Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Candva citisem o povestire interesantă despre un creştin care a luat de pe stradă un băieţel flămând şi gol. Era chiar ajunul Crăciunului. L-a luat în sania sa şi l-a adus acasă la el. L-au încălzit, l-au îmbrăcat şi l-au încălţat şi l-au aşezat la masă. Iar stăpâna casei a rupt o bucată de pâine proaspătă şi a dat-o băieţelului. “Binecuvântat fie darul credincioşilor”, a spus el cu lacrimi în ochi.
Atunci stăpâna a început să împartă şi celor ai casei pâine. Şi, cu cât mai mult tăia din ea, cu atât mai bine se vedea că pâinea nu se mai termina. Deodată casa a fost cuprinsă de o lumină neobişnuită, iar băiatul s-a transformat într-un înger plin de lumină. A binecuvântat familia şi a plecat.
Această familie trăia după legile lui Dumnezeu, iar principala lui poruncă este aceea de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru. Aceasta este baza mântuirii noastre.
Dumnezeu îi dăruieşte cu înţelepciune pe cei care n-au învăţat încă să-şi iubească aproapele. Doar cel care e milostiv, care îi iubeşte şi pe semenii săi şi se îngrijeşte de ei, încercând să-i hrănească, să-i îmbrace, să-i încalţe, să-i adăpostească şi să-i mângâie este cu adevărat fiu al lui Dumnezeu. El face toate acestea în numele lui Hristos.
În această istorioară se vede că oamenii aceia au dat dovadă de milă adevărată, în numele dragostei. Ei şi-au făcut milă de băieţel, l-au adăpostit, l-au hrănit şi Dumnezeu le-a dăruit liniştea.
(Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), vol. 2, Editura Sophia, 2009, pp. 162-163)

[cristiboss56]

C ând vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos în braţe, tu ştii ce vezi acolo? Cerul şi pământul! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri, Ziditorul cerului şi al pământului; şi Maica Domnului reprezintă pământul, adică toate popoarele de pe faţa pământului, că ea este din neamul nostru. Este din seminţie împărătească şi arhierească.
Atâta valoare are Maica Domnului, încât covârşeşte toate puterile cele de sus şi cele de jos. Maica Domnului este al doilea cer sau a doua lume. Printr-însa s-a înnoit neamul omenesc şi ea este Împărăteasa tuturor îngerilor şi a tuturor sfinţilor şi Maica noastră a tuturor popoarelor pământului şi a tot sufletul necăjit şi întristat care o cheamă în ajutor.
(Arhimandrit Cleopa Ilie )

[cristiboss56]

Naşterea lui Hristos este fundamentul, începutul mântuirii noastre, fără aceasta n-am fi dobândit mântuire. Între aceste limite, trebuie s-o percepem ca adâncime şi lărgime neţărmurită. Să simţim profund ce înseamnă faptul că Dumnezeu Cel necuprins devine ca unul dintre noi, Se naşte pe pământ, ca să mântuiască neamul omenesc. Negrăit este pogorământul Lui, iubirea şi întregul eveniment al Naşterii Dumnezeieşti. Toate sunt o Taină.
Dacă pătrundem cu credinţă şi smerenie dincolo de schemele logice, înlăuntrul evenimentului Naşterii dumnezeieşti a lui Hristos, atunci vom putea să renaştem şi noi. Şi aceasta se întâmplă doar când hotărâm să ne lepădăm de voinţa noastră, de pâcla şi întunericul care ne înconjoară, de egocentrismul nostru. Numai atunci când, însetaţi fiind, căutăm să aflăm drumul întoarcerii, calea de unde am venit, din Rai, ca să ne găsim arhetipurile noastre, chipul nostru cel dumnezeiesc, cu care ne-a plăsmuit Hristos Cel născut.
(Arhimandritul Timotei Kilifis )

[cristiboss56]

Cum să luptăm împotriva duhului tristeţii?

– Să fiţi veseli. Dragă, eu ştii ce vă spun, cu toată siguranţa: ori şi ori şi oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist. Adică nu eşti în stare de nimic – o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul ăsta: Stai, că este ceva drac aici! Şi nu acceptaţi.”

( Părintele Arsenie Papacioc )

În prealabil postat de cristiboss56

Cum să luptăm împotriva duhului tristeţii?

– Să fiţi veseli.
..... Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul ăsta: Stai, că este ceva drac aici! Şi nu acceptaţi.”

( Părintele Arsenie Papacioc )

......:))) Excelent!
P.S. Dracul tristetii este foarte lipicios. Tristetea este o stare asa seducatoare, te face sa te simti chiar cineva important...:) Nu-ti mai vine sa te lasi de ea, o strangi la piept ca pe un lucru de mare pret, dulcea de ea... In fapt e otrava, suc de scarabeu!

[cristiboss56]

În prealabil postat de ahilpterodactil

......:))) Excelent!
suc de scarabeu!

Apăi , cum sa fi trist când ai pus atât de bine punctul pe I , cu sucul de scarabeu :)))
Genial frate !

[cristiboss56]

Rugaciunea? Bineînţeles, n-ai să stai ore întregi la rugăciune. Când ai timp – de sărbătoare – poţi să citeşti paraclise, sau aşa... Să nu pierzi timpul cu lucruri deşarte, cu televizor şi cu altele. Poţi să faci rugăciunea. Dar o rugăciune scurtă o poţi face şi când te duci la lucru: „Doamne, ajută-mă, Doamne...” sau: „Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Dacă te-ai obişnuit să-ţi faci rugăciunea odată cu răsuflarea, te rogi oricând. O rugăciune scurtă, şi te rogi! Chiar lucrând ceva, ocupaţia pe care o ai, sau când găteşti. Mai stai pe un scaun, şi zici „Doamne, lisuse...”, acolo... (...)

Asta e pentru a începe să se altoiască în inimă rugăciunea asta – „Doamne, Iisuse...”. Că dacă se altoieşte aici, atunci, vorbind cu cineva, rugăciunea merge. Dacă faci un bine, sau te gândeşti să faci un bine; dacă vorbeşti ceva de folos ‒ e o rugăciune. Să nu crezi că nu e rugăciune acolo. „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu”, spune Mântuitorul. Aşa că, dacă sunt doi, vorbind duhovniceşte, ceva din Scriptură sau aşa, e şi Dumnezeu acolo, în mijlocul lor. Şi e rugăciune. Aceea nu-i rugăciune? După ce ai plecat de-acolo, de-acuma fă-ţi o rugăciune: „Doamne, Iisuse...” sau altceva, şi e rugăciune asta. Să nu crezi că nu-i rugăciune. Şi spune chiar în Pateric: „nu-i rugăciune numai când se roagă, rugăciunea este când te rogi permanent”. Şi spune Sfântul Apostol Pavel, la Tesaloniceni 5 cu 17, spune aşa: „Rugaţi-vă neîncetat”. Aşa spune el. Toată lumea se roagă, nu spune numai pentru călugări, ci pentru oricine: „Rugați-vă neîncetat”. Şi acuma, gândeşte-te: cum să mă rog neîncetat? O rugăciune cât de scurtă: „Doamne, ajută-mă, Doamne”, sau, dacă ai un necaz, a venit necazul peste tine: „Ajută-mă, Doamne”. Fă cum faci şi roagă-te. Şi atunci te gândeşti. E scris acolo: „Bate şi ți se va deschide”.

(Părintele Iulian de la Prodromu )