![]() |
![]() |
|
|
|
#29
|
||||
|
||||
|
Grupul Psaltic Anastasis al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului a lansat în 13 decembrie 2015, după Sfânta Liturghie, un CD de colinde tradiționale, intitulat Din Cer senin. Albumul, apărut cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost editat de Radio TRINITAS.
„E una din creațiile noastre cele mai frumoase pentru că în general colindul este expresia spiritualității și a dialogului dintre poporul român și credința ortodoxă. Teologia Scripturii, Teologia Tradiției Bisericii este transpusă în vers, într-un cuvânt accesibil și într-un cuvânt care ritmează cu sufletul fiecăruia dintre cei care îl ascultă. Bunătatea românului, îndemnul de a fi bun, familiaritatea cu Pruncul Hristos, familiaritatea cu Maica Domnului sunt foarte bine exprimate în aceste colinde”, a precizat Domnul Consilier Patriarhal Ciprian Olinici, Directorul Radioului și Televiziunii TRINITAS. CD-ul cuprinde 14 dintre cele mai frumoase creații ale poporului român, interpretate în stilul muzicii psaltice românești de tradiție bizantină. Noul album al Grupului Psaltic Anastasis poate fi achiziționat de la pangarul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. În data de 20 decembrie 2015 Corul Anastasis va susține un concert de colinde după Sfânta Liturghie, când cei mici vor primi și daruri din partea slujitorilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 23:11:54 |
| Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 10:25:35 |
| Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 18:59:31 |
| Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 14:54:01 |
| Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 22:43:39 |
|
|