Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Gheron Iosif :

Pentru ca rugaciunea cea pentru toti este ascultata intotdeauna de Dumnezeu, iar
indelunga vorbire este intotdeauna neplacuta lui Dumnezeu, oricat de duhovniceasca ar fi. Dupa Sfintii Parinti, indelunga vorbire inseamna a-ti petrece timpul tau cu cuvinte fara sa faci cuvintele tale fapte.

[cristiboss56]

Sfinții Varsanufie și Ioan vorbesc despre două atitudini față de ispită, după tăria și străduințele noastre ascetice. Prima este intrare gîndurilor sau semănarea lor, iar a doua este reaua lor folosire sau învoirea cu ele.

Intrarea gândurilor sau ispita nu este de osândit sau, cum spune Sfântul Marcu Ascetul, ,,momeala nu este păcat, nici dreptate, ci dovada libertății voii”. Însă învoirea cu ea este un lucru vrednic de osândă. De aici rezultă două atitudini: cel care are puterea de a lupta și a birui aceste ispite, să le lase să intre, pentru ca aflându-le pe terenul său, să le pricinuiască o înfrângere grea, însă cel slab, care nu are această putere, să le taie, alergând la Dumnezeu.

De aceea, duhovnicii dau canoane deosebite la ucenici, după creșterea lor duhovnicească. Sfinții Părinți numesc păcatul ,,furnico-leu”, pentru că, de nu ne vom îngriji ca să-l distrugem când este mic, încă în faza de ispită (furnică), crește și se dezvoltă în sufletul nostru, ajungând la puterea leului. Dacă n-am reușit să-l înlăturăm în faza de ispită, de simplă posibilitate teoretică, lipsită de o evidență practică constrângătoare, lupta devine, pe celelalte trepte sau etape din fenomenologia păcatului, mult mai grea, proporțională cu treapta căderii.

[cristiboss56]

Cele patru lucrari ale rugaciunii (Sfantul Vasile cel Mare):
1. Sa-l slavesti pe Dumnezeu
2. Sa-i multumesti lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale aratate catre tine
3. Sa-i marturisesti pacatele tale si incalcarile poruncilor lui
4. Sa-i ceri ceea ce iti este de trebuinta, mai ales in privinta mantuirii tale
Doamne, Dumnezeul meu! Te laud si Te slavesc pe Tine pentru slava Ta cea nespusa si pentru maretia Ta cea nemasurata. Iti multumesc ca numai pentru bunatatea Ta mi-ai dat fiinta si m-ai invrednicit sa fiu partas darurilor mantuitoare ale iconomiei intruparii Tale, ca de multe ori m-ai izbavit pe mine, chiar si fara sa stiu, de nenorocirile care ma amenintau si de mainile vrajmasilor mei nevazuti. Iti marturisesc ca de nenumarate ori mi-am calcat constiinta si am nesocotit fara de frica sfintele Tale porunci, aratandu-ma nemultumitor fata de multele si feluritele Tale binefaceri. Dar, Dumnezeul meu cel preamilostiv, sa nu biruiasca nerecunostinta mea bunatatea Ta, ci sa treci cu vederea pacatele si necuviintele mele. Cauta spre lacrimile pocaintei mele si, dupa multa indurarea Ta, ajuta-ma si acum, da-mi cele de trebuinta pentru mantuirea mea si indrepteaza viata mea spre bineplacerea Ta, ca sa slavesc si eu, nevrednicul, preasfant numele Tau.
(De ce inchidem ochii atunci cand ne rugăm, plangem, sărutăm, visăm? Pentru ca cele mai frumoase lucruri in viata, nu se văd, se simt -traiesc- doar cu inima. Crestinul stie ca inima omului este tronul Sfintei Treimi, al lui Dumnezeu - " Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. " )

[cristiboss56]

Nici o rugăciune pe care o faci pentru fratele tău, pentru ruda ta, nu se pierde. Dumnezeu îl va ajuta atunci când se va afla într-o situaţie grea. Rugăciunea nu numai că ajută, dar poate să scoată chiar şi un suflet din iad. Atâta putere are rugăciunea.

(Ieromonah Iosif Aghioritul )

[cristiboss56]

Sa fie mijloacele voastre incinse si facliile voastre aprinse.'' Trebuie sa fii gata in orice clipa: nu stii cand va veni Domnul fie pentru infricosata Judecata, fie pentru a te lua de aici; oricare din doua, pentru tine este tot una. Moartea este hotaratoare; ea aduce deznodamantul intregii vieti si va trebui sa te multumesti intreaga vesnicie cu ceea ce ai agonisit aici. Bunatati ai agonisit, buna va fi soarta ta; rele ai agonisit, vei avea parte de o soarta rea. Acesta e un lucru tot atat de adevarat pe cat e de adevarat faptul ca existi; si clipa hotaratoare poate sa vina chiar in acest minut in care citesti randurile de fata, iar apoi. sfarsitul. Peste soarta ta va fi pusa o pecete pe care nimeni nu o va mai putea ridica. Ai la ce sa te gandesti!... Ar trebui sa ne miram insa de faptul ca atat de putini oameni se gandesc la acest lucru. Ce taina se infaptuieste cu noi! Stim cu totii ca moartea bate la usa, ca e cu neputinta sa scapi de ea si totusi mai nimeni nu o are in gand; iar ea vine pe neasteptate si rapeste... Si mai mult. Chiar atunci cand ii cuprind durerile mortii, oamenii tot nu se gandesc ca a venit sfarsitul. Psihologii n-au decat sa dezlege cum vor aceasta taina din perspectiva stiintifica; din perspectiva duhovniceasca, nu putem sa nu vedem aici o neinteleasa amagire de sine, care nu-i ocoleste decat pe cei trezvitori.(Sf.Teofan Zavoratul)

