" (credințe) de sferă religioasă, aici în topic n-avem treabă cu "religia", ci cu știința, adică evoluția ca (incon)"știi(e)nță". Liniștește-te frățior, că "hmmm"-urile alea arată multă tulburare în sufletul tău.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia Last edited by Igor_Paslusnik; 26.05.2016 at 22:55:05. |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Citat:
P.S. Kent Hovind e la fel de biolog și antropolog pe cât este Victor Viorel Ponta doctor în drept. Citat:
Și totuși, la două minute distanță, erezia lui Hovind îl împiedică să ajungă la concluzia științific corectă că dinozaurii n-au existat. Emiliane, știi ce înseamnă "coerență" ?
__________________
"If you take the Christian Bible and put it out in the wind and the rain, soon the paper on which the words are printed will disintegrate and the words will be gone. Our bible IS the wind and the rain." Herbalist Carol McGrath as told to her by a Native-American woman. "Laudato si, mi Signore, per frate Uento et per aere et nubilo et sereno et onne tempo, per lo quale, a le Tue creature dài sustentamento" - Sfântul Francisc de Assisi Last edited by GMihai; 26.05.2016 at 22:57:28. |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Citat:
Citat:
Citat:
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia Last edited by Igor_Paslusnik; 26.05.2016 at 23:10:20. |
|
#4
|
||||
|
||||
|
Citat:
Dar, în fine, ne-am obișnuit cu faptul că atunci când ți se dau pe față aberațiile, următoarea ta mutare este să negi cu seninătate că le-ai fi debitat. Știi cum era poezia aia: "El se jură că nu fură, dar l-am prins cu rața-n gură, și cu ou-n buzunar, hai la sfatul popular" :)
__________________
"If you take the Christian Bible and put it out in the wind and the rain, soon the paper on which the words are printed will disintegrate and the words will be gone. Our bible IS the wind and the rain." Herbalist Carol McGrath as told to her by a Native-American woman. "Laudato si, mi Signore, per frate Uento et per aere et nubilo et sereno et onne tempo, per lo quale, a le Tue creature dài sustentamento" - Sfântul Francisc de Assisi |
|
#5
|
||||
|
||||
|
:) E frumoasă copilăria ta. Deși cu alură pedagogică, e dulce și molipsitoare. Și odihnește. Mulțumesc...
Iartă-mă dacă te-am necăjit, dar să știi că n-am aberat cu nimic.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia |
|
#6
|
||||
|
||||
|
Citat:
P.S. Atunci când prima universitate din lume va recunoaște public că "teoria evoluționistă s-a desființat", te rog să revii. P.P.S. Mă refer la universitățile adevărate, nu la parodiile pseudo-universitare de genul celor absolvite de Kent Hovind, gen Patriot University care se poate vedea aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Kent_Hovind
__________________
"If you take the Christian Bible and put it out in the wind and the rain, soon the paper on which the words are printed will disintegrate and the words will be gone. Our bible IS the wind and the rain." Herbalist Carol McGrath as told to her by a Native-American woman. "Laudato si, mi Signore, per frate Uento et per aere et nubilo et sereno et onne tempo, per lo quale, a le Tue creature dài sustentamento" - Sfântul Francisc de Assisi |
|
#7
|
|||
|
|||
|
Citat:
Acum serios, tu chiar crezi ca niste subimago frustratei ca parnaiasul Hovind trebuie bagati in seama, fie si la modul polemic? Irelevant. Eu cred in creatia continua, cea descoperita de niste entitati celeste lui Facius Cardan, deci o varianta a ce ar numi unii colegi de forum "evolutionism teist". |
|
#8
|
||||
|
||||
|
Doamne Iisuse, ai milă...
