![]() |
![]() |
|
|
|
#29
|
||||
|
||||
|
Cele cinci persoane trecute la Domnul în urma accidentului de circulație, care a avut loc vineri, 05 februarie 2016, au fost pomenite duminica aceasta (07 februarie 2016) la Biserica Sfântul Vasile din Ploiești. Sfânta Liturghie a fost oficiată aici de către delegatul Patriarhului României, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Potrivit părintelui Mihăiță Stroe, Protoiereul Protopiatului Ploiești Sud, la Sfânta Liturghie au fost rostite rugăciuni pentru cei răniți și a fost oficiată Slujba Parastasului pentru cele 5 persoane care au murit în accident. „Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dorit ca astăzi să se oficieze o slujbă pentru victimele accidentului din data de 05 februarie, iar Preasfințitul Părinte Ieronim, în timpul Sfintei Liturghii și mai apoi după încheierea slujbei, a citit rugăciunea pentru însănătoșirea celor din spital și care au nevoie de ajutor de la Dumnezeu pentru a trece cu bine peste această tragedie și a săvârșit și o rugăciune pentru cei adormiți, pentru cele cinci victime”, a precizat părintele protoiereu Mihăiță Stroe. Din soborul slujitor au făcut parte și pr. Mihăiță Stroe, Protoiereul Protopiatului Ploiești Sud, pr. Adrian Matei Protoiereul Protopopiatului Ploiești Nord, pr. Ionuț Negoiță Protoiereul Protopopiatului Urlați. La Sfânta Liturghie a participat și Prefectul Județului Prahova, Doamna Rodica Paraschiv, după cum ne-a transmis pr. Adrian Matei. *** În dimineața zilei de 05 februarie, pe centura de vest a municipiului Ploiești, în zona localității Strejnicu, a avut loc un accident de circulație în urma căruia și-au pierdut viața 5 persoane, iar alte 28 au fost rănite.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 23:11:54 |
| Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 10:25:35 |
| Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 18:59:31 |
| Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 14:54:01 |
| Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 22:43:39 |
|
|