Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

"Speranţa" este un cuvânt Ateu!
"Credinţa" este un cuvânt divin!
Să nu mai folosim în ortodoxie termenul de "speranţă"!
Credinţa este atotîmplinitoare, pe când speranţa este ceva hazardist! Poţi să aştepţi să se împlinească sau să nu se împlinească!
Pentru cei puternici, care nu neagă dărnicia lui Dumnezeu nici în momentele dificile, drumul în viaţă nu se îngustează. Pentru aceştia, Dumnezeu este o "stâncă", iar credinţa nu se clinteşte din sufletele lor. Aşa cum spun psalmii, şi atunci când suntem întristaţi, trebuie să ne aducem aminte de Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu îi spune lui Iacov să nu se teamă, îi aminteşte că îi va oferi mereu sprijin şi că nu îl va părăsi, indiferent de situaţie. Să avem deci, într-un colţ al minţii, săpate aceste cuvinte:"Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare. Iată, înfruntaţi, şi acoperiţi de ruşine, vor fi toţi cei ce sunt mâniati pe tine; vor fi nimiciţi şi vor pieri, cei ce ţi se împotrivesc. Îi vei căuta, şi nu-i vei mai găsi, pe cei ce se certau cu tine; vor fi nimiciţi, vor fi pierduţi cei ce se războiau cu tine. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: "Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!" (Isaia 41:10-13)
https://youtu.be/uDR0zA75kz4

Da...
Alternativa la "sper ca/sa..." ar fi
"nadajduiesc (in Domnul) ca/sa".
Dar ce ne facem cu expresia atat de raspandita pe la noi: "speranta moare ultima"?!...:)

[DragosP]

Cine trăieşte cu speranţa, moare cu deznădejdea.

[cristiboss56]

Eu cred că fiecare dintre noi a văzut măcar o dată în viaţă o familie în care soţii se înţeleg unul pe celălalt din priviri, din „jumătate de vorbă”. Aceştia au trăit împreună mulţi ani, se cunosc bine unul pe celălalt, au ajuns la unirea de cuget. Uneori, exprimându-şi părerea cu privire la o anumită temă, folosesc aceleaşi cuvinte (adeseori, soţii care au trăit mult timp în dragoste şi înţelegere încep să semene şi fizic).

Ei n-au de ce să se certe, n-au nimic de împărţit, nu simt nevoia să-si dovedească unul altuia ceva, fiindcă știu şi aşa ce crede jumătatea lor cu privire la o problemă sau alta - şi asta nu din cauză că s-au „topit” cu totul unul în celălalt şi au încetat să mai existe ca personalităţi distincte, ci deoarece, pur şi simplu, au ajuns în căsnicie la armonia dorită şi ştiu că în problemele principale au aceeaşi perspectivă, pe când în cele secundare, sub călăuzirea dragostei, se pot face concesii.

(Pr. Pavel Gumerov )

[cristiboss56]

Sfanta Scriptură spune: „Femeile înţelepte zidesc casa, iar cele nebune o dărâmă ca mâna lor” (Pilde 14, 1), iar poporul nostru spune din experienţă: „Femeia ţine casa”. De ce? Ce are special femeia, şi bărbatul nu? Dumnezeu a dăruit-o cu astfel de „arme” (iubire şi gingăşie), pe care, atunci când le foloseşte, îl robeşte, îl înmoaie pe bărbatul ei, oricât de barbar ar fi.

Un psiholog spune că mişcările femeii, modul de a vorbi, comportamentul, iubirea, dragostea, gingăşia ei ‒ toate au o subţirime, ceva distinctiv care îl răpune pe bărbat. Aceste însuşiri îl fac pe bărbat să nu se dezlipească de lângă soția lui. Şi deja casa este zidită pe o temelie adâncă și nezdruncinată.

(Arhimandrit Vasilios Bacoianis )

[cristiboss56]

Ne nastem lin în planul lui Dumnezeu, ne naştem în primele gânduri de dragoste ale tinerilor părinţi, în inimile lor pasionale şi în rugăciune nerăbdătoare.

