Săptămâna Patimilor

[tabitha]

Lunea Mare este dedicata lui Iosif, fiul patriarhului Iacob, dar si smochinului neroditor. Iata tot ce trebuie sa stii despre aceasta sfanta zi!

Zilele de luni, marti si miercuri din Saptamana Patimilor ne pregatesc pentru Sfintele Patimi si ne expun toate invataturile Lui Iisus Hristos. Astfel putem intelege cu mai multa usurinta lucrarea sa, dar si dragostea cu care s-a jertfit pentru noi.

Fericitul Iosif cel frumos a fost cel de al 11 lea fiu al lui Iacob si al Rahilei, care a fost vandut de fratii sai in Egipt, pentru 30 de arginti. Acesta este o preinchipuire a Mantuitorului, care a fost la randul sau vandut de unul dintre ucenicii sai. Ajuns in Egipt Iosif are de trecut multe ispite, fiind inchis si invinuit de pacate, tocmai el, cel care a a tanjit atat de mult sa fie fara de pacat.

In final intelepciunea si bunatatea sa inving si Iosif reuseste sa salveze poporul de la moarte prin infometare. Aceasta foamete cumplita din vremea sa reprezinta neputinta neamului omenesc, insa salvarea pe care o aduce Iosif reprezinta speranta ca sfarsitul nostru va fi unul bun daca vom pazi Cuvantul Domnului.

Tot in aceasta zi este amintita si povestea smochinului neroditor. Iata ce spune Sfantul Evanghelist Marcu: „Iar a doua zi iesind ei din Betania, Domnul a flamanzit. Si vazand un smochin de departe, avand frunze, a mers sa vada daca va gasi ceva in el. Venind la el, n-a gasit nimic decat frunze, ca nu era inca vremea smochinelor. Si a zis Iisus smochinului: Nimeni sa nu mai manance rod din tine in veac” (Marcu 11, 12-14), iar Sfantul Evanghelist Matei ne amintese: „Indata s-a uscat smochinul” (Matei 21, 19).

Prin aceasta pilda trebuie sa intelegem ca Dumnezeu asteapta de la noi rod bun si drept urmare suntem datori sa ii oferim virututile noastre si sa pazim poruncile lui, pentru a nu fi pedepsiti precum smochinul fara roada. Totodata ne este adus la cunostinta faptul ca Iisus Hristos are putere pedepsitoare, chiar daca nu o arata asupra omenirii si alege sa o arate asupra unui pom.



Sursa: Lumea Credintei

[tabitha]

În Marţea Mare din Săptămâna Patimilor Domnului, Sfinţii Părinţi au rânduit sa se citească Pilda celor zece fecioare. Aceasta pilda ne prezintă zece fecioare, cinci „înţelepte” şi cinci „neînţelepte” , care se pregătesc pentru nunta. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunti. Hristos se numeşte pe sine „mire”, iar Apostolii poarta numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica.

In aceasta pildă, Împărăţia cerurilor este asemănată cu zece fecioare, care luându-si candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Menţionez că la evrei exista obiceiul ca la căsătorie, mirele să meargă în casa miresei, unde era aşteptat de ea şi de prietenele ei. De aici se plecă spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospăţul de nunta.

Astfel, prin cuvintele „fecioarele au ieşit în întâmpinarea mirelui”, nu trebuie să înţelegem ca fecioarele au ieşit pe strada, ci doar din încăperea unde se aflau, in mod firesc alături de mireasa, aşteptându-l pe mire.
Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul nopţii, se vesteşte sosirea lui. Fecioarele se trezesc să-l întâmpine. Untdelemnul din candelele celor neintelepte este pe sfârşite. Fecioarele „neînţelepte” vor cere celor înţelepte să le împrumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv ca si candelele lor se pot stinge prin acest împrumut. Astfel, fecioarele neintelepte merg să cumpere untdelemn. În timp ce ele lipsesc, soseşte mirele. Acesta intră la nunta împreuna cu fecioarele „care erau gata de nunta” si uşa se închide. Vor ajunge si fecioarele neintelepte, dar vor gasi usa inchisa. Vor striga: „Doamne, Doamne, deschide-ne noua”. Mirele le răspunde: „Adevarat zic vouă: Nu va cunosc pe voi”. Părintele Constantin Galeriu, cercetand originalul grecesc al Noului Testament a gasit interpretarea: „Nu recunosc chipul meu in voi”, deci chipul nostru autentic este in Hristos. Pilda se încheie cu aceste cuvinte: „Privegheaţi şi va rugaţi, ca nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”.

Hristos a dorit ca prin această pilda sa ne descopere importanţa pregătirii în vederea judecăţii de apoi. Candelele aprinse simbolizează faptele bune, care trebuie sa ardă pana la sfarsitul lumii, adică pana la sfârşitul fiecaruia sau pana la Parusie. Flacăra este alimentata de untdelemn. Prin untdelemn, intelegem credinta. Ea nu se poate împrumută altora, fiind un dar strict personal. Sfântul Serafim de Sarov susţine ca lămpile goale simbolizează absenta darurilor Sfântului Duh din inima lor. Lumina lor s-a stins din cauza lipsei unei credinţe puternice, care sa se manifeste prin fapte bune. Fecioarele neintelepte, fără să fi făcut un rau aproapelui, au păcătuit pentru ca nu s-au îngrijit de lumina din suflete.


Sursa: Lumea Credintei

[CristianR]

Aliluia, iată Mirele
Cămara Ta
Doamne, femeia ceea ce căzuse