Doamne miluiește. Dumnezeu să vă ierte. Sunteți aproape de împietrire a inimii... Vai mie și păcatelor mele... Citat:
Și pentru că le-a făcut desăvârșite toate, "și a văzut Dumnezeu că toate erau bune foarte", spune Duhul Sfânt la Facere. Nu mai e nevoie să evolueze nimic, firesc, logic, normal. Sau ca și cum ce ar fi creat Dumnezeu ar fi fost greșit, pocit, stricat, nu? Trebuie să evolueze. A dat drumul la evoluție și s-a dus în vacanță, nu? Sau Dumnezeu e un leneș, care nu le poate face toate în 6 zile, nu? Și are nevoie de miliaaaaaaaarde de ani, nu ? Sau poate e incompetent, nu? Sau dă lucră încet, dă randament slab, nu? Sau ca și sum nu-i nevoie de Dumnezeu, fiindcă știința, găsește ea... o "cale" să se descurce singură, nu? Doamne iartă-mă... Vai lor, sărăcuții, vai evoluției și tuturor celor lipsiți de Dumnezeu, de Hristos, de Iubire, de creștinism... Nu vă vedeți absurditatea? Și întunericul? Nu-l vedeți cum vă caută sufletele? SUNTEȚI ABSURZI ÎN GÂNDIREA VOASTRĂ STRICATĂ. Vă este rușine? SĂ VĂ FIE RUȘINE. Nu, nu există evoluționism teist, e o minciună care vrea să-i slăbească pe creștini. Iar dovezile științifice ale profesorului Hovind, cercetate de echipa, prietenii și cunoștiințele lui Hovind, din marile Universități și laboratoare mondiale, din 11 țări, formate din aproximativ 50 de cercetători, care au contribuit la cercetările întreprinse de Hovind, dovezi care poate nici un forumist de aici nu le-a văzut cap coadă pe cele 12 dvd-uri, și seminarii științifice de peste 30 de ore de filmări video, sunt inconstestabile. Fiecare e liber să aleagă și să creadă ce vrea, ce poate, fiecare după cât iubește pe Domnul și crede în Cuvântul Lui. Închei, scripturistic: "unii, se vor depărta de la credință, luând aminte la duhurile cele înșelătoare și la învățăturile demonilor, prin fățărnicia unor mincinoși, care sunt înfierați în cugetul lor." (Evrei 13, 1-2) fiindcă apoi "mulți se vor lua după învățăturile lor rătăcite și din pricina lor, calea adevărului va fi hulită" (2 Petru 2, 2) așadar, pe toți vă rog "Nu vă lăsați furați de învățăturile străine cele de multe feluri" (Evrei 13, 9) fiindcă nemincinos e Cuvântul ce zice: "darul limbilor va înceta; știința se va sfârși" (1 Corinteni 13, 8) și care spune: "Pierde-voi înțelepciunea înțelepților și știința celor învățați voi nimici-o" (I Corinteni 1, 19) ce e dată de antihriștii cei mulți, "precum ați auzit că vine antihrist, iar acum mulți antihriști s-au arătat" (1 Ioan 2, 18) iar noi, ceilalți "Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi." (Ioan 15, 19-20) deci noi, voi toți ai Domnului, nu vă temeți "căutați mai întâi împărăția Lui. Și toate acestea se vor adăuga vouă. Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăția." (Luca 12, 31-32) deci "să umblăm ca fii ai luminii". (Efeseni 5, 8) Iertați-mă. Hristos a înviat !
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia Last edited by Igor_Paslusnik; 27.05.2016 at 01:40:52. |
|
#9
|
||||
|
||||
|
Citat:
Și dacă e atotputernic, cum se face că a obosit după numai 6 zile de muncă ? Citat:
P.S. Tu chiar ți-ai pierdut vremea vizionând 30 de ore și 12 DVD-uri cu elucubrațiile lui Hovind ?!
__________________
"If you take the Christian Bible and put it out in the wind and the rain, soon the paper on which the words are printed will disintegrate and the words will be gone. Our bible IS the wind and the rain." Herbalist Carol McGrath as told to her by a Native-American woman. "Laudato si, mi Signore, per frate Uento et per aere et nubilo et sereno et onne tempo, per lo quale, a le Tue creature dài sustentamento" - Sfântul Francisc de Assisi |
|
#10
|
|||
|
|||
|
Citat:
Daca nu ma insel, cu celalalt nick tunai si fulgerai impotriva evolutionismului, coloana dispare cand cineva sustine altceva? |
|
|