Partea mai putin discutata a lui Hristos

[Misuar]

În prealabil postat de Mihailc

Hai să recapitulăm puţin:

Totul e taină când vorbim despre Dumnezeu în sine sau în raport cu altceva/altcineva, fiindcă El Însuşi e Taina Tainelor.
După ce Dumnezeu s-a întrupat, răstignit, înviat şi înălţat la dreapta Tatălui, Duhul Sfânt a început să-i înveţe pe oamenii credincioşi tâlcuirea tainelor, dar fără să le epuizeze înţelesurile sau să le înţepenească, prin birocratizare rituală şi juridicizări rigide, în tot felul de ideologii mumificate. Aceşti oameni se numesc mistagogi şi datorită lor putem astăzi să ne antrenăm în discuţii pasionante despre lucruri aflate la veacuri-lumină de înţelegerea noastră.

Pe topicul de faţă Misuar încearcă să ne arate, cu temei scripturistic, că au existat oameni care au mâncat păpară (omletă) fără să spargă oă: călăii Mântuitorului, de la vlădică la opincă. Altfel spus: cineva a primit iertare fără pocăinţă. Silogismul din subtext vrea să conducă la concluzia că este mântuire şi pentru puturoşi/nesimţiţi incurabili.

Desigur, era oportun să-l întrebăm pe Misaur ce înţelege prin pocăinţă, cu această ocazie întrebându-ne fiecare pe sine ce înţelege.

Dacă înţelegem că este o pasă nevrotică de autoculpabilizare, impusă de tradiţie pentru obţinerea iertării sacramentale, nu greşim prea tare.... doar îi spunem unei găleţi de apă din ocean tot ocean.

Mergând mai la originea patristică a conceptului, vedem lucrurile la altă dimensiune şi orizontul semantic se lărgeşte cât toată zarea şi poate chiar mai mult decât atât.

Nu am eu competenţa să explic ce înseamnă metanoia ca realitate duhovnicească şi cine sunt rudele sale proxime fără de care ar fi de neînţeles. Recomand tatonări culturale responsabile şi solide, dar aşa, ca să ne facem o idee generală. Cel mai bine ar fi să cunoaştem din proprie experienţă, deşi asta ar atrage primejdii mortale, inclusiv căderea într-un soi de trufie care-i anulează lucrarea.

Gresesti. Nicaieri nu am spus ca cei care l-au condamnat si ucis pe Iisus au mers in Rai, au dobandit viata vesnica, sau ca au mancat omleta. Nu putem sti ce s-a ales de acei oameni. Dar putem crede ca pacatul acela nu li s-a considerat, din moment ce Dumnezeu le intelege neputinta si cere iertarea lor.

Am vrut doar sa scot in evidenta ca Dumnezeu este mai intelegator decat am putea crede.

[Copacel]

În prealabil postat de Misuar

Dar putem crede ca pacatul acela nu li s-a considerat, din moment ce Dumnezeu le intelege neputinta si cere iertarea lor.

Cui nu li s-a considerat ?

Am vrut doar sa scot in evidenta ca Dumnezeu este mai intelegator decat am putea crede.

Iar unul din pacatele impotriva Duhului Sfant este increderea prea mare in
mila lui Dumnezeu.

[Misuar]

În prealabil postat de Copacel

Cui nu li s-a considerat ?

Scrie foarte clar mai sus.

Greu sa pricep ce este aceasta incredere prea mare in Mila Domnului. De unde, adica, incepe ea sa nu mai fie incredere mare, devenind prea mare. E oare o limita clara, o zona evidenta de demarcatie? Mai degraba pot fi sesizati niste indicatori concreti care sa sugereze posibilitatea depasirii limitei si care sa trezeasca vigilenta credinciosului si o anumita suspiciune de sine. La asta e bun si duhovnicul, indrumatorul neincetat al pocaintei.

*
Si de ce ar fi pacat aceasta incredere prea mare? Poate pentru ca ne face nelucratori, nepartasi la impreuna-lucrarea mantuirii. Ne desparte de Cel Care voieste sa fie in echipa cu noi, iar noi in echipa cu El. Nu lucram in tandem, nu tragem la vasle impreuna cu Dumnezeu, ci in mod solitar, autist, strain, probabil potrivnic.

