Partea mai putin discutata a lui Hristos

[Misuar]

În prealabil postat de Copacel

_______________________________

Tu ai inteles care era intrebarea?

[Copacel]

În prealabil postat de Misuar

Tu ai inteles care era intrebarea?

Tu ai inteles cine este Dumnezeu ?

[Misuar]

În prealabil postat de Copacel

Tu ai inteles cine este Dumnezeu ?

Clar ca n-ai inteles. Poate n-am explicat eu destul de bine. Intrebarea era:
De ce punem in fata numai judecata aspra a lui Dumnezeu. De ce ne facem ca nu vedem si latura sa intelegatoare, toleranta, compatimitoare?
Vedem clar ca pe aceia care Îl rastigneau ii iertase fara ca aceia sa se caiasca, spunand cuvintele "iarta-i, caci nu stiu ce fac", cumva le intelege nestiinta.

[Copacel]

În prealabil postat de Misuar

Clar ca n-ai inteles. Poate n-am explicat eu destul de bine. Intrebarea era:
De ce punem in fata numai judecata aspra a lui Dumnezeu. De ce ne facem ca nu vedem si latura sa intelegatoare, toleranta, compatimitoare?

Pai asta-i altceva frate.
Pai raspunsul este urmatorul:Depinde de relatia personala cu Dumnezeu.
Puteam avea:
indiferenta => nu-l intereseaza Dumnezeu si putin ii pasa de El

conflict => il recunoaste pe Dumnezeu, stie ca El exista dar mai dragi ii sunt
pacatele decat pararea lui Dumnezeu.Se teme de Dumnezeu sa nu-l trazneasca.Omul se teme de pedeapsa lui Dumnezeu

respect => il recunoaste pe Dumnezeu, stie ca El exista si incepe sa tina
seama mai mult de parerile lui Dumnezeu decat de ale sale. Se teme ca
nu cumva datorita actiunilor sale sa-l dezamageasca pe Dumnezeu.
Omul se teme ca nu cumva sa-l dezamageasca pe Dumnezeu. Ca nu cumva
sa-si calce respectul pe care il are fata de Dumnezeu.

dragoste =>il recunoaste pe Dumnezeu, tine seama numai de parerile lui
Dumnezeu si vrea sa-i dovedeasca lui Dumnezeu, ca el omul este
vrednic a fi si a se numi : fiu al lui Dumnezeu(caci Dumnezeu are doi fii: Hristos -Dumnezeu Fiul si fiul ratacitor)
Omul se teme ca nu cumva sa-si piarda iubirea fatza de Dumnezeu.
In acest caz omul pune mai inainte de toate dragostea pe care o are fatza
de Dumnezeu si nimic altceva nu mai conteaza.

[Misuar]

În prealabil postat de Copacel

Pai asta-i altceva frate.
Pai raspunsul este urmatorul:Depinde de relatia personala cu Dumnezeu.
Puteam avea:
indiferenta => nu-l intereseaza Dumnezeu si putin ii pasa de El

conflict => il recunoaste pe Dumnezeu, stie ca El exista dar mai dragi ii sunt
pacatele decat pararea lui Dumnezeu.Se teme de Dumnezeu sa nu-l trazneasca.Omul se teme de pedeapsa lui Dumnezeu

respect => il recunoaste pe Dumnezeu, stie ca El exista si incepe sa tina
seama mai mult de parerile lui Dumnezeu decat de ale sale. Se teme ca
nu cumva datorita actiunilor sale sa-l dezamageasca pe Dumnezeu.
Omul se teme ca nu cumva sa-l dezamageasca pe Dumnezeu. Ca nu cumva
sa-si calce respectul pe care il are fata de Dumnezeu.

dragoste =>il recunoaste pe Dumnezeu, tine seama numai de parerile lui
Dumnezeu si vrea sa-i dovedeasca lui Dumnezeu, ca el omul este
vrednic a fi si a se numi : fiu al lui Dumnezeu(caci Dumnezeu are doi fii: Hristos -Dumnezeu Fiul si fiul ratacitor)
Omul se teme ca nu cumva sa-si piarda iubirea fatza de Dumnezeu.
In acest caz omul pune mai inainte de toate dragostea pe care o are fatza
de Dumnezeu si nimic altceva nu mai conteaza.