[cristiboss56]

Ce să fac în vreme de ispită ca să nu mă biruiască?
Frate, una să faci: să te rogi şi să rabzi până vine slobozirea. Ai văzut, când vine ploaia cu fulgere, cu tunete şi furtună, fugi în casă la adăpost; iar după ce trece furtuna, ieşi din nou afară. Aşa şi în viaţă. Când vin ispitele şi te împresoară, fugi la rugăciune în biserică, fă un paraclis la Maica Domnului, închină-te la sfânta cruce, citeşte o catismă sau două din Psaltire; iar după ce trece ispita şi se face linişte în suflet, ieşi din nou la ascultare şi mulţumeşte lui Dumnezeu că te-a acoperit în vremea necazului.
Fără ispite şi necazuri nu ne putem mântui. Dar să nu ne tulburăm, nici să slăbim în credinţă, că acum diavolul dă mai greu război asupra oamenilor ca altădată, că vede că are timp puţin. Să ne rugăm, să răbdăm şi să ne aducem aminte de cuvintele Domnului, care ne-a făgăduit că va rămâne cu noi „până la sfârşitul veacurilor“. Nici să ne deznădăjduim de viaţă în vremea necazurilor, că Dumnezeu nu ne lasă părăsiţi. Că, precum în vremea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, Dumnezeu mai avea „încă 7.000 de bărbaţi aleşi care nu şi-au plecat genunchiul lui Baal“, tot aşa şi în zilele noastre are Domnul încă destui bărbaţi şi creştini aleşi care sunt tari în credinţă şi nu şi-au plecat sufletul în robia patimilor. Are Dumnezeu drepţii Lui prin sate şi oraşe, care Îl slăvesc ziua şi noaptea, care trăiesc în feciorie şi înfrânare şi fac milă cu săracul şi cu văduva. Dar numele şi numărul lor îl ştie numai singur Dumnezeu.
Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite, cu boli şi tot felul de necazuri, aici, pe pământ, iar nu dincolo. Că dacă trăim necăliţi prin ispite, nu putem să ne mântuim. Precum este focul pentru aur, aşa sunt ispitele vieţii pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credinţă, ne smeresc şi ne învaţă să ne rugăm şi să cerem sfat. Cine este bun, mai bun să se facă şi cine a biruit ispita, să se roage pentru cel care este în ispită. Ispitele le biruim prin rugăciune, prin post, prin spovedanie şi îndelungă răbdare. După furtună vine şi senin, cu darul lui Hristos. Să ne rugăm! Iar dacă părinţii noştri duhovniceşti ne mustră pentru îndreptarea noastră, să nu ne supărăm, că drumul mântuirii este presărat cu ispite. Acum însă am păţit şi noi cum a păţit Elie, preotul din Legea Veche, cu feciorii lui. Elie şi-a cruţat feciorii şi nu i-a mustrat la vreme, când greşeau înaintea Domnului, de aceea au murit cu toţii şi s-au osândit. Să ne ferească Dumnezeu să avem soarta lui! (Părintele Paisie Duhovnicul)

[cristiboss56]

O data l-a intrebat cineva (pe părintele Paisie Aghioritul):

‒ Cum este cu putinţă, Gheronda, să nu mă mândresc când văd că îmi vin gânduri înţelepte şi mă admiră colegii mei?

‒ Cele care ne vin în creier de sus, frate, sunt de la Dumnezeu. Ale noastre sunt cele pe care le scoate creierul nostru pe nas.

A fost întrebat de un altul:

‒ De ce atunci când mă rog ca să mă slobozesc de vreo patimă sau pentru vreun cunoscut al meu, câteodată mă aude Dumnezeu, iar alteori nu, deşi mă ostenesc în rugăciune?

‒ Dumnezeu ia în considerare mai mult smerenia pe care o avem, şi mai puţin osteneala pe care o depunem. Dacă avem mândrie, care aduce şi căderile, iar noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de ele, iar nu de mândrie, şi El ne ascultă şi ne slobozeşte de ele, ce folos dobândim? Pentru aceasta Bunul Dumnezeu nu ne ascultă, căci multele căderi ne ajută să ne smerim. De aceea, atunci când Dumnezeu nu ne izbăveşte de patimi, trebuie să înţelegem că avem mândrie şi va trebui să-L rugăm să ne tămăduiască mai întâi de aceasta, şi atunci toate celelalte vor pleca singure.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Epistole )