Postul negru

[sophia]

În prealabil postat de CristianR

Apropo de postul ca poruncă a Bisericii sau ca sfat. M-am întrebat cum rămâne cu libertatea.

Cred că este poruncă pentru cel care vrea să se supună poruncii. Am văzut ucenici ai unor duhovnici care pentru că îi iubeau și îi respectau, atunci când aceștia li se adresau, ei răspundeau cu „Porunciți!”

Așa e și cu postul. Ca să accepți porunca trebuie să alegi ascultarea. De altfel, puterea de a posti nici nu-ți vine dintr-o sforțare, dintr-un efort personal, ci din ascultare.

De aceea, pentru cel care își propune să facă orice efort duhovnicesc cu propriile lui puteri, va fi foarte greu, în timp ce pentru cel care decide să facă ascultare, totul devine ușor, pentru că a renunțat la voia proprie, iar lucrarea duhovnicească o face ca răspuns la o chemare, ca supunere smerită, fără a se mai gândi că este greu. Și de aceea nici nu este. Greu e doar gândul; el este cel care pune o grămadă de poveri pe umerii noștri.

Nici porunca si nici ascultare, Cristian. Trebuie sa vina de la tine, din iubire si din convingerea ta. Trebuie sa vrei, sa intelegi sensul si sa simti pentru ce o faci.

Uite un exemplu:
Parintii iti spun sa iubesti si sa te casatoresti cu X si sa renunti la ceva ( o alta persoana iubita, locuinta, preieteni etc.).
Tu nu iubesti persoana X, nu vezi sensul sa faci toate acele renuntari, dar din ascultare de parinti sau in unele cazuri te forteaza, te duci si te casatoresti.
Vei fi fericit? Va functiona casnicia si viata ta?

In unele cazuri te poti obisnui si asa si gata.

Dar cand dorinta vine de la tine si din iubirea ta si ti se deschid si perspective frumoase in ciuda renuntarilor, atunci iti este si usor si o faci cu placere.
Si rezultatul este bun.