*
Un copil care asteapta ca parintii sa faca totul pentru el dar care nu se daruieste si propriilor sale incercari, propriei autonomiei, ii sperie pe parinti. Cred ca parintii nu vor ca fiii lor sa fie total dependenti de ajutorul parintesc. Sensul educatiei este autonomia celui educat, adica insusirea puterilor de a face singur, tot mai mult si tot mai bine, ceea ce la inceput faceai doar prin parinte sau facea doar parintele pentru tine.
De aceea teama multor parinti e tocmai aceasta: ce vei face tu dupa ce eu nu voi mai fi cu tine ca sa te ajut? Am nevoie de dovezi ca te poti descurca singur, ca sa pot muri linistit - spun adeseori parintii.
Si totusi Domnul nu este asa. Nu teama ca El va muri si ca noi nu vom putea sa traim fara El, Il preocupa. Ci "teama" sau "tristetea"/mahnirea ca noi Il respingem in inima noastra si ca tocmai prin asta ne departam de El, ne instrainam, ne intunecim. Mahnirea ca El a murit in inima noastra, ca am deznadajduit de El in noi insine, ca L-am respins/negat definitiv...

*
Nu degeaba ne-a lasat Domnul un alt Mangaietor. E mai de folos noua sa avem permanent un Partener de viata, Care nu doar sa ne protejeze ci sa ne conduca treptat, daca voim sa participam, la toata bucuria Adevarului, la deplinatate. Iar prin asta inteleg, desigur, toata lucrarea pocaintei (care e finita doar prin limitele noastre la care tinem) si toate roadele ei.

[dobrin7m]

În prealabil postat de ovidiu b.

Adică, pare forţat a spune că "fără pocăinţă nu există iertare". Poate mai corect ar fi fost "fără iubire nu există iertare".
Zic şi eu, iertare. :)

pai fara pocainta exista iubire? fara pocainta nu exista decat cele ale firii mostenite sau dobandite.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Misuar

Gresesti. Nicaieri nu am spus ca cei care l-au condamnat si ucis pe Iisus au mers in Rai, au dobandit viata vesnica, sau ca au mancat omleta. Nu putem sti ce s-a ales de acei oameni. Dar putem crede ca pacatul acela nu li s-a considerat, din moment ce Dumnezeu le intelege neputinta si cere iertarea lor.

Am vrut doar sa scot in evidenta ca Dumnezeu este mai intelegator decat am putea crede.

Dumnezeu este mai drept decat am putea noi crede.
spre exemplu noi oamenii , punem la zid multi oameni si nu suntem deloc drepti , gandind ca poate oamenii aceia atat inteleg, atat pot si atat fac.
Nu este de fapt aceasta dreptate?

Intelegerea este o concesie, o milostenie, o indulgenta. Insa Dumnezeu nu face milostenie fara dreptate. De fapt in toate ale lui Dumnezeu , iubire , mila, mangaire, daruri, exista dreptatea Sa.

[stefan florin]

În prealabil postat de Misuar

34. Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, au aruncat sorţi.

De ce nu vedem si aceasta latura a lui Dumnezeu, intelegerea, compatimirea?

si ma rog, cine nu vede acesta latura a lui Dumnezeu?

[Misuar]

În prealabil postat de stefan florin

si ma rog, cine nu vede acesta latura a lui Dumnezeu?

Noi toti, dar mai ales dogmaticii.

[AlinB]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Greu sa pricep ce este aceasta incredere prea mare in Mila Domnului. De unde, adica, incepe ea sa nu mai fie incredere mare, devenind prea mare. E oare o limita clara, o zona evidenta de demarcatie?

Deznadejdea e pacat impotriva Duhului Sfant.
Nadejdea exagerata la fel.
Catehismul.

Linia de demarcatie? Atunci cand increderea exagerata e folosita ca baza pentru a pacatui (Dumnezeu ma/ne iarta, nu va tine cont de cutare si cutare ca dragostea e mai mare decat astea, etc.)

[AlinB]

În prealabil postat de dobrin7m

nici nu pun problema intre parinte si copil, acolo exista iubire dintru inceput.

Probabil n-ai auzit de mamele care si-au aruncat copilul in wc.
Si multe altele.