Si aceia pe care Hristos ii iarta, din care categorie de relatie crezi ca faceau parte?

[Copacel]

În prealabil postat de Misuar

Si aceia pe care Hristos ii iarta, din care categorie de relatie crezi ca faceau parte?

Hristos ii iarta pe toti daca acestia se pocaiesc.Pt ca daca liberul arbitru al omului nu doreste o relatie cu Dumnezeu atunci nu-l intereseaza nici iertarea
lui Dumnezeu.

[Misuar]

În prealabil postat de Copacel

Hristos ii iarta pe toti daca acestia se pocaiesc.Pt ca daca liberul arbitru al omului nu doreste o relatie cu Dumnezeu atunci nu-l intereseaza nici iertarea
lui Dumnezeu.

De ce nu raspunzi la intrebarea mea concret? :)

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Misuar

Clar ca n-ai inteles. Poate n-am explicat eu destul de bine. Intrebarea era:
De ce punem in fata numai judecata aspra a lui Dumnezeu. De ce ne facem ca nu vedem si latura sa intelegatoare, toleranta, compatimitoare?

Vedem clar ca pe aceia care Îl rastigneau ii iertase fara ca aceia sa se caiasca, spunand cuvintele "iarta-i, caci nu stiu ce fac", cumva le intelege nestiinta.

O observatie subtila - de mare insemnatate teologica.

Felicitari pentru aceasta ascutime a mintii.

Dumnezeu ne iarta chiar daca nu ne caim (Iarta-i ca nu stiu ce fac! Nu se roaga - Nu-i ierta pentru ca gresesc amarnic!). Ne intelege perfect conditia umana. Asa ar trebui sa procedam si noi cu gresitii nostri, intelegand ca natura umana este firava spiritual, slaba, usor coruptibila, anchilozata in fixatii de tot soiul, usor aprinsa spre violenta...
Insa, in acest caz chiar daca suntem iertati, pacatul ramane asupra noastra (continua sa produca efecte in constiinta noastra). Acesta se ridica efectiv numai atunci cand recunoastem ca gresim si iL recunoastem pe Dumnezeu - capabil sa anihileze viitoarele efecte teribile ale acestuia.

Dumnezeu nu poate face nimic in ajutorul nostru, daca noi insine nu ne deschidem inima sa fie luminata si curatata.

Pacatul continua sa lucreze in noi inertial si cumulativ.

[Copacel]

În prealabil postat de florin.oltean75

Dumnezeu ne iarta chiar daca nu ne caim

Pacate impotriva Duhului Sfant:

1) nădejdea prea mare în mila lui Dumnezeu;

2) deznădejdea cu privire la mântuirea noastră;

3) împotrivirea clară faţă de adevăr şi lepădarea de credinţa ortodoxă;

4) invidia cu privire la acele bunuri duhovniceşti pe care le dobândeşte aproapele de la Dumnezeu;

5) aflarea în păcate şi stăruinţa în răutate;

6) nepăsarea faţă de pocăinţă până la sfârşitul acestei vieţi.

Pacatul continua sa lucreze in noi inertial si cumulativ.

Odata spovedit inceteaza a mai lucra.

[Misuar]

În prealabil postat de Copacel

Pacate impotriva Duhului Sfant:

1) nădejdea prea mare în mila lui Dumnezeu;

2) deznădejdea cu privire la mântuirea noastră;

3) împotrivirea clară faţă de adevăr şi lepădarea de credinţa ortodoxă;

4) invidia cu privire la acele bunuri duhovniceşti pe care le dobândeşte aproapele de la Dumnezeu;

5) aflarea în păcate şi stăruinţa în răutate;

6) nepăsarea faţă de pocăinţă până la sfârşitul acestei vieţi.


Odata spovedit inceteaza a mai lucra.

Astea sunt din filozofia parintelui Cleopa nu?