Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa si Massmedia
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #29  
Vechi 19.02.2016, 22:47:44
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

La Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași, va fi oficiată mâine, 20 februarie 2016, slujba Înmormântării monahiei Lavrentia Canișag. Pentru odihna sufletului celei ce a ostenit în așezarea monahală de la Hadâmbu, ocrotită de Maica Domnului, se vor ruga atât părinții slujitori, cât și cei care au cunoscut-o.
Există oameni în lume care poartă în suflet o dragoste nemărginită pentru Mântuitorul Hristos. În cele mai fericite cazuri, ei lasă cele ale lumii, își iau Crucea și urmează Celui ce s-a răstignit pe Dealul Golgotei pentru mântuirea sufletelor noastre. Vitregiile timpului nu au lăsat-o să apuce calea monahismului și pe maica Lavrentia Canișag, în tinerețe tânăra Varvara din Câmpulung Moldovenesc, „pentru că așa erau timpurile“, după cum ne-a mărturisit fiul maicii, Mihai Canișag. Monahia Lavrentia a părăsit această lume pe 17 februarie 2016, după ce în ultima parte a vieții a făcut ascultare în mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Mănăstirea Hadâmbu, județul Iași. Dorul pentru viața monahală l-a avut pe tot parcursul vieții, chiar dacă s-a căsătorit și a dat naștere la doi copii. Maica Lavrentia s-a născut în anul 1938 în Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. În anul 1955, tânăra Varvara de atunci s-a căsătorit cu tânărul Mihai Canișag. În urma căsătoriei a avut doi copii: Tănase și Mihai. În anul 2004 a venit la Mănăstirea Hadâmbu, găsindu-și liniștea în preajma icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. „Maica Lavrentia a fost foarte râvnitoare și evlavioasă, venind la Mănăstirea Hadâmbu încă de când era mireană. Uneori, rămânea pentru a participa la sfintele slujbe câte două săptămâni, după care se întorcea acasă. Deși nu a intrat în viața monahală din tinerețe, și-a purtat crucea în lume până când Dumnezeu i-a rânduit pașii spre mănăstire. În fiecare zi, înainte de a începe ascultarea mănăstirească, mergea în biserica mică a mănăstirii pentru a cere ajutor și binecuvântare de la Maica Domnului“, a amintit arhimandritul Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu, cel care i-a fost duhovnic timp de aproape două decenii monahiei Lavrentia. Slujba înmormântării pentru monahia Lavrentia va fi oficiată mâine, 20 februarie 2016, de la ora 12:00, la Mănăstirea Hadâmbu și va fi săvârșită de un sobor de preoți. Vor fi alături membri ai familiei, dar și pelerini care au cunoscut-o și apreciat-o pe maica Lavrentia, ce și-a dedicat în smerenie ultimii ani din viață Mântuitorului Hristos.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro mihailt Generalitati 6 14.01.2011 22:11:54
Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere fragmente Stiri, actualitati, anunturi 0 13.09.2010 09:25:35
Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) cristiboss56 Resurse ortodoxe on-line 0 14.06.2010 17:59:31
Am noutati: cred ca stiu cine e NOI mq Generalitati 19 02.09.2009 13:54:01
Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! mihailt Generalitati 3 21.05.2009 21:43:39