Partea mai putin discutata a lui Hristos

[CristianR]

Să ierți înseamnă să continui să-l iubești pe cel care ți-a greșit, care ți-a făcut vreun rău. Nu ții seama de acel rău.
Totuși, nu-l poți face pe celălalt să te iubească, nu-l poți face mai bun. Asta ține de el, dacă răspunde iubirii tale, părându-i rău pentru că te-a rănit.

Răul este în inima celui care-l produce, măcinându-l și omorându-l sufletește, ca un vierme. El e de plâns mai mult decât cel asupra căruia se exercită acest rău, dacă acesta din urmă nu-l primește în inima sa, iertând.

[Misuar]

În prealabil postat de CristianR

Să ierți înseamnă să continui să-l iubești pe cel care ți-a greșit, care ți-a făcut vreun rău. Nu ții seama de acel rău.
Totuși, nu-l poți face pe celălalt să te iubească, nu-l poți face mai bun. Asta ține de el, dacă răspunde iubirii tale, părându-i rău pentru că te-a rănit.

Corect. Dar te intreb din perspectiva "datoriei" celui ce ti-a gresit. Daca tu il ierti, el va mai fi judecat pentru greseala respectiva, chiar daca nu ii pare rau? Sau iertarea ajuta doar pe cel care iarta, nu si pe cel iertat?

[CristianR]

Nu a zis tot Cel care s-a rugat pentru iertarea lor că judecata i-a fost dată lui de către Tatăl? Deci va fi o judecată. Dar va fi dumnezeiască, nu după cum gândim noi. Ea ar putea să însemne pur și simplu a fi pus față în față cu propriile pacate, in lumina extrem de limpede a Dumnezeirii, pe care poate ai refuzat să o cunoști în această viață.

[Mihailc]

Iertarea s-a dat tuturor oamenilor pe Cruce, nu doar celor care au pus la cale şi au executat deicidul.
"Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac" se referă la toată umanitatea răscumpărată de Domnul cu jertfa Sa.

Evangheliile ne lasă să înţelegem că nici măcar ucenicii lui Hristos nu prea ştiau ce făceau, ei care au văzut atâtea minuni şi au făcut la rândul lor minuni cu o Putere nemaipomenită primită de la Cel ce agoniza pe Golgota.

Aproape nimeni nu ştie ce face în lumea asta, în afara creştinilor, evident... aceştia din urmă nu fac ceea ce ştiu că trebuie să facă!

Iertarea e la îndemâna oricui, Dumnezeu o dă tuturor, dar puţini sunt cei ce o primesc şi o fac lucrătoare, fiindcă iertarea aceasta nu e o simplă graţiere juridică după care ai liber la neleguiri din nou. Nu-ţi foleseşte la nimic dacă n-o asumi şi refuzi să devii o icoană a măreţiei ei.

Încă ceva: nu pocăinţa atrage iertarea ci iertarea declanşează pocăinţa (metanoia).

În prealabil postat de CristianR

Să ierți înseamnă să continui să-l iubești pe cel care ți-a greșit, care ți-a făcut vreun rău. Nu ții seama de acel rău.
Totuși, nu-l poți face pe celălalt să te iubească, nu-l poți face mai bun.

Asta ține de el, dacă răspunde iubirii tale, părându-i rău pentru că te-a rănit.

Iertarea cu siguranţă va produce o schimbare şi în inima/sufletul celui iertat, nu neapărat imediat, ci în veşnicie. Iertarea devine lucrătoare, nu doar asupra celui care iartă, ci şi asupra întregului Adam din care face parte. Iertarea opreşte propagarea răului.

[CristianR]

Da, așa cum spunea Mihailc: Nu pocăința atrage iertarea, ci iertarea declanșează pocăința (metanoia). Deci așa ne schimbă Dumnezeu și ne trece de la moarte la viață: iertându-ne. Și tot așa oricare dintre noi poate fi de folos duhovnicesc celui care-i greșește.