Ne naştem într-un dans sau cântec, într-o dedicaţie sau urare.

Ne naştem în jocul părinţilor noştri, în vremea copilăriei lor.

Copilul dorit se naşte într-o lacrimă de Cer, coboară în inima părinţilor într-o lacrimă de vis, creşte în pântecele mamei ca pâinea spre coacere, frământată în lacrimi de răbdare, speranţă şi împlinire a celor neîmplinite.

Răsare în pasiune, îmboboceşte la termenul rânduit în geamăt de durere, într-o înrourare şi contopire de lacrimi.

Deschide lumea în lacrimi şi în veselia părinţilor.

Creşte în râset şi în plânset, apoi dorinţe şi dureri în lacrimi, bucuria părinţilor în lacrimi.

Gustă şi muşcă din viaţă la primele dureri de dinţişori.

Reuşeşte în lacrimi, pierde în lacrimi.

Pleacă în viaţă în lacrima de dor a părinţilor.

Apoi dorul de mamă, de casă, de gustul sărbătorilor, de vişinul de la poartă, de patimi neîmplinite şi de iubiri curate.

Copilul dorit vine ca o împlinire a vieţii spre voia lui Dumnezeu şi spre împlinirea poruncilor Lui.

Fără copii, viaţa este ca un „pământ netocmit şi gol”.

Aşa intervenim cel mai simplu în planul Creaţiei şi dăinuim opera lui Dumnezeu.

Aşa ne va privi Dumnezeu şi va vedea că toate „sunt bune foarte”!

C.Stoica

[cristiboss56]

Astazi vedem pe cei mai mulţi că au alte motive de prietenie. Unul iubeşte pentru că este iubit, celălalt pentru că a fost cinstit, altul pentru că cineva l-a ajutat la vreo problemă lumească de-a lui, un altul pentru vreun oarecare motiv asemănă*tor, însă pentru a găsi pe cineva să iubească pe aproapele lui cu adevărat în numele lui Hristos, şi aşa cum trebuie, este greu. Pentru că cei mai mulţi încheagă între ei prietenii pentru motive lumeşti (din Omilia a 6-a la Evanghelia după Matei).

Dacă cercetăm lucrurile, vom găsi că de cele mai multe ori oamenii se leagă între ei având ca motiv prietenia, şi nu iubirea. Şi dacă cineva mi-ar fi dat această posibilitate să fac această cercetare la o mare masă de oameni, ar fi fost cu putinţă să dovedesc că cei mai mulţi sunt uniţi între ei, având ca motiv problemele lumeşti. Iar acest lucru este dovedit de motivele care produc duşmănia. Şi pentru că aceştia sunt uniţi între ei datorită acestor motive fără importanţă, de aceea legătura dintre ei nu este una caldă, şi nici continuă, ci imediat ce apare vreo jignire, stricăciune în bani, invidie, dragoste zadarnică, şi orice altceva asemănător, întrerupe iubirea. Fiindcă nu-şi găseşte rădăcină spirituală. Cât timp ar fi existat această rădăcină spirituală, nici unul din lucrurile lumeşti nu ar fi fost cu putinţă să distrugă pe cele duhovniceşti. Pentru că iubirea care-L are ca motiv pe Hristos este una stabilă, neîntreruptă şi nestricăcioasă, şi nimic nu va putea să o distrugă. Nici bârfele, nici primejdiile, nici moartea, nici altceva asemănător. Mai mult, cel care iubeşte aşa, şi păţeşte răutăţi nemăsurate, nu va distruge această legătură a lui, fiindcă se sprijină pe această împărătească temă a iubirii. Pentru că cel care iubeşte fiindcă este iubit, chiar şi în cazul când i se întâmplă ceva neplăcut, distruge iubirea, în timp ce acela care este legat datorită acelei iubiri a lui Hristos, niciodată nu va întrerupe legătura lui. Pentru aceasta şi Pavel zicea: „Iubirea niciodată nu se sfârşeşte” (I Corinteni) .

(Sfântul Ioan Gură de Aur )