Exercitiu spiritual pe Tatăl Nostru

[Florin-Ionut]

Eu spun așa:

Tatăl nostru Care ești în ceruri,
Sfințească-Se Numele Tău [în noi],
Vie Împărăția Ta [la noi],
Facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pămînt.
Pîinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.
Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri [ajută-ne să iertăm].
Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mîntuiește de cel rău.
Amin!

unde

vie = să vină
Împărăția Ta = Duhul Sfînt
noi = toți care ne rugăm împreună indiferent de loc sau timp
Pîinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi = 1) dă-le-o și celor care nu au ce să mănînce = 2) dă-ne Împărtășania
nu ne duce pe noi în ispită = ajută-ne să nu greșim / păcătuim

[Seraphim7]

Ideea e sa fie cat mai personal,să constientizezi că te adresezezi Tatălui,si implicit tu esti un fiu.De aici trebuie sa porneasca atât relația cu Dumnezeu cat si orice rugăciune.

În prealabil postat de Florin-Ionut

Eu spun așa:

Tatăl nostru Care ești în ceruri,
Sfințească-Se Numele Tău [în noi],
Vie Împărăția Ta [la noi],
Facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pămînt.
Pîinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.
Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri [ajută-ne să iertăm].
Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mîntuiește de cel rău.
Amin!

Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne lăsa (duce) pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Câtă vreme omul nu a trăit cu adevărat în duh cumplitele adâncuri ale iadului, pe de-o parte, şi pe de altă parte, propia înviere a lui Hristos, el trebuie să urmeze căii arătate de Sfinţii Părinţi şi nu să se povăţuiască de la sine. Oricât de înzestrat intelectual ar fi el în comparaţie cu alţii, oricâtă cunoaştere teoretică ar stăpâni, să nu se întemeieze pe sine. Iar dacă, pe lângă cunoştinţele toeretice, mai este stăpânit şi de patimile invidiei, urii, şi altele asemenea, cu atât mai primejdios îi este a se face sfetnic.

Sufletul nostru poate şi trebuie să tindă către Dumnezeu; însetează după El, vrea să fie deplin cu El şi numai cu El, dar când cu adevărat Îi dăm Lui întreaga noastră viaţă, când voim a "înfăptui" tinjirea noastră şi o face singurul "act" al întregii noastre vieţi, atunci întâlnim ceva la care nu ne aşteptam în vremea începutului însuflării noastre. Mulţi s-au îngrozit de ispitele cărora se supune omul în calea sa către Dumnezeu, şi mulţi au fugit de suferinţele ce li s-au părut "neroditoare" în clipele părăsirii de către Dumnezeu.

("Taina Vieţii Creştine", Arhim. Sofronie, pag. 217-218)

[Seraphim7]

În prealabil postat de ovidiu b.

Câtă vreme omul nu a trăit cu adevărat în duh cumplitele adâncuri ale iadului, pe de-o parte, şi pe de altă parte, propia înviere a lui Hristos, el trebuie să urmeze căii arătate de Sfinţii Părinţi şi nu să se povăţuiască de la sine. Oricât de înzestrat intelectual ar fi el în comparaţie cu alţii, oricâtă cunoaştere teoretică ar stăpâni, să nu se întemeieze pe sine. Iar dacă, pe lângă cunoştinţele toeretice, mai este stăpânit şi de patimile invidiei, urii, şi altele asemenea, cu atât mai primejdios îi este a se face sfetnic.

Sufletul nostru poate şi trebuie să tindă către Dumnezeu; însetează după El, vrea să fie deplin cu El şi numai cu El, dar când cu adevărat Îi dăm Lui întreaga noastră viaţă, când voim a "înfăptui" tinjirea noastră şi o face singurul "act" al întregii noastre vieţi, atunci întâlnim ceva la care nu ne aşteptam în vremea începutului însuflării noastre. Mulţi s-au îngrozit de ispitele cărora se supune omul în calea sa către Dumnezeu, şi mulţi au fugit de suferinţele ce li s-au părut "neroditoare" în clipele părăsirii de către Dumnezeu.