Însă Misuar mi se pare că ar înțelege că dacă Hristos iartă necondiționat, atunci n-ar mai fi loc de pedeapsă. Or, pedeapsă e clar că va fi. Dar cred că noi înșine ne pedepsim, nu Dumnezeu. Dumnezeu n-a făcut nici moartea și nici iadul; și nu vrea ca cineva să se chinuiască, indiferent de păcatele pe care le-a făcut. Dar suferința veșnică e o consecință inevitabilă a depărtării și neascultării de Dumnezeu.

[dobrin7m]

În prealabil postat de CristianR

Da, așa cum spunea Mihailc: Nu pocăința atrage iertarea, ci iertarea declanșează pocăința (metanoia). Deci așa ne schimbă Dumnezeu și ne trece de la moarte la viață: iertându-ne. Și tot așa oricare dintre noi poate fi de folos duhovnicesc celui care-i greșește.

Însă Misuar mi se pare că ar înțelege că dacă Hristos iartă necondiționat, atunci n-ar mai fi loc de pedeapsă. Or, pedeapsă e clar că va fi. Dar cred că noi înșine ne pedepsim, nu Dumnezeu. Dumnezeu n-a făcut nici moartea și nici iadul; și nu vrea ca cineva să se chinuiască, indiferent de păcatele pe care le-a făcut. Dar suferința veșnică e o consecință inevitabilă a depărtării și neascultării de Dumnezeu.

la mine a fost taman invers pana ce nu m-a facut Dumnezeu sa imi vad pacatele si sa le plang si sa le spovedesc , nu am putut ierta.

Eu zic ca pentru a ajunge la iertare trebuie sa treci prin pocainta si prefacere a sufletului. Caci prin iertare apoi vine binecuvantarea lui Dumnezeu invatand sa iubesti.

numai un suflet pocait poate ierta, numai un suflet care s-a smerit poate ierta. neiertatea vine din mandrie. si pana nu pleaca mandria nu vine nici sentimentul iertarii si al iubirii.

altfel, este ea iertare? sau doar un exercitiu al mintii , sau mai bine zis un exercitiu al mandriei de sine.

[dobrin7m]

acesta este si motivul pentru care sunt atat de multi oameni care nu iarta. pentru ca nu trec prin procesul pocaintei, al smeririi de sine, a recunoasterii cine sunt de fapt.

neconstientizand starea proprie, nu iarta , socotindu-se indreptatit. Ori iertare inseamna renuntare la indreptatire in primul rand.

Adică până nu ai intrat în rânduială nu ai iertat niciodată? Eu cred că pocăinţa a declanşat o conştientizare mai clară a iertării, dar de iertat ai iertat şi înainte. Şi mai cred că sunt oameni care iartă, deşi nu sunt credincioşi practicanţi. Nu de puţine ori mi se întâmplă să iau lecţii de la acest gen de oameni. Mi se pare greşită ideea că numai cel care este într-o stare de pocăinţă poate să ierte.

[dobrin7m]

În prealabil postat de ovidiu b.

Adică până nu ai intrat în rânduială nu ai iertat niciodată? Eu cred că pocăinţa a declanşat o conştientizare mai clară a iertării, dar de iertat ai iertat şi înainte.

ce este iertarea daca nu smerire? ori daca tu nu esti pocait cum ierti nesmerindu-te?

iata, cineva mi-a facut mie un mare rau, o suferinta ingrozitoare cu consecinte pe zeci de ani. sunt indreptatita in suferinta mea sa zic: mi-a facut rau acest om, cum pot sa il iert?

insa vine Hristos , atinge inima si zice: smereste-te, tu nu ai pacatele tale? tu nu ai gresit deloc? iata cate pacate duci, iata ai facut si asta, si asta, si iti arata in inima toate cate le-ai facut in viata , smerindu-te. le vezi, realizezi, plangi, se indoaie inima in suferinta pocaintei, apoi simti blandetea lui Dumnezeu, care schimba inimi si suflete si astfel zici: din toata inima iert, pot ierta si pot uita.

sa analizam procesul nostru propriu de iertare.

Fara pocainta nu exista iertare decat mandrie de sine.