("Taina Vieţii Creştine", Arhim. Sofronie, pag. 217-218)

Eu nu cred Dumnezeu vrea sa ne depersonalizeze,sa ne transforme in ipocriti sau zombii cu capul plecat.Adevărata smerenie stă in demnitate.Nu poți condiționa trăirea,cautarea si evoluția spirituală de părinții bisericii,întrucât fiecare trăiește diferit credința.

[AlinB]

Sunt multe credinte si nu toate mantuitoare.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Seraphim7

fiecare trăiește diferit credința.

Fiecare ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu pe diferite căi:

Sfinţii, teologi prin excelenţă, au ajuns să vadă cele spuse de Mântuitorul Iisus Hristos: „De veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia mută-te şi se va muta”. Această credinţă mică, cel puţin cât un grăunte de muştar, dacă o vom avea, vom deveni adevăraţi teologi.
T eologia îţi dă sens la toate, pe câtă vreme filosofia nu numai că nu îţi dă un sens în viaţă, ci chiar te dezorientează, te pune la îndoială, îţi slăbeşte credinţa, deoarece ea este pur umană, pur raţională.
Teologia depăşeşte umanul, depăşeşte raţionalul. Cu gândirea filosofică mergi până la un punct, până la o limită, de aici încolo nu mai ai nici o resursă de a extrapola, rămâi suspendat undeva, rămâi neputincios, şi totuşi, din orgoliu, nu cedezi. Dar cu teologia extrapolezi în divinitate. Un teolog se apropie de Dumnezeu, aşa cum se apropie două persoane una de alta. Imposibilul devine posibil, „totul este cu putinţă celui ce crede”, spune Mântuitorul Hristos (Marcu 9, 23).
Sfinţii, teologi prin excelenţă, au ajuns să vadă cele spuse de Mântuitorul Iisus Hristos: „De veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia mută-te şi se va muta” (Matei 17, 20). Această credinţă mică, cel puţin cât un grăunte de muştar, dacă o vom avea, vom deveni adevăraţi teologi.
Mulţi oameni, căutători sinceri de adevăr, au ajuns prin filosofie la teologie, la cunoaşterea lui Dumnezeu. Acest lucru este bun, însă nu este recomandat ca regulă generală, deoarece fiecare om ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu, la adevărata teologie, prin diferite mijloace şi pe diferite căi, dar calea cea mai sigură este cea pe care o recomandă Biserica.
(Protosinghelul Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile şi incontestabile din Biserica Ortodoxă, Editura Amacona, 1997, pp. 89-90)

[cristiboss56]

În prealabil postat de Seraphim7

Eu nu cred Dumnezeu vrea sa ne depersonalizeze,sa ne transforme in ipocriti sau zombii cu capul plecat.Adevărata smerenie stă in demnitate.Nu poți condiționa trăirea,cautarea si evoluția spirituală de părinții bisericii,întrucât fiecare trăiește diferit credința.

A nu se confunda , smerenia cu prostia !
Ai dreptate , Seraphim :)

[Seraphim7]

Cel mai probabil ortodoxia va rămâne doar un izvor de înțelepciune,caci viitorul stă in mișcările harismatice.Care dealfel sunt asimilate de Biserica Catolică.Cu rigiditatea specifică administratiei ortodoxe,e greu sa îmbrățișezi lumea,dar e si mai greu să o păstrezi.

[AlinB]

În prealabil postat de Seraphim7

Cel mai probabil ortodoxia va rămâne doar un izvor de înțelepciune,caci viitorul stă in mișcările harismatice.Care dealfel sunt asimilate de Biserica Catolică.Cu rigiditatea specifică administratiei ortodoxe,e greu sa îmbrățișezi lumea,dar e si mai greu să o păstrezi.

Poate miscarile harismatice sunt o noutate pentru tine.
Gresit, au decenii la activi si nu au luat proportii cine stie ce.

Nu au fost "asimilate" de BRC, au contaminat BRC ci au fost tolerate pentru a nu produce schisma - chestie care n-a picat prea bine catolicului traditional(ist).

Daca ai repere, nu poti "imbratisa" orice. Daca o faci, iti piezi tu insuti reperele. Si tu ar trebui sa stii cel mai bine asta.